Securitate worker status: definition of rights suppression under OUG 24/2008 and applicability of peremption to on-demand verification

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2352 din 3 iunie 2009, a respins excepția tardivității acțiunii, invocată de pârât și pe fond a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul P.I., constatând calitatea acestuia din urmă de lucrător al Securității.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 24/2008, pentru procedura verificării la cerere, nefiind prevăzut un termen de decădere în interiorul căruia să fie formulată acțiunea.

Pe fond, Curtea de apel a reținut că, potrivit notei de constatare nr. S/DI/I/3762 din 11 decembrie 2008, întocmită de Direcția Investigații a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul a avut gradul de maior în cadrul U.M.0632 București - Direcția IV, iar în această calitate a dispus împotriva unor persoane măsuri ce se încadrează în categoria celor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 constând în „activități prin care au fost suprimate sau au fost îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale omului”.

S-a mai reținut că, urmare a acestor măsuri, persoanele vizate au fost supravegheate informativ, dacă au rude în străinătate, dacă sunt vizitați la domiciliu sau se interesează de diferite activități cu caracter militar, le-a fost confiscată corespondența, iar uneia dintre acestea i-a fost luat un angajament în sensul că regretă fapta de a iniția o asociație, respectiv „Liga Iredentistă Română”, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 19 aprilie 1980, semnat de pârât.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind calitatea de lucrător al Securității, neputând fi primite susținerile pârâtului în sensul că înființarea unei organizații iredentiste, care presupune exagerarea drepturilor și aspirațiilor naționale nu este percepută pozitiv nici în prezent, actul normativ sus-menționat, neprevăzând excepții în constatarea calității de lucrător al Securității de natura celor invocate de pârât.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P.I., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a motivat cererea și pentru faptul că instanța de fond a judecat excepția tardivității sub aspectul art. 4 alin. (1) referitoare la procedura de verificare a persoanelor care candidează la funcția supremă în stat, fără să observe că recurentul a invocat tardivitatea prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr. 24/2008.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând motivele de recurs, actele dosarului și vis-à-vis de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Curtea de Apel București a respins excepția de tardivitate a introducerii acțiunii invocată de pârât prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că în speță acțiunea a avut la bază procedura verificării la cerere pentru care legea nu a prevăzut termen de decădere în interiorul căruia să se formuleze acțiunea.

Art. 4 din O.U.G. nr. 24/2008 se aplică acțiunii în constatare formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în procedura de verificare a persoanelor care candidează la funcția de președinte al României.

Corect a respins Curtea de Apel această excepție față de argumentele invocate mai sus.

Pe fond, din probatoriile admise și administrate, aflate la dosar, rezultă că recurentul a avut gradul de maior la U.M.0632 București - Direcția IV și în această calitate a luat o serie de măsuri împotriva unor persoane, măsuri care, de fapt, reprezintă activități prin care au fost îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Pe larg, Curtea de Apel a motivat care au fost aceste măsuri, argumentând în fapt și în drept cu actele aflate la dosar în ce au constat în concret.

Este fără putință de tăgadă că datorită recurentului, persoanele vizate au fost supravegheate informativ, li s-a urmărit comportamentul și relațiile cu cei din jur, le-a fost confiscată corespondența.

Art.2 din O.U.G. nr. 24/2008 definește calitatea de „lucrător al Securității”, recurentul în calitate de maior al Securității suprimând și îngrădind dreptul de exprimare și libertatea opiniilor celor supravegheați.

La dosar există probe pertinente și suficiente care să conducă instanța la soluția pe care a pronunțat-o, respectiv note de constatare, din care rezultă fără posibilitate de tăgadă calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Încălcarea drepturilor fundamentale ale omului prin activitățile desfășurate de recurent, este fără dubiu argumentul pentru care prima instanță a constatat calitatea de recurent-pârât de lucrător al Securității.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de P.I., conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinței civile nr. 2352 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.