Scope of CSM competence to recognize pre-statutory periods as judicial seniority under Law No. 303/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii obligarea pârâtului la formularea unui răspuns în sensul că personalul operativ din cadrul Procuraturii R.P.R. are calitatea de magistrat în înțelesul Legii nr. 303/2004, referitor la activitatea prestată și recunoașterea acelei perioade ca vechime în magistratură, potrivit art. 19 și 33 din Legea nr. 6/1952.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de avocat pensionar, iar la începutul activității a lucrat în Procuratura Generală a R.P.R. ca anchetator penal, astfel că potrivit modificărilor aduse Legii nr. 303/2004 prin O.U.G. nr. 100/2007 dorește să beneficieze de pensie de serviciu prin recunoașterea perioadei lucrate ca vechime în magistratură.

Prin sentința nr. 198/F/CA din 17 decembrie 2008, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.T. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 4 iunie 2008 reclamantul s-a adresat cu cerere pârâtului solicitând eliberarea unui act din care să rezulte că anchetatorii penali din cadrul Procuraturii R.P.R. au, în înțelesul Legii nr. 303/2004, calitatea de magistrat referitor la activitatea prestată și recunoașterea acelei perioade ca vechime în magistratură, potrivit art. 19, 33 din Legea nr. 6/1952, pentru a beneficia de pensie de serviciu, în perioada 15 octombrie 1956 – 1 martie 1961.

A mai reținut prima instanță că prin adresa nr. 1/18002/2008 pârâtul a răspuns reclamantului, în sensul că potrivit dispozițiilor Legii nr. 317/2004, atribuțiile C.S.M. vizează cariera și drepturile magistraților, iar hotărârile de recunoaștere a vechimii în magistratură au avut în vedere perioadele în care magistrații au desfășurat activitate juridică, potrivit dispozițiilor art. 86 și art. 104 din Legea nr. 303/2004.

La această situație de fapt instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și a constatat că, în speță, nu se discută despre nesoluționarea unei cereri adresată pârâtului, deoarece C.S.M. a răspuns prin adresa menționată, motivându-și răspunsul pertinent, fără a exista un abuz de putere din partea autorității pârâte.

A concluzionat prima instanță că în speță este vorba de un contencios administrativ subiectiv, deoarece reclamantul a invocat că pârâtul refuză cu exces de putere și abuziv să soluționeze cererea adresată, dar în baza probelor de la dosar și a prevederilor legale ce reglementează activitatea pârâtului, se constată că nu există un refuz nejustificat și nici exces de putere, instanța neputând interveni în activitatea autorității publice pe aspectul recunoașterii vechimii în magistratură a reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul V.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca, în drept, vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. sau dispozițiile art. 3041 din același cod.

Susține, în esență că, în mod greșit instanța de fond a considerat că autoritatea pârâtă a răspuns solicitării sale, în realitate, conținutul

adresei emise de Consiliul Superior al Magistraturii nu are nici o legătură cu solicitarea concretă a reclamantului de a i se arăta „dacă funcția de anchetator penal al R.P.R. este activitate de magistrat și dacă timpul prestat în această funcție constituie sau nu vechime în magistratură".

Mai arată recurentul că, din punctul său de vedere, adresa de răspuns a C.S.M. -ului nu se referă la solicitarea sa, astfel încât există un refuz nejustificat al autorității pârâte în soluționarea cererii sale.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate în recurs și fața de prevederile art. 304 și 304 C. proc. civ., Curtea va constata că, recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii la data de 4 iunie 2008, recurentul-reclamant V.T. a solicitat autorității pârâte „eliberarea unui act din care să rezulte că anchetatorii penali din fosta Procuratură Generală a R.P.R. au același statut cu procurorii și că, în înțelesul Legii nr. 303/2004 pe timpul exercitării funcției au avut calitatea de magistrați".

Prin urmare, față de conținutul concret al cererii adresate Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că, recurentul nu a adresat o simplă „întrebare" în sensul „dacăfuncția de anchetator penal din fosta Procuratură R.P.R. este activitate în magistratură și dacă conferă vechime în magistratură", astfel cum susține în motivarea recursului, ci a solicitat un răspuns favorabil dat petiției sale, mai exact un act producător de efecte juridice care să ateste și să recunoască un drept pretins de petent în temeiul propriului raționament privind interpretarea normelor legale incidente situației în care se afla.

Pe de altă parte, pretențiilor concrete ale reclamantului, astfel cum aceste au fost citate mai sus, autoritatea pârâtă a răspuns prin adresa din 18 iunie 2008, motivată în fapt și în drept, arătându-se că cererea petentului V.T. excede competențelor stabilite prin Legea nr. 317/2004 Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că actele sale nu pot viza decât cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, care își exercită funcția în temeiul Legii 92/1992 și Legii nr. 303/2004 și cărora li se poate recunoaște ca vechime în magistratură și perioadele în care au exercitat alte funcții în domeniul justiției.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a constatat că răspunsul emis de Consiliul Superior al Magistraturii nu constituie un „refuz nejustificat" în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007, deoarece petentului i s-au adus la cunoștință motivele de fapt și temeiul legal pentru care nu i se poate da satisfacție pretențiilor sale, tară însă ca autoritatea să îi nege dreptul invocat în petiția sa.

Pe de altă parte, din petitul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamantul a învestit instanța cu analizarea refuzului nejustificat al autorității pârâte „de a-i da un răspuns privitor la situația juridică a fostei Procuraturi Generale a României" (aspect pe care nu l-a solicitat de fapt, prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii), solicitând totodată ca instanța să stabilească prin hotărâre că funcția de anchetator penal în cadrul R.P.R. are calitatea de magistrat în înțelesul Legii nr. 303/2004.

În acest context, în mod corect, prima instanță a analizat mai întâi faptul dacă în cauză există sau nu un refuz nejustificat din partea pârâtului și a constatat că împrejurarea potrivit căreia reclamantul este nemulțumit de răspunsul primit nu poate echivala cu un refuz nejustificat.

Înalta Curte apreciază și faptul că instanța judecătorească nu poate să judece peste competențele stabilite prin Legea contenciosului administrativ, neputându-se substitui autorității publice cu atribuții în soluționarea cererii petentului, având dreptul doar la cenzurarea refuzului nejustificat din partea autorității, a cărei existență în cauză nu a fost dovedită.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.T., împotriva sentinței nr. 198/F/CA din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Alba – Iulia, secția contencios administrativă și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.