Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 599/2012 AI generated

Inadmissibility of appeal against final judgment in prosecutor non-prosecution review due to legislative removal of appellate route

Case Number Decizia nr. 599/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petitioner's appeal as inadmissible and ordered the petitioner to pay 100 lei in judicial costs to the state, leaving in force the lower court's ruling that rejected the petitioner's challenge to the prosecutor's non-prosecution resolution. The case involved a procedural dispute under the special criminal procedure for preliminary investigation challenges (Art. 2781 CPP), where the petitioner attempted to appeal a decision by the Court of Appeal that had dismissed their complaint against a resolution issued by the National Anticorruption Directorate. The decisive legal basis was the entry into force of Law No. 202/2010, which amended the Code of Criminal Procedure to render decisions in Art. 2781 proceedings final and unappealable; because the lower court's judgment was issued after this amendment took effect, the appealed decision was definitive, and the High Court rejected the appeal under Art. 38515(1)(a) CPP for invoking a procedural remedy no longer provided for by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 2781 alin. (10) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final judgment in prosecutor non-prosecution review due to legislative removal of appellate route: The case involved a procedural dispute under the special criminal procedure for preliminary investigation challenges (Art. 2781 CPP), where the petitioner attempted to appeal a decision by the Court of Appeal that had dismissed their complaint against a resolution issued by the National Anticorruption Directorate. The decisive legal basis was the entry into force of Law No. 202/2010, which amended the Code of Criminal Procedure to render decisions in Art. 2781 proceedings final and unappealable; because the lower court's judgment was issued after this amendment took effect, the appealed decision was definitive, and the High Court rejected the appeal under Art. 38515(1)(a) CPP for invoking a procedural remedy no longer provided for by law.

Keywords

AI generated
judicial review preliminary ruling procedure application for prosecution procedural issues removal preliminary decision

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
94 din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Cited in the dispositive to impose judicial costs on the petitioner.
art. 2781 C. proc. pen
202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
art. 2781 alin. (10) C. proc. pen
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Ca urmare a faptului că petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Cited in the dispositive to impose judicial costs on the petitioner.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 94 din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul B.C. împotriva rezoluției din data de 25 mai 2011 dispusă în Dosarul nr. 47/P/2001 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - serviciul teritorial Bacău.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul B.C..

Recursul declarat de petiționar este inadmisibil urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.

În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

În speță, se constată că sentința penală atacată cu recurs, a fost pronunțată la data de 12 septembrie 2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind o hotărâre definitivă.

Ca urmare a faptului că petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.C. împotriva sentinței penale nr. 94 din 12 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 februarie 2012.