Aggravated murder attempt and scope of provocation mitigation under post-execution recidivism constraints

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 548 din data de 10 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovita, s-a respins cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen. în cea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. și a dispus condamnarea inculpatului B.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen., art. 73 lit. b) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

În baza disp. art. 176 C. pen. rap. la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul disp. art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Conform disp. art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării de la data de 21 ianuarie 2009 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a luat act că partea vătămată A.F. nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul la plata către S.U.F. București sumei de 1.681 RON, reprezentând 1/2 din contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate A.F.

În temeiul disp. art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr. 8/P/2009 din 16 martie 2009 înregistrat la instanță la 18 martie 2009 sub nr. 1247/120/2009 a fost trimis în judecată inculpatul B.F. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare al instanței că pe data de 07 ianuarie 2009, în jurul orelor 13.00, inculpatul a mers la vecinul său B.L., unde, împreună cu T.F., S.G. și partea vătămată A.F. au consumat băuturi alcoolice.

La un moment dat, inculpatul B.F. și-a manifestat dorința de a mai chema la petrecere o altă persoană, pe nume S., moment în care partea vătămată a protestat, motivând că respectivul ar fi întreținut relații sexuale cu concubina sa A. - fiica inculpatului.

În urma acestor discuții, inculpatul s-a ridicat să plece și pentru că gazda intenționa să-l rețină, în prezența acestuia și a lui S.G. a scos un cuțit tip briceag, cu care a amenințat-o pe gazdă, folosind cuvintele „ să moară copii mei de nu te tai ", dacă nu-l lasă să plece.

Martorul B.L., ca de altfel și partea vătămată au descris cuțitul deținut de inculpat ca având o lamă cu o singură muchie tăietoare, cu lungimea de aproximativ 12 cm și lățimea de aproximativ 2,5 cm, martorul desenându-l, chiar, cu ocazia audierii sale.

După plecarea din domiciliul lui B.L., inculpatul a mers în domiciliul părții vătămate unde locuia fiica sa B.A. și i-a relatat despre discuțiile care s-au purtat la B.L., după care a plecat la domiciliul său, situat în apropiere.

La scurt timp după plecarea inculpatului (aproximativ 30 de minute), a plecat și partea vătămată, care ajuns acasă a lovit-o pe concubina sa, care a fugit la domiciliul tatălui său.

Partea vătămată a urmat-o și astfel, a pătruns în curtea și apoi în casa inculpatului, găsindu-i pe inculpat și pe fiica lui într-un dormitor.

În timp ce partea vătămată încerca pătrunderea în cameră solicitându-i femeii să vină acasă, iar inculpatul și B.A. împingeau în ușa de acces, pentru a-l împiedica pe bărbat să intre în încăpere, unul din geamurile ușii s-a spart și prin spațiul creat, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu un cuțit părții vătămate, în partea stângă, în zona coastelor, după care, în momentul deschiderii ușii, a continuat să-i aplice și alte lovituri părții vătămate, care, a reușit să iasă din casă, strigând că este tăiat și ținând amândouă mâinile în zona abdomenului.

La ieșirea din curtea inculpatului, a fost văzut de către martorii S.M., A.F. și A.C.M., care l-au transportat la Spitalul P. și de aici la S.U.F., unde a fost operat.

Între timp, inculpatul a fugit din casă prin grădina situată în spatele acesteia și s-a ascuns într-un imobil ce-i aparținea fratelui său B.V., descriind ulterior organelor de poliție traseul parcurs, ocazie cu care s-a procedat la reconstituirea traseului urmat de inculpat și a fost căutat și cuțitul, fără ca acesta să fie găsit.

Potrivit raportului de constatare medico - legală nr. 43A din 21 ianuarie 2009 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița, partea vătămată a prezentat leziuni de violență, care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor - înțepător, putând data din 07 ianuarie 2009, care au necesitat 35 - 40 zile îngrijiri medicale, și care i-au pus în primejdie viața victimei, loviturile putându-i fi aplicate din față, spate, lateral stânga sau lateral dreapta, cu un obiect tăietor - înțepător, cu o singură muchie tăietoare, cu lățimea maximă de 2 cm și lungimea minimă a lamei de 12 cm.

La externarea părții vătămate, aceasta a prezentat conform raportului medico-legal menționat următorul diagnostic: plagă prin înjunghiere toraco - abdominală, spațiu V pe linia axilară posterioară stângă. hemopreunotorax stâng; plagă înjunghiată de diafragmă; plagă înjunghiată splenică cu hemostază spontană; plagă înjunghiată toraco - abdominală stânga, spațiul IX intercostal pe linia axilară anterioară cu plagă epiplonică. hemiperitoneu minim; plagă înjunghiată parastenală dreapta nepenetrantă; plagă înjunghiată superficială regiunea scapulară dreapta.

În urma leziunilor cauzate, partea vătămată a fost supusă unei intervenții chirurgicale la data de 07 ianuarie 2009.

S-a apreciat că fapta inculpatului care la data de 07 ianuarie 2009 i-a aplicat mai multe lovituri, cu un corp tăietor-înțepător, părții vătămate A.F., cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, în condițiile în care anterior a mai fost condamnat pentru săvârșirea unei fapte similare, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., ca urmare a condamnării sale la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prin sentința penală nr. 199 din 16 decembrie 1997, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 2073/1997, modificată prin decizia nr. 43 din 20 septembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție, în executarea căruia a fost arestat la data de 18 februarie 1997.

Față de inculpat s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, prin Ordonanța nr. 8 din 21 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar apoi măsura arestării preventive, prin încheierea nr. 1 din 21 ianuarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 259/120/2009 al Tribunalului Dâmbovița, începând cu data de 22 ianuarie 2009, fiind emis mandatul de arestare preventivă din 21 ianuarie 2009, măsura fiind ulterior prelungită, de către aceeași instanță.

Inculpatul a fost supus și unei expertize medico-legală psihiatrică de către I.N.M.L. „Mina Minovici" București, care a concluzionat că are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat, prezentând diagnosticul „ tulburare de personalitate de tip antisocial".

Fapta a fost recunoscută de către inculpat, însă, nuanțat, susținând că partea vătămată ar fi intrat în domiciliul său cu un cuțit, că el a dezarmat-o și în timp ce se îmbrânceau reciproc, a lovit-o cu cuțitul, acesta plecând cu el în mână.

Situația de fapt a fost stabilită prin: procesele verbale de cercetare la fața locului și de conducere în teren, însoțite de planșe foto, procese verbale de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte ale părților, concluziile preliminare și raportul de constatare medico - legală nr. 43/V din 21 ianuarie 2009, foaia de observație și biletul de externare ale părții vătămate, rapoartele de constatare medico - legală privind pe B.C. și B.A., declarațiile părții vătămate, ale inculpatului și ale martorilor.

Prezentă în instanță, partea vătămată A.F. a arătat că nu se constituie parte civilă cu nicio sumă de bani, menționând că dorește să fie audiat cu privire la situație de fapt, instanța procedând la ascultarea sa, în baza disp. art. 15 C. proc. pen.

În depoziția sa A.F. a precizat că în acea zi a fost în vizită la B.L., unde s-a certat cu inculpatul care voia să cheme un prieten al lor pe nume S., ocazie cu care el a jignit-o pe fiica inculpatului, care este concubina sa. În acele împrejurări, inculpatul a scos un cuțit cu o lamă de cea 10 - 12 cm și a amenințat că dacă nu îl lasă să plece, îi taie. La circa 15 - 20 de minute a plecat și el la domiciliul său, unde a lovit-o pe concubina sa și pentru că aceasta a fugit la tatăl său a urmat-o în casa acestuia, unde a mers deseori și unde a găsit-o într-o cameră, împreună cu acesta, certându-se.

A încercat să intre în încăperea respectivă, însă inculpatul nu l-a lăsat și l-a lovit cu cuțitul prin geam.

Partea vătămată a mai precizat că se afla în stare de ebrietate atât el, cât și inculpatul, că nu-și amintește foarte multe din cele întâmplate atunci, că inculpatul l-a lovit în zona abdominală, de față cu fiica sa, arătând și că fapta ar fi avut loc în curte, iar în momentul când a ieșit în stradă a fost văzut de B.L., B.F. și A.C., dar și de alte persoane, care l-au transportat la Spitalul din P., iar ulterior la S.U. București.

Inculpatul a arătat și el că pe data de 07 ianuarie 2009 a mers în locuința vecinului B.L., unde, împreună cu T.F., un alt amic și partea vătămată au consumat băuturi alcoolice și în timpul discuțiilor, s-a certat cu concubinul fiicei sale, A.F., care i-a spus că fiica lui s-ar afla într-o relație cu un alt bărbat, discuție care l-a supărat, determinându-l să plece, deși gazda a vrut să-l oprească. Cu acea ocazie, nu Ie-a arătat celor prezenți vreun cuțit.

În drum spre locuința sa a mers la casa părții vătămate, unde locuia fiica sa, căreia i-a relatat discuția avută cu concubinul ei, după care a mers acasă și în timp ce se uita la televizor, a venit fiica sa plină de sânge, spunându-i că A.F. o bătuse, moment în care a căzut în brațele sale.

La circa 5 sau 10 minute, a apărut partea vătămată, căreia, împreună cu fiica sa, i-au spus să nu intre în casă, mai ales că vorbea urât și țipa, și au încercat să-l împiedice să intre în cameră, împingând în ușă.

La un moment dat, partea vătămată a lovit cu un cuțit în geam, iar când ei s-au ferit, ușa s-a deschis, iar bărbatul a apucat-o pe fată de păr, trăgând-o afară.

În timp ce încerca să o scape pe fiica sa din mâinile părții vătămate, au ajuns în curte, unde s-au rostogolit, timp în care era atent la cuțitul cu care partea vătămată lovea în aer și încerca să-l prindă pe acesta de mâna în care avea arma, pentru a-l deposeda, astfel încât nu cunoaște în ce împrejurări partea vătămată a fost lovită, fiind posibil ca rănirea lui să fi avut loc în timpul învălmășelii dintre ei.

De față la acel moment a fost și tatăl său B.N., aflat într-o altă cameră, care i-a și despărțit, împingându-l afară pe poartă pe partea vătămată.

Inculpatul a mai precizat că și el și partea vătămată se aflau în stare de ebrietate, că, deși, la începutul relației fiicei sale cu partea vătămată nu a fost de acord cu aceasta, bărbatul mai având 2 copii din alte relații, ulterior a acceptat-o.

A arătat și faptul că, ulterior incidentului, a plecat din locuința sa, de frică, mergând la casa unui frate, după ce B.L., care este nașul părții vătămate a venit în domiciliul său și i-a spart geamurile, la scurt timp însă, revenind acasă, pentru a o lua pe fiica sa, cu care a mers la un vecin și au anunțat poliția.

Au fost audiați martorii din acte: A.C.M., A.F., B.L., S.M., B.A., B.N. și S.G., care și-au menținut declarațiile date pe parcursul urmăririi penale și au relatat împrejurările pe care le-au cunoscut legat de fapta pentru care este cercetat inculpatul.

La solicitarea inculpatului instanța a admis și probe pe situația de fapt, fiind audiați martorii B.I. și B.P.

În circumstanțierea inculpatului a fost depusă o declarație extrajudiciară a lui D.V.

În ședința publică din 27 noiembrie 2009, s-a solicitat de către apărătorul inculpatului schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., instanța punând în discuție cererea formulată, conform disp. art. 334 C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că la data de 07 ianuarie 2009, inculpatul a mers în vizită la un vecin al său pe nume B.L., unde s-au mai aflat și alte persoane, printre care și S.G. și partea vătămată A.F.

Din depozițiile tuturor celor menționați rezultă că atât inculpatul cât și partea vătămată au consumat băuturi alcoolice și că, la un moment dat, la solicitarea inculpatului de a mai fi chemat încă un bărbat, pe nume S., partea vătămată a început să o jignească pe fiica inculpatului, B.A., cu care avea o relație de concubinaj, fapt care l-a supărat pe tatăl fetei, determinându-l să se ridice pentru a pleca.

Din declarația dată pe parcursul urmăririi penale de către B.L., care se coroborează cu cea a părții vătămate, la plecare, B.F. ar fi scos un cuțit pe care l-ar fi arătat celor prezenți, amenințând cu el că îi va tăia dacă nu este lăsat să plece.

Martorul a descris cuțitul și chiar l-a desenat, prezentându-l ca având un mâner de culoare închisă, cu o lamă de aproximativ 12 cm și lățimea de aproximativ 2 cm, cu o singură muchie tăietoare.

Declarația acestui martor se coroborează și cu declarația martorului S.G., prezent și el în locuința lui B.L., care a arătat că inculpatul ar fi scos la plecare un cuțit tip briceag, cu care i-a spus gazdei că îl taie dacă nu îl lasă să plece, dar și cu concluziile raportului de constatare medico - legală nr. 43/V din 21 ianuarie 2009, în care este descris un posibil cuțit, cu care ar fi fost lovită partea vătămată, care ar fi un corp tăietor - înțepător, cu o singură muchie tăioasă cu lățimea maximă de 2 cm și lungimea minimă a lamei de 12 cm.

Conform declarației martorei B.A., în acea seară concubinul său a venit acasă în stare de ebrietate și a bătut-o, lovind-o cu palmele și picioarele, spunându-i că tatăl său se împăcase cu C.S., cu care ea fusese prietenă și pe care partea vătămată era gelos, ocazie cu care i-a spart arcada ochiului drept, umplând-o de sânge.

În timp ce partea vătămată a mers la mama lui, ea a reușit să fugă în domiciliul tatălui său, unde a fost urmată, la scurt timp de acesta, care, avea în mână un cuțit de bucătărie și care a încercat să intre cu forța, împingând în ușa după care se aflau ea și inculpatul.

La un moment dat, partea vătămată a lovit cu cuțitul în ușă, care s-a deschis, iar când a reușit să intre în cameră a prins-o de păr, a târât-o până pe hol și au ajuns apoi până în curte, timp în care tatăl său încerca să o scape din mâinile concubinului, astfel încât au început să se rostogolească.

Bunicul său, B.N., aflat într-o altă încăpere, a venit și i-a despărțit pe cei doi, împingându-l pe partea vătămată afară din curte.

Martora a mai precizat că nici în casă și nici în curte nu au existat pete de sânge și nu și-au dat seama că A.F. a fost rănit.

Declarația martorei se coroborează cu declarația inculpatului care a arătat și el că, în timp ce se afla în casă cu fiica sa, a venit partea vătămată înarmat cu un cuțit și a încercat să forțeze ușa de la încăperea în care cei doi s-au baricadat, lovind cu cuțitul în geam și reușind astfel să o scoată pe fată afară din încăpere, ulterior având loc o încăierare între cei doi, ocazie cu care a avut loc rănirea părții vătămate.

Și martorul B.N., tatăl inculpatului a relatat că a auzit strigăte în casă, iar când a ieșit în curte, a văzut cum A.F. îi ținea mâna în gât băiatului său, iar cu altă mână o ținea de păr pe nepoata sa A., timp în care îi spunea inculpatului că tot o să pună mâna pe el și o să-l omoare, iar acesta îi replica că dacă poate, să-l omoare.

Martorul a mai precizat că deși cei doi s-au lovit, nici unul dintre ei nu era rănit, iar când i-a despărțit, A.F. a plecat singur acasă, fără a spune că a pățit ceva, el neputând constata acest lucru, mai ales că nu a văzut în casă sau în curte urme de sânge.

Din descrierea evenimentelor de către cei prezenți, rezultă cu certitudine că între inculpat și partea vătămată a avut loc un schimb de lovituri, dovadă în acest sens stând și raportul de constatare medico - legală nr. 26/V din 15 ianuarie 2009 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Târgoviște, din care rezultă că și inculpatul a prezentat leziuni de violență ce s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și care pot data din data de 07 ianuarie 2009, leziunile fiind constatate la nivel infraorbitar drept, cotul drept și mâna dreaptă, constând în excoriații.

În timpul acestei altercații, inculpatul a aplicat părții vătămate, cum de altfel nici nu a contestat, mai multe lovituri cu un corp tăietor - înțepător, producându-i un număr de 6 plăgi înjunghiate, în zona toraco - abdominală, dar și la nivelul scalpului, cele abdominale necesitând efectuarea unei intervenții chirurgicale la data de 07 ianuarie 2009, care au impus drenaj pleural și ca urmare a constatării eviscerării marelui epiplon, s-a impus reducerea acestuia.

Obiectul cu care a fost lovită partea vătămată nu a fost găsit de către organele de cercetare, nici în casa inculpatului și nici pe traseul parcurs de către inculpat în acea seară, până la locuința fratelui său B.V., unde s-a refugiat, conform depoziției lui, de teama martorului B.L., care i-ar fi spart de furie geamurile casei.

Atât inculpatul, cât și rudele sale, pe de o parte, și partea vătămată și amicii săi (B.L. - care este și nașul său) de cealaltă parte, au încercat să prezinte diferit apartenența cuțitului, niciuna dintre părți nerecunoscând că i-ar fi aparținut.

Însă, din coroborarea declarațiilor martorilor B.L. și S.G., prezenți când inculpatul ar fi scos cuțitul pentru a-și asigura plecarea din locuința primului, cu concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 43/V/2009, care descrie, de asemenea, un cuțit cu dimensiuni și caracteristici similare celor descrise de martori, care ar fi putut provoca plăgile înjunghiate părții vătămate, instanța reține că obiectul tăietor - înțepător aparține inculpatului, mai ales că atât martorul B.N., dar și martorii A.C.M. și A.F. au arătat că nu au văzut asupra părții vătămate, în curte, sau la ieșirea în stradă, un astfel de obiect.

Partea vătămată a fost văzută ieșind din curtea inculpatului, de către acești din urmă martori, acuzând dureri în zona abdominală și spunând că ar fi fost tăiat de acesta, martorii menționând și faptul că nu au auzit nici un zgomot venind nici din casa și nici din curtea inculpatului.

Singurii care au declarat că din casa inculpatului se auzeau strigăte de femeie, dar și alte zgomote, au fost martorii audiați pe situația de fapt, la propunerea inculpatului, B.P. și B.I., primul relatând chiar că în acea seară s-a întâlnit în drum spre casă cu partea vătămată care s-a luat de el, l-a lovit cu pumnii și picioarele și l-a amenințat, și aceasta pentru că era în stare de ebrietate.

Martorul a mai declarat și că a văzut de la fereastra casei sale, care se învecinează cu cea a inculpatului, cum A.F., inculpatul și fiica acestuia se aflau în curte, iar A.F. trăgea de A., după care cei doi bărbați au căzut, iar în cele din urmă l-a văzut pe A.F. cum s-a ridicat singur și a plecat, fără să se vaite că este rănit.

În raport de toate actele și lucrările dosarului, instanța a considerat că inculpatul a fost cel care a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu un corp tăietor - înțepător, care i-au pus acestuia viața în primejdie, conform concluziilor raportului medico-legal nr. 43/V/2009, fapta întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor.

Instanța, a apreciat că fapta săvârșită de inculpat nu poate fi încadrată ca fiind vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen., având în vedere multitudinea loviturilor care i-au fost aplicate părții vătămate, dar și zonele vizate, respectiv: toraco-abdominală, splenică, stenală, dar și regiunea scapulară, conform raportului de constatare medico-legală nr. 43/2009, și nu în ultimul rând, perseverența cu care inculpatul a aplicat loviturile, în condițiile în care el și partea vătămată au căzut la pământ și o singură lovitură ar fi fost suficientă pentru îndepărtarea pericolului pe care îl prezenta partea vătămată pentru el și fiica lui, dar și faptul că lovitura aplicată în zona toracică a fost de intensitate mare, fiind una penetrantă cu consecințe însemnate asupra zonei vizate.

S-a avut în vedere și obiectul folosit la lovirea părții vătămate, respectiv un corp tăietor-înțepător, cu o lungime a lamei de circa 12 cm., obiect de natură a produce leziuni importante, în raport de zonele vizate, respectiv zona toraco-abdominală, vitală pentru organism.

Având în vedere împrejurările în care inculpatul a aplicat primele lovituri, respectiv prin geamul ușii de la dormitorul unde se afla baricadat împreună cu fiica sa, geam aflat conform planșelor fotografice la o înălțime apreciată ca fiind situată în dreptul zonei abdominale, pentru o persoană de înălțime medie, așa cum este și partea vătămată, ținând seama de instrumentul folosit de inculpat și regiunea corpului vizată, se apreciază că acesta a acționat cu intenție directă.

S-a reținut și faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, conform propriilor declarații, nu doar în casă, ci și în curtea locuinței, în timp ce se rostogoleau, în încercarea de a o scăpa pe fiica sa din mâinile concubinului ei.

În aceste împrejurări, partea vătămată a fost lovită de 6 ori, aspect care denotă insistență din partea inculpatului în vătămarea celui împotriva căruia acționa, nemulțumindu-se numai cu încercarea de a-l opri pe acesta de a-i cauza un rău fiicei sale, ci acționând mai mult, folosind pentru aceasta cuțitul.

Nu a putut fi reținută apărarea inculpatului, că s-ar fi aflat în legitimă apărare și că nu ar fi făcut altceva decât să o împiedice pe partea vătămată să intre în camera unde se afla el și fiica sa, nelovindu-l pe bărbat, din cele reținute rezultând că în timp ce s-a opus intrării părții vătămate în dormitorul său, au avut loc altercații, mai întâi în fața încăperii și apoi în curtea locuinței, potrivit declarațiilor părților, în timpul cărora a aplicat victimei cele 6 lovituri de cuțit.

De altfel, inculpatul avea posibilitatea să-și dea seama că obiectul pe care l-a folosit în acțiunea sa și zonele în care a lovit erau apte de a produce moartea, însă nu s-a oprit după primele lovituri.

Nu trebuie omis nici faptul că loviturile nu au fost aplicate la întâmplare, majoritatea regăsindu-se în aceeași zonă a corpului și au fost de natură a pune în primejdie viața victimei.

Și reținerea unei leziuni la nivelul mâinii stângi a părții vătămate, unde s-a descoperit o plagă liniară orizontală de 0,9 cm, considerată de medicul legist ca fiind leziune de apărare, vine în sprijinul reținerii intenției directe a inculpatului atunci când a acționat.

Și faptul că inculpatul acceptase doar de puțin timp relația de concubinaj între fiica sa și victimă și împrejurarea că bărbatul o jignise pe fiica sa, nu cu mult timp în urmă, în prezența și a altor persoane, iar ulterior, a și lovit-o, inculpatul văzând-o plină de sânge, sunt de natură a conduce la ideea săvârșirii faptei cu intenție directă, specifică infracțiunii de omor și nu celei de vătămare corporală gravă.

Prin urmare, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în cea de vătămare corporală gravă.

Instanța a observat, însă, că inculpatul a săvârșit fapta pe fondul unei puternice tulburări, datorată tocmai incidentului cu partea vătămată, ce-i spusese că fiica sa ar avea o atitudine nu tocmai corespunzătoare în cuplu, iar ulterior, tot el a fost cel care a băut-o pe femeie, aceasta fiind nevoită să părăsească domiciliul și să se refugieze la tatăl său, cu evidente urme de loviri și plină de sânge, așa cum a relatat și martorul B.I. și cum rezultă și din conținutul raportului de constatare medico-legală nr. 25/V din 15 februarie 2009, unde se reține că acesteia i-au fost cauzate leziuni atât la nivelul feței, dar și pe brațe și corp, prin lovire cu corp dur, zgâriere cu corp ascuțit și posibil comprimare interdigitală, ce au necesitat 4-6 zile de îngrijiri medicale și care au determinat-o să formuleze o plângere penală împotriva concubinului său.

Este evident că pentru un tată, care își vede fiica cu urme de lovituri pe corp și murdară de sânge, după ce anterior fusese jignită, încercarea concubinului de a-i aplica alte corecții în prezența sa, a fost greu de acceptat, mai ales că aceasta se întâmpla chiar în casa lui, unde partea vătămată nu fusese invitată, dar unde obișnuia să vină.

În raport de aceste împrejurări, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit fapta în stare de provocare, fiind incidente disp. art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de textul de lege incriminator, conform disp. art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Întrucât, conform fișei de cazier judiciar a inculpatului, acesta a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 199 din 16 decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, tot pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., prezenta fapta se încadrează în tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen., text de lege enunțat în ședință publică și în baza căruia va fi condamnat inculpatul.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social al faptei săvârșite și împrejurările comiterii ei, precum și persoana inculpatului, care, așa cum s-a arătat este cunoscut cu antecedente penale, care atrag aplicarea dispozițiilor referitoare la recidiva postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen.

În același timp, instanța ținând cont de faptul că acesta nu este cunoscut în comună ca fiind o persoană recalcitrantă, ci, dimpotrivă, care chiar s-a integrat în comunitate după prima condamnare, mărturie în acest sens fiind declarațiile martorilor A.C.M. și A.F., vecini cu el, care au arătat că nu au avut niciodată probleme cu acesta și nici nu l-au auzit certându-se cu alte persoane din comună, sau fiind în dușmănie cu cineva, dar și declarația extrajudiciară a numitului D.V., care a arătat că inculpatul este un om de familie, cu respect față de cetățenii comunei, că-și obține veniturile prin muncă și ajută oamenii neputincioși, nefiind cunoscut ca scandalagiu.

În aceste condiții, având în vedere și reținerea stării de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., instanța a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse către minimul special, aceasta fiind suficientă pentru ca inculpatul să înțeleagă rigorile legii penale.

Având în vedere dispozițiile art. 176 alin. (1) teza finală și cele ale art. 65 C. pen., inculpatului i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă care să asigure realizarea scopului acestei pedepse și a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei.

Totodată, inculpatului i-au fost interzise, ca pedeapsă accesorie, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița cât și inculpatul B.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub diferite aspecte.

Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a învederat în calea ordinară de atac că nelegalitatea sentinței, în sensul că instanța de fond, odată cu reținerea circumstanței provocării, a aplicat greșit prevederile art. 76 lit.

a) C. pen., când ar fi trebuit să se raporteze la art. 76 alin. (2) C. pen. Cu toate acestea cuantumul pedepsei este stabilit corect în raport chiar și cu disp. art. 76 alin. (2) C. pen. Critica vizează și netemeinicia hotărârii sub aspectul pedepsei efective aplicate inculpatului. Se consideră, în esență, că incidentul minor din domiciliul martorului B.L., nu a fost de natură să-i provoace inculpatului o puternică tulburare în sensul art. 73 lit.

b) C. pen. lucru demonstrat prin aceea că, s-a dus imediat la fiica sa pe care a certat-o, fără însă să îi ceară să vină în fostul său domiciliu, lucru care ar fi fost perfect rezonabil în situația în care inculpatul ar fi fost puternic tulburat de afirmațiile părții vătămate. Reacția inculpatului la sosirea în domiciliu a părții vătămate în condițiile în care a văzut că aceasta era dezbrăcată până la brâu, deci fără a se putea bănui că are obiecte contondente asupra sa, a fost vădit disproporționată și care nu poate fi justificată prin aceea că a fost cauzată de o puternică tulburare sau emoție care i-a răpit posibilitatea de control asupra acțiunilor sale.

De asemenea, nu este lipsit de relevanță nici faptul că inculpatul este recidivist, iar recidiva este formată tot ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de tentativă de omor pentru care a primit o pedeapsă de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi, executarea acestei pedepse neatingându-și scopul, acela de corijare a inculpatului, astfel încât, în opinia parchetului, dat fiind această stare excepțională, săvârșirea în anterioritate tot a unei tentative de omor care a atras starea de recidivă, cu atât mai mult pedeapsa aplicată pentru săvârșirea din nou a unei fapte similare trebuind să fie mai mare decât pedeapsa aplicată de Tribunalul Dâmbovița.

Fiind un concurs între circumstanțele atenuante și circumstanțele agravante, coborârea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie și ca atare față de pericolul social concret al faptei, rezultând din modul de săvârșire și din persoana inculpatului care este recidivist și condamnat pentru infracțiune similară, pedeapsa aplicată de instanță pentru noua infracțiune este mult prea mică.

Pe latură civilă, consideră că se impune obligarea inculpatului integral la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate către S.U.F. București.

Inculpatul B.F. a solicitat în apelul său, prin apărătorul desemnat din oficiu, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că acesta a fost amenințat în domiciliul său de către partea vătămată care avea asupra sa un cuțit, acesta din urmă fiind și în stare de ebrietate. Mai arată că fiica inculpatului fusese agresată fizic de partea vătămată.

În subsidiar, solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, în cea prev. și ped. de art. 182 alin. (2) C. pen., având în vedere că această lovitură aplicată părții vătămate a necesitat pentru vindecare un număr de 35 zile de îngrijiri medicale, acesta s-a refăcut complet, s-a împăcat cu inculpatul și nu are nici un fel de pretenție civilă de la apelant. Urmează a se avea în vedere faptul că inculpatul a acționat sub tulburarea și emoția provocată de partea vătămată care îi bătuse fiica, a pătruns fără drept în toiul nopții în domiciliul inculpatului și i-a spart ușa. Toate aceste afirmații sunt susținute de declarațiile martorilor audiați în cauză în care toți spun că au fost prezenți la momentul când a intervenit bătaia între partea vătămată și fiica inculpatului dar și derularea celorlalte evenimente.

Prin decizia penală nr. 55 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în majoritate, au fost respinse ca nefondate ambele apeluri declarate în cauză.

În acest sens, Curtea de apel a constatat că instanța de fond a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, reținând în mod corect și complet situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, după cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele și lucrările dosarului.

Astfel, din ansamblul probelor care au fost administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, respectiv procesele verbale de cercetare la fața locului și de conducere în teren, însoțite de planșe foto, procese verbale de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte ale părților, concluziile preliminare și raportul de constatare medico-legală nr. 43/V din 21 ianuarie 2009, foaia de observație și biletul de externare ale părții vătămate, rapoartele de constatare medico-legală privind pe B.C. și B.A., declarațiile părții vătămate, ale inculpatului și ale martorilor, cât și în faza cercetării judecătorești, declarațiile inculpatului și părții vătămate, au fost reaudiați martorii A.C.M., A.F., B.L., S.M., B.A., B.N. și S.G., care și-au menținut declarațiile date pe parcursul urmăririi penale și au relatat împrejurările pe care le-au cunoscut legat de fapta pentru care este cercetat inculpatul, iar la solicitarea inculpatului pe situația de fapt, au fost audiați martorii B.I. și B.P., rezultă atât existența faptei, cât și săvârșirea acesteia de către inculpat, cu vinovăție în forma cerută de lege.

Pe baza acestor mijloace de probă, în mod corect s-a reținut și rezultă că, la data de 07 ianuarie 2009, inculpatul B.F. și partea vătămată A.F. s-au întâlnit, împreună și cu alte persoane, la vecinul lor B.L. În acea perioadă partea vătămată avea o relație de concubinaj cu fiica inculpatului, martora B.A. După ce au consumat alcool, pe acest fond cei doi au început să se certe în legătură cu solicitarea inculpatului B.F. de a mai fi chemat încă un bărbat, pe nume S., partea vătămată opunându-se acestei cereri sub pretextul că acel individ a fost prietenul concubinei sale. În aceste împrejurări, partea vătămată a făcut unele afirmații apreciate de inculpat ca fiind jignitoare la adresa fiicei sale, fapt ce la determinat să se ridice pentru a pleca.

Fiind împiedicat de persoanele prezente, în acest context, inculpatul B.F. a scos un cuțit pe care l-a arătat celor prezenți, amenințând cu el că îi va tăia dacă nu este lăsat să plece.

Aceste aspecte au fost confirmate de martorii B.L. și S.G.

La scurt timp după plecarea inculpatului, conform declarației martorei B.A., partea vătămată A.F., concubinul său, a venit acasă în stare de ebrietate și a bătut-o, lovind-o cu palmele și picioarele, reproșându-i că tatăl său s-a împăcat cu C.S., fostul său prieten, și pe care partea vătămată era gelos, ocazie cu care i-a spart arcada ochiului drept, umplând-o de sânge.

Profitând de lipsa temporară din domiciliu a părții vătămate, martora a reușit să fugă în domiciliul tatălui său, unde la scurt timp a fost urmată de partea vătămată. Când au văzut că partea vătămată intră în curtea locuinței, inculpatul B.F. și fiica sa B.A. au blocat ușa, încercând să-l împiedice să pătrundă în locuință.

Martora a declarat că partea vătămată avea în mână un cuțit de bucătărie cu care a lovit în ușă până când a reușit să spargă unul dintre geamuri, a prins-o pe martoră de păr, a târât-o până pe hol și au ajuns apoi până în curte. Inculpatul a încercat să o scape din mâinile părții vătămate, ceea ce a condus efectiv la o luptă între cei doi, cu aplicarea de lovituri reciproce. În aceste împrejurări, inculpatul i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu un corp tăietor - înțepător, producându-i un număr de 6 plăgi înjunghiate, în zona toraco - abdominală, dar și la nivelul scalpului, cele abdominale necesitând efectuarea unei intervenții chirurgicale la data de 07 ianuarie 2009, care au impus drenaj pleural și ca urmare a constatării eviscerării marelui epiplon, s-a impus reducerea acestuia.

Martorul B.N., tatăl inculpatului, aflat într-o altă încăpere, a venit și i-a despărțit pe cei doi, împingându-o pe partea vătămată afară din curte.

Succesiunea acestor momente a fost stabilită prin declarațiile martorilor B.A. și B.N. și parțial cu declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, fiind confirmate de cele două rapoarte medico-legale privind leziunile suferite de cele două părți.

Astfel, potrivit raportului de constatare medico - legală nr. 43/V din 21 ianuarie 2009 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița, partea vătămată a prezentat leziuni de violență, care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor - înțepător, putând data din 07 ianuarie 2009, care au necesitat 35 - 40 zile îngrijiri medicale, și care i-au pus în primejdie viața victimei, loviturile putându-i fi aplicate din față, spate, lateral stânga sau lateral dreapta, cu un obiect tăietor - înțepător, cu o singură muchie tăietoare, cu lățimea maximă de 2 cm și lungimea minimă a lamei de 12 cm.

Conform raportului de constatare medico - legală nr. 26/V din 15 ianuarie 2009 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Târgoviște, inculpatul a prezentat leziuni de violență ce s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și care pot data din data de 07 ianuarie 2009, leziunile fiind constatate la nivel infraorbitar drept, cotul drept și mâna dreaptă, constând în excoriații.

La cercetarea la fața locului a fost descoperit doar geamul spart nu și pete de sânge sau alte urme ale infracțiunii.

Obiectul cu care a fost lovită partea vătămată nu a fost găsit de către organele de cercetare, nici în casa inculpatului și nici pe traseul parcurs de către inculpat în acea seară, până la locuința fratelui său B.V., unde s-a refugiat, conform depoziției lui, de teama martorului B.L., care i-ar fi spart de furie geamurile casei.

Atât inculpatul, cât și rudele sale, pe de o parte, și partea vătămată și amicii săi (B.L. - care este și nașul său) de cealaltă parte, au încercat să prezinte diferit apartenența cuțitului, niciuna dintre părți nerecunoscând că i-ar fi aparținut.

Însă, din coroborarea declarațiilor martorilor B.L. și S.G., prezenți când inculpatul ar fi scos cuțitul pentru a-și asigura plecarea din locuința primului, cu concluziile raportului de constatare medico - legală nr. 43/V/2009, care descrie, de asemenea, un cuțit cu dimensiuni și caracteristici similare celor descrise de martori, care ar fi putut provoca plăgile înjunghiate părții vătămate, în mod corect, instanța de fond a reținut că obiectul tăietor - înțepător aparține inculpatului.

Partea vătămată a fost văzută ieșind din curtea inculpatului, de către martorii A.C.M. și A.F., acuzând dureri în zona abdominală și spunând că ar fi fost tăiat de acesta, martorii menționând și faptul că nu au auzit nici un zgomot venind nici din casa și nici din curtea inculpatului.

Singurii care au declarat că din casa inculpatului se auzeau strigăte de femeie, dar și alte zgomote, au fost martorii audiați pe situația de fapt, la propunerea inculpatului, B.P. și B.I., primul relatând chiar că în acea seară s-a întâlnit în drum spre casă cu partea vătămată care s-a luat de el, l-a lovit cu pumnii și picioarele și l-a amenințat, și aceasta pentru că era în stare de ebrietate.

Martorul a mai declarat și că a văzut de la fereastra casei sale, care se învecinează cu cea a inculpatului, cum A.F., inculpatul și fiica acestuia se aflau în curte, iar A.F. trăgea de Alina, după care cei doi bărbați au căzut, iar în cele din urmă l-a văzut pe A.F. cum s-a ridicat singur și a plecat, fără să se vaite că este rănit.

Toate aceste elemente probatorii confirmă pe deplin situația de fapt reținută corect și complet de instanța de fond.

Fapta reținută în sarcina apelantului-inculpat a fost corect încadrată juridic, aceasta întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen.

Sub acest aspect, Curtea apreciază ca nefondată cererea inculpatului de achitare a sa sau de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav în cea de vătămare corporală gravă.

În contextul stării de fapt reținute, în mod corect instanța de fond a apreciat că fapta săvârșită de inculpat nu poate fi încadrată ca fiind vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 182 alin. (2) C. pen., constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă, fapta prin care s-a produs vreuna din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei.

Delimitarea dintre cele două infracțiuni constituie un proces dificil, care, însă, trebuie tratat cu cea mai mare atenție datorită consecințelor foarte importante, în special sub aspectul limitelor de pedeapsă stabilite de normele incriminatoare.

Ceea ce deosebește cele două infracțiuni este poziția subiectivă a făptuitorului.

Sub acest aspect, tentativa de omor se săvârșește cu intenție, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei ca rezultat al acțiunii sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.

Referitor tot la latura subiectivă, infracțiunea de vătămare corporală gravă, în forma sus-menționată, este o infracțiune praeterintenționată. Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă produsă - punerea în primejdie a vieții victimei - i se atribuie făptuitorului pe baza culpei. Cu alte cuvinte, făptuitorul își dă seama și vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar se produce o consecință mai gravă, rezultat pe care, fie că l-a prevăzut dar a crezut că nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă.

Sub acest aspect, atât în doctrină cât și în jurisprudență, s-a subliniat că poziția subiectivă a făptuitorului - intenția de a ucide sau de a lovi sau vătăma integritatea corporală - se stabilește în fiecare caz ținându-se seama de toate circumstanțele, respectiv de instrumentul folosit de făptuitor, de zona corpului vizată, numărul loviturilor, intensitatea acestora, urmarea produsă, precum și de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârșită fapta.

În cauză, inculpatul B.F., prin multitudinea loviturilor aplicate părții vătămate, dar și zonele vizate, respectiv: toraco - abdominală, splenică, stenală, dar și regiunea scapulară, conform raportului de constatare medico-legală nr. 43/2009, și nu în ultimul rând, perseverența cu care inculpatul a aplicat loviturile, în condițiile în care el și partea vătămată au căzut la pământ și o singură lovitură ar fi fost suficientă pentru îndepărtarea pericolului pe care îl prezenta partea vătămată pentru el și fiica lui, dar și faptul că lovitura aplicată în zona toracică a fost de intensitate mare, fiind una penetrantă cu consecințe însemnate asupra zonei vizate, a urmărit nu numai vătămarea corporală a victimei, ci uciderea ei.

De asemenea se are în vedere și obiectul folosit la lovirea părții vătămate, respectiv un corp tăietor-înțepător, cu o lungime a lamei de circa 12 cm., obiect de natură a produce leziuni importante, în raport de zonele vizate, respectiv zona toraco-abdominală, vitală pentru organism.

În aceste împrejurări, partea vătămată a fost lovită de 6 ori, aspect care denotă insistență din partea, nemulțumindu-se numai cu încercarea de a-l opri pe acesta de a-i cauza un rău fiicei sale, ci acționând mai mult, folosind pentru aceasta cuțitul.

Corecte sunt sublinierile instanței de fond în sensul că loviturile nu au fost aplicate la întâmplare, majoritatea regăsindu-se în aceeași zonă a corpului, și cu privire la leziunea de la nivelul mâinii stângi a părții vătămate, unde s-a descoperit o plagă liniară orizontală de 0,9 cm, considerată de medicul legist ca fiind leziune de apărare, și care vin în sprijinul reținerii intenției directe a inculpatului atunci când a acționat.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în cea de vătămare corporală gravă.

În ceea ce privește reținerea circumstanței atenuante a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., criticată de procuror, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului această circumstanță.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburării sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În raport de aceste dispoziții legale, condițiile de existență ale provocării privesc: 1. existența unei anumite activități de provocare din partea persoanei vătămate; 2. actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoție infractorului; 3. sub stăpânirea puternicei tulburării sau emoții infractorul să fi săvârșit infracțiunea; 4. infracțiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.

Prin urmare, pentru reținerea acestei circumstanțe trebuiesc dovedite toate cele patru condiții.

Parcurgând probele administrate, Curtea de apel constată că sunt îndeplinite cerințe legale privind starea de provocare, fiind dovedit condițiile sus-mentionate.

Astfel, probele administrate relevă că partea vătămată a fost cea care a avut o atitudine provocatoare, agresivă și în final violentă, față de inculpat. Se observă că partea vătămată a început prin a o jigni pe fiica inculpatului în prezența altor persoane, a continuat prin a o bate pe această femeie, care a fost nevoită să părăsească domiciliul și să se refugieze la domiciliul inculpatului, cu evidente urme de loviri și plină de sânge, așa cum a relatat și martorul B.I. și cum rezultă și din conținutul raportului de constatare medico-legală nr. 25A/ din 15.02.2009, unde se reține că acesteia i-au fost cauzate leziuni atât la nivelul feței, dar și pe brațe și corp, prin lovire cu corp dur, zgâriere cu corp ascuțit și posibil comprimare interdigitală, ce au necesitat 4-6 zile de îngrijiri medicale, și a sfârșit prin a pătrunde în curtea locuinței inculpatului și a exercita violențe asupra inculpatului și fiicei acestuia.

Acest comportament și acțiuni ilicite grave, cum sunt pătrunderea în curte, încercarea de a intra prin forță în locuință și exercitarea actelor de violență, au fost de natură să provoace o puternică tulburare inculpatului, sub stăpânirea căreia inculpatul a săvârșit infracțiunea îndreptată chiar împotriva provocatorului, astfel că în mod justificat s-a reținut existența circumstanței atenuante a provocării.

În ceea ce privește critica privind raportarea greșită a acestei circumstanțe atenuante, a efectelor acesteia, la dispozițiile art. 76 lit. a) și nu la dispozițiile art. 76 alin. (3) C. pen., Curtea apreciază că, atâta timp cât instanța de fond a aplicat o pedeapsă care se înscrie în limite legale, indiferent că ne raportăm la cele prevăzute de art. 76 lit. a) sau la cele prevăzute de art. 76 alin. (3) C. pen., poate fi vorba de o eroare materială și nu de o nelegalitate a hotărârii care să impună desființarea acesteia.

Referitor la individualizarea pedepsei, Curtea observă că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului se înscrie în coordonatele individualizării legale și răspunde tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

La stabilirea fiecărei pedepse s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare, respectiv de dispozițiile Părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială a Codului penal și în legea specială, pentru infracțiunile comise, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, dar și de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează și agravează răspunderea penală.

Astfel, Curtea a avut în vedere, pe lângă gradul de pericol social generic al infracțiunii săvârșite, determinat de importanța valorii sociale ocrotite, gradul de pericol social concret foarte ridicat al faptei comise, circumstanțele reale arătate, ce au evidențiat o agresivitate excesivă din partea inculpatului, modul și mijloacele folosite, înarmat cu un cuțit a lovit o persoană, rezultatul produs, provocarea unor leziuni ce au pus viața victimei în pericol, precum și circumstanța atenuantă în care a comis fapta, dar și de datele care caracterizează persoana inculpatului, acesta a fost anterior condamnat și a executat pedeapsa pentru o infracțiune similară, dar în prezent nu este cunoscut în comună ca fiind o persoană recalcitrantă, ci, dimpotrivă, care chiar s-a integrat în comunitate după prima condamnare, mărturie în acest sens fiind declarațiile martorilor A.C.M. și A.F., vecini cu el, care au arătat că nu au avut niciodată probleme cu acesta și nici nu l-au auzit certându-se cu alte persoane din comună, sau fiind în dușmănie cu cineva, dar și declarația extrajudiciară a numitului D.V., care a arătat că inculpatul este un om de familie, cu respect față de cetățenii comunei, că-și obține veniturile prin muncă și ajută oamenii neputincioși, nefiind cunoscut ca scandalagiu.

În raport de toate aceste elemente, se observă că adaptarea, dozarea pedepsei concrete s-a realizat de către instanța de fond cu respectarea tuturor criteriilor de individualizare, pedeapsa aplicată inculpatului fiind între limitele speciale prevăzute de lege și asigurând, totodată, prin modalitatea de individualizare a executării pedepsei aleasă de instanță, realizarea funcțiilor și scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

Ca atare, criticile formulate de procuror și inculpat sunt nefondate, nefiind justificată aplicarea unei pedepse mai mari sau mai mici în prezența stării de fapt reținute și a împrejurărilor menționate mai sus.

Totodată, ținând seama de reținerea circumstanței atenuante a provocării, Curtea observă că în mod corect, deplin justificat, instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata doar în cuantum de jumătate din valoarea cheltuielilor de spitalizare către partea civilă S.U.F. București, și sub acest aspect apelul procurorului fiind nefondat.

În opinia separată s-a susținut că în cauză se impunea admiterea apelului Parchetului, în sensul înlăturării art. 73 lit. b) C. pen. și condamnării inculpatului la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare.

De asemenea, s-a susținut că se impunea obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare către S.C.U. București.

S-a arătat astfel că instanța a reținut că inculpatul a săvârșit fapta pe fondul unei puternice tulburări care i-a fost provocată de partea vătămată, întrucât i-a spus anterior „că fiica sa ar avea o atitudine nu tocmai corespunzătoare în cuplu".

Din declarațiile martorilor B.L. și S.G. a rezultat că au fost de față la data de 7 ianuarie 2009 la o discuție care a avut loc între inculpat și partea vătămată. Cu această ocazie, inculpatul a fost cel care a solicitat la petrecerea la care se aflau, să fie invitat și un băiat S., iar partea vătămată - care se afla în relații de concubinaj cu fiica inculpatului - s-a limitat doar în a se opune verbal acestei inițiative, motivând că acest S. „ar fi trăit" cu fata inculpatului.

Din declarațiile celor doi martori rezultă că între inculpat și partea vătămată această discuție nu a degenerat, că cei doi nu și-au adus injurii sau imputații pe acest subiect, chiar inculpatul susținând acest lucru în propriile declarații.

Ulterior acestor discuții, inculpatul a părăsit domiciliul martorului B.L. unde consumaseră cu toții țuică fiartă, nu înainte de a scoate un cuțit tip briceag, ale cărui caracteristici descrise de martorul B.L., au corespuns cu elementele caracteristici ale cuțitului care a fost folosit la săvârșirea faptei, așa cum rezultă din raportul de constatare întocmit de medicul legist.

Cu acest cuțit, inculpatul I-a amenințat pe martorul B.L., motivat de faptul că acesta încercase să-l mai rețină la petrecere, folosind cuvintele „ să moară copiii mei, dacă nu mă lași să plec, te tai".

A mai reținut instanța că ulterior acestui incident în care i s-a cauzat inculpatului o puternică tulburare și emoție, partea vătămată a mers domiciliul său unde a lovit-o pe concubina sa și în același timp fiica inculpatului „aceasta fiind nevoită să părăsească domiciliul și să se refugieze la tatăl său cu evidente urme de lovituri și plină de sânge".

Or, incidentul care a avut loc între partea vătămată și fiica inculpatului și care este de necontestat, nu s-a realizat în prezența unor martori, partea vătămată susținând doar că a lovit-o cu palmele peste față pe concubina sa, după care aceasta a fugit la inculpat, iar certificatul medico - legal eliberat fiicei inculpatului urmare cererii organului de anchetă, a stabilit că susnumita a prezentat doar excoriații și echimoze care au necesitat 4-6 zile de îngrijire medicală.

Simpla afirmație făcută de partea vătămată, în sensul că fiica inculpatului „a trăit" cu un anume S. nu a fost în nici un caz de natură să provoace o puternică tulburare în sensul art. 73 lit. b) C. pen. inculpatului, atâta vreme cât această afirmație nu a condus la degenerarea discuțiilor purtate între părți, iar inculpatul a declarat că după acest moment a mers la fiica sa în domiciliul părții vătămate, unde la rândul său i-a reproșat acest lucru, fără însă a o chema acasă și fără ca fiica sa să-și exprime o dorință în acest sens.

Este greu de crezut că în situația unei puternice tulburări provocate de partea vătămată prin afirmațiile făcute, inculpatul nu i-ar fi solicitat fiicei sale să-l urmeze la domiciliu, mai ales că nu era căsătorită cu partea vătămată, ci se aflau în relații de concubinaj.

Excoriațiile și echimozele care ar fi putut rezulta în urma loviturilor aplicate de partea vătămată, nu ar fi putut să conducă la producerea consecințelor reținute de instanță, în sensul că fiica inculpatului a venit acasă „ plină de sânge", așa cum a reținut instanța de judecată.

Ulterior, partea vătămată merge la domiciliul concubinei sale, unde probele au demonstrat că i se permitea accesul oricând, unde nu a făcut altceva decât să încerce să o ia pe concubina sa înapoi acasă, din probele administrate nemairezultând că a lovit-o în acest loc, mai ales că între partea vătămată pe de o parte și fiica inculpatului se afla o ușă, care despărțea două camere și prin care inculpatul a lovit cu cuțitul pe partea vătămată, ușă pe care ulterior a deschis-o și a continuat să-i aplice lovituri cu cuțitul, în total aplicându-i 6 astfel de lovituri cu acest corp tăietor - înțepător, același cu cel cu care amenințase pe B.L., anterior.

Mai mult decât atât, faptul că partea vătămată nu a lovit-o pe fiica inculpatului în domiciliul acestuia, ci doar a încercat să o aducă înapoi acasă, rezultă și din aceea că odată ajunsă în curtea și casa inculpatului, acesta l-a lovit de îndată cu cuțitul, lucru demonstrat din probele administrate, inclusiv raportul medico-legal de examinare a inculpatului realizat imediat după săvârșirea faptei, care constată că acesta din urmă nu a prezentat nici un fel de leziuni, ceea ce demonstrează în raport de disproporția vădită între constituția fizică a părților implicate în conflict, în evidenta favoare a părții vătămate, că aceasta din urmă nu a lovit pe autorul faptei și nu a avut pe cale de consecință o atitudine atât de agresivă, încât să provoace o astfel de tulburare inculpatului, în sensul avut în vedere de art. 73 lit. b) C. pen.

Susținem așadar că incidentul minor din domiciliul martorului B.L. nu a fost de natură să-i provoace inculpatului o puternică tulburare în sensul art. 73 lit. b) C. pen., lucru demonstrat prin aceea că s-a dus imediat la fiica sa pe care a certat-o, fără însă să îi ceară să vină în fostul său domiciliu, lucru care ar fi fost perfect rezonabil în situația în care inculpatul ar fi fost puternic tulburat de afirmațiile părții vătămate.

Ulterior, fiica inculpatului a venit la domiciliul tatălui său, însă în nici un caz „plină de sânge", așa cum a susținut instanța de judecată.

Reacția inculpatului la sosirea în domiciliu a părții vătămate în condițiile în care a văzut că aceasta „era dezbrăcată până la brâu", deci fără a se putea bănui că are obiecte contondente asupra sa, a fost vădit disproporționată și care nu poate fi justificată prin aceea că a fost cauzată de o puternică tulburare de emoție care i-a răpit posibilitatea de control asupra acțiunilor sale.

De altfel, tot astfel s-a exprimat și Curtea de Apel București, secția a lI-a penală, prin decizia nr. 146/A/1996 în Revista de Drept Penal nr. 3/1997 pag. 141 în care s-a reținut că inculpatul, aflându-se sub influența aurolacului, a amenințat mai multe persoane cu un cuțit, după care la un interval de 2-3 ore, fiind în aceeași stare, a avut o altercație cu victima care l-a lovit cu pumnul.

Ulterior inculpatul a intrat într-un bar, a luat un cuțit fără a fi observat de personalul localului, s-a reîntors și apropiindu-se de victimă, i-a aplicat cu cuțitul o lovitură în zona toracică, cauzându-i moartea. Luând în considerare împrejurările în care s-au petrecut faptele, particularitățile psihice ale infractorului și raporturile dintre părți, s-a constatat că în momentul uciderii victimei, acesta nu s-a aflat într-o stare de mare surescitare nervoasă, caracteristică circumstanței atenuante a provocării.

Osebit de acesta, în speța dedusă judecății, nu s-a ținut seama și de alte elemente care se pot constitui în circumstanțe agravante, constând în modul violent în care a fost comisă fapta, prin aplicarea a 6 lovituri de cuțit părții vătămate, care au cauzat nu numai hemopneumotorax dar și interesarea splinei a hemidiafragmei, ceea ce dovedește un pericol sporit al faptei inculpatului.

De asemenea, nu este lipsit de relevanță nici faptul că inculpatul este recidivist iar recidiva este formată tot ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de tentativă de omor pentru care a primit o pedeapsă de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi, executarea acestei pedepse neatingându-și scopul acela de corijare a inculpatului, astfel încât, în opinia noastră, dat fiind această stare excepțională, săvârșirea în anterioritate tot a unei tentative de omor care a atras starea de recidivă, cu atât mai mult pedeapsa aplicată pentru săvârșirea din nou a unei fapte similare trebuind să fie mai mare decât pedeapsa aplicată de Tribunalul Dâmbovița.

Din analiza textului art. 73 lit. b) C. pen., rezultă că starea de provocare nu se prezumă. Pentru reținerea ei este necesară o analiză concretă a stării psihice în care s-a aflat inculpatul în momentul comiterii infracțiunii, pe baza tuturor probelor administrate și a împrejurărilor în care s-au săvârșit faptele. O asemenea analiză exclude posibilitatea folosirii singulare a unor criterii obiective, pe baza cărora în mod aprioric să se ajungă la concluzia că inculpatul s-a găsit sau nu sub influența unor stări de tulburare, dimpotrivă, de fiecare dată se impune o verificare amplă, pentru ca, în raport de împrejurările concrete, să se stabilească dacă inculpatul a acționat ori nu sub influența unei asemenea tulburări.

S-a considerat că s-a făcut o analiză detaliată a probelor existente la dosar și menționate mai sus, din care rezultă că în speța de față nu se poate reține disp. art. 73 lit. b) C. pen., mai ales că de la săvârșirea activității provocatoare (așa cum a susținut inculpatul) și până la comiterea infracțiunii trecuse un interval de timp.

O injurie sau lovire cu palma aplicată de victimă fie inculpatului, fie unei persoane apropiată, prin ea însăși nu este de natură a crea inculpatului o intensă tulburare, care să fie determinantă în declanșarea agresiunii.

Față de aceste considerente, s-a opinat pentru a se admite apelul parchetului, a se înlătură de la încadrarea juridică art. 73 lit. b) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) C. pen., a fi condamnat inculpatul B.F. la 7 ani și 6 luni închisoare și obligat la plata sumei de 3.360 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare către S.C.U. București.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul B.F.

Parchetul a susținut că în mod greșit s-a reținut în cauză starea de provocare, ca și circumstanță atenuantă, în raport cu împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta; de altfel, chiar și în condițiile reținerii art. 73 lit. b) C. pen., pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea ușoară.

De asemenea, s-a arătat că faptei comise de inculpat i s-ar fi dat o greșită încadrarea juridică, prin reținerea art. 76 lit. a) C. pen., față de art. 76 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a susținut în principal că este nevinovat, întrucât a acționat în legitimă apărare, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei de i-a fost aplicată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care acestea formal se încadrează, respectiv art. 3859 pct. 14 și 17 C. proc. pen., Curtea constată următoarele:

În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Curtea constată că aplicarea dispozițiilor legale privind individualizarea pedepsei, în particular a circumstanțelor atenuante sau agravante, nu afectează încadrarea juridică, aceasta din urmă referindu-se strict la corespondența între fapta comisă în concret de inculpat și una dintre normele incriminatoare existente în legislația în vigoare.

Cu atât mai puțin nu fac parte din încadrarea juridică textele de lege care prevăd efectele care se acordă circumstanțelor atenuante, cum este cazul art. 76 C. pen.

În realitate, ceea ce se pune în discuție prin recursul Parchetului nu este o chestiune de încadrare juridică, ci de legalitate a pedepsei, fiind așadar circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În acest context, Curtea face trimitere la propria jurisprudență. Astfel, prin decizia nr. 1061 din 19 martie 2010 s-a statuat, cu referire la situația unui inculpat condamnat pentru o infracțiune de omor în forma tentativei, că în cazul în care constată existența circumstanțelor atenuante, instanța aplică disp. art. 21 alin. (2) C. pen. și în raport cu minimul special de 5 ani închisoare al pedepsei rezultate în urma aplicării dispozițiilor menționate, face aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., coborând pedeapsa sub minimul special de 5 ani închisoare, dar nu mai jos de o treime din acest minim special.

Prin urmare, minimul special avut în vedere atât de disp. art. 76 alin. (1), cât și de disp. art. 76 alin. (2) C. pen. este cel redus la jumătate potrivit art. 21 alin. (2) C. pen.

Aplicând acest raționament în cazul tentativei la omor deosebit de grav (situația din speță), rezultă că minimul special de referință pentru efectele circumstanțelor atenuante este de 7 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa neputând fi coborâtă decât până la o treime din acest minim, respectiv până la 2 ani și 6 luni.

Or, pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de fond și menținută de instanța de apel a fost de 5 ani închisoare, așadar peste limita minimă rezultată din aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen., astfel încât critica Parchetului vizând nelegalitatea pedepsei este nefondată.

În privința celorlalte critici ce se circumscriu aceluiași caz de casare, Curtea constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel (în opinie majoritară) au perceput în mod corespunzător materialul probator administrat în cauză, reținând că la baza conduitei violente a inculpatului s-a aflat atitudinea provocatoare a victimei, care nu doar că a pus în discuție, în public, moralitatea fiicei inculpatului, ci a avut în continuare și o conduită violentă față de aceasta, concretizată în mai multe lovituri aplicate în zona feței, dar și pe brațe și corp, care a determinat refugierea fiicei inculpatului la domiciliul acestuia; mai mult, victima a urmărit-o pe aceasta din urmă și a încercat să pătrundă în forță în locuința inculpatului.

Toate aceste circumstanțe faptice au fost corect apreciate ca fiind de natură a determina o puternică tulburare inculpatului, acesta acționând la rândul său violent față de partea vătămată, căruia i-a aplicat multiple lovituri cu un cuțit, ce au vizat zone vitale, cauzându-i leziuni care au pus în primejdie viața victimei.

În același timp însă, conduita persoanei vătămate nu a depășit limitele unei stări de provocare, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține că inculpatul a acționat în legitimă apărare sau că ar fi depășit în mod scuzabil limitele acesteia.

Reținând în mod corect că inculpatul a fost provocat de victimă, instanțele de fond și apel au dat efecte prea largi acestei circumstanțe atenuante legale, pierzând din vedere gradul de pericol social concret al faptei comise de inculpat (care a reacționat deosebit de brutal, printr-un exces de violență) și mai ales antecedența sa penală, în condițiile în care anterior a mai fost condamnat pentru o faptă de același gen, în ciuda vârstei sale, fiind aplicabile dispozițiile legale privind starea de recidivă postexecutorie.

În consecință, Curtea va admite recursul Parchetului, va casa în parte ambele hotărâri și rejudecând cauza conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va majora pedeapsa aplicată inculpatului la 7 ani închisoare, considerând că aceasta corespunde necesităților de constrângere și de reeducare a inculpatului, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

În mod evident, pentru aceleași considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului, deducând prevenția la zi și obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 55 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat B.F.

Casează, în parte, sentința penală nr. 548 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Dâmbovița și decizia penală atacată și rejudecând, majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului B.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174, 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și a art. 37 lit. b) C. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge recursul declarat de recurentul intimat inculpat B.F. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului intimat inculpat durata reținerii și a arestării preventive de la 21 ianuarie 2009 la 20 ianuarie 2011

Obligă la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2011.