Recognition of refugee status for ethnic persecution and admissibility of witness declarations in lieu of official documents under O.G. 105/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ș.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, anularea Hotărârii nr. 837 din 8 decembrie 2009 emise de pârâtă, și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitate de persoană refugiată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că împreună cu părinții săi a fost strămutat din motive etnice, din comuna Borșa în localitatea Câmpia Turzii, în perioada 1940 - 1944, și pentru recunoașterea drepturilor prevăzute de lege, la data de 12 octombrie 2009 s-a adresat autorității pârâte care, prin Hotărârea nr. 837 din 8 decembrie 2009, i-a respins cererea, apreciind că nu este dovedită.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul nu a depus acte oficiale în susținerea cererii sale, apreciind astfel că aceasta nu este dovedită.

2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 170 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.G. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, a anulat Hotărârea nr. 837 din 8 decembrie 2009, emisă de aceasta, obligând pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 noiembrie 2009.

3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că înscrisurile depuse de reclamant în susținerea acțiunii, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor M.G. și T.M. și actele sale de stare civilă, atestă strămutarea acestuia, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945, refugiul fiind determinat ca urmare a persecuțiilor etnice, așa încât reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

În plus, a reținut că prin Hotărârile din 20 februarie 2009 și din 28 mai 2009 ale Casei Județene de Pensii Timiș, s-a recunoscut calitatea de refugiat a martorilor care au dat declarații notariale în cauză și care confirmă calitatea de refugiat a reclamantului, cunoscând personal situația lui, constatându-se astfel că s-au aflat în situația de a se refugia, din motive etnice, atât reclamantul, cât și martorii.

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 61 din O.G. nr. 105/1999, întrucât prima instanță a avut în vedere declarațiile de martori autentificate depuse de către reclamant în susținerea acțiunii, mijloc de probă la care se recurge, potrivit textului de lege sus-menționat, în cazul în care partea este în imposibilitate de a obține acte oficiale, or, în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă de către reclamant.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, ca temeinică și legală. A susținut că sora sa, T.M., beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, așa cum rezultă din Hotărârea nr. X/2009 a Casei Județene de Pensii Timiș, atașată în fotocopie, drepturi care acestuia nu i-au fost recunoscute, deși a făcut dovada refugiului în aceleași condiții.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).

În speță, au fost depuse acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor M.G. și T.M., care atestă că, în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945, reclamantul a fost nevoit, împreună cu părinții săi, să se refugieze din comuna Borșa în localitatea Câmpia Turzii.

Totodată, atât din susținerile intimatului-reclamant, cât și din declarațiile celor doi martori, rezultă că ei s-au aflat în refugiu, în aceeași perioadă și în aceeași localitate, aceștia din urmă beneficiind de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, iar intimatului nefiindu-i recunoscute aceste drepturi.

De altfel, unul dintre cei doi martori, ale căror declarații autentificate au fost depuse la dosar, este sora reclamantului, or, rezultă cu evidență că reclamantul s-a refugiat împreună cu sora și părinții săi, având la acel moment vârsta de doar patru ani, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultând, cu prisosință, atât persecuția la care intimatul-reclamant a fost supus, cât și perioada exercitării acesteia, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului în mod întemeiat a apreciat că reclamantul se încadrează în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

2. Soluția pronunțată în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa județeană de Pensii a Maramureș împotriva Sentinței nr. 170 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.