Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 449/2012 AI generated

Invalid appellate jurisdiction and panel composition after legislative shift of first-instance appeals to appellate courts

Case Number Decizia nr. 449/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeals filed by the Public Prosecutor and the convicted defendant, quashing the appellate decision and remanding the case to the Bucharest Court of Appeals for resolution of the appeal against the first-instance criminal sentence. The dispute concerned the procedural admissibility of a request for revision of a final criminal conviction, where the lower appellate court had rejected the appeal as unfounded; the Prosecutor and the defendant challenged this rejection on procedural grounds rather than substantive merit. The decisive legal basis was the abrogation, by Law No. 202/2010, of the provision granting tribunals jurisdiction over appeals from first-instance decisions of sector courts, which shifted such matters exclusively to the appellate courts as the first level of review. Consequently, the appellate court's jurisdiction was determined to be illegal, and its panel was found to be improperly constituted with only two judges instead of the required three for a legitimate panel, rendering the appellate decision void for handling a remedy not provided by law and violating procedural composition requirements.

Legislator headnote

AI generated

art. 403 C. proc. pen, art. 394 C. proc. pen, art. 18 pct. 4 din Legea nr. 202/2010, art. 27 C. proc. pen, art. 407 C. proc. pen, art. 281 pct. 2 C. proc. pen; Invalid appellate jurisdiction and panel composition after legislative shift of first-instance appeals to appellate courts: The dispute concerned the procedural admissibility of a request for revision of a final criminal conviction, where the lower appellate court had rejected the appeal as unfounded; the Prosecutor and the defendant challenged this rejection on procedural grounds rather than substantive merit. The decisive legal basis was the abrogation, by Law No. 202/2010, of the provision granting tribunals jurisdiction over appeals from first-instance decisions of sector courts, which shifted such matters exclusively to the appellate courts as the first level of review. Consequently, the appellate court's jurisdiction was determined to be illegal, and its panel was found to be improperly constituted with only two judges instead of the required three for a legitimate panel, rendering the appellate decision void for handling a remedy not provided by law and violating procedural composition requirements.

Keywords

AI generated
revision in criminal matters grounds of jurisdiction procedural review cassation review e-justice review on the merits

Cited Legislation

AI generated
art. 403 C. proc. pen
439 din 18 aprilie 2011, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către C.I.C.
art. 394 C. proc. pen
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a apreciat că cererea formulată de către petentul condamnat revizuient nu poate fi admisă în principiu întrucât în conformitate cu prevederile art. 394 C.
art. 18 pct. 4 din Legea nr. 202/2010
Astfel s-a susținut că prin art. 18 pct. 4 din Legea nr. 202/2010 a fost abrogat pct.
art. 27 C. proc. pen
2 al art. 27 C. proc. pen.
art. 407 C. proc. pen
Totodată, se constată că nu se încalcă dispozițiile art. 407 C. proc. pen.
art. 281 pct. 2 C. proc. pen
în raport cu noile dispoziții procedurale, de imediată aplicare, iar conform art. 281 pct. 2 C. proc. pen., curtea de apel judecă doar apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de tribunale, astfel încât instanța a soluționat practic o cale de atac neprevăzută de lege.
art. 192 alin. (3) C. proc. pen
Procedural basis cited in the dispositive to justify the decision to admit the appeals and order the remand of the case.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive to justify the decision to admit the appeals and order the remand of the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 439 din 18 aprilie 2011, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către C.I.C.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a apreciat că cererea formulată de către petentul condamnat revizuient nu poate fi admisă în principiu întrucât în conformitate cu prevederile art. 394 C. proc. pen., vizând cazurile de revizuire, aceasta nu se încadrează în niciunul, iar, pe de altă parte, petentul tinde spre o prelungire a probatoriului, criticând faptul că instanța fondului a hotărât condamnarea sa fără a se proceda la o recunoaștere din grup, iar el nu a fost surprins în flagrant la săvârșirea faptei.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 235 din 21 septembrie 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul condamnat revizuient C.I.C. împotriva sentinței penale nr. 439 din 18 aprilie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. 13490/299/2011.

Împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și revizuientul C.I.C.

Reprezentantul Ministerului Public a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 3 și 11 C. proc. pen., arătând că hotărârea atacată a fost pronunțată în complet nelegal constituit și s-a soluționat o cale de atac neprevăzută de lege, motive pentru care s-a solicitat admiterea recursului, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.

Astfel s-a susținut că prin art. 18 pct. 4 din Legea nr. 202/2010 a fost abrogat pct. 2 al art. 27 C. proc. pen. care prevedea competența de judecată a tribunalului ca instanță de apel împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Totodată s-a stabilit competența curții de apel în judecarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță și a tribunalului ca instanță de recurs, care judecă doar recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii pentru infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanelor vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

În raport de cele arătate și de obiectul prezentei cauze rezultă că sentința penală nr. 439/2011 a Judecătoriei Sector 1 București putea fi atacată doar cu recurs, iar competența de soluționare revenindu-i Curții de Apel București.

Așa fiind, Curtea de Apel București soluționând cauza în complet de doi judecători a avut un complet nelegal constituit și a soluționat o cale de atac neprevăzută de lege.

Revizuientul C.I.C., personal a arătat că nu este vinovat, iar prin apărătorul din oficiu a arătat că achiesează la concluziile procurorului, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 3 și 11 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin art. 18 pct. 4 din Legea nr. 202/2010 a fost abrogat pct. 2 al art. 27 C. proc. pen., care prevedea competența de judecată a tribunalului ca instanță de apel împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Prin același act normativ, respectiv Legea nr. 202/2010, s-a stabilit competența curții de apel în judecarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, stabilindu-se și că tribunalul, ca instanță de recurs, judecă doar recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege, avându-se în vedere și obiectul prezentei cauze, rezultă că sentința penală nr. 439 din 18 aprilie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, putea fi atacată doar cu recurs, iar competența de soluționare a acestuia revenea Curții de Apel București.

Totodată, se constată că nu se încalcă dispozițiile art. 407 C. proc. pen. în raport cu noile dispoziții procedurale, de imediată aplicare, iar conform art. 281 pct. 2 C. proc. pen., curtea de apel judecă doar apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de tribunale, astfel încât instanța a soluționat practic o cale de atac neprevăzută de lege.

În aceste condiții, se impunea a fi recalificată calea de atac a apelului ca fiind recurs, iar pentru soluționarea acestuia era necesar ca instanța să judece cauza în complet legal constituit, format din trei judecători și nu doi cum s-a procedat în speță.

Ca atare, recursurile fiind fondate, Curtea urmează a le admite, a casa decizia penală atacată și a trimite cauza la Curtea de Apel București pentru soluționarea recursului declarat de revizuientul C.I.C. împotriva sentinței penale nr. 439 din 18 aprilie 2011 a Judecătoriei Sector 1 București.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de revizuientul C.I.C. împotriva deciziei penale nr. 235 din 21 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre soluționarea recursului declarat de revizuientul C.I.C. împotriva sentinței nr. 439 din 18 aprilie 2011 a Judecătoriei sector 1 București, la Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuient, în sumă de 200 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 februarie 2012.