Successor liability for contractual late payment penalties following assignment of property and concession rights

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 septembrie 1997, reclamanta Primăria Municipiului București a solicitat obligarea pârâtei S.C. T. S.A. București la plata sumei de 21.201.637 lei reprezentând penalități de întârziere la plata peste termenul contractual al indexărilor aferente ratei anuale a inflației calculate pe perioada 1 ianuarie 1995 – 18 iunie 1997 data ultimei plăti efectuate, conform prevederilor contractului de vânzare-cumpărare nr. 10/1993.

Tribunalul București, secția comercială, prin Încheierea pronunțată la 18 februarie 1998 a admis excepția de necompetență materială a instanței comerciale și a scos de pe rol cauza trimițând-o spre soluționare conducerii Tribunalului București, pentru a fi repartizată la una din secțiile civile.

Cauza a fost repartizată secției a IV a civilă la data de 9 iunie 1998.

Tribunalul București, secția a IV a civilă, prin sentința nr. 1233 din 25 iunie 1999 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Consiliul General Municipiul București în contradictoriu cu pârâta S.C. T. S.A. București și a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 9.849.611 lei cu titlu de penalități de întârziere în plata prețului, luând act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 10 din 15 noiembrie 1993 încheiat de părți s-a concesionat terenul aferent construcției, în suprafață de 131,6 mp pe durata existenței construcției, prețul concesiunii fiind de 3.435.397 lei anual, care va fi indexat anual în raport de rata inflației.

Tribunalul, având în vedere că între susținerile părților existau divergențe, a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea sumelor datorate de pârâtă cu titlu de penalități, de fapt obiectul expertizei a fost stabilirea sumei de bani datorată de pârâtă până în momentul înstrăinării spațiului în litigiu și concesionării terenului către S.C. R.T. S.A.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât instanța a apreciat greșit că obligația pârâtei revine doar pentru sumele datorate până în momentul înstrăinării bunului, deoarece pârâta avea obligația de a comunica noul proprietar al spațiului și beneficiar al contractului de concesiune.

Pârâta avea obligația să-i comunice reclamantei un exemplar al contractului de vânzare-cumpărare intervenit între aceasta și S.C. R.T. S.A. așa încât Direcția de Investiții să solicite noului proprietar achitarea tuturor sumelor datorate.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 104 din 1 martie 2000 a respins ca nefondat apelul reclamantului Consiliul General al Municipiului București, reținând că raportul juridic dintre părți a încetat la 24 iunie 1996 când pârâta a vândut construcția și a transmis dreptul de concesiune către S.C. R.T. S.A., născându-se un alt raport juridic între reclamantă și actualul titular al dreptului de concesiune căruia îi revine obligația plății prețului concesiunii și a eventualelor penalități pentru plata acestuia cu întârziere.

Cu petiția înregistrată la data de 30 martie 2000, Municipiul București prin Primarul General, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel.

Prin motivele de recurs, recurentul critică decizia pentru nelegalitate și netemeinicie invocând următoarele:

- art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.: instanța de apel greșit apreciază că nu există în sarcina intimatei-pârâtă obligația contractuală de a comunica noul proprietar al spațiului și beneficiar al contractului de concesiune, deoarece în contractul de vânzare-cumpărare dintre Consiliul General al Municipiului București și S.C. T. S.A. s-au stabilit în mod expres obligațiile ce revin acesteia.

Astfel, Consiliul General al Municipiului București nu are nici un raport juridic cu S.C. R.T. S.A., iar o eventuală subrogare a dreptului reclamantului putea să fie realizată numai în temeiul și în condițiile stabilite prin art. 1106 și art. 1107 C. civ., ceea ce implica solicitarea S.C. T. S.A. în mod expres asupra înstrăinării dreptului de concesiune obținut prin contractul de vânzare-cumpărare și încheierea formelor legale în acest scop.

Recurentul conchide că S.C. T. S.A. trebuie să fie obligată la plata sumelor datorate până la 10 mai 1999 respectiv suma de 152.421.229 lei și că după achitarea sumelor datorate urmează să încheie actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare nr. 10/1993 prin care să reglementeze situația actualului proprietar S.C. R.T. S.A.

Pentru motivele arătate, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată iar pe fond admiterea acțiunii în sensul obligării intimatei pârâtă la plata sumei de 152.421.229 lei.

Analizând motivele invocate în raport de actele și lucrările aflate la dosar, se apreciază că nu sunt întemeiate, decizia recurată este temeinică și legală.

Astfel în mod corect s-a reținut că obligația de plată a ratelor concesiunii intimatei pârâtă numai pentru sumele datorate până în momentul înstrăinării bunului.

Prin actul de vânzare cumpărare încheiat de intimata pârâtă cu S.C. R.T. S.A. la data de 24 iunie 1996, aceasta a transmis dreptul de proprietate asupra spațiilor și dreptul de concesiune asupra terenului aferent către noul proprietar menționat.

Așadar, corect au reținut instanța de fond și instanța de apel că a obligat pârâta S.C. T. S.A. la plata taxelor de concesiune și a eventualelor penalități de întârziere după data de 24 iunie 1996, ar însemna să fie obligată la o plată nedatorată, deoarece prețul concesiunii și a penalităților de întârziere la plata acestuia, sunt în sarcina noului proprietar al construcției și titular al dreptului de concesiune asupra terenului aferent construcției.

De altfel, pe rolul Tribunalului București, secția comercială, există potrivit certificatului din 25 martie 2003 emis de această instanță, o altă cerere de chemare în judecată promovată de reclamanta Primăria Municipiului București în contradictoriu cu pârâta S.C. R.T. S.A. având ca obiect pretenții de 757.359.125 lei reprezentând taxa de concesiune și penalități de întârziere aferent taxei de concesiune calculată conform contractului nr. 10/1993 și datorată în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 12330 din 17 iulie 1996.

În consecință, față de aceste considerente, recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat iar în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 104 A din 1 martie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă ca nefondat.

Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 16.500.000 lei cheltuieli de judecată intimatei pârâtă S.C. T. S.A. Panama cu sediul ales în București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6 noiembrie 2003.