Nullity of judicial stamp duty sanction due to defective service of summons
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court (ICCJ) admitted the plaintiff's appeal, quashed the Court of Appeal Ploiești's decision, and remanded the case for re-judgment, ruling in favor of the plaintiff. The dispute involved a challenge to a second-instance decision that had dismissed the plaintiff's appeal for failure to pay judicial stamp duties, despite the plaintiff claiming he was not properly notified of the required amount. The decisive legal basis was the violation of procedural norms regarding service, specifically the absolute nullity of the summons under Article 100(3) of the Code of Civil Procedure, which contained contradictory and ambiguous justifications for being posted rather than delivered personally; consequently, the application of the sanction for non-payment under Article 20 of Law No. 146/1997 was deemed inoperative because the plaintiff had not been validly informed of the obligation.
Legislator headnote
AI generatedart.20 din Legea nr.146/1997, art.85 C.proc.civ; Nullity of judicial stamp duty sanction due to defective service of summons: Curtea de Apel Ploiești, Secția civilă, prin decizia nr.109 din 22 octombrie 2001, a anulat, ca netimbrat, apelul reclamantului, cu motivarea că deși a fost citat în proces cu mențiunea de a depune nota de timbraj, necesară fixării taxelor de timbru legal datorate, a lipsit la judecată și nu s-a conformat obligației menționate, sancționată cu nulitatea cererii de apel conform art.20 din Legea nr.146/1997.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R.V.împotriva deciziei nr.109 din 22 octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă.
La apelul nominal s-a prezentat recurentul-reclamant R.V., reprezentat de avocat R.I., lipsind intimatul S.M..
Procedura completă.
Nefiind chestiuni prealabile, Curtea a cordat cuvântul părților în dezbaterea recursului cu care a fost investită.
Avocat R.I. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr.109 din 22 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția civilă și trimiterea cauzei, pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantul R.V., Curții de Apel Ploiești, invederând că apelul a fost soluționat cu încălcarea regulilor referitoare la îndeplinirea legală a procedurii de citare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 26 iunie 2000, R.V.a chemat în judecată pe S.M. pentru declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 14 februarie 1999, cu consecința obligării pârâtului să-i restituie autoturismul care a format obiectul înstrăinării sau contravaloarea acestuia și să-i plătească lipsa de folosință, iar, în ipoteza restituirii în natură, costul reparațiilor necesare pentru aducerea bunului în starea de întrebuințare avută la data încheierii convenției.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională, solicitând să se constate că este proprietarul bunului în litigiu.
Tribunalul Prahova, Secția civilă, prin sentința nr.117 din 30 aprilie 2001, a respins, ca nefondată acțiunea și a anulat, ca netimbrată, cererea reconvențională.
Curtea de Apel Ploiești, Secția civilă, prin decizia nr.109 din 22 octombrie 2001, a anulat, ca netimbrat, apelul reclamantului, cu motivarea că deși a fost citat în proces cu mențiunea de a depune nota de timbraj, necesară fixării taxelor de timbru legal datorate, a lipsit la judecată și nu s-a conformat obligației menționate, sancționată cu nulitatea cererii de apel conform art.20 din Legea nr.146/1997.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.5 și 9 C.proc.civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență că, nefiind citat și încunoștiințat asupra cuantumului taxelor de timbru datorate, instanța de apel a violat dispozițiile art.85 C.proc.civ. și art.20 din Legea nr.146/1997. În consecință a solicitat reformarea deciziei atacate.
Recursul este întemeiat.
Art.31 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru obligă instanțele să încunoștiințeze părțile, odată cu citarea, despre taxele judiciare de timbru ce trebuie achitate în cazurile în care acțiunile și cererile au fost trimise prin poștă (alin.1). Într-o asemenea situație, dacă acțiunile sau cererile nu cuprind datele și documentația necesară caracterizării actului sau calculării taxelor sau dacă nu s-au anexat dovezile din care să rezulte plata acelora, instanțele judecătorești stabilesc termenul de judecată și comunică părților, odată cu citarea, și obligațiile în legătură cu taxa judiciară de timbru ce trebuie îndeplinite până la termenul de judecată, sub sancțiunea anulării cererii sau acțiunii (alin.2).
Rezultă că aplicarea corectă a acestor dispoziții legale, implică regulata citare a părților, în condițiile art.85 și urm. C.proc.civ..
Or, în speță, instanța de apel, deși a dat curs normelor legale arătate, totuși n-a observat că procedura de citare a reclamantului, pentru termenul de judecată când a fost pronunțată soluția atacată, era viciată. Respectiv, dovada de îndeplinire a procedurii (fila 6 dosar apel) nu indică pe care ușă (a locuinței sau clădirii) a fost afișată citația, iar motivul afișării este dualist, întrucât arată atât că destinatarul „a fost găsit dar nu voiește să primească citația” cât și împrejurarea că „nici o persoană n-a fost găsită”.
Cum asemenea neregularități sunt sancționate, potrivit art.100 alin.3 C.proc.civ., cu nulitatea absolută a actului de procedură, se constată că, practic, reclamantul n-a fost încunoștiințat asupra obligațiilor de plată a taxei judiciare de timbru și că sancțiunea prevăzută de art.20 din Legea nr.146/1997, aplicată de instanța de apel, era inoperantă.
În consecință, se impune admiterea recursului și casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru a judeca apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul R.V.împotriva deciziei 109 din 22 octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă.
Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant, la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.