Eviction after lease expiration: locational standing based on contractual privity vs. ownership requirement

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 9360, pronunțată la data de 15 iunie 2009, secția a VI-a comercială a Tribunalului București a admis cererea formulată de reclamanta Administrația Domeniului Public Sector 1 București împotriva pârâtei SC C.B. SRL, dispunând evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, care a făcut obiectul contractului de închiriere din 6 mai 1998.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, după încetarea termenului locațiunii, pârâta locatară a refuzat să restituie reclamantei locator imobilul compus din construcție și teren ce a făcut obiectul menționatului contract de închiriere.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 403, pronunțată la data de 1 iulie 2010.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, examinând criticile aduse sentinței apelate, a reținut în analiza excepției lipsei calității procesuale active și a lipsei excepției calității de reprezentant, că raportul juridic dedus judecății izvorăște din contractul de locațiune încheiat între părți la data de 6 mai 1998 și că intimata-reclamantă nu a învestit instanța în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale, ci a solicitat obligarea pârâtei la a-i restitui folosința bunului pe care o cedase în temeiul contractului de închiriere, înlăturând susținerea apelantei potrivit căreia acțiunea în evacuare nu poate fi formulată decât de titularul dreptului de proprietate, față de obiectul cererii de restituire a bunului închiriat.

Pe fondul cauzei, instanța de control judiciar a apreciat corectă soluția tribunalului, având în vedere că la data de 6 mai 2008 termenul locațiunii a încetat și că apelanta-pârâtă, în calitate de locatar, nu și-a îndeplinit obligația de a elibera spațiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere, neputând opera relocațiunea tacită, față de art. 1348 C. civ. și de faptul că i s-a notificat concediul locațiunii la data de 29 aprilie 2008.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta-pârâtă, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale active și excepția calității de reprezentant a intimatei-reclamante, având în vedere că aceasta nu este proprietarul imobilului și nu a făcut dovada vreunui mandat pe care proprietarul să i-l fi dat pentru a declanșa acțiune în evacuare, iar, pe fondul cauzei, a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii – neținând seama de apărările formulate în cauză, referitoare la „imposibilitatea de continuare a raporturilor juridice”.

Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind ca fiind neîntemeiate criticile aduse de recurentă deciziei instanței de apel, față de raportul juridic direct și nemijlocit ce există între părți în baza contractului de locațiune al cărui termen a expirat la data de 6 mai 2008 și de dispozițiile legale ce reglementează contractul de locațiune.

Recursul este nefondat.

Cum calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății, care, în speță, își are sorgintea în contractul de închiriere din 6 mai 1998 pe care reclamanta, în calitate de locator, l-a încheiat cu pârâta, în calitate de locatar, se constată că instanța de apel a reținut cu justețe că legitimarea procesuală activă este astfel justificată în acțiunea pe care reclamanta a formulat-o în nume propriu, răspunzând judicios, prin acest din urmă argument, și criticii vizând excepția lipsei calității de reprezentant al unității administrativ-teritoriale a acestei părți.

Este de observat că, deși a invocat în susținerea recursului greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel, recurenta nu a arătat, în mod concret, care sunt dispozițiile legale greșit interpretate sau aplicate, iar prevederile art. 1438 C. civ., invocate în considerentele deciziei atacate, și-au găsit o corectă interpretare și aplicare în raport cu situația de fapt reținută, ce a determinat măsura evacuării pârâtei din imobilul în discuție după expirarea termenului locațiunii și notificarea concediului acesteia – recurenta nemaiputând valorifica pe calea recursului critica referitoare la omisiunea instanțelor de a analiza apărările pe care le-a formulat în cauză, față de redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei atacate a art. 304 C. proc. civ..

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta SC C.B. SRL împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 403 din 1 iulie 2010, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2011.