Judicial association standing to challenge individual judicial appointments in administrative litigation

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanțele cauzei.

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacată.

Prin Hotărârea nr. 294 din 24 martie 2010, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, de către următorii candidați: doamna C.C.A., judecător la Curtea de Apel București, doamna D.D., președinte al secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București, doamna P.L.M., judecător la Curtea de Apel București și doamna S.D.A., judecător la Curtea de Apel București.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, analizând comparativ candidaturile depuse pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Hotărârea nr. 194 din 24 martie 2010, în temeiul art. 35 lit. c) din Legea nr. 317/2004, a dispus promovarea, începând cu data de 17 mai 2010, în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a doamnei C.C.A., și începând cu data de 19 aprilie 2010, a doamnei P.L.M.

În cuprinsul Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 194 din 24 martie 2010, s-a menționat că în luarea acestor decizii, prin analiza comparativă a candidaturilor, s-au avut în vedere și au fost examinate mai multe criterii ce țin de activitatea profesională, cum ar fi, volumul de activitate al candidaților, numărul redus de hotărâri casate imputabile, calitatea redactării hotărârilor pronunțate, astfel cum rezultă din rapoartele de evaluare, specializarea rezultată din activitatea de judecată sau din alte activități desfășurate, cunoașterea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, activitatea publicistică în domeniul dreptului și activitatea didactică desfășurată, astfel cum a reieșit din înscrisurile atașate de către candidați, precum și prestația lor la interviul susținut, luând în calcul și avizul consultativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.Calea de atac exercitată și motivele de recurs înfățișate

La data de 3 mai 2010, împotriva Hotărârii nr. 194/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, au formulat recurs comun A.M.R. - Filiala Cluj și U.N.J.R., întemeiat în drept, pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Prin recursul promovat, în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii și C.C.A., recurentele au solicitat anularea Hotărârii nr. 194 din 24 martie 2010 numai în ceea ce privește numirea intimatei C.C.A. în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și constatarea suspendării de drept a efectelor acestei hotărâri, până la soluționarea recursului.

În opinia recurentelor mai multe considerente demonstrează nelegalitatea hotărârii atacate și impun anularea parțială a acesteia, în sensul solicitat, și anume:

- nerespectarea dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cu care persoana promovată la Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să fi îndeplinit funcția de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau curți de apel, ceea ce nu este cazul d-nei C.A.C.;

- intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu și-a respectat propriul Regulament privind numirea judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 492/2005, prin care stabilește criterii orientative referitoare la calitatea hotărârilor pronunțate ca și la volumul de activitate al candidatului, dedus din numărul de cauze pe rol/cauze soluționate, ceea ce nu putea fi apreciat însă în situația concretă a intimatei candidate care în ultimii ani nu a desfășurat efectiv activitate de judecător, fiind secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii. În plus nu a fost apreciată ca relevantă nici cerința din regulament referitoare la necesitatea ca judecătorul candidat să aibă specializarea secției la care candidează:

- hotărârea atacată nu este motivată, o astfel de concluzie rezultând cu evidență din împrejurarea că în aceeași zi, 25 martie 2010, intimatul Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a mai adoptat o hotărâre prin care au fost respinse candidaturile altor judecători (nr. 195/2010) în vederea promovării în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărâre care nu formează obiectul prezentului recurs, dar care, în schimb, cuprinde o motivare identică cu cea din cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce echivalează, așadar, cu o nemotivare.

3.Soluția și considerentele instanței de recurs

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat în fața instanței de recurs, legal sesizată în procedura specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, excepția lipsei de interes a celor două recurente în promovarea căii de atac a recursului de față, îndreptat împotriva Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 194/2010, în sensul că nu este dovedit interesul legitim, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Examinând cu prioritate această excepție invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la actele și lucrările dosarului și față de susținerile părților formulate și în scris, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea acesteia, cu consecința respingerii recursului comun declarat, ca lipsit de interes, în considerarea celor în continuare arătate.

Recursul de față a fost promovat de recurentele asociații profesionale ale judecătorilor și procurorilor, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, republicată împotriva unei Hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a hotărât promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a două persoane, vizând numai promovarea intimatei C.C.A., pentru motivele arătate.

S-a susținut de către recurente că legitimarea interesului acestor asociații profesionale în exercitarea căii de atac rezidă în obiectul lor de activitate, menționat în Statutele lor. În esență, scopul fiecăreia dintre cele două asociații profesionale (U.N.J.R. - art. 8 din Statut și A.M.R. - art. 5 din Statut) este de a asigura reprezentarea și apărarea intereselor profesionale ale membrilor asociați în raporturile cu celelalte subiecte de drept, pe plan intern și internațional, promovarea libertății și demnității profesiei, asigurarea drepturilor și statutului profesional al magistraților.

Contrar celor susținute de cele două recurente în sensul că prevederile statutare le conferă nu numai calitatea dar și interesul în a acționa, inclusiv prin acțiuni în justiție, pentru apărarea independenței justiției, Înalta Curte apreciază că în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) cu referire la art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, interesul invocat nu întrunește cerințele impuse de legea specială în sensul anulării, chiar prin procedura derogatorie a recursului, reglementată de Legea nr. 317/2004, a unui act administrativ individual, cum este cazul hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 194/2010.

Interesul, ca folos practic, imediat pe care îl are o parte și pe care trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, în materia contenciosului administrativ, nu poate fi desprins, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, coroborat cu art. 2 lit. a) din același act normativ, de vătămarea pretins a fi fost produsă, prin actul administrativ atacat, fie drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, fie interesului legitim public.

Din această perspectivă este de reținut, cu prioritate că raportat la obiectul actului atacat parțial, recurentele asociații profesionale, ca subiecte colective nu pot fi beneficiarele unui drept la promovare ca element al carierei profesionale a magistraților. Ca atare, nu poate fi reținut nici un interes direct și personal al recurentelor în a ataca un act administrativ individual ce vizează exclusiv un alt subiect de drept.

Interesul trebuie să stea la baza oricărei cereri în justiție, chiar dacă nu se corelează cu un drept subiectiv și trebuie justificat de partea care formulează cereri în procesul civil.

Independent de împrejurarea că nici chiar recurentele, în afara unor considerațiuni de ordin general, referitoare la misiunea și obiectivele asociațiilor profesionale, nu au precizat conținutul interesului legitim public pretins a fi fost vătămat prin actul atacat, Înalta Curte apreciază că în cauză recurentele nu justifică nici interesul legitim colectiv, derivând din calitatea lor de asociații profesionale, fără scop patrimonial.

Contrar celor susținute de recurente, legitimarea interesului în promovarea recursului de față având ca obiect anularea parțială a unui act administrativ prin care s-a dispus cu privire la drepturi care, prin esența lor, pot aparține numai persoanelor fizice, nu poate fi reținută nici din perspectiva obiectului de activitate, conform principiului specialității capacității de folosință.

În acest sens, după cum Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat deja în jurisprudența sa, în conformitate cu principiul specialității capacității de folosință, persoana juridică nu poate întreprinde decât activitățile pentru care s-a constituit și tocmai de aceea exercitarea unor acțiuni conexe obiectului de activitate nu poate interveni decât în măsura în care acestea corespund în mod firesc cerințelor statutare. Această cerință nu este însă întrunită în cauză față de natura și obiectul actului administrativ individual atacat.

În această ordine de idei este de menționat că în cauza de față, principiul respectării jurisprudenței deja cristalizate la nivelul secției în această materie, în conformitate și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian contra României), invocat de către recurente impune respectarea soluțiilor mai sus evocate, pronunțate în cauze similare, cele indicate de recurente fiind relevante în condițiile în care au fost pronunțate într-un cadru procesual total diferit, cu obiect diferit.

Față de toate cele mai sus arătate, apreciind așadar că excepția invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii este întemeiată întrucât interesul recurentelor în promovarea recursului de față nu întrunește cerințele legale în condițiile contenciosului administrativ, Înalta Curte o va admite și va respinge, pe acest temei, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii și în consecință, respinge recursul declarat de A.M.R. - Filiala Cluj și U.J.R. împotriva Hotărârii nr. 194 din 24 martie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pe acest temei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.