Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4196/2012 AI generated

Peremption of civil appeal due to procedural inactivity following suspension for absence of parties

Case Number Decizia nr. 4196/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal inadmissible by operation of law (perimare), thereby leaving the lower court decisions—which had dismissed the claim—as final and enforceable. The underlying dispute concerned a citizen's challenge to a municipal administrative order, seeking the annulment of the refusal to provide compensation in the form of alternative property or equivalent land for an apartment that could not be returned. The procedural basis for this outcome was the application of the one-year limitation on procedural inactivity; specifically, because the appeal was suspended in March 2011 due to the parties' failure to appear without a request for default judgment, and no further procedural steps were taken by the appellant for over a year, the court applied the statutory rule that legal proceedings lapse automatically after one year of neglect attributable to the party.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 252 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of civil appeal due to procedural inactivity following suspension for absence of parties: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, atunci când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Keywords

AI generated
procedural inactivity lapse due to peremption procedural orders annulment proceedings civil judgment challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2007 pe rolul Tribunalului București, contestatorul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Municipiul București prin Primarul General anularea parțială a Dispoziției nr. 6441 din 5 octombrie 2006 în sensul obligării intimatei să acorde un alt bun imobil în compensare de aceeași valoare cu apartamentul contestatorului imposibil de restituit, respectiv acordarea în compensare a unei suprafețe de teren (echivalentă ca valoare) din terenul viran deținut de intimată situat în București, B-dul Aerogării între str. Biharia și str. Pechea sau în subsidiar în cazul în care nu se poate acorda acest teren viran în compensare, obligarea intimatei să acorde în compensare un alt bun imobil de aceeași valoare sau despăgubiri bănești calculate la valoarea apartamentului său imposibil de restituit.

Prin sentința nr. 932 din 27 iunie 2007, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă a respins ca neîntemeiată contestația formulată de M.S., în contradictoriu cu intimatul Municipiul București, prin primarul general.

Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 384/A din 21 iunie 2010, a respins apelul declarat de reclamantul M.S., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.S., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului, iar pe fond admiterea acțiunii.

Prin încheierea de ședință din data de 24 martie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a suspendat judecata recursului declarat de reclamantul M.S. împotriva deciziei nr. 384/A din 21 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 10 aprilie 2012, înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.

Pentru următoarele considerente, se va constata că cererea de recurs este perimată.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, atunci când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere și suspendare a acestui termen sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ.

În prezenta cauză, judecata recursului a fost suspendată la data de 24 martie 2011, conform dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar de la data suspendării procesul a rămas în nelucrare până la data de 10 aprilie 2012, fiind repus pe rol, din oficiu, pentru perimare.

Deoarece procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina recurentului, care, după ce s-a dispus suspendarea pentru lipsa părților, nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ., se va constata perimat recursul declarat de reclamantul M.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul M.S. împotriva deciziei nr. 384/A din 21 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012.