Judicial compulsion for administrative indemnity titles: failure of statutory deadline violates ECHR Article 6 fair trial

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prima instanță

a) cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 mai 2010, reclamanții N.A. și N.M.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat instanței obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile Legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin. (5) și 6 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. X, pentru cota de 1/7 parte, pentru care a fost emisă Dispoziția primarului din 29 decembrie 2005. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârziere, de 1.000 de RON pe zi, de la data rămânerii hotărârii definitive și irevocabile și până la executarea efectivă a sentinței în sensul emiterii deciziei de despăgubire.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul în cauză, respectiv terenul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. X, a fost preluat abuziv de la antecesorul lor N.G. a cărui moștenitori sunt în baza actelor de stare civilă și a certificatului de moștenitor nr. Y/2007 eliberat de notar public B.M., fost proprietar tabular al cotei de 1/7 parte din terenul revendicat. Au arătat reclamanții că imobilul a fost preluat abuziv pentru construirea cartierului de locuințe M. din Cluj-Napoca, pentru care, în calitate de persoană îndreptățită conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, antecesorul reclamanților, în temeiul Legii nr. 10/2001, a înregistrat Notificarea din 13 februarie 2002, solicitând restituirea în natură a terenului, constituindu-se astfel dosarul intern cu nr. Z.

Reclamanții au arătat că și dispoziția primarului a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu Adresa din 01 ianuarie 2006, fiind înregistrată la Secretariatul acesteia la data de 19 ianuarie 2006.

Față de aceste considerente, luând în considerare intervalul scurs de la data notificării precum și faptul că au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului de la data naționalizării, iar Dispoziția primarului din 29 decembrie 2005 poate fi asimilată unui „bun” în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanții au apreciat că sunt în drept să li se emită decizia privind titlurile de despăgubire.

La data de 24 iunie 2010, reclamanții N.A. și N.M.A. au depus o extindere și precizare a cererii de chemare în judecată prin care au arătat că înțeleg să-și extindă acțiunea și în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Reclamanții au solicitat obligarea pârâților Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să îndeplinească toate formalitățile legale preliminare în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 necesare emiterii deciziei de despăgubire în Dosarul nr. 7.559/CC, în scopul emiterii unei decizii reprezentând titlu de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile Legii speciale pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. X, pentru cota de 1/7 parte, pentru care a fost emisă Dispoziția primarului din 29 decembrie 2005.

În final, au solicitat obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri pentru întârziere, de 1.000 de RON pe zi, de la data rămânerii acesteia definitive și irevocabile și până la executarea efectivă a sentinței în sensul emiterii deciziei de despăgubire pentru imobilul mai sus descris.

b) întâmpinarea formulată

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției din 29 decembrie 2005 emisă de Primăria mun. Cluj-Napoca, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, s-a relevat faptul că în speță nu poate fi vorba de refuzul Comisiei de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, atâta timp cât procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost declanșată, dosarul aferent Dispoziției din 29 decembrie 2005 emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca fiind transmis Secretariatului Comisiei.

Pârâta a învederat faptul că potrivit dreptului civil, daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba de asigurarea executării obligațiilor de a face și de a nu face. Or, în speță, faptul de a nu fi fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Comisiei din moment ce procedura administrativă în urma căreia Comisia Centrală emite decizia conținând titlul de despăgubire, nu este finalizată.

c) cererea de chemare în garanție

De asemenea, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei mun. Cluj-Napoca întrucât aceasta avea obligația de a transmite dosarul aferent Dispoziției din 29 decembrie 2005 conținând întreaga documentație care a stat la baza soluționării notificării formulată de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001, iar în măsura în care această autoritate nu și-a executat obligația stabilită de dispozițiile legale incidente în cauză, nici Comisia Centrală nu va putea să emită decizia conținând titlul de despăgubire, chiar în cazul admiterii prezentei cereri introductive de instanță.

d) cererea reconvențională

La data de 25 octombrie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamanților să facă dovada preluării abuzive a imobilului, deoarece acesta a fost preluat pentru construirea cartierului de locuințe M. potrivit preambulului Dispoziției din 29 decembrie 2005 emisă de Primăria mun. Cluj-Napoca, fără ca la dosar să se regăsească înscrisuri privind preluarea abuzivă a imobilului notificat.

e) întâmpinare la cererea de chemare în garanție

Primăria mun. Cluj-Napoca a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive în soluționare cauzei având în vedere prevederile art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată, astfel că pe cale de consecință, primăria fiind lipsită de personalitate juridică, nu are capacitatea juridică procesuală și ca atare nu poate să figureze ca parte în proces.

f) întâmpinarea formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a invocat atât excepția lipsei de reprezentant a Guvernului României cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

În argumentarea poziției sale, pârâta a susținut că nu poate reprezenta Guvernul României, deoarece calitatea de reprezentant revine Secretariatului General al Guvernului potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 7 din H.G. nr. 405/2007 privind funcționarea Secretariatului General al Guvernului, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, a menționat că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

g) sentința și considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr. 405 din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea principală formulată de reclamanții N.A. și N.M.A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire în Dosarul nr. 7559/CC sub sancțiunea unei penalități în sumă de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii până la executarea efectivă.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a reținut că pârâta A.N.R.P. nu este parte în raportul juridic dedus judecății prin cererea principală, astfel cum a fost extinsă și precizată, raportat la atribuțiile stabilite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în legătură cu emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, astfel că se impune a se admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și a se respinge acțiunea în privința sa ca inadmisibilă.

S-a menționat că prin Dispoziția din 29 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a respins cererea de restituire în natură a terenului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. X, formulată de autorul reclamanților, N.G., cu motivarea că terenul este situat în zonă sistematizată și ca urmare s-a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea acestuia pentru cota de 1/7 parte din acest teren, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Potrivit întâmpinării depuse de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul de despăgubire al reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 7559/CC.

Prima instanță a reținut că în cuprinsul Cap. V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor.

Autoritatea administrativă în cauză - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost abilitată de lege să soluționeze dosarele, însă în exercitarea acestei prerogative autoritatea administrativă nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreționară care să implice încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituție și de celelalte legi.

Prima instanță a apreciat că prin Dispoziția emisă de autoritatea administrației publice locale autorului reclamanților i s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc. Competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se limitează la a verifica legalitatea măsurii sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură, or verificările efectuate exced acestei sfere.

Curtea de apel a reținut că reclamanții sunt în posesia unui bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Din aceasta se desprinde concluzia că reclamanții dețin un drept de creanță, drept pe care jurisprudența Curții Europene îl califică ca fiind un bun în sensul amintit anterior. De asemenea, s-a arătat că în speță, s-a încălcat termenul rezonabil desprins din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții.

Referitor la cererea de chemare în garanție, s-a reținut că Primăria Municipiului Cluj-Napoca nu are calitate procesuală pasivă, deoarece această autoritate nu este parte în raportul juridic dedus judecății prin cererea de chemare în garanție și ca urmare nu este cea față de care pârâta își poate realiza pretenția, de a fi obligată la suportarea penalităților acordate reclamanților.

Cu privire la cererea reconvențională, prima instanță a considerat că aceasta este inadmisibilă deoarece pretenția pârâtei Comisia Centrală privind obligarea reclamantei de a face dovada preluării abuzive a imobilului, nu se circumscrie obiectului acțiunii judecătorești în contencios administrativ.

2. Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

a) Motivele de recurs

Prin recursul declarat de Comisia Centrală a fost criticată sentința primei instanțe în ce privește omisiunea de a se pronunța asupra excepției de nelegalitate a Dispoziției din 29 decembrie 2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca.

În motivele de recurs s-a arătat că procedura de desemnare a unui evaluator este reglementată în Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că după primirea dosarului, Comisia verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, apoi se desemnează aleatoriu un evaluator și în baza raportului de evaluare se emit titlurile de despăgubire.

S-a mai precizat că prin admiterea acțiunii se nesocotește principiul egalității, întrucât se ajunge la un tratament diferit al unor situații identice și că prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a respectat tocmai egalitatea de tratament.

În ceea ce privește obligarea la plata penalităților de întârziere, s-a precizat că dosarul a fost transmis incomplet, că instanța de fond nu a motivat necesitatea aplicării sancțiunii.

b) Întâmpinarea formulată

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului, reluându-se argumentele expuse în acțiunea introductivă.

c) Analiza motivelor de recurs

Înalta Curte examinând acțiunea, motivele de recurs, situația de fapt și legislația aplicabilă reține:

Situația de fapt

Prin Dispoziția din 29 decembrie 2005, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 1/7 din terenul de 360 mp situat în Cluj-Napoca.

Dosarul a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 7559/CC.

Legislația aplicabilă

Constituția României art. 11 alin. (1) “Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte”

Constituția României art. 11 alin. (2) „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Constituția României art. 20 alin. (2) „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.

Legea nr. 247/2005, Titlul VII

Art. 16 alin. (1) „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi” .

Art. 16 alin. (4): „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Art. 16 alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare”.

Art. 16 alin. (7): „În baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”.

Legea nr. 554/2004, art. 5 alin. (2): „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.

Referitor la soluționarea cererii de sesizare a Tribunalului cu excepția de nelegalitate:

Soluția dată de prima instanță, privind respingerea cererii de sesizare a Tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției din 29 decembrie 2005 a Primarului mun. Cluj-Napoca, este legală.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul excepției de nelegalitate un act administrativ individual sau normativ.

Practica și literatura de specialitate au consolidat aplicarea acestei proceduri, în sensul că obiectul excepției de nelegalitate îl pot forma actele administrative susceptibile de control judecătoresc pe calea acțiunii în anulare la instanța de contencios administrativ.

Procedura judiciară a excepției de nelegalitate nu este aplicabilă actelor administrative exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ.

Actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege, o altă procedură judiciară, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot forma obiectul controlului pe calea excepției de nelegalitate, întrucât ar însemna ca instanța să poată cerceta pe cale indirectă, ceea ce nu-i este permis, prin lege, să examineze pe calea directă a acțiunii.

În speță, dispoziția Primarului emisă în baza Legii nr. 10/2001, poate fi atacată, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, la Secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității notificate.

Competența materială și teritorială instituită prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, constituie o normă specială, derogatorie de la contenciosul administrativ de drept comun reglementat prin Legea nr. 554/2004.

Cu referire la prevederile art. 16 alin. (21) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie precizat că aceasta reglementează o procedură tehnică.

Exercitarea controlului de legalitate asupra dispozițiilor autorităților publice locale prin care au fost soluționate notificările nu modifică normele de competență materială privind controlul de legalitate exercitat de instanță.

Or, așa cum s-a explicat mai sus și cum corect a reținut instanța de fond, legiuitorul a reglementat prin art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 un fine de primire, o inadmisibilitate a acțiunii la instanța de contencios administrativ, a acțiunilor având ca obiect anularea unor acte administrative pentru care legiuitorul a prevăzut o procedură specială de contestare.

Ca urmare dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 nu pot forma obiectul controlului la instanța de contencios administrativ pe calea acțiunii și nici pe calea indirectă a excepției de nelegalitate.

De altfel, având în vedere economia Legii nr. 10/2001, dispozițiile privind soluționarea notificărilor au caracterul unor acte civile, situație în care nu pot forma obiectul controlului judiciar la instanța de contencios administrativ, nici pe calea directă a acțiunii și nici pe calea indirectă a excepției de nelegalitate.

În consecință, instanța de fond a procedat corect atunci când a respins cererea de sesizare a Tribunalului cu excepția de nelegalitate a Dispoziției din 29 decembrie 2005, privind încheierea de ședință din 27 septembrie 2010.

În ceea ce privește termenul rezonabil

Analiza legislației relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluționarea dosarelor.

Referitor la lipsa unui termen de soluționare a cererilor din legislația națională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispozițiile alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că instanța în fața căreia se invocă existența unei neconcordanțe între legislația națională și dispoziția Convenției va aplica cu prioritate prevederile convenției.

În baza aceluiași temei constituțional, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept.

În cauza de față, judecătorul național a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluționare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de data depunerii cererii și jurisprudența Curții de la Strasbourg se reține că a avut o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii.

În ceea ce privește termenul de finalizare a procedurii, respectiv emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Înalta Curte apreciază că se impunea stabilirea unui termen de executare care să răspundă condiției de rezonabilitate, astfel că recursul se va admite și se va modifica sentința în sensul că va fi obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Referitor la discriminare

În ceea ce privește o eventuală încălcare a egalității de tratament și în consecință, discriminarea unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii acțiunii, Înalta Curte arată că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricții sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca efect sau ca scop restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alt domeniu al vieții publice.

În acest context, analiza existenței unei discriminări între anumite categorii de persoane trebuie să pornească de la textul indicat mai sus, de la întrunirea cerințelor acestui text, urmând a se face și aplicabilitatea prevederilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței acesteia, cu privire la discriminare.

În cauza de față, se constată că nu există discriminare între reclamantă și o altă categorie socială aflată în aceeași situație de fapt ca și acesta, întrucât potrivit art. 21 din Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept.

Or, în aceste condiții recurenta tinde la introducerea unui fine de primire a acțiunilor ca urmare a faptului că printr-o dispoziție internă s-a reglementat modul de selectare a dosarelor.

Soluțiile instanței de judecată au fost pronunțate tocmai pentru a sancționa pasivitatea și tergiversarea soluționării cererilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Trebuie precizat că oricare dintre persoanele aflate într-o situație identică cu cea a reclamantei a beneficiat de un tratament egal din partea instanțelor naționale, astfel că motivul de recurs este nefondat.

În ceea ce privește aplicarea penalităților

Soluția instanței de fond nu este motivată sub acest aspect, iar elementele invocate de reclamantă nu sunt suficiente pentru a fundamenta cererea părții privind acordarea penalităților de întârziere.

d) Soluția instanței de recurs

Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, se va modifica în parte sentința Curții de Apel Cluj, în sensul că va fi obligată Comisia Centrală să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 405 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Respinge cererea de obligare la plata penalităților de 1.000 RON pe zi de întârziere.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2011.