Appeal against denial of ethnic refugee status for wartime evacuation dismissed as unfounded

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal reclamanții P.N., P.M. și H.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale Suceava, anularea Hotărârilor nr. 5303, 5306 și 5307 din 7 mai 2009 emise de pârâtă și recunoașterea calității de refugiați din motive etnice cu obligarea pârâtei să le acorde drepturile conferite de O.G. nr. 105/1999.

Prin Sentința nr. 141 din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții P.N., P.M. și H.G. ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din extrasul eliberat de Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale rezultă că, potrivit „tabloului de funcționari evacuați de la Administrațiile financiare din Bucovina, Moldova și Basarabia, întocmit la 8 aprilie 1944 figurează și tatăl contestatorilor, P.C. (contestatorii fiind minori), care avea funcția de agent administrativ. A mai reținut că din declarațiile martorilor A.D.T. și A.D.A., rezultă că evacuarea familiei contestatorilor, precum și mutările ulterioare s-au datorat operațiunilor de război derulate în acea epocă (înaintarea frontului sovietic, retragerea trupelor germane) și nu persecuțiilor de natură etnică, cerință prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000, modificată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În susținerea recursului s-a arătat că, în mod greșit, Curtea de Apel Suceava a apreciat că situația reclamanților nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, în realitate familia acestora fiind strămutată împotriva voinței membrilor ei.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. 105/1999.

Prin „persoană strămutată" în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".

Față de dispozițiile legale menționate, Înalta Curte constată că schimbarea temporară a domiciliului familiei reclamanților, respectiv din localitatea B., jud. Suceava, în localitatea D., jud.Timiș, s-a făcut într-o localitate ce se afla sub autoritatea statului român, măsura luată fiind una de protejare a instituțiilor și personalului acestora de pericolul existent în zona de conflict armat, această măsură neavând nicio conotatie etnică.

În cauză, reclamanții nu au dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localității de domiciliu B., județul Suceava s-ar fi datorat persecuțiilor etnice la care ar fi fost supusă familia sa, persecuția invocată trebuind probată, ceea ce reclamanții nu au făcut.

Din actele dosarului rezultă că schimbarea domiciliului s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu aflat, de asemenea, sub autoritatea statului român, în condițiile în care statul român nu și-a persecutat etnic cetățenii, indiferent de etnia acestora. Se reține, totodată, că schimbarea domiciliului reclamanților s-a datorat înaintării frontului sovietic și retragerii trupelor germane, fiind o măsură de protejare a cetățenilor români, de pericolele existente în zona de conflict armat.

Ca atare, mutarea dintr-o localitate în alta, din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar legiuitorul prin O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii de persoane.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.N., împotriva sentinței nr. 141 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2010.