Judicial review of C.N.C.D. jurisdiction over legislative salary disparities: exclusion of judges from emergency decree benefits as non-discriminatory legislative policy

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 68 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești s-a declinat competența de soluționare a cererilor formulate de reclamanții N.C., P.L., S.C., O.D., P.I., P.V.D., M.N., C.A., B.F., C.M., B.T., B.S., B.D., M.F., B.V.S. și B.I., în contradictoriu cu pârâții M.J.L.C., Înalta Curte de Casație și Justiție, M.M.F.E.Ș., respectiv M.F.P., în favoarea Curții de Apel București.

La data de 23 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2680 a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea formulată la data de 25 februarie 2009, reclamanții au contestat Hotărârea nr. 790 din 27 august 2008 emisă de C.N.C.D., prin care s-a respins solicitarea acestora de constatare a discriminării prin excluderea de la acordarea creșterilor salariale prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 10/2007, cu motivarea că C.N.C.D. nu are competența de a soluționa sesizările cu privire la măsurile legislative adoptate în contextul politicii de salarizare din domeniul bugetar.

A mai reținut instanța că, în opinia reclamanților, nu se pune problema reparării unui eventual prejudiciu creat prin norme edictate de puterea legislativă, prin desființarea normelor juridice instituite prin lege și respectiv crearea în locul acestora a altor norme sau substituirea lor cu norme cuprinse în alte acte normative, ci direct aceea a recunoașterii îndreptățirii la primirea unor sume de bani în temeiul unor acte normative existente, o asemenea operațiune nepresupunând vreun fel de interferență a puterilor în stat. Din analiza actelor dosarului, judecătorul fondului a reținut că prin sesizarea C.N.C.D. reclamanții au solicitat practic extinderea aplicării prevederilor O.G. nr. 10/2007, la categoria profesională a magistraților, salarizați printr-un act normativ distinct, invocând principiul constituțional al egalității între cetățeni. În raport cu solicitarea reclamanților, s-a constatat că potrivit art. 19 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, text în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a C.N.C.D.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, criticile formulate de recurenți nu au fost structurate în motive de recurs conform prevederilor art. 304 C. proc. civ.

După modul în care au fost expuse, Înalta Curte reține că acestea vizează hotărârea fondului sub următoarele aspecte:

Încălcarea dispozițiilor legale care reglementează procedura de citare.

Recurenții arată că hotărârea a fost pronunțată la data de 23 iunie 2009 deși procedura de citare pentru acest termen nu a fost îndeplinită cu nici un reclamant.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, recurenții susțin că pârâții nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Recurenții reiau aceleași aspecte din acțiune, arătând că în speță, C.N.C.D. nu este chemat să creeze și să adauge la lege, ci să-și exercite atributul legal privind constatarea dreptului magistraților la întregirea veniturilor cu sporul prevăzut de O.G. nr. 19/1007, a cărui neacordare s-a constituit într-un tratament discriminatoriu.

Intimatul-pârât M.J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Răspunzând în parte criticilor cuprinse în memoriul din recurs, acesta a arătat, în esență, că nu poate fi reținută o stare de discriminare prin prevederea de către legiuitor a anumit drepturi în favoarea unor anumite categorii de personal salarizat de la bugetul de stat și neprevederea acelorași drepturi în favoarea altor categorii profesionale.

Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că recurenții reclamanți nu s-au aflat în raporturi de muncă cu această instituție publică.

Intimatul M.M.F.P.S. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală așa încât o va menține.

Reclamanții-reclamanți prin mandatar au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Hotărârea nr. 790 din 27 august 2007 a C.N.C.D., prin care li s-a respins memoriul privind constatarea existenței unei situații discriminatorii între magistrați și alte categorii profesionale, prin excluderea acestora de la beneficiul drepturilor reprezentând creșterile salariale acordate prin O.G. nr. 10/2007.

Atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin motivele de recurs, petiționarii în cauză nu și-au menționat domiciliile, însă și-au desemnat ca reprezentant pe V.S. la domiciliul căruia s-a îndeplinit procedura de citare, atât la fondul cauzei cât și în recurs.

Art. 114 C. proc. civ. prevede posibilitatea că în situația pluralității de reclamanți aceștia să fie reprezentanți de unul dintre ei pentru a se asigura desfășurarea normală a activității de judecată și "îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale, numai pe numele mandatarului la domiciliul sau la sediul acestuia".

Prin urmare, numirea unui mandatar de către reclamanți, a avut drept consecință citarea și comunicarea actelor procesuale la domiciliul mandatarului indicat prin acțiune.

Cum recurenții-reclamanți nu au făcut dovada revocării acestui mandat, nu pot susține cu temei că procedura de citare nu a fost corect îndeplinită cu fiecare dintre reclamanți.

Modul în care este reglementată procedura de soluționare a sesizărilor adresate C.N.C.D. cuprinde elementele definitorii ale procedurii administrativ-jurisdicționale, hotărârea adoptată având natura juridică a unui act administrativ jurisdicțional, în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, contrar celor susținute de recurenții reclamanți direct în recurs, având în vedere că pârâții intimați au fost părți în procedura administrativ jurisdicțională, unde s-au stabilit raporturile juridice dintre petiționari și acești pârâți, în mod corect, au făcut obiectul cercetării primei instanțe, fiind citate ca părți pârâte în prezenta cauză.

Prin cuprinsul hotărârii atacate se constată că pârâții au fost citați conform prevederilor art. 20 alin. (4), (5) și (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, motiv pentru care criticile formulate de recurenți sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Verificând pe fond, motivele de recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Prin hotărârea contestată s-a reținut că, C.N.C.D. s-a pronunțat, în esență, pe solicitarea reclamanților, pe excepție reținând că nu are competența de a soluționa sesizările cu privire la măsurile legislative adoptate în legătură cu salarizarea personalului din sectorul bugetar.

Într-adevăr, din examinarea O.G. nr. 137/2000 rezultă că atribuțiile Consiliului și controlul exercitat de acest organ nu privesc modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, respectiv la aprecierea soluțiilor legislative alese de către legiuitor, ci la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie anumite drepturi.

Așa cum s-a apărat intimatul M.J., prin sesizarea adresată C.N.C.D., reclamanții au solicitat practic extinderea aplicării prevederilor O.G nr. 10/2007 privind creșterile salariale acordate în anul 2007 și la categoria profesională a magistraților, salarizați printr-un act normativ distinct, invocând principiul constituțional al egalității între cetățeni.

Însă, potrivit art. 19 alin. (3) din O.G nr. 137/2000, în vigoare la data pronunțării hotărârii de către C.N.C.D., sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră sub competența de soluționare a C.N.C.D.

Mai mult, stabilirea prin lege a unor drepturi în beneficiul unor categorii profesionale în mod diferit în raport de altele, ori nereglementarea unor drepturi ce țin de statutul profesional al unor categorii, nu poate fi cercetată din punctul de vedere al discriminării, în condițiile O.G. nr. 137/2000.

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.325 din 04 decembrie 2008, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 872/23.12.2008, a statuat în sensul ca reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că recursul este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.C., P.L., S.C., O.D., P.I., P.V.D., M.N., C.A., B.F., C.M., B.T., B.S., B.D., M.F., B.V.S. și B.I. prin reprezentant V.S. împotriva Sentinței civile nr. 2680 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2010.