Pre-trial detention review: necessity of preventive measure justified by concrete danger to public order under Art. 148(f) CPP

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 954/2/2012 (376/2012), în baza art. 3001 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului D.A.C.

În baza art. 3001 alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului D.A.C. (fiul lui I. și al M.), arestat în baza MAP nr. 78 din 11 decembrie 2011, emis de Curtea de Apel București, secția I penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în cauză sunt îndeplinite atât condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen., cât și condițiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În ceea ce privește condiția prev. de art. 143 C. proc. pen., Curtea reține că în cauză există probe temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul D.A.C. a săvârșit infracțiunea pentru care instanța de fond a dispus condamnarea.

De asemenea, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este judecat este închisoare mai mare de patru ani și există, probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul D.A.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în stare de libertate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu disp. art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Sub aspectul disp. art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul este posibil să fi comis infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar în acest sens se au în vedere: depozițiile martorilor denunțători, transcrierea convorbirilor interceptate, procese-verbale de recunoaștere după planșe foto, listing apeluri telefonice, proces-verbal de investigație.

Referitor la disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen., se constată a fi întrunite, în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora este acuzat recurentul inculpat (art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În jurisprudența Curții Europene, s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate.

Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligențele sporite cu care au acționat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în judecata la prima instanță.

Curtea Europeană stipulează în art. 5 paragraful 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel, temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

Prin hotărârea Calejja v. Malta, Curtea Europeană a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele pentru a justifica o condamnare.

În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

La acest moment procesual, nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci se apreciază că se impune privarea de libertate, în continuare a inculpatului, iar altă măsură preventivă alternativă nu se justifică pentru a se realiza scopul măsurilor preventive reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 paragraful 3 din CEDO, care protejează dreptul la libertate al persoanei, câte vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.C.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.C. împotriva încheierii din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 954/2/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2012.