Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2125/2011 AI generated

Reinstatement barred by unconstitutional public office creation; monetary compensation awarded in lieu

Case Number Decizia nr. 2125/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the appeals filed by the Ministry of Labor and the Labor Inspection, modifying the lower court’s decision to reject the claimant's request for reinstatement into his former position, while upholding the obligation for the defendants to pay monetary entitlements for the period between the termination of the management contract and the date of the first-instance judgment. The dispute involved an administrative challenge against a decision revoking the claimant's appointment as regional labor inspector, where the appellant argued that the function itself had been abolished following a constitutional ruling, whereas the lower court had ordered reinstatement based on a pre-abolition management contract. The decisive legal basis was the unconstitutionality of the emergency ordinances that created the public position, which the Constitutional Court deemed a defect more severe than mere abrogation, effectively desinflating the position and precluding reinstatement; however, the court applied provisions on the liability of administrative authorities to award damages and monetary compensation for the unlawful revocation, deeming this an equitable remedy in the absence of a valid legal basis for reintegration.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 106 din Legea nr. 188/1999, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Reinstatement barred by unconstitutional public office creation; monetary compensation awarded in lieu: Pe fondul cauzei, instanța a reținut că dispozițiile art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 și că aceste dispoziții au putere numai pentru viitor, astfel că la data emiterii Deciziei nr. 301 din 13 octombrie 2009, contestatorului îi erau aplicabile aceste dispoziții.

Keywords

AI generated
administrative revocation of decision annulment of termination compensation in lieu administrative contract public authorities reinstatement of disability benefits

Cited Legislation

AI generated
art. 7 din Legea nr. 554/2004 art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 art. 106 din Legea nr. 188/1999 art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul S.G.A. a chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 301 din 13 octombrie 2009 emisă de intimat prin Inspectoratul General de Stat.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că decizia a cărei anulare o solicită este lipsită de temei juridic, deoarece indicarea per ansamblu a dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009, nu constituie motive de legalitate, ordonanța conținând prevederi care aduc modificări Legii nr. 188/1999.

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Neamț, secția civilă, în soluționarea cauzei dedusă judecății, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități, excepția netimbrării și excepția lipsei procedurii prealabile.

La rândul său, intimata Inspecția Muncii, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei procedurii prealabile.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1 din 6 ianuarie 2011, a admis acțiunea formulată de reclamant, în sensul anulării Deciziei nr. 301 din 13 octombrie 2009 și reintegrării acestuia conform contractului de management din 25 mai 2009.

Totodată, a obligat pârâții la plata drepturilor bănești cuvenite reclamantului, în baza contractului de management, respectiv toate drepturile de care ar fi beneficiat acesta pentru perioada de la data la care a încetat contractul de management și până la data reintegrării, respingând cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință a reținut următoarele:

Referitor la excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Neamț, secția civilă, prin Sentința nr. 804/C din 6 august 2010 această instanță a admis excepția lipsei competenței sale materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Bacău.

Înregistrată fiind pe rolul acestei din urmă instanțe, cauza a fost timbrată iar la termenul de la 7 octombrie 2010 reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză și al Inspectoratului General de Stat al Inspecției Muncii.

La termenul din 6 ianuarie 2011, reclamantul a solicitat reintegrarea sa, conform contractului de management și achitarea drepturilor bănești cuvenite conform contractului, de la data încetării acestuia și până în prezent.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că dispozițiile art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 și că aceste dispoziții au putere numai pentru viitor, astfel că la data emiterii Deciziei nr. 301 din 13 octombrie 2009, contestatorului îi erau aplicabile aceste dispoziții.

Contractul de management din 25 mai 2009, reține instanța de fond, a fost încheiat pe o durată de 4 ani și nu există nicio cauză de încetare, motivul invocat la lit. h), neputând fi circumstanțiat la împrejurările în care a fost emisă Decizia nr. 301 din 13 octombrie 2009, cererea reclamantului de anulare a acestei decizii fiind întemeiată.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs pârâții Inspecția Muncii și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Recurenta Inspecția Muncii a susținut, în esență, că întrucât prevederile O.U.G. nr. 37/2009 reproduse de către O.U.G. nr. 105/2009 și-au încetat efectele juridice solicitarea reclamantului este rămasă fără obiect și nu poate fi pusă în executare în baza unor prevederi neconstituționale.

Nu se poate considera, susține recurenta, ca fiind legal și actual actul normativ în baza căruia a fost emis Ordinul nr. 940/2009, de vreme ce ordonanțele sus-menționate au fost abrogate.

La rândul său, recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât nu a ținut cont de următoarele aspecte:

1) Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, întrucât Decizia nr. 301 din 13 octombrie 2009 este emisă de Inspecția Muncii, organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică, ce poate sta în instanță în nume propriu.

2) Instanța de fond trebuia să constate că acțiunea reclamantului nu a fost timbrată, fapt ce ar fi condus la anularea acesteia.

3) Instanța de fond nu a ținut seama de neîndeplinirea procedurii prealabile, fapt care ar fi condus la respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că în ceea ce privește repunerea reclamantului în funcția anterioară, trebuie să se aibă în vedere dispozițiile art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 potrivit cărora funcțiile publice care confereau calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate sunt și rămân desființate.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instanța s-a pronunțat prin Sentința civilă nr. 134 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, admițând această excepție. Având însă în vedere că decizia contestată a fost emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, acesta a fost reținut în cauză.

Prin această sentință instanța s-a pronunțat și asupra excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, reținând că adresându-se Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, respectiv autorității ierarhic superioare celei emitente a actului contestat, reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește excepția netimbrării, urmează să se constate că la data de 4 noiembrie 2010 reclamantul a depus taxa de timbru dispusă, iar reprezentantul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale a precizat că renunță la excepția netimbrării.

Pe fond, recursurile sunt întemeiate și vor fi admise pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Hotărârea recurată este, însă, criticabilă sub aspectul reintegrării intimatului-reclamant în funcția deținută anterior actului anulat și întinderii despăgubirilor bănești acordate, prin prisma unor considerente ținând de neconstituționalitatea legii.

Ordinul de numire a intimatului-reclamant în funcția de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă - Neamț și contractul de management al acestuia au fost încheiate în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în temeiul căreia a fost înființată funcția publică respectivă.

Or, O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care s-a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

Așadar, în raport cu decizia pronunțată de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative, funcția de director coordonator adjunct se consideră a fi desființată, instanța de fond în mod greșit apreciind că intimatul-reclamant mai poate fi reintegrat într-o astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea actului normativ prin care a fost înființată.

Această concluzie este susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator adjunct nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră „diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".

În ceea ce privește aspectul despăgubirilor, sub forma drepturilor bănești, acordate reclamantului de prima instanță, se va reține că, într-adevăr, revocarea din postul de director coordonator a intimatului-reclamant din motive ce exclud culpa acestuia a produs efecte vătămătoare asupra carierei sale, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Având, însă, în vedere circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorității emitente a ordinului anulat la plata de despăgubiri, până la data pronunțării deciziei, reprezintă o modalitate adecvată și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat intimatului-reclamant.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile și va modifica sentința atacată, în sensul celor arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Inspecția Muncii împotriva Sentinței civile nr. 1 din 6 ianuarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind reintegrarea în funcție.

Obligă pârâții să plătească reclamantului drepturile bănești cuvenite, pentru perioada cuprinsă între data încetării contractului de management din 25 mai 2009 și până la data pronunțării sentinței instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.