Nullity of real estate sale under restitution law: appellate dismissal quashed and case remanded for judgment on the merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the recourse filed by the plaintiffs, quashed the appellate decision and the first-instance judgment, and referred the case back to the first-instance court for retrial, effectively granting the plaintiffs' claim for a ruling on the merits rather than dismissal. The dispute involved a lawsuit seeking to establish the nullity of a 1997 real estate sale contract, which the lower courts had dismissed as inadmissible on the basis that the plaintiffs had initiated an administrative restitution procedure under specific restitution legislation. The Supreme Court held that the judicial determination of the nullity of alienation acts for properties subject to restitution legislation is a prejudicial question that has a overwhelming influence on the administrative restitution procedure; consequently, the administrative procedure is suspended by right until a final and irrevocable judicial decision on nullity is rendered. Relying on the principle that a court’s refusal to judge a legally competent nullity action constitutes a denial of justice, the court established that the claim must be adjudicated, and it determined the competent court for retrial based on the procedural rules for civil jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart.314 din C.proc.civ, art.3 C.civ, art.315 C.proc.civ; Nullity of real estate sale under restitution law: appellate dismissal quashed and case remanded for judgment on the merits: Împotriva deciziei din apel reclamanții au declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ., în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, că violează dispozițiile Legii nr.10/2001. Respectiv, soluționarea acțiunii în constatarea nulității actelor de înstrăinare a imobilelor care formează obiectul acestei legi este prejudicială procedurii administrative de restituire a unor asemenea bunuri, așa încât acțiunea trebuia admisă.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
D E C I Z I A Nr.1504 Dosar nr.3874/2002
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții S.R., I.M., I.F.E.împotriva deciziei nr.302 din 3 iulie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenții-reclamanți S.R., I.M., I.F.E., toți fiind reprezentați de avocat Igreț Ion, lipsind intimații B.F., B.F., Consiliul General al Municipiului București prin Primarul General și SC AVL Berceni SA.
Procedura completă.
Avocatul I.I. depune taxa judiciară de timbru de 30.000 lei și 1500 lei timbru judiciar.
Nefiind alte chestiuni prealabile, Curtea a acordat cuvântul părților în dezbaterea recursului cu care a fost învestită.
Avocat Igreț Ion a susținut recursul declarat de reclamanți dezvoltând motivele prevăzute de art.304 pct.3, 7 și 9 din C.proc.civ.solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei 302 din 3 iulie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă și sentinței 187 din 18 februarie 2002 pronunțată de instanța de fond, Tribunalul București, Secția a IV-a a civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei sectorului 4, ca instanță de fond, competentă material să soluționeze cauza conform art.314 din C.proc.civ.
C U R T E A ,
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 18 septembrie 2001 S.R., I.M. și I.F.E au chemat în judecată pe B.F., B.F., Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul general și pe S.C. „AVL” Berceni, pentru a se constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.2048 din 24 septembrie 1997, privind înstrăinarea bunului imobil, reprezentând o locuință compusă din 2 camere, bucătărie, baie, pivniță și boxă, situată în municipiul București, str.Dealul Mitropoliei nr.11. Au susținut că actul juridic atacat a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr.112/1995 (în vigoare la data înstrăinării), fiind, totodată, nul pentru preț derizoriu și cauză ilicită, determinată de împrejurarea că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea lor (a reclamanților).
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr.187 din 18 februarie 2002, a respins, ca nefondată, acțiunea.
Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, prin decizia nr.302 din 3 iulie 2002, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților cu motivarea că în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001, în temeiul căreia aceștia au notificat restituirea bunului în natură, acțiunea apare inadmisibilă.
Împotriva deciziei din apel reclamanții au declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ., în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, că violează dispozițiile Legii nr.10/2001. Respectiv, soluționarea acțiunii în constatarea nulității actelor de înstrăinare a imobilelor care formează obiectul acestei legi este prejudicială procedurii administrative de restituire a unor asemenea bunuri, așa încât acțiunea trebuia admisă.
Recursul este fondat în sensul celor ce urmează.
Din economia reglementărilor cuprinse în dispozițiile art.46 alin.4 și 5, 47 alin.2 din Legea nr.10/2001 rezultă, într-adevăr, că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența acestei legi, se constituie într-o chestiune prejudicială, a cărei soluție poate avea o înrâurire covârșitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative de restituire a unor asemenea bunuri. În acest caz intervine suspendarea legală de plin drept a procedurii administrative până la soluționarea acțiunii în nulitate, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În consecință, refuzul instanțelor de a judeca acțiunea în nulitate referitor la care au fost regulat sesizate, este inadmisibil și poate constitui o denegare de dreptate (art.3 C.civ.), considerent pentru care se impune admiterea recursului și casarea hotărârilor pronunțate în cauză cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare.
În temeiul art.725 alin.2 combinat cu art.1 pct.1 și art.2 pct.1 lit.b C.proc.civ., instanța de trimitere se verifică a fi Judecătoria sectorului 4 București căreia i se va trimite dosarul cauzei și care are a se conforma dispozițiilor art.315 C.proc.civ. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții S.R., I.M. și I.F.E.împotriva deciziei nr.302 din 3 iulie 2002 a Curții de Apel București, Secția aIV-a civilă.
Casează decizia atacată și sentința civilă nr.187 din 18 februarie 2002 a Tribunalului București, Secția a IV-a civilă cu trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 4 București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.