Suspension of statutory civil servant leave bonus does not extinguish the underlying right
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Civil Pensioners' Authority, upholding the lower court's order that mandates the payment of the 2006 annual leave bonus, adjusted for inflation, to the claimant. The dispute concerned the enforceability of a statutory annual leave bonus for civil servants, which had been suspended by successive legislative acts between 2001 and 2006, with the appellant arguing that the suspension constituted a lawful exemption from payment. The Court held that the statutory right, established by Law No. 188/1999 and maintained in subsequent republications, persists despite temporary suspensions, as suspension does not equate to the elimination of the right; ruling otherwise would violate the constitutional principle of legal certainty, Article 53 of the Romanian Constitution regarding the restriction of rights, and Article 1 of Protocol No. 1 to the European Convention on Human Rights, thereby affirming that the claimant retains the entitlement for the period during which the exercise of the right was merely suspended.
Legislator headnote
AI generatedart. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, art. 304 pct. 9 din C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, art. 53 din Constituția; Suspension of statutory civil servant leave bonus does not extinguish the underlying right: Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251/22.03.2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 803 din 20 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.S., obligând-o pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a primei de concediu pe anul 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că suspendarea exercițiului dreptului la prima de vacanță, prevăzut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, nu echivalează cu însăși eliminarea acestui drept.
Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.N.P.A.S., invocând prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și susținând, în esență, că nu a putut proceda la încălcarea actelor normative prin care a fost suspendată aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea primelor de concediu pe anii 2001-2006.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că acordarea primei de vacanță, instituită prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată în anii 2001-2006, prin dispoziții normative succesive, însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251/22.03.2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.P.A.S. împotriva sentinței civile nr. 803 din 2 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 ianuarie 2008.