Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1244/2010 AI generated

Eligibility for refugee compensation under Law 189/2000 for individuals born during parental displacement

Case Number Decizia nr. 1244/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the County Pensions House as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision which annulled the pension authority's refusal and ordered it to recognize the claimant as a beneficiary of Law No. 189/2000 for the period from January 20, 1943, to March 6, 1945. The dispute concerned whether a child born during the period of forced reoccupation (1940–1945) in a location where their parents were refugees qualified for statutory compensation under Article 1, lit. c) of Law No. 189/2000, which grants benefits to Romanian citizens who suffered ethnic persecution or were refugees, expelled, or resettled. The court held that the legal provision does not require the individual to have existed as a physical person at the time of the parents' displacement; rather, the traumatic consequences of the reoccupation were borne by the entire family, and the child’s birth in Brașov during the parents' refuge constitutes sufficient proof of the requisite conditions for compensation.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000; Eligibility for refugee compensation under Law 189/2000 for individuals born during parental displacement: Recurenta a susținut că intimata nu a făcut dovada persecuției etnice suferite și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 întrucât la data când părinții săi s-au refugiat nu exista ca persoană fizică și, prin urmare, nu avea un domiciliu de unde să se refugieze.

Keywords

AI generated
compensation of refugees child benefit eligibility parents' pension persecution birth of children statutory benefit

Cited Legislation

AI generated
art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000
și P.C., precum și cu copia certificatului de naștere al reclamantei, din care rezultă că aceasta s-a născut la data de 20 ianuarie 1943, în perioada refugiului părinților săi, fac dovada îndeplinirii de către aceasta a cerințelor prevăzute de art. 1 lit.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 155/CA din 5 octombrie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanta Ș.A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, a anulat hotărârea nr. 14674 din 5 august 2009, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada 20 ianuarie 1943-6 martie 1945.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că înscrisul depus la dosar, respectiv, extras eliberat de Direcția Județeană Brașov a Arhivelor Naționale, din care rezultă că părinții reclamantei, L.I. și L.F., erau, la 1 noiembrie 1943, refugiați în mun. Brașov, coroborat cu declarațiile autentificate ale martorilor C.G. și P.C., precum și cu copia certificatului de naștere al reclamantei, din care rezultă că aceasta s-a născut la data de 20 ianuarie 1943, în perioada refugiului părinților săi, fac dovada îndeplinirii de către aceasta a cerințelor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în condițiile în care reclamanta a suferit aceleași consecințe ale refugiului ca și părinții săi.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9.

Recurenta a susținut că intimata nu a făcut dovada persecuției etnice suferite și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 întrucât la data când părinții săi s-au refugiat nu exista ca persoană fizică și, prin urmare, nu avea un domiciliu de unde să se refugieze.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți sau concepuți înainte sau în timpul strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe au fost suportate de toți membrii familiei și în condițiile în care scopul legii este acordarea unor drepturi compensatorii celor afectați.

În consecință, intimata, născută în localitatea Brașov, unde părinții ei erau refugiați la data de 20 ianuarie 1943, cu alte cuvinte în intervalul reglementat de Legea nr. 189/2000, este îndreptățită, așa cum corect a stabilit instanța de fond, să beneficieze de dispozițiile acestui act normativ.

Pentru aceste considerente, constatând că potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 155/CA din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.