Continued preventive detention upheld for organized crime and weapons charges despite appeal

Asuprea recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr. 6216/30/2011 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, investită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a dispus, printre altele, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului C.S.I.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este judecat este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere periculozitatea deosebită a faptelor, împrejurările în care acestea au fost comise, precum și rezonanța pe care o presupune în rândul colectivității comiterea unor asemenea fapte.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul C.S.I., solicitând punerea sa în stare de libertate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului C.S.I. se mențin fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.

Sub aspectul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Curtea constată că probatoriul administrat pană în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost arestat și ulterior trimis în judecată.

Referitor la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea constată că și acestea sunt întrunite, în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora este acuzat recurentul inculpat (constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și a munițiilor, braconaj și uz de armă letală fără drept) sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudența C.E.D.O. în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (L. v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligentele sporite cu care au acționat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în fața instanței de apel.

C.E.D.O. stipulează în art. 5 paragraful 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

În Hotărârea M. v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă intre suspect și infracțiunea presupusă. în consecință, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin hotărârea C. v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.

În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

La acest moment procesual, Curtea nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menționat prin sentința penală nr. 441 din 27 octombrie 2011, de condamnare impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventive reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

În consecință în baza dispozițiilor art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. Curtea va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și va menține starea de arest preventiv a acestuia.

Pe cale de consecință constatând că măsura arestării preventive a fost luată, cu respectarea prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul C.S.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.I. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6216/30/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2012.