Competence for public official service disputes: central versus local public authority jurisdiction
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Employment Agency, vacating the lower court’s declination of jurisdiction and ordering the case to be retried by the Timisoara Court of Appeal, thereby establishing that the appellate court holds competence to hear the merits of the dispute. The claimant, a public official serving as an executive director of a county employment agency, sought payment of unpaid severance bonuses for 2005–2006, challenging the defendant authority's refusal to pay. The decisive legal basis relied on Article 911 of Law No. 188/1999 and Article 10(1) of Law No. 554/2004, which dictate that judicial disputes concerning the service relations of public officials are within the competence of administrative courts, with jurisdiction assigned to the Courts of Appeal when the defendant is a central public authority, rather than the Tribunal for county-level entities.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 pct. 1 C. proc. civ, art. 29 alin. (2) din Legea nr. 2002/2006, art. 911 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Competence for public official service disputes: central versus local public authority jurisdiction: Recurenta a susținut în esență că față de dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 2002/2006 raporturile de serviciu ale directorilor executivi - așa cum este cazul reclamantului și directorilor executivi adjuncți care exercită conducerea agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă precum și a municipiului București sunt stabilite direct cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, instituție care are statut de organ de specialitate al administrației publice centrale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.S. a chemat în judecată Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la plata drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu pe anii 2005-2006, actualizate cu indicele de inflație, până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că refuzul pârâtei încalcă dispozițiile legale prevăzute de O.G. nr. 38/2003.
La termenul din 20 noiembrie 2007 Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția lipsei competenței materiale de soluționare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 2 pct. 1 C. proc. civ., declinând competența de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului Caraș – Severin.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, întrucât locul de muncă al reclamantului este în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin iar această autoritate publică ce a realizat un refuz în sensul Legii nr. 554/2004 este de nivel județean, competența materială de soluționare a litigiului revine Tribunalului Caraș-Severin.
Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Recurenta a susținut în esență că față de dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 2002/2006 raporturile de serviciu ale directorilor executivi - așa cum este cazul reclamantului și directorilor executivi adjuncți care exercită conducerea agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă precum și a municipiului București sunt stabilite direct cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, instituție care are statut de organ de specialitate al administrației publice centrale.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 911 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările ulterioare „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanței de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.
Pentru determinarea concretă a gradului instanței competente să judece fondul unui astfel de litigiu, trebuie să ne raportăm la poziția autorității pârâte în cadrul sistemului administrației publice, aplicând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc că „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (…) se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (…) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel …”.
Cum în cauză reclamantul are calitatea de funcționar public iar autoritatea pârâtă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este instituție publică cu personalitate juridică, deținând statutul de organ de specialitate al administrației publice centrale sunt aplicabile dispozițiile art. 911 din Legea nr. 188/1999 raportate la cele ale art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competența materială în soluționarea fondului prezentei cauze revine Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței civile nr. 300 din 20 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2007.