Wartime displacement vs. ethnic persecution: scope of compensatory benefits for refugee status under the 1940–1945 persecution regime

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta F.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, anularea hotărârii nr. 2840/R din 30 septembrie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în timpul ocupației hortyste a suferit, împreună cu familia, persecuții etnice pe motiv că în perioada 15 ianuarie 1944-15 decembrie 1944 a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia din satul Buteni, com. Calată, jud. Cluj, în localitatea Răchitele, jud. Cluj.

Prin sentința nr. 30/CA din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de F.M. și a obligat pârâta să emită reclamantei hotărârea de stabilire a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru intervalul 15 ianuarie 1944-15 decembrie 1944, începând cu luna ianuarie 2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din declarațiile martorilor și din adeverința 3636 din 08 septembrie 2008 a Primăriei Calatele, rezultă că în perioada anilor 1940-1944, locuitorii satelor Buteni și Calată au fost obligați, din cauza luptelor de frontieră, să se retragă în munți, în satele Răchitele și Călățele, unde aveau rude sau cunoștințe.

A mai reținut că instanța nu poate cenzura corectitudinea hotărârilor emise de terțe organe administrative, respectiv Casele Județene de Pensii din București și Neamț în beneficiul martorilor ce au testat în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține, în esență, că petenta și-a probat pretențiile doar cu acte neoficiale, iar persecuția etnică nu a fost dovedită având în vedere că atât localitatea de unde s-a refugiat reclamanta, cât și cea de refugiu erau sub jurisdicția statului român, adevăratul motiv al plecării familiei reclamantei din localitatea de domiciliu fiind cel al apropierii liniei frontului.

Recursul este întemeiat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999.

Prin „persoană strămutată” în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Față de dispozițiile legale menționate, Înalta Curte constată că schimbarea temporară a domiciliului familiei reclamantei s-a făcut din cauza înaintării liniei frontului, măsura luată fiind una de protejare a instituțiilor și personalului acestora de pericolul existent în zona de conflict armat, această măsură neavând nicio conotație etnică, mai ales că ambele localități se aflau sub jurisdicția statului român.

În cauză, reclamanta nu a dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localității de domiciliu s-ar fi datorat persecuțiilor etnice la care ar fi fost supusă familia sa, persecuția invocată trebuind probată, ceea ce reclamanta nu a făcut.

Din actele dosarului rezultă că schimbarea domiciliului s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu aflat, de asemenea, sub jurisdicția statului român, în condițiile în care statul român nu și-a persecutat etnic cetățenii, indiferent de etnia acestora. Se reține, totodată, că schimbarea domiciliului reclamantei s-a datorat înaintării frontului sovietic și retragerii trupelor germane, fiind o măsură de protejare a cetățenilor români, de pericolele existente în zona de conflict armat.

Ca atare, mutarea dintr-o localitate în alta, din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea mr. 189/2000, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii de persoane.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința modificată, iar acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Iași, împotriva sentinței nr. 30/CA din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta F.M., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.