Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 17/2008 AI generated

Constitutional validity of legislative suspension of statutory public servant vacation bonuses and interruption of prescription.

Case Number Decizia nr. 17/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Environment and Sustainable Development, thereby upholding the appellate decision that ordered the defendants to pay back-dated vacation allowances for the period 2001–2006 to public employees; concurrently, the court declared the appeal filed by the National Environment Guard null due to the failure to provide mandatory written arguments within the statutory deadline. The dispute involved a group of public servants challenging the successive legislative suspensions of their statutory right to receive annual vacation bonuses, arguing that such suspensions constituted an abuse of law and violated constitutional guarantees. The court held that the suspension of payment did not extinguish the underlying statutory right, invoking the principle of legal certainty and prohibiting unconstitutional restrictions on recognized rights under Article 53 of the Constitution and Article 1 of Protocol No. 1 to the European Convention on Human Rights; additionally, the court rejected claims of statutory limitation, determining that the general three-year prescription period was suspended during the legislative moratorium on payments, and affirmed the proper jurisdiction and procedural exemptions from stamp duties for labor-related actions.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999; Constitutional validity of legislative suspension of statutory public servant vacation bonuses and interruption of prescription: The dispute involved a group of public servants challenging the successive legislative suspensions of their statutory right to receive annual vacation bonuses, arguing that such suspensions constituted an abuse of law and violated constitutional guarantees. The court held that the suspension of payment did not extinguish the underlying statutory right, invoking the principle of legal certainty and prohibiting unconstitutional restrictions on recognized rights under Article 53 of the Constitution and Article 1 of Protocol No. 1 to the European Convention on Human Rights; additionally, the court rejected claims of statutory limitation, determining that the general three-year prescription period was suspended during the legislative moratorium on payments, and affirmed the proper jurisdiction and procedural exemptions from stamp duties for labor-related actions.

Keywords

AI generated
interruption of limitation period constitutional jurisdiction suspension of payments exemption from stamp duties procedural duty statutory right

Cited Legislation

AI generated
art. 3041 C. proc. civ
3 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile arată, în esență, că:
art. 109 din Legea nr. 188/1999
Cu privire la competența de judecată a cauzei, Curtea reține că aceasta aparține, potrivit prevederilor art. 109 din Legea nr.
art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997
Referitor la aspectul (ne)timbrării acțiunii, Curtea reține că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 15 lit.
art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999
Dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M.
art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999
600 din 8 decembrie 1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M.
art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999
251/22.03.2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M.
art. 53 din Constituția
De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art.
art. 49 din Constituția
53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited to declare the appeal of the National Environment Guard null due to the failure to provide mandatory written arguments.

art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Provision referenced to establish that no public order grounds were invoked ex officio, supporting the declaration of nullity.

art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Basis for ordering the appellants to pay the court costs of 500 RON to the respondent.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 73/F din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții B.V., D.I., C.I., M.D., N.A.G., M.A., F.I., C.O., N.B., P.V., C.M., A.M., P.G.A., G.N., C.V., P.M., P.G., A.I., S.A., T.D., T.F., D.M., U.C., C.C., M.C., S.G., C.D., T.V., D.B., S.T., C.T., T.A.M., G.A., H.D., V.C., C.L., T.C.B., M.D.L., A.I., B.E., B.M., C.P., G.M., G.V., J.A., P.E., P.V., P.S., S.A., S.R., T.M., F.N., Ș.S., C.A., C.V., B.C., T.C., D.M., M.N., D.C., M.A., P.F., P.A., N.M., U.G., D.C., T.V., F.M.C., C.I.V., B.D.X., T.C., C.I.C., N.V., A.D., A.V., B.L., B.D., B.G.A., D.P., F.I., O.L., P.M., S.G., I.C., prin reprezentantul acestora Sindicatul Liber al Comisariatului Regional al Gărzii Naționale de Mediu Galați, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu și Comisariatul Regional al Gărzii Naționale de Mediu Galați, obligându-i pe aceștia din urmă la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță aferente anilor 2001-2006, actualizate la data plății efective. De asemenea, au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că suspendarea în mod succesiv, prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, a plății primei de concediu este o procedură sui generis, care se circumscrie abuzului de drept, întrucât nu este în concordanță cu Constituția.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Garda Națională de Mediu.

În motivarea recursului formulat în temeiul prevederilor art. 304 pct. 3 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile arată, în esență, că:

Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe;

În mod greșit a fost admisă acțiunea reclamanților, în condițiile în care aceasta nu a fost timbrată;

Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care Garda Națională de Mediu este o instituție cu personalitatea juridică; dreptul material la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada 2001-2003.

În ceea ce privește recursul declarat de Garda Națională de Mediu, deși formulat în termenul legal, acesta nu a fost motivat.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Cu privire la competența de judecată a cauzei, Curtea reține că aceasta aparține, potrivit prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, raportat și la calitatea de autorități centrale a pârâților, Curții de Apel; de altfel, problema referitoare la acest aspect a fost soluționată, irevocabil, prin sentința civilă nr. 649 din 22 martie 2007 a Tribunalului Galați, instanță pe rolul căreia a fost înregistrată inițial cauza și care și-a declinat competența, admițând excepția invocată, în acest sens, chiar de către pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile.

Referitor la aspectul (ne)timbrării acțiunii, Curtea reține că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la (...) încheierea, executarea și încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii (...)", aspect corect reținut, de altfel, și de către instanța de fond.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât, în calitate de ordonator principal de credite, îi revine obligația de a asigura efectuarea plăților sau de a propune motivat rectificarea bugetară în vederea asigurării fondurilor.

Tot astfel, nu se poate vorbi de o prescriere a dreptului la acțiune pentru prima de vacanță din perioada 2001 - 2005 întrucât, fiind suspendată plata acestor drepturi, termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii, a fost suspendat, așa încât, după încetarea acestei suspendări, prescripția își reia cursul de 3 ani, potrivit art. 7 alin. (3) din decretul sus menționat.

Cu privire la fondul cauzei se va reține, de asemenea, că prima instanță de judecată a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Astfel, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este adevărat că acordarea primei de vacanță, instituită prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006, prin dispoziții normative succesive, însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251/22.03.2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365/29.05.2007).

Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Pentru motivele arătate, recursul formulat de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

Recursul declarat de Garda Națională de Mediu, deși formulat în termenul legal, nu a fost motivat; recurenta nu și-a motivat, însă, recursul nici ulterior, înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 301 și 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Astfel fiind, având în vedere dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și cum nu au fost constatate motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, se va constata că recursul este nul.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., având în vedere cererea formulată de intimații-reclamanți, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile împotriva sentinței nr. 73/F din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Constată nul recursul declarat de Garda Națională de Mediu împotriva aceleiași sentințe.

Obligă pe recurenți la 500 RON cheltuieli de judecată, stabilite prin apreciere, către intimatul-reclamant Sindicatul Liber al Comisariatului Regional al Gărzii Naționale de Mediu Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 ianuarie 2008.