Dismissal of appeal challenging mandatory suspension of prosecutor following initiation of criminal proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving the decision of the Plenary of the Superior Council of Magistracy in force and upholding the suspension of a prosecutor from office. The dispute concerned the legality of an administrative measure that suspended the prosecutor from his duties following the institution of criminal proceedings for influence trading, with the appellant arguing that the suspension constituted a penalty that violated access to justice and that the Superiors Council lacked the discretion to evaluate the necessity of the measure. The court held that the suspension was mandatory and not discretionary under Article 62(1)(a) of Law No. 303/2004, which mandates the suspension of judges or prosecutors once criminal proceedings are initiated via ordinance or indictment, and noted that the jurisdiction to impose such measures falls under Article 40 of Law No. 317/2004.
Legislator headnote
AI generatedart. 257 C. proc. civ, art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004, art. 62 din Legea nr. 303/2004, art. 40 din Legea nr. 317/2004; Dismissal of appeal challenging mandatory suspension of prosecutor following initiation of criminal proceedings: Secția de procurori pentru a pronunța Hotărârea mai sus invocată a reținut incidența art. 62 din Legea nr. 303/2004, întrucât împotriva recurentului s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 757 din 23 septembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă contestația formulată de C.I. împotriva Hotărârii nr. 252 din 24 iunie 2010 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că la data de 23 iunie 2010 a fost înregistrată adresa nr. X/P/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, prin care se comunică faptul că împotriva domnului C.I., prin procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, la data de 22 iunie 2010, prin rechizitoriul nr. X/P/2010, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. proc. civ., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
S-a mai reținut că prin hotărârea nr. 92 din 24 iunie 2010 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus, ținându-se seama de dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 21 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea, începând cu data de 24 iunie 2010 a domnului C.I. atât din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București cât și din funcția de prim procuror adjunct al aceleiași unități de parchet.
Plenul a apreciat că hotărârea în speță este temeinică și legală, întrucât potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție când a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa prin ordonanță sau rechizitoriu.
Împotriva acestei Hotărârii a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a formulat recurs C.I., criticând-o ca nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea Legii nr. 304/2004 și a Constituției art. 21. Prin această hotărâre este îngrădit accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, baza legală a actului administrativ atacat scăpând controlului, cu atât mai mult cu cât suspendarea din funcție este o sancțiune pentru un magistrat.
Determinant pentru această măsură, este dispoziția procurorului în cazul punerii în mișcare a acțiunii penale, fără a exista pentru Consiliul Superior al Magistraturii posibilitatea de a aprecia cu privire la necesitatea acestei măsuri.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Examinând actele dosarului și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Recurentul-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 a formulat recurs în baza Legii nr. 317/2004 împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 757/2010, solicitând anularea acesteia.
Această hotărâre a fost dată ca urmare a respingerii contestației recurentului la Hotărârea nr. 252/2010 a Secției de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care se dispusese suspendarea din funcție a acestuia.
Secția de procurori pentru a pronunța Hotărârea mai sus invocată a reținut incidența art. 62 din Legea nr. 303/2004, întrucât împotriva recurentului s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Prin urmare, în speță, conform Legii nr. 303/2004, suspendarea din funcție a judecătorilor sau procurorilor, reprezintă unul din cazurile de suspendare obligatorie și nu facultativă, în raport de faptul că prin ordonanță sau rechizitoriu al procurorului s-a pus în mișcare acțiunea penală.
Conform art. 40 din Legea nr. 317/2004 intră în competența Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii dispunerea acestei măsuri, cazurile de suspendare fiind reglementate astfel cum am arătat mai sus de prevederile art. 62 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004.
Prin urmare, suspendarea din funcție a recurentului fiind unul din cazurile de suspendare obligatorii, este legală, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de C.I., ca nefondat, Hotărârea nr. 757/2010 fiind în concordanță cu Legea nr. 303/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva Hotărârii nr. 757 din 23 septembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - CL