Administrative action time-barred: One-year limitation period for challenging failure to process citizenship application

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 319 din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, și a obligat pârâtul să stabilească o dată pentru primirea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare, într-un termen rezonabil, care să nu depășească 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, cu privire la excepție, că aceasta nu este întemeiată, întrucât nu i se poate imputa reclamantului atitudinea pasivă, în condițiile în care acesta a urmat procedura stabilită chiar de către autoritatea pârâtă, așteptând invitația acesteia de a depune cererea însoțită de acte.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că amânarea un timp atât de îndelungat a înregistrării cererii reclamantului contravine prevederilor art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un termen rezonabil, cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și redobândirea acesteia și că acest text vizează, evident, și înregistrarea respectivelor cereri.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, sub un dublu aspect: cel al respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune și, respectiv cel al constatării greșite a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatului având ca obiect redobândirea cetățeniei române.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, sub aspectul greșitei respingeri de către prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune, după cum se va arăta în continuare.

Așa cum rezultă în mod explicit din conținutul cererii de chemare în judecată, aceasta este formulată în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul invocând în mod expres dispozițiile art. 8 alin. (1) din acest act normativ și solicitând obligarea autorității pârâte să răspundă cererii sale din anul 2005 și să stabilească o dată pentru primirea cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare, într-un termen rezonabil.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în contencios administrativ nu poate fi introdusă mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

În speță, reclamantul a formulat o cerere de programare, în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, pe care a introdus-o la autoritatea pârâtă în anul 2005 și la care nu a primit niciun răspuns.

Drept urmare, la data de 18 august 2009, reclamantul a formulat acțiunea în contencios administrativ ce face obiectul prezentei cauze, solicitând obligarea autorității pârâte să răspundă cererii sale, în sensul de a stabili o dată pentru primirea cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare, într-un termen rezonabil.

Cum perioada scursă de la data introducerii cererii la autoritatea pârâtă și până la data formulării acțiunii în contencios administrativ depășește cu mult termenul maxim de 1 an prevăzut de lege, în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, considerând că acesta este introdusă în termen.

Așa fiind, constatându-se că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de recurentul-pârât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., precum și al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să fie admis recursul și modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii, ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 319 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca fiind prescrisă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2010.