Material jurisdiction of tribunals for fiscal disputes involving EU agricultural funds under 500,000 RON threshold

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 27 aprilie 2009, reclamantul Consiliul Local al comunei M., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 4589 din 10 martie 2009, emisă de pârâtă, suspendarea executării deciziei menționate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și exonerarea de la restituirea sumei de 32.927,09 RON.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că suma menționată i-a fost atribuită în vederea exploatării unei suprafețe de teren, potrivit O.U.G. nr. 125/2006, pe care a folosit-o în vederea valorificării pășunilor permanente comunale.

La data de 27 ianuarie 2009 echipa de control din cadrul Direcției Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. a dispus prin procesul verbal de constatare restituirea sumelor primite cu titlu de sprijin direct, reținând că nu a fost desfășurată o activitate agricolă proprie.

A mai arătat reclamantul că a formulat contestație împotriva procesului verbal menționat, aceasta fiind respinsă prin decizia de soluționare a contestației nr. 4589 din 10 martie 2009, însă, în opinia reclamantului, actele atacate sunt netemeinice și nelegale, Consiliul Local desfășurând activități de întreținere a pășunilor iar interpretarea dată de A.P.I.A. textelor legale incidente în cauză fiind neconformă cu Regulamentul CE nr. 73/2009.

Din oficiu, Curtea a invocat excepția necompetenței materiale, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar prin sentința nr. 293 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara și pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Local M. și pârâta A.P.I.A., în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următorele:

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, titlul de creanță este asimilat actului administrativ fiscal, de vreme ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc. Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, potrivit cărora creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (6) din O.G. nr. 79/2003, împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., iar acest din urmă act normativ, prin art. 218 alin. (2), face trimitere la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii, să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei emise în calea administrativă de atac.

Întrucât O.U.G. nr. 79/2003 asimilează creanțelor fiscale sumele de restituit, acordate cu titlu de sprijin în agricultură și întrucât contestarea proceselor-verbale urmează procedura instituită de C. proc. fisc., Curtea apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la care fac trimitere prevederile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, „litigiile (...) care privesc taxe, impozite, contribuții (...) precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ fiscale, iar cele care privesc taxe și impozite, contribuții, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond se secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel".

Cum acțiunea de față privește un act administrativ fiscal, potrivit art. 85 C. proc. fisc. și cum din interpretarea art. 10 din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite și contribuții, competența se stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric iar nu la nivelul instituției emitente a actului fiscal atacat, având în vedere că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază întemeiată excepția necompetenței materiale.

Reclamantul a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că, în conformitate cu art. 129 alin. (6) din C. proc. civ., prima instanță, nu a soluționat pricina în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost învestită.

Recurentul-reclamant mai susține că, în temeiul art. 3 din C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Curții de apel.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Se constată că instanța de fond a pronunțat o soluție corectă, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, competența materială în primă instanță aparține tribunalului potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată, coroborat cu art. 2 pct. (1) lit. d) din C. proc. civ., în raport de cuantumul debitului datorat stabilit prin actul administrativ atacat care este mai mic de 500.000 RON, fiind irelevant, în această situație, rangul emitentului.

Având în vedere toate considerentele reținute, Înalta Curte va respinge recursul ca, nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menținând sentința atacată ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al comunei M. împotriva sentinței nr. 293 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2010.