Failure to exhaust mandatory prior administrative procedure as a bar to admissibility in administrative litigation challenging the termination of a management contract
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the Court of Appeal's decision to reject the administrative action for inadmissibility, thereby allowing the state agency to prevail. The dispute concerned a challenge to an individual administrative decision that terminated the claimant's management contract, specifically invoking the exception of failure to pursue the mandatory prior administrative procedure. The Court held that under Article 7(1) of Law No. 554/2004, the prior administrative remedy is a condition for the right to sue in administrative litigation, and the claimant did not qualify for any statutory exemptions (such as those for specific state bodies or challenges to normative acts under Article 9(1)), nor had the relevant Constitutional Court decision invalidating the underlying ordinance been published before the action was filed, rendering the failure to file a prior complaint a bar to admissibility.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 109 alin. (2) C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 4 din Legea nr. 554/2004; Failure to exhaust mandatory prior administrative procedure as a bar to admissibility in administrative litigation challenging the termination of a management contract: În esență, prin cererea de recurs s-a arătat că instanța de fond a considerat în mod eronat ca fiind imperative dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind respectarea procedurii prealabile.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 112/CA din 10 mai 2010 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei plângerii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamantul B.M.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția Muncii având ca obiect anularea Deciziei nr. 333 din 13 octombrie 2009.
Reclamantul a arătat că în urma unui examen susținut pentru ocuparea postului de Director Coordonator în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui, a încheiat contractul de management din 25 mai 2009, iar prin Ordinul nr. 972 din 25 mai 2009 emis de către Ministrul Muncii a fost numit în funcția de Director Coordonator Adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei plângerii prealabile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Reclamantul a depus un răspuns la întâmpinare, prin care a învederat instanței că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554 și art. 2 alin. (2) și art. 4 din aceeași lege, nu este obligatorie formularea plângerii prealabile.
Instanța de fond a reținut că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire se sancționează cu respingerea acțiunii.
În prezenta cauză reclamantul nu a făcut dovada că a urmat această procedură.
Deoarece s-a constatat că procedura prealabilă constituie o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ., iar reclamantul nu a urmat-o, a fost admisă excepția lipsei plângerii prealabile și a fost respinsă acțiunea reclamantului.
Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul B.M.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, prin cererea de recurs s-a arătat că instanța de fond a considerat în mod eronat ca fiind imperative dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind respectarea procedurii prealabile.
În opinia recurentului erau aplicabile dispozițiile art. 7(5) și cele ale art. 9(1) din Legea contenciosului administrativ având în vedere că obiectul principal al acțiunii nu este constatarea neconstituționalității O.U.G. nr. 105/2009, ci anularea unui act administrativ individual emis în temeiul acestei ordonanțe de urgență a guvernului.
Prin întâmpinare, Inspecția Muncii a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, precizându-se că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 9(1) din Legea nr. 554/2004.
Recursul este nefondat.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ formulată de B.M.D. a vizat, în principal, anularea Deciziei nr. 333 din 13 octombrie 2009 emisă de Inspecția Muncii, prin care începând cu data de 14 octombrie 2009 a încetat contractul de management al reclamantului din 25 mai 2009, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009, iar conform completării din 7 decembrie 2009 și acordarea de daune morale în valoare de 100.000 euro pentru prejudiciul suferit prin emiterea actului administrativ contestat.
În temeiul art. 137 C. proc. civ. instanța fondului a examinat excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția Muncii, dând curs acesteia, cu consecința respingerii acțiunii.
Înalta Curte constată că abordarea primei instanțe este corectă și în acord cu dispozițiile art. 7(1) din Legea nr. 554/2004 care condiționează sesizarea instanței de contencios administrativ de solicitarea anterioară de revocare în tot sau în parte a actului administrativ individual, adresată autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există.
Doctrina și jurisprudența au statuat în mod constant că în materia contenciosului administrativ dreptul la acțiune se naște condiționat de parcurgerea procedurii prealabile, caracterul obligatoriu al acestei proceduri rezultând fără dubiu din art. 7(1) din Legea nr. 554/2004, neparcurgerea ei fiind sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
O astfel de procedură nu a fost urmată în cauză, reclamantul invocând în apărare dispozițiile art. 7(5), art. 2(2) și art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Aceste apărări au fost reiterate și prin recursul exercitat, însă Înalta Curte nu le va primi.
Legiuitorul a prevăzut într-adevăr anumite excepții de la regula fixată prin art. 7(1). În cazul art. 7(5) din Legea nr. 554/2004 aceste excepții sunt determinate de calitatea reclamantului (prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici), iar în celelalte cazuri excepțiile sunt determinate de obiectul acțiunii care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe (art. 9 alin. (1)), precum și în cazurile prevăzute de art. 2(2) și art. 4 din lege.
Situația recurentului-reclamant nu se încadrează însă în niciuna din excepțiile enumerate, dat fiind obiectul clar al cererii sale.
O eventuală incidență a dispozițiilor art. 9(4) din Legea nr. 554/2004 ar fi putut fi luată în discuție dacă acțiunea ar fi fost introdusă după pronunțarea Deciziei nr. 1629/2009 a Curții Constituționale a României - publicată în M. Of. nr. 28 din 14 ianuarie 2010, or, din actele dosarului rezultă că a fost înregistrată la instanța de contencios a Tribunalului Vaslui la data de 14 octombrie 2009.
Reținând că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 20 (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.M.D., împotriva Sentinței civile nr. 112/CA din 10 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.
Procesat de GGC - NN