Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2157/2012 AI generated

Scope of prior judgment removing "indexable" label from loan contracts: whether it resets interest rate or only fixes it, and appellate court's duty to clarify facts under active role

Case Number Decizia nr. 2157/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the bank’s cassation appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case to the appellate court for a new trial, effectively ruling that the bank prevailed on the procedural merits of the cassation. The dispute concerned the interpretation of a prior civil judgment that removed the term "indexable" from credit contracts, with the bank arguing this meant the interest rate remained fixed as originally agreed, while the borrower insisted the court should mandate the application of the original contractual rate of 11.5%. The decisive legal basis was the failure of the appellate court to exercise its active role under Article 129(5) of the Code of Civil Procedure, in conjunction with Article 304(5) and Article 312, which required the court to determine the factual circumstances and correct the legal error in interpreting the scope of the prior judgment regarding the interest rate modification.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ; Scope of prior judgment removing "indexable" label from loan contracts: whether it resets interest rate or only fixes it, and appellate court's duty to clarify facts under active role: Din această perspectivă hotărârea instanței de apel nu este ferită de critică, instanța de apel nu a exercitat rol activ în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în sensul aflării adevărului judiciar fiind incidente în această etapă procesuală dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
interpretation of a judgment interest rate credit mandate article of civil procedure contractual duty banking law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică de la 26 aprilie 2012

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 noiembrie 2010 și înregistrată sub nr. 12751/86/2010, reclamanta SC S.A. SRL Suceava a chemat în judecată pârâta Banca Transilvania SA – Cluj, sucursala Suceava, pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei la aplicarea dobânzii de 11,5%/an astfel cum a fost prevăzută la art. 3 lit. a) din Contractul nr. 1077 din 28 iunie 2007 și Contractul nr. 810 din 23 mai 2007, creditelor acordate.

- recalcularea graficului de rambursare a creditului conform ratei dobânzii de 11,5%/an.

- plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1576 din 7 martie 2011, a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, ca nefondată; a admis acțiunea și, în consecință, a obligat pârâta la aplicarea unei dobânzi de 11,3%/an creditelor acordate prin contractele nr. 1077 din 28 iunie 2007 și nr. 810 din 23 mai 2007 și la emiterea unor noi grafice de rambursare conform dobânzii de 11,5%/an.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta Banca TRANSILVANIA SA, sucursala Suceava, prin reprezentanți, criticând soluția instanței de fond sub aspectul obligării la aplicarea unei dobânzi de 11,5%/an creditelor acordate reclamantei, în condițiile în care prin sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a dispus doar eliminarea termenului „indexabilă” din cuprinsul contractelor, dispoziție respectată de bancă, prin faptul că dobânda nu a mai fost modificată, rămânând fixă.

Prin decizia civilă nr. 74 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul declarat de pârâta Banca Transilvania SA, sucursala Suceava.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că prin eliminarea termenului „indexabilă” judecătorul a urmărit menținerea clauzei contractuale care prevedea rata dobânzii de 11,5% dat fiind faptul că prin aceeași sentință nr. 4390/2009 a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 14.245,06 lei cu titlu de plată nedatorată, rezultată în opinia instanței, prin aplicarea în mod abuziv a unei rate de 17%.

Împotriva deciziei nr. 74 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Banca Transilvania SA, sucursala Suceava, arătând că în mod greșit au interpretat sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava deoarece prin aceasta nu s-a avut în vedere revenirea la procentul de dobândă inițial ci doar eliminarea termenului „indexabilă”.

Intimata SC S.A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de critica recurentei, Înalta Curte în deplină concordanță cu art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 129 alin. (5) C. proc. civ. reține următoarele:

Instanța de apel prin respingerea apelului declarat împotriva sentinței nr. 1576 din 7 martie 2011 nu a avut rol activ în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Astfel, prin sentința nr. 1576 din 7 martie 2011 pârâta Banca Transilvania SA, sucursala Suceava, a fost obligată la aplicarea unei dobânzi de 11,3% creditelor acordate nr. 1077 din 28 iunie 2007 și nr. 810 din 23 mai 2007 și la emiterea unor noi grafice de rambursare de 11,5%/an.

Este de reținut că deși prin sentința civilă nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 s-a înlăturat doar termenul „indexabilă” prin decizia atacată care a menținut sentința nr. 1576 din 7 martie 2011 s-a făcut trimitere la sentința nr. 4390/2009 în stabilirea obligației băncii de a aplica dobânda de 11,5% pe an.

Cu alte cuvinte, instanța de apel nu a avut în vedere un aspect esențial și anume faptul că prin sentința civilă nr. 4390/2009 pronunțată de Judecătoria Suceava nu s-a avut în vedere revenirea la procentul de dobândă inițial ci doar eliminarea termenului „indexabilă” din cuprinsul contractelor de credit.

Din această perspectivă hotărârea instanței de apel nu este ferită de critică, instanța de apel nu a exercitat rol activ în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în sensul aflării adevărului judiciar fiind incidente în această etapă procesuală dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Concret instanța de apel nu a avut rol activ în stabilirea împrejurării de fapt în sensul de a arăta dacă aceasta poate să intervină în vederea stabilirii procentului de 11,5%/an în situația în care prin sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar eliminarea termenului „indexabilă”.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia atacată cu recomandarea instanței de apel de a suplimenta materialul probator în vederea aflării adevărului și lămurirea situației de fapt referitoare la posibilitatea instanței de a interveni în stabilirea procentului de 11,5% dobândă pe an.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul formulat de pârâta Banca Transilvania SA, sucursala Suceava, împotriva deciziei Secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava nr. 74 din 30 septembrie 2011.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2012.