Timeliness of appeal after formal communication via shared mailbox and non-existence of force majeure

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Apreciind de prisos administrarea oricărei probațiuni.

Instanța nu a cercetat modul în care reclamanții au intrat în posesia hotărârii comunicată de instanță, dând valoare doar faptului luării la cunoștință de către reclamanți de soluția pronunțată în apel, cu alte cuvinte, din moment ce reclamanții au cunoscut soluția încă de la data pronunțării sentinței, aveau posibilitatea ca personal sau prin apărător să promoveze apel.

Cu alte cuvinte instanța a transformat regula stipulată în art. 284 alin. (1) C. proc. civ. și anume că „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel" în excepția prevăzută la alin. (3) a aceluiași articol și anume: „dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel".

Prevederea de la alin. (3) nu instituie o normă obligatorie pentru părți ci una facultativă spre deosebire de regula prevăzută în alin. (1).

Cu alte cuvinte reclamanții nu puteau prevedea că va interveni forța majoră și să acționeze în consecință declarând apel conform art. 284 alin. (3) C. proc. civ. Așadar, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Reclamanții au mai arătat că au luat la cunoștință de soluția Tribunalului Timiș după pronunțare, dar că au dorit să promoveze un apel motivat, motiv pentru care au solicitat instanței la data de 21 iunie 2010 să procedeze la redactarea și comunicarea hotărârii și că nu puteau anticipa că hotărârea va fi luată din cutia poștală unică ce deservește două apartamente ale aceluiași imobil de către vecin, o persoană în vârstă de peste 80 ani și care va uita să le-o înmâneze; că procedura de comunicare este nulă, în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 92 alin. (4) C. proc. civ., fapt ce rezultă din originalul sentinței, care nu prezintă nicio urmă a afișării, și că procedura comunicării nu s-a făcut prin afișare la poarta principală a imobilului, ci prin lăsare în cutia poștală.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (1) „Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută odată cu somația de executare.

(3) Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel".

Acest termen, potrivit clasificării făcută de doctrină termenelor procedurale, are caracter legal, imperativ și absolut.

Termenul procedural este un interval de timp înlăuntrul căruia trebuie îndeplinit sau, după caz, este oprit să se săvârșească un anumit act de procedură.

Sancțiunea pentru nerespectarea condițiilor privitoare la termenele procedurale cu caracter legal, imperativ și absolut este decăderea.

Sediul materiei este în art. 103 alin. (1) C. proc. civ. din conținutul căruia rezultă că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În condițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., decăderea nu operează atunci când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să săvârșească actul de procedură în termen. În acest caz, actul de procedură trebuie să fie îndeplinit în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării și tot în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.

În speță, se invocă împrejurarea că cele două apartamente au o singură căsuță poștală, ceea ce constituie o împrejurare mai presus de voința reclamanților, asimilată forței majore, care să-i fi împiedicat să exercite calea de atac a apelului în termenul legal.

Această critică nu poate fi primită, întrucât instanța a motivat soluția în raport de prevederile alin. (1) și (3) ale art. 284 C. proc. civ., hotărârea fiind legală sub acest aspect.

Astfel, sentința apelată a fost comunicată prin afișare, cu respectarea dispozițiilor art. 92 alin. (2) - (5) C. proc. civ., așa cum rezultă din procesele-verbale de îndeplinire a comunicării sentinței apelate, la data de 2 august 2010, iar apelul a fost declarat la data de 3 septembrie 2010, peste termenul legal de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., deci tardiv, iar în faptul că există o singură căsuță poștală pentru cele două apartamente, nu constituie o împrejurare mai presus de voința recurenților, asimilată forței majore, care să-i fi împiedicat să exercite calea de atac a apelului în termen legal, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au depus diligențele necesare în apărarea propriului lor interes de a respecta termenul legal de declarare a apelului, știind că prin sentința pronunțată de instanța de fond le-a fost respinsă acțiunea.

Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G.I. și G.E. împotriva Deciziei nr. 116/A din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2011.