Status as Securitate worker established via suppression of private life rights through counterintelligence surveillance under O.U.G. No. 24/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2696, din 23 iunie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul T.V., constatând calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în speță sunt întrunite cumulativ condițiile cerute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008.

Astfel, pe de o parte acesta a avut gradul de căpitan în anul 1981, în cadrul Inspectoratului Județean al Securității Brașov și gradul de maior în anul 1987, în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Cluj, iar pe de altă parte, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, a procedat la verificarea amănunțită a unor persoane culegând informații atât din viața profesională, cât și din viața privată și intimă a acestora, fapt ce reprezintă imixtiuni în viața privată, așa cum corect a susținut reclamantul.

S-a mai apreciat că nu poate fi reținută susținerea pârâtului potrivit căreia informatorii la care reclamantul face referire nu au furnizat informații care să aducă atingere drepturilor vreunei persoane și că prin activitatea sa nu a avut conotații cu regim comunist, ci doar apărarea secretelor de stat din domeniile vizate de cadre de spionaj din Rusia, America, Germania, etc., întrucât pârâtul, procedând la dirijarea rețelei informative, pentru a afla, în principal natura relațiilor cetățenilor români cu cetățeni străini, a suprimat dreptul persoanei vizate la viață privată și libertatea opiniilor.

S-a mai reținut de către instanța de fond că, în speță, nu au fost încălcate prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, astfel cum s-a susținut de către pârât, dispozițiile art. 6 din acest act normativ nefăcând distincție în această privință și, prin urmare, este lipsit de relevanță de la cine anume a venit solicitarea.

Împotriva sentinței civile nr. 2696 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâtul T.V., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

A învederat recurentul, prin motivele căii de atac, că instanța de fond a interpretat probele dosarului în mod extensiv și nu în concordanță cu realitatea. Recurentul a fost ofițer într-un departament special al Securității care se ocupa cu cadre și agenți ce veneau în România sub diverse acoperiri și nu a verificat niciun cetățean român pentru convingerile sale politice sau pentru opiniile sale, ci numai dacă venea în contract cu asemenea persoane. Prin activitatea sa, a relevat recurentul, nu au fost încălcate sau îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale omului. În cauză fiind vorba de un cetățean american, acesta a fost considerat de Departamentul Extern de Informații cadru al unui serviciu de spionaj care a venit în România sub acoperirea de doctorand, dar în realitate viza un domeniu strategic de importanță națională aflat în județul Brașov.

A mai precizat recurentul că inițierea mai multor jocuri operative printre care și o discuție cu o persoană care ce se afla în contact cu acesta s-a realizat pentru dezinformarea cetățeanului american și pentru protejarea numitului T.G. de o acțiune de racolare a unui serviciu de spionaj. Nu există nicio probă concludentă și pertinentă care să ducă la concluzia reținută de instanța de fond a imixtiunii în viața privată a persoanei. În plus, s-a mai considerat de către recurent că este eronată deducția primei instanțe în sensul că simpla folosire a mijloacelor T.O. ar fi încălcat viața privată și a opiniei persoanei respective. Or, verificarea unei persoane se făcea de obicei în mod secret, persoana vizată nici nu cunoștea acest fapt, iar în cazul în care nu existau date sau informații cu relevanță pe linie de contraspionaj cazul se închidea și se clasa, astfel că nu se putea pune problema încălcării dreptului la opinie, a dreptului la viață intimă sau la libertatea de circulație în străinătate.

Instanța de fond, a concluzionat recurentul, a apreciat în mod nejustificat că dacă o persoană era verificată i se încălcau drepturile și libertățile fundamentale ale acesteia și a constatat în mod neîntemeiat că ar fi încălcat, prin activitatea sa de angajat al Securității, drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare, prin lucrător al Securității se înțelege orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În mod legal, prin hotărârea recurată, a fost admisă cererea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea pârâtului T.V. de lucrător al Securității, probându-se cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei că recurentul a avut gradele de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Brașov (1981) și, respectiv, maior în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Cluj (1987), și că, în această calitate, a desfășurat activități prin care a îngrădit cel puțin dreptul fundamental la viață privată (prin interceptarea legăturilor telefonice a unei persoane), drept prevăzut de art. 33 din Constituția României din anul 1965, precum și de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

În aceste condiții, fiind întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, se constată că motivele invocate prin cererea de recurs nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel că se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul T.V. împotriva sentinței civile nr. 2696 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.V. împotriva sentinței civile nr. 2696 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.