Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 906/2010 AI generated

Inadmissibility of appeal against irrevocable revision decision following final appellate ruling.

Case Number Decizia nr. 906/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the appellant as inadmissible, thereby upholding the appellate court’s decision to reject the revision request and rendering the judgment final and irrevocable. The case involved a request to revise a prior final appellate decision in a fiscal-administrative dispute between an individual and a local municipality, where the revision was grounded on specific statutory grounds under civil procedure law. The decisive legal basis was the interpretation that decisions rendered by appellate courts on appeal are irrevocable under Article 377(2)(4) of the Civil Procedure Code and therefore cannot themselves be subject to further appeal; consequently, pursuant to Article 328(1), the decision resolving the revision request is also irrevocable and not subject to ordinary appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 328 alin. (1) C. proc. civ, art. 322 alin. (1) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against irrevocable revision decision following final appellate ruling: Potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure statutory grounds interpretation of the law appealable interlocutory decision administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, Ș.I.C. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 612/R-CONT din 29 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în Dosarul nr. 4007/90/2008, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Livezi, invocând dispozițiile art. 322 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 836/R-CONT din 9 septembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de Ș.I.C., în contradictoriu cu Primăria Comunei Livezi.

Pentru a hotărî astfel, instanța de revizuire a reținut că niciuna dintre condițiile sau ipotezele prevăzute de art. 322 C. proc. civ., care reglementează materia revizuirii nu este îndeplinită în cauză.

A mai reținut că potrivit textului de lege invocat, pentru a putea fi atacată cu revizuire, hotărârea pronunțată de instanța de recurs trebuie să evoce fondul, această condiție nefiind îndeplinită în cauză, deoarece prin Decizia nr. 612/R-CONT din 29 mai 2009, s-a menținut soluția primei instanțe, în considerarea acelorași argumente.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul Ș.I.C., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Din actele și lucrările dosarului rezultă că cererea de revizuire formulată de Ș.I.C. a fost îndreptată, în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., împotriva unei hotărâri dată de o instanță de recurs, respectiv Decizia nr. 612/R-CONT din 29 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Decizia a cărei revizuire s-a solicitat este potrivit legii irevocabilă, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.: "hotărârile date în recurs sunt irevocabile, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei".

Pe de altă parte, potrivit dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională".

Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în recurs și care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi supuse căii de atac a recursului.

Or, atâta vreme cât împotriva deciziei care a făcut obiectul cererii de revizuire nu se mai putea exercita calea de atac a recursului, fiind irevocabilă potrivit legii, rezultă că în conformitate cu dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea prin care s-a soluționat cererea de revizuire nu este supusă niciunei căi ordinare de atac, fiind la rândul ei irevocabilă.

Pentru argumentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază recursul formulat ca fiind inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ș.I.C., împotriva Deciziei civile nr. 836/R-CONT din 9 septembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2010.