Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1466/2008 AI generated

Recognition of refugee status for ethnic persecution during 1940–1945: sufficiency of evidence to prove forced displacement under Law No. 189/2000

Case Number Decizia nr. 1466/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the plaintiff, thereby upholding the first-instance decision that denied her claim for recognition as a beneficiary under Law No. 189/2000. The dispute centered on the administrative-legal status of a Romanian citizen who claimed she was forcibly displaced and subjected to ethnic persecution during the 1940–1945 regime, seeking the associated statutory benefits. The court held that the appeal was unfounded because the witness evidence provided was equivocal and failed to establish the material facts of ethnic persecution or forced relocation required by Law No. 189/2000 and Government Decision No. 127/2002, and the lower court had properly exercised its active role by directly hearing witnesses to ensure a complete evidentiary record.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Recognition of refugee status for ethnic persecution during 1940–1945: sufficiency of evidence to prove forced displacement under Law No. 189/2000: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Keywords

AI generated
recognition of refugee status ethnic persecution evidentiary hearing sufficiency of evidence legal status transfer of population

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, reclamanta R.O. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii a arătat faptul că, împreună cu părinții săi, a fost obligată să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice și ca atare beneficiază de prevederile actului normativ invocat.

Prin sentința civilă nr. 626 din 21 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, din probele administrate, nu rezultă faptul strămutării și nici persecuția etnică suferită de reclamantă, astfel încât cererea reclamantei de recunoaștere a statutului de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de lege nu poate fi admisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta R.O., criticând hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică și a invocat motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta a criticat motivele pentru care instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor din dosar, apreciind nejustificată aprecierea instanței de fond, în sensul că declarațiile martorilor sunt nesincere și neveridice, întrucât martorii au dat declarații cu bună-credință și fără a încerca să deformeze realitatea.

A precizat faptul că a dovedit existența perioadei de refugiu din motive etnice a familiei sale, astfel încât este beneficiară a dispozițiilor legale invocate.

A mai arătat și faptul că instanța nu a dat dovadă de rol activ întrucât nu a pus în vedere completarea probatoriului administrat în vederea dovedirii situației reclamate.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, din coroborarea probelor administrate, nu se poate trage concluzia certă a faptului pretins de reclamantă, întrucât declarațiile martorilor audiați de instanța de fond sunt echivoce și nu relevă situația de fapt a strămutării familiei reclamantei, astfel încât critica formulată de reclamantă cu privire la faptul că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legii nu poate fi primită.

Înalta Curte nu poate reține nici critica privind neexercitarea rolului activ al judecătorului în solicitarea de completare a probatoriului, întrucât instanța de fond a dat dovadă de rol activ, în considerarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., astfel încât instanța, pentru prevenirea oricărei greșeli privind aflarea adevărului în cauză și pentru aplicarea corectă a legii, a solicitat chemarea și audierea directă a martorilor.

Din materialul probator existent la dosar nu rezultă faptul strămutării și nici persecuția etnică suferită de reclamantă motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat și pe cale de consecință, hotărârea instanței de fond urmează a fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta R.O. împotriva sentinței civile nr. 626 din 21 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2008.