Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1124/2012 AI generated

Admissibility of appeal against non-remittal challenge barred by immediate application of procedural simplification law

Case Number Decizia nr. 1124/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby upholding the appellate court’s prior decision that rejected the plaintiff’s complaint as inadmissible due to *res judicata* from a previous final judgment. The dispute concerned a procedural challenge to the Prosecutor General’s resolution regarding the non-remittal of a case to court, where the plaintiff attempted to exercise a remedy against a first-instance decision issued on October 25, 2011. The court held that under Law No. 202/2010, which amended the Code of Criminal Procedure to accelerate proceedings, appeals against judgments rendered in proceedings under Article 278(1) are no longer permitted, and this change applies to judgments pronounced after the law’s entry into force; consequently, the challenged sentence was definitive, making the filed appeal a legal avenue not provided for by law, resulting in its dismissal and an obligation for the appellant to pay 200 lei in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 C. proc. pen, art. 278 alin. (10) C. proc. pen, art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen; Admissibility of appeal against non-remittal challenge barred by immediate application of procedural simplification law: The dispute concerned a procedural challenge to the Prosecutor General’s resolution regarding the non-remittal of a case to court, where the plaintiff attempted to exercise a remedy against a first-instance decision issued on October 25, 2011. The court held that under Law No. 202/2010, which amended the Code of Criminal Procedure to accelerate proceedings, appeals against judgments rendered in proceedings under Article 278(1) are no longer permitted, and this change applies to judgments pronounced after the law’s entry into force; consequently, the challenged sentence was definitive, making the filed appeal a legal avenue not provided for by law, resulting in its dismissal and an obligation for the appellant to pay 200 lei in judicial costs.

Keywords

AI generated
judicial law accelerated proceedings procedural issues code of criminal procedure appealability of remand decision immediate dismissal

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 C. proc. pen
202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
art. 278 alin. (10) C. proc. pen
În acest sens, potrivit art. 278 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art.
art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010
pen., astfel cum a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Provision explicitly cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as inadmissible because it was a procedural avenue not provided for by the law in force.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Provision explicitly cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as inadmissible because it was a procedural avenue not provided for by the law in force.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 410 din 25 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția l-a penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta A. împotriva rezoluției nr. 201/11/2 din 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A obligat petenta la 300 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 27 noiembrie 2009, petenta A. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 201/11/2 din 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Plângerea de față s-a apreciat că este inadmisibilă, deoarece o asemenea plângere a fost soluționată prin sentința penală nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția l-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1442 din 15 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform actelor existente la dosarul cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.

În acest sens, potrivit art. 278 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. 24.

În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. 24, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 25 octombrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petiționara a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara A. împotriva sentinței penale nr. 410 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția l-a penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2012.