Termination of public service upon communication of limit-age pension: direct application of statutory automatic termination versus requirement to annul appointment

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 4 decembrie 2009, reclamantul I.Ș. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, solicitând anularea Ordinului nr. II/8339 din 20 octombrie 2009 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă.

Reclamantul a cerut de asemenea, continuarea raportului de serviciu în funcția de director al Direcției pentru comunități locale, zone asistate, ajutor de stat și parteneriat cu structuri asociative, precum și plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că ordinul atacat este nelegal, fiind emis la o dată când se afla în incapacitate de muncă, aspect adus la cunoștința conducerii ministerului. Referitor la împrejurarea privind împlinirea vârstei de pensionare, reclamantul a arătat că avea calitatea de pensionar anterior numirii sale în funcția de director astfel încât temeiul invocat la emiterea ordinului nu are suport legal.

Prin sentința nr. 139 din 15 martie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că încetarea raportului de serviciu al reclamantului a intervenit de drept, potrivit art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, neavând relevanță împrejurarea privind incapacitatea de muncă și nici calitatea de pensionar dintr-un alt sistem de pensii, aspect necunoscut de conducerea ministerului pârât.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul I.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a arătat că ordinul atacat este nelegal, pârâtul încălcând prevederile art. 84 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora, în situația în care se constată existența unui impediment legal la numirea în funcția de director, respectiv calitatea de pensionar, ar fi trebuit să se solicite pe cale judecătorească anularea actului administrativ de numire și nu să se dispună încetarea raportului de serviciu.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivul invocat și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, reclamantul a fost numit în funcția de director începând cu 15 martie 2009, dată la care pârâtul nu a avut cunoștință despre împrejurarea că avea calitatea de pensionar pentru muncă depusă și limită de vârstă, conform Legii nr. 96/2006, aspect comunicat ministerului de către Casa Județeană de Pensii Dolj de-abia prin adresa din 20 octombrie 2009.

În aceste condiții, raportul de serviciu al reclamantului a încetat de drept, prin efectul legii, respectiv potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data emiterii ordinului.

Astfel, potrivit acestor prevederi, raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă a funcționarului public, potrivit legii.

Întrucât, pârâtul a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor legale menționate mai sus, nu se poate reține că ar fi fost necesară constatarea nulității actului de numire în funcția publică de conducere, ca temei al unui alt caz de încetare de drept al raportului de serviciu, prevederile art. 98 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/1999 ce reglementează această situație neavând aplicabilitate în cauză.

În raport de cele expuse mai sus, criticile formulate de reclamant fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.Ș., împotriva sentinței nr. 139 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2011.