Eligibility for forced-labor compensation under Law 309/2002 based on “labor power” designation in military service certificates
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the County Pension House, upholding the lower court's decision that annulled the administrative decision denying pension rights and confirmed the claimant's entitlement to benefits under Law No. 309/2002 for the period December 1953 to November 1956. The dispute centered on whether the claimant, who served as "labor power" in military detachments during that period, qualified for rights recognizing persons who performed military service in the General Directorate of Labor's work detachments between 1950 and 1961. Relying on Article 1 and Article 6 of Law No. 309/2002 and associated methodological norms, the court held that the designation "labor power" in the claimant's military certificate is specific to the General Directorate of Labor and satisfies the statutory conditions for eligibility, aligning with Constitutional Court Decision No. 160/2004 regarding the recognition of forced labor.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Eligibility for forced-labor compensation under Law 309/2002 based on “labor power” designation in military service certificates: Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă menționate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată în contencios administrativ, reclamantul N.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Botoșani, anularea hotărârii nr. 9536 din 8 noiembrie 2008, emisă de pârâtă și să se constate că este beneficiarul drepturilor recunoscute prin Legea nr. 309/2002 pentru perioada 2 decembrie 1953 – 18 aprilie 1956.
Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că în perioada 2 decembrie 1953 -18 aprilie 1956 a îndeplinit stagiul militar în cadrul Eșalonului Cap Codru, iar în perioada 18 aprilie 1956 – 5 noiembrie 1956 la U.M. 03858 Buzău, ca „mană de lucru".
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 55 din 13 martie 2009, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a admis acțiunea reclamantului N.A., a anulat hotărârea nr. 9536/2009 a Casei Județene de Pensii Botoșani - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, constatând că reclamantul este beneficiarul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 pentru perioada 2 decembrie 1953 – 5 noiembrie 1956.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, Curtea de Apel Suceava a constatat că, prin hotărârea nr. 9536 din 8 noiembrie 2008, pârâta s-a pronunțat pe fondul pretențiilor reclamantului și nicidecum pe excepția tardivității cererii acestuia, astfel că acțiunea introdusă în justiție apare ca fiind formulată în termen.
Pe fondul cauzei, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, Curtea de Apel Suceava a apreciat că reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada amintită. Totodată, instanța fondului a considerat că această interpretare este conformă cu opinia exprimată de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin adresa nr. 22871 din 9 septembrie 2008.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs pârâta C.J.P. Botoșani.
Recurenta critică respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond consideră că reclamantul nu este îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate potrivit Legii nr. 309/2002, întrucât nu și-a satisfăcut stagiul militar în unități aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă menționate.
Conform dispozițiilor art. 6 alin. (2) din legea amintită, precum și ale Normelor metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, stabilirea drepturilor prevăzute de acest act normativ se face la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare sau din adeverințele eliberate de centrele militare județene ori de Unitatea Militară 02405 Pitești.
Rezultă că, potrivit prevederilor legale menționate, beneficiarii acestui act normativ trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: să fie cetățeni români; să fi efectuat stagiul militar în detașamente de muncă ce au făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, iar stagiul militar să fi fost efectuat în perioada 1950-1961.
Din adeverința aflată la dosarul cauzei, eliberată de Centrul Militar Județean Botoșani, rezultă că în ambele perioade de satisfacere a stagiului militar, reclamantul a fost folosit ca „mână de lucru".
Această mențiune concordă cu precizările emise de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, sub nr. 2748/2003, în care se face mențiunea că se poate considera că persoana a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și în situațiile în care, în actele doveditoare există formulări de genul: „mână de lucru", formulări specifice doar Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Se constată că pe perioada îndeplinirii serviciului militar, de la încorporare până la lăsarea la vatră, reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002 executând serviciul militar obligatoriu ca „mână de lucru".
Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 cu modificările și completările ulterioare, este în concordanță cu considerentele Deciziei nr. 160 din 1 aprilie 2004 a Curții Constituționale, potrivit cărora legiuitorul este suveran în ceea ce privește acordarea de despăgubiri anumitor categorii de persoane, și anume acelora care au desfășurat o activitate cu caracter discriminator și înjositor, ce a corespuns definiției date muncii forțate de către Organizația Internațională a Muncii.
În concluzie, instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, iar recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.J.P. Botoșani împotriva sentinței nr. 55 din 13 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.