Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5217/2010 AI generated

Cassation for breach of summons of a non-party contestable in ordinary appeal

Case Number Decizia nr. 5217/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the applicant against the final decision of the High Court of Cassation and Justice, which had previously rejected the applicant's appeal against a lower court ruling confirming the legality of a public tender and the dismissal of a challenge to the issuance of an administrative order. The dispute arose in administrative litigation concerning a public competition for the recruitment of military personnel, where the applicant challenged the procedure, the lack of summons to the President of the Tender Committee, and the applicability of specific norms (Law No. 80/1995 vs. Government Order No. 611/2008), while the initial decision upheld the validity of the competition and the respondent's eligibility. The Court held the cassation appeal inadmissible under Article 317(1)(1) of the Code of Civil Procedure because the alleged procedural defect—failure to summon a non-party individual—did not meet the strict statutory requirement of a breach of summons for a party and could have been raised during the ordinary appeal or cassation phases, rather than being reserved for cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 107 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 317 pct. 1 C. proc. civ, art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Cassation for breach of summons of a non-party contestable in ordinary appeal: Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare în judecată a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii".

Keywords

AI generated
summons non-administrative dispute breach of public order military personnel article of civil procedure administrative competition

Cited Legislation

AI generated
art. 107 C. proc. civ
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că în speță nu a fost nesocotită prevederea art. 107 C.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
S/1899/IG din 1 octombrie 2009, instanța de recurs a apreciat că aceasta a fost în mod corect respinsă de judecătorul fondului, întrucât reclamantul nu a făcut dovada prezenței în cauză a condițiilor cumulative cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
art. 317 pct. 1 C. proc. civ
În drept contestatorul a invocat prevederile art. 317 pct. 1 C. proc. civ.
art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2811 din 27 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul declarat de M.V. împotriva sentinței civile nr. 224/F din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că în speță nu a fost nesocotită prevederea art. 107 C. proc. civ., calitatea de pârâtă, determinată ca atare de reclamant prin cererea de chemare în judecată potrivit principiului disponibilității, aparținând comisiei de concurs, parte ce a fost legal citată la sediul Ministerului Administrației și Internelor.

S-a mai reținut că prima instanță a dat o rezolvare corectă excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.

În soluționarea recursului declarat, Înalta Curte a mai apreciat că nu este întemeiat motivul relativ la aplicabilitatea în speța dedusă judecății a prevederilor H.G. nr. 611/2008, atât recurentului cât și intimatului N.I., cadre militare, fiindu-Ie aplicabile prevederile Legii nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale actelor normative de forță juridică inferioară emise în temeiul și în executarea actului normativ și nu dispozițiile Legii nr. 188/1999 și ale actelor date în executarea acesteia.

S-a mai reținut că deficiențele reclamate referitoare la organizarea concursului nu sunt de natură să afecteze legalitatea acestuia, fiind respectate prevederile art. 4 din anexa nr. 2 a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 665/2008, iar susținerea recurentului în sensul că președintele comisiei de concurs a lipsit la unica probă de selecție este neîntemeiată, fiind dovedit contrariul prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În raport cu prevederile art. 41 alin. (1) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 665/2008 și dispozițiile art. 32 alin. (3) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea examenelor sau concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în Ministerul Administrației și Internelor, s-a constatat nefondată și critica recurentului relativă la nedesemnarea unei comisii de soluționare a contestațiilor.

S-a mai reținut că intimatul N.I. a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la instanța de fond și în instanța de recurs, că îndeplinește condiția de participare la concurs prevăzută de art. 21 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 69/2009.

În ce privește cererea de suspendare a executării Ordinului Inspectorului General pentru Situații de Urgență nr. S/1899/IG din 1 octombrie 2009, instanța de recurs a apreciat că aceasta a fost în mod corect respinsă de judecătorul fondului, întrucât reclamantul nu a făcut dovada prezenței în cauză a condițiilor cumulative cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva deciziei nr. 2811 din 27 mai 2010 a formulat contestație în anulare contestatorul M.V., susținând că la data de 27 mai 2010, când s-a judecat recursul în speță, nu a fost îndeplinită procedura de citare cu intimatul-pârât Președintele Comisiei de concurs din cadrul M.A.I. Prin necitarea acestuia, instanța de recurs nu s-a pronunțat și asupra legalității concursului, deoarece actele și operațiunile administrative ale concursului au fost administrate de Președintele Comisiei de concurs.

În drept contestatorul a invocat prevederile art. 317 pct. 1 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de recurs, precum și motivul de contestație în anulare invocat, Înalta Curte constată că prezenta cerere este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare în judecată a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii".

Situația de fapt invocată de contestator, respectiv lipsa citării unei persoane care nu a fost parte în dosar și a cărei participare în proces nu a fost admisă de Curtea de Apel Pitești (instanța de fond) și nici de instanța de recurs, nu se încadrează în prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, persoana a cărei necitare s-a invocat nu îndeplinește condiția de a fi parte în dosar, iar acest aspect putea fi invocat pe calea recursului, ceea ce conduce la concluzia că niciuna din condițiile textului de lege menționat nu este îndeplinită.

Pentru considerentele menționate, contestația urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de M.V. împotriva deciziei nr. 2811 din 27 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.