Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2717/2011 AI generated

Prerequisite administrative compensation title required before seeking payment title despite final judicial determination of damages under Law 247/2005

Case Number Decizia nr. 2717/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the Court of Appeal’s judgment that rejected the claim as premature, thereby leaving the lower court's decision in force. The dispute concerned a property expropriation case where the plaintiff, relying on a final civil judgment that quantified compensation at 300,437 RON, sought to compel the National Agency for the Payment of Compensation and the State to issue a payment title, after the administrative commission refused to register the local mayor's compensation proposal due to alleged material errors. The court held that the action was inadmissible because the mandatory administrative procedure under Title VII of Law No. 247/2005 had not been completed; specifically, the plaintiff lacked a "compensation title" issued by the Central Compensation and Settlement Commission, which is a prerequisite for the issuance of a "payment title" by the agency, even when the compensation amount is fixed by a judicial decision. The decisive legal basis was the strict procedural requirement of Article 18 of Title VII of Law No. 247/2005, which mandates that payment titles be issued only based on compensation titles and the rights holders' options, confirming that judicial fixation of the amount does not bypass the subsequent administrative issuance of the compensation title.

Legislator headnote

AI generated

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Prerequisite administrative compensation title required before seeking payment title despite final judicial determination of damages under Law 247/2005: Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat, evocând dispozițiile art. 16 și art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, că întotdeauna titlul de plată este precedat de un titlu de despăgubire, obligatoriu chiar și atunci când cuantumul despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată în condițiile Legii nr. 10/2001.

Keywords

AI generated
issuance of compensation title compensation for expropriation actions for damages settlement of dispute compensation for judicial errors article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005
A mai arătat prima instanță că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, procedură obligatorie, de vreme ce, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate pot fi contestate în condițiile și termenele Legii nr.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Procedura în fața instanței de fond

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și Statul Român - prin M.F. ca A.N.R.P. - prin C.C.S.D. să fie obligată să emită titlul de despăgubire până la concurența sumei de 300.437 RON, iar Statul Român să fie obligat să plătească această sumă, dobânda legală și penalități de 1% pe zi.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia civilă nr. 169/A din 18 septembrie 2008, Curtea de Apel Pitești a dispus acordarea despăgubirilor solicitate de aceasta, iar hotărârea a fost transmisă A.N.R.P. pentru a emite titlu de despăgubire. Deși decizia este titlu executoriu, pârâta a refuzat emiterea titlului solicitat, susținând că se impune îndreptarea unei erori materiale care s-ar fi strecurat între valoarea acordată de instanță și cea rezultând din raport de expertiză întocmit.

Prin Sentința civilă nr. 413 din 4 februarie 2010, Tribunalului București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, reținând că în raza acestei instanțe își are domiciliul reclamanta, raportat la incidența dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

La data de 12 mai 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea A.N.R.P. la emiterea titlului de plată pentru suma de 300.437 RON și introducerea în cauză a A.V.A.S., căreia i-au fost transferate în patrimoniu obligațiile M.F.P.

Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Pitești și excepția prematurității cererii de chemare în judecată, motivat atât de lipsa procedurii prealabile, cât și în raport de precizarea la acțiune.

Pârâtul Statul Român prin M.F. a ridicat, la rândul său, excepția inadmisibilității acțiunii și excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a celei de reprezentare pentru M.F.

La rândul său, pârâta A.V.A.S. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în pricinile de această natură.

2. Hotărârea Curții de Apel

Prin Sentința civilă nr. 124/F-CONT din data de 9 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de către reclamanta P.I.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat, evocând dispozițiile art. 16 și art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, că întotdeauna titlul de plată este precedat de un titlu de despăgubire, obligatoriu chiar și atunci când cuantumul despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată în condițiile Legii nr. 10/2001.

A arătat litigiile având ca obiect acordarea despăgubirilor în condițiile Legii nr. 10/2001, la finalizarea procedurii judiciare, hotărârea obținută se înaintează C.C.S.D. în vederea emiterii titlului de despăgubire și numai după rămânerea definitivă a acestuia se poate cere titlul de plată, urmându-se procedura din Capitolul V1 (art. 19 din lege).

Cum în cauză un astfel de titlu nu s-a obținut, a apreciat Curtea că este incidentă excepția inadmisibilității acțiunii, dată fiind prematuritatea ei.

A mai arătat prima instanță că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, procedură obligatorie, de vreme ce, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate pot fi contestate în condițiile și termenele Legii nr. 554/2004, procedură este aplicabilă și titlurilor de plată, iar trimiterea care se face la condițiile Legii contenciosului administrativ privește inclusiv cerințele art. 7 din acest act normativ.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta P.I., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, cu privire la primul motiv de recurs, că instanța de fond ar fi trebuit să precizeze, în dispozitiv, motivul respingerii acțiunii sale.

A mai susținut, în argumentarea incidenței art. 304 pct. 9, că în mod eronat a reținut instanța de fond incidența excepției prematurității acțiunii, în condițiile Deciziei nr. 169/A din 18 septembrie 2008, care stabilea atât cuantumul despăgubirii, cât și obligația emiterii acesteia, procedura administrativă nemaifiind incidentă sau utilă în cauză.

4. Considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 169/A din 18 septembrie 2008, rămasă irevocabilă prin nerecurare, Curtea de Apel Pitești a admis apelul formulat de către P.I., și, în consecință, a modificat Sentința civilă nr. 390 din 30 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea, în sensul că a admis contestația apelantei și a desființat Dispoziția nr. 23 din 19 iunie 2002 a Primarului comunei Roșiile, jud. Vâlcea, obligând pe acesta să emită o dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în cuantum total de 300.437 RON, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Primarul comunei Roșiile a emis Dispoziția nr. 134 din 20 ianuarie 2009, dosarul aferent fiind transmis Secretariatului Comisiei Centrale, care a refuzat înregistrarea acestuia, remițându-l Primăriei comunei Roșiile, cu mențiunea că există o eroare materială în cuprinsul Deciziei civile nr. 169/2008, având în vedere că suma stabilită prin raportul de expertiză atașat la dosar este diferită de cea prevăzută în dispozitivul sentinței.

În aceste condiții, în prezent recurenta nu dispune de titlu de despăgubire aferent Dispoziției nr. 134 din 20 ianuarie 2009.

Prin acțiunea formulată și precizată, ce face obiectul prezentei cauze, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea A.N.R.P. de a emite titlul de plată în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru suma de 300.437 RON.

O.U.G. nr. 81/2007 definește titlurile de despăgubire ca fiind certificate emise de C.C.S.D., în numele și pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor, corespunzător despăgubirilor acordate și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni și/sau, după caz, prin preschimbarea lor în titluri de plată. Cât privește titlurile de plată și titlurile de conversie, sunt definite ca certificate emise de A.N.R.P., în numele și pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor, în primul caz, de a primi o sumă de maximum 500.000 RON și, în al doilea caz, care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea".

Același act normativ prevede că A.N.R.P. coordonează procesul de acordare a despăgubirilor, realizând activitățile necesare, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar.

Potrivit dispozițiilor art. 18 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în baza deciziilor conținând titlul de despăgubire emise de C.C.S.D. și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, A.N.R.P. va emite un titlu de conversie și/sau un titlu de plată.

Or, în speță, recurenta - reclamantă nu este titulara unei decizii conținând titlul de despăgubire pentru imobilul preluat abuziv, întrucât procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a fost finalizată prin emiterea unei asemenea decizii, astfel că nu poate fi parcursă nici procedura de valorificare a titlului de despăgubiri, conform prevederilor Capitolului V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, capitol introdus prin O.U.G. nr. 81/2007.

În aceste condiții, cererea recurentei privind emiterea titlului de plată aferent Dispoziției nr. 134 din 20 ianuarie 2009 emisă de către Primarul comunei Roșiile apare ca prematură, așa cum a apreciat și instanța de fond.

Chiar dacă cuantumul despăgubirilor a fost fixat prin hotărâre judecătorească, acest fapt nu exclude obligația urmării, ulterior, a procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea obținerii titlului de despăgubire și, respectiv, a titlului de plată.

Pentru aceste motive, soluția Curții de apel de respingere a acțiunii reclamantei ca prematură este legală și se impune a fi menținută.

Lipsa, din dispozitivul sentinței, a motivului respingerii acțiunii, nu este un aspect de natură a atrage casarea sau modificarea acesteia, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7, mai ales câtă vreme cuprinsul, respectiv concluzia considerentelor este în deplină concordanță cu dispozitivul.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către P.I. împotriva Sentinței civile nr. 124/F-CONT din data de 9 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2011.