Dismissal of appeal; public official awarded suspended vacation bonuses for 2002-2005 period, rejecting suspension as extinguishing statutory right

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 mai 2007, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, obligarea la plata sumelor reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 10 iulie 2002-15 mai 2005, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, pentru perioada în speță, este îndrituit, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, la o primă egală cu salariul de bază cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Reclamantul a mai precizat că, până în prezent, nu a beneficiat de aceste sume deoarece, prin legile bugetare, dispozițiile relative la primele de concediu au fost suspendate, suspendarea acestui drept fiind, în opinia sa, neconstitutională.

Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând, pe cale de excepție, prescripția dreptului la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 1716 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei, a admis acțiunea formulată și a obligat pârâtul la plata contravalorii primelor de concediu aferente perioadei 2002-2005, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în ce privește excepția invocată, că dreptul la acțiune se naște din momentul încetării perioadei de suspendare, iar, pe fondul cauzei, că reclamantul a făcut dovada calității sale de funcționar public, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, este îndrituit la prima de concediu.

Prima instanță a apreciat că măsura suspendării aplicării prevederilor legale relative la prima de concediu nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a acestor dispoziții, astfel încât, la data încetării suspendării, obligația de plată a primelor în speță a devenit executorie.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând soluția pronunțată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 și 3041 C. proc. civ., susținând, în esență, că potrivit reglementărilor exprese din legile bugetare anuale, prevederile actelor normative referitoare la primele de concediu au fost suspendate, astfel încât autoritatea pârâtă avea obligația respectării acestor prevederi.

S-a mai precizat totodată, că potrivit dispozițiilor Legii nr. 24/2000, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, devenit art. 34 alin. (2) ulterior republicării acestui act normativ, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este de necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de concediu a fost suspendată, dar după cum în mod corect a reținut instanța de fond, suspendarea dreptului nu afectează substanța dreptului, neechivalând cu însăși înlăturarea lui.

Soluția instanței de fond este în concordantă cu jurisprudenta unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cu soluția pronunțată în materie de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, avându-se în vedere noțiune de „bun”.

Astfel, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin noțiunea de „bun” se înțelege și „speranța legitimă” de a dobândi un bun prin lege.

Noțiunea de „speranță legitimă” presupune existența unei reglementări prin lege, or, de vreme ce printr-o lege se recunoaște dobândirea unui bun, în speță patrimonial, nu se poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece, în acest fel, dreptul consacrat prin lege este golit practic de conținutul său.

Prin urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, nu se poate considera că un atare drept nu a existat în perioada în care exercițiul său a fost suspendat.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca a nu obstacula titularii drepturilor recunoscute în a beneficia efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Se mai reține, de asemenea, că prima instanță a soluționat în mod corect și excepția prescripției dreptului la acțiune, avându-se în vedere că dreptul la acțiune se naște din momentul încetării perioadei de suspendare a aplicării prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 1716 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.