Inadmissibility of annulment appeal against interlocutory order on constitutional referral request

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 167 din 21 august 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția de nelegalitate precizată și completată a dispozițiilor art. 17 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 589/C/2003 și Ordinul Ministrului Justiției nr. 591/C/2005 și a art. 18 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2145/C/2007 invocată de reclamanta SC ”P.C.L.L.” SRL.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC ”P.C.L.L.” SRL.

La termenul din 30 octombrie 2008 a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 10 din Legea nr. 441/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată și a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, dar și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2145/C/2007 și Ordinul Ministrului Justiției nr. 3062/C din 2 decembrie 2008.

În motivarea excepțiilor, recurentul a susținut, cu privire la prima excepție invocată, că textul individualizat intră în contradicție cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3) și (4), art. 125 alin. (2) și art. 134 alin. (2) din Constituția României.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2145/C/2007 și 3062/C din 2 decembrie 2008 recurentul a precizat că nu s-a menționat, în mod expres, competența intervenției în căile de atac promovate de orice persoană.

Prin Încheierea din 22 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 10 din Legea nr. 441/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 și a Legii nr. 26/1990, și a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2145/C/2007 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 3062/C din 02 decembrie 2008 și a fost suspendată judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1384 din 29 mai 2009 a respins excepția de neconstituționalitate invocată, iar dosarul a fost repus pe rol la data de 14 decembrie 2009.

Împotriva Încheierii din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare SC ”P.C.L.L.” SRL invocând ca temei de drept dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare se arată că instanța de recurs a făcut o interpretare greșită a actelor administrative deduse judecății.

Se susține că este nejustificată citarea în cauză a Oficiului Național a Registrului Comerțului și a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București întrucât acestea nu au calitate procesuală în cauză.

Contestatoarea menționează că actele administrative pentru care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, respinsă de instanța de recurs, sunt neconstituționale.

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă arătând că motivele invocate au în vedere modalitatea de interpretare a unor dispoziții legale de către instanța de recurs și nu se referă la motivele prevăzute în mod expres și limitativ de art. 318 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei se arată că în mod corect a fost respinsă cererea reclamantului ca inadmisibilă cu privire la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a celor două ordine emise de Ministrul Justiției deoarece aceste acte nu pot constitui obiect al sesizării în raport de dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituția României.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând contestația în anulare, în raport de temeiul de drept invocat, respectiv art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., apreciază că aceasta se impune a fi respinsă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

După cum se constată textul legal menționat se referă la o hotărârea a instanței de recurs prin care s-a soluționat recursul. Încheierea din 22 ianuarie 2009 de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordinului Ministrului Justiției nr. 2145/C/2007 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 3062/C din 2 decembrie 2008 este o încheiere premergătoare soluționării recursului și nu se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești ce pot forma obiectul contestației în anulare specială prevăzută de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., nefiind o hotărâre irevocabilă, pronunțată în recurs prin care s-a omis cercetarea vreunui motiv de modificare sau casare.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de SC ”P.C.L.L.” SRL împotriva Încheierii din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC ”P.C.L.L.” SRL Eforie Nord împotriva Încheierii din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 februarie 2009