Heirs keep land and hotel damages after warranty claim against AVAS quashed.

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 mai 1994 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta M. (S.) M. a chemat în judecată pe pârâta SC C.H. SA și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că în capitalul social al pârâtei s-a inclus, fără bază legală, imobilul format din teren în suprafață de 1.265,60 mp. și construcțiile situate în Municipiul Constanța, B-dul. Regele Ferdinand, să dispună modificarea contractului de societate și a tuturor evidențelor societății în sensul înlăturării acestei erori și să oblige pârâta să-i restituie reclamantei întregul imobil care îi aparține prin moștenire.

Au fost invocate ca temei de drept dispozițiile art. 15 C. proc. civ, art. 111 C. proc. civ, art. 480 C. civ. și Legea nr. 31/1990.

Ulterior, la data de 10 octombrie 1994, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând ieșirea din indiviziune cu numita Ș.L.V. (introdusă în cauză), prin atribuirea imobilului către reclamantă, cu dezdăunarea corespunzătoare a pârâtei.

Numita Ș.A.S. a formulat la data de 3 noiembrie 1994 cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, solicitând admiterea acțiunii principale și constatarea faptului că intervenienta, împreună cu pârâta Ș.L.V. sunt unicele moștenitoare ale defunctei G.A.

Pe parcursul soluționării cauzei, la data de 09 august 1995, pârâta Ș.L.V. a decedat, unica sa moștenitoare fiind intervenienta Ș.A.S., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor din 15 septembrie 1995, depus la dosar.

Prin sentința civilă nr. 12077 din 16 noiembrie 1995, Judecătoria sectorului 1 București a admis cererea precizată, formulată de reclamanta M. (S.) M. și cererea de intervenție, a constatat că SC C.H. SA a inclus fără bază legală în capitalul social terenul în suprafață de 1265,60 m.p. situat în Municipiul Constanța, str. B-dul. Ferdinand, a constatat că reclamanta și intervenientele Ș.A.S. și Ș.L.V. sunt proprietarele imobilelor, în cote de 5/6 și respectiv 1/6.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că imobilul teren și clădirea veche ce în prezent este H.C. din Constanța, B-dul. Ferdinand, au fost proprietatea fraților E. și A.G., iar în evidențele Primăriei Constanța și ale Administrației Financiare nu există un document care să ateste trecerea legală în proprietatea statului a acestor imobile.

Din relațiile puse la dispoziția instanței de Primăria Constanța, rezultă că imobilele în litigiu au fost rechiziționate în anul 1945 și, ulterior, puse la dispoziția Comandamentului Sovietic, dar rechiziția nu este o formă legală de dobândire a dreptului de proprietate de către stat, ci o formă abuzivă de deposedare, caracteristică regimului trecut.

Rezultă că trecerea imobilelor în capitalul social al intimatei s-a făcut fără nici o bază legală, niciodată, din punct de vedere juridic, statul nefiind proprietar al acestora.

Față de actele de stare civilă aflate la dosar, instanța a constatat că reclamanta este moștenitoarea bunurilor în cotă de 5/6, iar intervenientele în cotă de 1/6.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC C.H. SA București, iar prin decizia civilă nr. 1295 din 21 iunie 1996, Tribunalul Municipiului București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul, reținând că reclamanta M. (S.) M. a formulat o acțiune în constatare provocatorie, iar instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii sale, constatând că SC C.H. SA București a inclus fără bază legală imobilul în litigiu în capitalul social, precum și calitatea de proprietar a reclamantei și intervenientelor, în cote de 5/6 și respectiv 1/6.

Instanța a reținut că rechiziția nu poate constitui un mod legal de dobândire a dreptului de proprietate.

În speță, nu poate opera prescripția achizitivă, conform art. 1890 C. civ., întrucât posesia statului s-a fondat pe violență, iar aceasta nu poate duce la dobândirea proprietății.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.H. SA. Învestită cu soluționarea recursului, la termenul de judecată din data de 06 noiembrie 1996, Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanțelor din București pentru soluționarea cauzei.

Prin decizia civilă nr. 1607 din 18 decembrie 1996, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC C.H. SA, a casat decizia civilă nr. 1295 din 21 iunie 1996 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și sentința civilă nr. 12077 din 16 noiembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 1 București și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Constanța.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat drept temei juridic al acțiunii atât dispozițiile art. 111 C. proc. civ cât și cele ale art. 480 C. civ. și a solicitat obligarea recurentei - pârâte să-i restituie întregul imobil.

Acțiunea în revendicare constituie o cerere privitoare la bunuri nemișcătoare și se poate introduce, potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. civ., numai la instanța în circumscripția căreia se află bunul.

Capătul de cerere din acțiune privind eronata includere a imobilului în litigiu în capitalul social al SC C.H. SA are caracter accesoriu acțiunii în revendicare, judecătoria în circumscripția căreia se află bunul imobil revendicat fiind competentă să soluționeze și această cerere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 2471/1997.

Prin încheierea nr. 1246 din 04 aprilie 1997, Curtea Supremă de Justiție a dispus strămutarea judecării dosarului de la Judecătoria Constanța la Judecătoria Buzău.

În consecință, prin încheierea din 10 aprilie 1997, Judecătoria Constanța a dispus scoaterea dosarului de pe rol și trimiterea la Judecătoria Buzău.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 4599/R/1997.

Prin sentința civilă nr. 5132 din 19 iunie 1997, Judecătoria Buzău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pe parcursul soluționării cauzei, la termenul de judecată din data de 3 noiembrie 1997, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat restituirea în natură a terenului ce urmează să-i fie predat liber de orice construcție rămasă în urma demolării ilegale a hotelului și obligarea pârâtei SC C.H. SA la plata integrală a contravalorii hotelului.

La același termen de judecată, SC C.H. SA a formulat cerere de chemare în garanție a Fondului Proprietății de Stat București, pentru ca, în cazul în care va fi admisă cererea reclamantei, chemata în garanție să fie obligată să o despăgubească pentru suma la care ar fi obligată față de reclamantă ori pentru valoarea bunurilor de care ar fi evinsă, după caz, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 27 iulie 1995, între A.C. a salariaților din SC C.H. SA și Fondul Proprietății de Stat, în baza Legilor nr. 58/1991 și nr. 77/1994, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, prin care A.C. a cumpărat pentru și în numele membrilor săi, 343.162 acțiuni pe care Fondul Proprietății de Stat le deținea la SC C.H. SA, în valoare nominală totală de 8.579.050.000 lei, pentru care s-a convenit prețul de 10.710.000.000 lei.

Toate aporturile Fondului Proprietății de Stat la capitalul social, reprezentate de acțiunile ce au fost transmise prin contractul menționat, au fost aporturi în natură, constând din terenuri, construcții și bunuri de inventar, care s-au aflat în proprietatea statului la momentul când, în baza Legii nr. 15/1990, s-a constituit SC C.H. SA, prin H.G. nr. 1041 din 25 septembrie 1991.

Între bunurile reprezentând partea din capitalul social deținută de Fondul Proprietății de Stat s-au aflat și imobilele ce fac obiectul acțiunii reclamantei, respectiv H.C. din Constanța și terenul aferent acestuia în suprafață de 1265,60 m.p.

Prin art. 6.3 din contract, vânzătorul a atestat că deține în proprietate principalele clădiri prevăzute în anexa acestuia, asumându-și față de cumpărător răspunderea pentru liniștita posesie a acestora, conform art. 1336 C. civ.

Instanța a dispus introducerea în cauză a Fondului Proprietății de Stat în calitate de chemat în garanție. Prin întâmpinare, chematul în garanție a invocat excepția lipsei calității procesuale active a SC C.H. SA, care nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare din 14 iulie 1997 încheiat între Fondul Proprietății de Stat în calitate de vânzător și A.C. în calitate de cumpărător, obiectul contractului fiind vânzarea-cumpărarea pachetului de acțiuni de 33,25% din valoarea capitalului social al SC C.H. SA.

La data de 8 decembrie 1997 au formulat cerere de intervenție în interes propriu numiții P.C.T. și P.G.C.N., solicitând instanței să constate că ei sunt moștenitorii legali ai defunctului G.E.A., fostul proprietar al H.C. și al terenului aferent, să respingă acțiunea reclamantei M. (S.) M. care nu are vocație succesorală cu privire la aceste imobile, să admită cererea lor în revendicarea celor două imobile ce au aparținut autorului lor și să anuleze certificatul de moștenitor din 10 martie 1989.

Prin sentința civilă nr. 143 din 15 iunie 1998, Tribunalul Buzău a respins acțiunea principală formulată de reclamanta M. (S.) M. cât și cererile de chemare în garanție și de intervenție.

Instanța a reținut că autorul reclamantei, G.E.A., a fost condamnat prin sentința penală nr. 779 din 26 mai 1949 a Tribunalului Militar București, secția a I-a, la 15 ani închisoare pentru crimă de înaltă trădare și la confiscarea averii, averea incluzând și imobilul H.C. Constanța și terenul aferent, care a fost preluat efectiv de stat. Cât privește cota de 17% a autorului intervenientelor Ș.A.S. și Ș.L.V., acestea se afla în stare de indiviziune cu statul, putând urma calea ieșirii din indiviziune.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta M. (S.) M. și intervenienții P.C.T. și P.G.C.N., apelurile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel Ploiești.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul, chemat în garanție Fondul Proprietății de Stat a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, arătând că nu este proprietarul bunurilor revendicate în cauză. A invocat, totodată, și excepția lipsei calității procesual active a pârâtei SC C.H. SA în formularea cererii de chemare în garanție, cu motivarea că pârâta nu este parte în contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995, încheiat între Fondul Proprietății de Stat și A.C. și care constituie temeiul cererii de chemare în garanție formulată.

La data de 16 februarie 1999, A.C. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Fondului Proprietății de Stat. Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu de instanță prin încheierea de la termenul de judecată din data de 10 mai 1999.

La data de 06 aprilie 1999, numita A.I.M. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta M. (S.) M., cu motivarea că are calitatea de comoștenitor legal al defunctului G.E.A. Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu de instanță prin încheierea de la termenul de judecată din data de 10 mai 1999.

Prin decizia civilă nr. 62 din 20 martie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de pârâta SC C.H. SA și de intervenienta A.C.

A respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția inadmisibilității apelului, excepții invocate de intervenienta A.I.M.

A respins, ca fiind lipsită de interes, cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA, formulată de intervenienta A.I.M.

A luat act că, prin declarația autentificată din 4 aprilie 2006, intervenientele B.M., moștenitoarea intervenientului defunct P.C.T., P.C. și P.D.R., moștenitoarele lui P.G.C.N., au renunțat la orice fel de drept legat de succesiunea defunctului G.E.A., considerând inoportună continuarea acțiunilor judecătorești promovate și continuate de autorii lor, P.C.T. și P.G.C.N.

A admis apelul declarat de reclamanta M. (S.) M. împotriva sentinței civile nr. 143 din 15 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul Buzău, a schimbat în tot sentința apelată și, pe fond, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta M. (S.) M. și cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, formulată de intervenienta Ș.A.S.

A obligat pârâta SC C.H. SA să restituie reclamantei și intervenientei terenul în suprafață de 788,847 m.p., amplasat în intravilanul Municipiului Constanța, B-dul. Ferdinand, și poziționat pe „Planul de situație Anexa 5” în raportul de expertiză topo P.D., teren aflat pe conturul punctelor 1, 2, 18, 12, 13, 14, 15, 17 - 1.

A obligat pârâta SC C.H. SA să plătească reclamantei M. (S.) M. și intervenientei Ș.A.S. suma de 11.138.275 lei reprezentând valoarea de circulație a clădirii H.C. demolată, care s-a aflat pe terenul în suprafață de 788, 847 m.p., conform raportului de expertiză întocmit de expert tehnic M.I..

A obligat pârâta SC C.H. SA să plătească reclamantei M. (S.) M. cheltuieli de judecată, în sumă totală de 8.700 lei.

A respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată de chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și excepția lipsei calității procesuale active a SC C.H. SA în formularea cererii de chemare în garanție, invocată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

A admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA formulată de intervenienta A.C., în cadrul cererii de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

A admis cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, succesor legal al Fondului Proprietății de Stat, formulată de pârâta SC C.H. SA și de intervenienta accesorie A.C.

A obligat chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să despăgubească pe pârâta SC C.H. SA și pe intervenienta A.C. cu sumele de 11.138.271 lei reprezentând valoarea de circulație a clădirii demolate – H.C. din Municipiul Constanța - și 12.200 lei cheltuieli de judecată ocazionate de pârâtă și intervenientă pe tot parcursul procesului.

Împotriva deciziei nr. 62 din 20 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești au declarat recurs SC C.H. SA, reclamanta M. (S.) M., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, și A.C.

Prin decizia nr. 9787 din 02 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de SC C.H. SA, M. (S.) M., A.C. și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând următoarele considerente:

În speța supusă judecății, cererea de chemare în garanție formulată de SC C.H. SA și de A.C. vizează obligarea chematei în garanție la plata sumelor reprezentând valoarea construcției demolate și valoarea terenului, bunuri de care a fost evinsă.

Instanța de judecată a admis în parte cererea de chemare în garanție, obligând Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata de despăgubiri doar pe capătul de cerere privind valoarea de circulație a imobilului clădire, nu și pe capătul de cerere privind valoarea terenului.

Sub acest aspect susținerile recurenților SC C.H. SA și Asociației Contirom sunt fondate, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a reținut ca fiind fondate și criticile formulate de recurenta - reclamantă sub aspectul incidenței motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au determinat soluția pronunțată de instanță în ceea ce privește cererea de chemare în garanție și nici cele pentru care s-au înlăturat susținerile reclamantei privind probele administrate, și anume expertizele efectuate în cauză.

Rejudecând cauza, prin decizia civila nr. 263 din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a respins excepția inadmisibilității acțiunii raportat la dispozițiile Legii 10/2001 invocată de intimații Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București și A.I.M.

A respins excepția inadmisibilității acțiunii raportat la dispozițiile art. 5 din Legea 221/2009 invocată de pârâta SC C.H. SA.

A respins cererea de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice formulată de pârâta SC C.H. SA.

A respins ca nefondată cererea de suspendare a judecății apelului formulată de pârâta SC C.H. SA și intervenienta A.C..

A respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, invocată de intervenienta A.I.M.

A respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității apelului invocată de intervenienta A.I.M.

A respins ca lipsită de interes cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA formulată de intervenienta A.I.M.

A luat act că prin declarația autentificată sub nr. 1026 din 4 aprilie 2006, intervenientele B.M., moștenitoarea intervenientului defunct P.C.T., P.C. și P.D.R., moștenitoarele intervenientului defunct P.G.C.N., au renunțat la orice fel de drept legat de succesiunea defunctului G.E.A., considerând inoportună continuarea acțiunilor judecătorești promovate și continuate de autorii lor, P.C.T. și P.G.C.N.

A admis apelul declarat de reclamanta M. (S.) M. împotriva sentinței civile nr. 143 din 15 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul Buzău, a schimbat în tot sentința apelată și, pe fond, a admis acțiunea precizată formulată de reclamantă și cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei formulată de intervenienta Ș.A.S..

A obligat pârâta SC C.H. SA să restituie reclamantei și intervenientei terenul în suprafață de 788,847 m.p. stabilită conform calculelor, amplasat în intravilanul Municipiului Constanța, B-dul Ferdinand, și poziționat pe planul de situație - anexa 5 din raportul de expertiză topo P.D., teren definit pe conturul punctelor 1, 2, 18, 12, 13, 14, 15, 17-1.

A obligat pârâta SC C.H. SA să plătească reclamantei și intervenientei Ș.A.S. suma de 11.138.275 lei reprezentând valoarea de circulație a clădirii H.C., demolată, care s-a aflat pe terenul de 788,847 mp., conform raportului de expertiză întocmit de expert tehnic M.I.

A obligat pârâta SC C.H. SA să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă totală de 8.700 lei.

A respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată de chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

A respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active a pârâtei SC C.H. SA în formularea cererii de chemare în garanție, invocată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

A admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA, formulată de intervenienta A.C. în cadrul cererii de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

A admis cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, formulată de pârâta SC C.H. SA și de intervenienta accesorie A.C.

A obligat chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să despăgubească pe pârâta SC C.H. SA și pe intervenienta A.C. cu următoarele sume: 11.138.275 lei reprezentând valoarea de circulație a clădirii demolate - H.C., 2.209.200 lei reprezentând valoarea de circulație a terenului în suprafață de 788,847 m.p., calculată conform raportului de expertiză topo P.D. și 12.200 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de pârâtă și intervenientă înainte de casare.

A respins cererea apelantei reclamante privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de rejudecarea cauzei după casare ca nedovedită.

A admis cererea intimatei pârâte SC C.H. SA și a dispus obligarea intimatei chemate în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata către intimata pârâtă SC C.H. SA a 500 lei cheltuieli de judecată ocazionate de rejudecarea cauzei după casare.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

La termenul de judecată din data de 23 septembrie 2010, intimata pârâtă SC C.H. SA și intimata intervenientă A.C. au formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009, solicitând obligarea Statului Român la plata despăgubirilor la care ar putea fi îndreptățită apelanta-reclamantă M. (S.) M.

Curtea de Apel a considerat cererea de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind o cerere nouă și a apreciat-o ca inadmisibilă în această fază procesuală, față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., respingând-o ca atare.

Excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată după apariția Legii nr. 221/2009, invocată de intimata-pârâtă SC C.H. SA a fost respinsă cu motivarea că acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., legea civilă în vigoare la momentul sesizării instanței, fiind imposibil ca aceasta să se raporteze la acte normative edictate ulterior.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, raportată la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, invocată de intervenienta A.I.M. a fost respinsă de instanța de apel în raport de conținutul testamentul autentificat din 24 decembrie 1983 de fostul Notariat de Stat al Sectorului 2 București, certificatul de moștenitor din 10 martie 1989 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București și sentința civilă din 26 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 282/ A din 12 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1369 din 18 iunie 2006 a Curții de Apel București.

Excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de intimata A.I.M., precum și de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin raportare la prevederile Legii 10/2001, a fost respinsă pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 instituie o posibilitate de opțiune liberă pentru cei ce au formulat anterior apariției Legii nr. 10/2001 acțiuni în justiție, fiind greșit să se considere că textul ar institui o obligație generală în sensul suspendării acțiunilor în curs, ori renunțării la judecata acestora.

Reclamanta a optat pentru acțiunea în revendicare și a preferat continuarea judecării acestei acțiuni formulată pe calea dreptului comun.

În plus, dezlegarea dată prin decizia nr. 62 din 20 martie 2009 de Curtea de Apel Ploiești asupra acestei excepții a intrat în puterea lucrului judecat, fapt ce reiese din considerentele deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de prevederile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., s-a apreciat ca neîntemeiată și susținerea că apelul este inadmisibil pentru faptul că Ș.A.S. nu a promovat la rândul său apel, în cauză existând o coparticipare procesuală activă.Cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA, formulată de intervenienta A.I.M., a fost respinsă, instanța reținând că intervenienta nu justifică un interes propriu și legitim întrucât nu are calitatea de moștenitor al defuncților G.E.A. și G.A.

Cu privire la cererea de intervenție în nume propriu formulată de către P.C.T., decedat pe parcursul procesului, moștenitoare fiind B.M., și P.G.C.N., decedat pe parcursul procesului, moștenitoare fiind P.C. și P.D.R., instanța a luat act că prin declarația autentificată din 04 aprilie 2006 de Societatea Civilă „M.” - Birou Notarial, intervenientele B.M., P.C. și P.D.R. au renunțat la orice fel de drept legat de succesiunea defunctului G.E.A. decedat la data de 24 noiembrie 1998, considerând inoportună continuarea acțiunilor judecătorești promovate de autorii lor, respectiv P.C.T. și P.G.C.N.

În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei și intervenientei Ș.A.S., instanța de apel a reținut următoarele:

În promovarea prezentei acțiuni în revendicare și despăgubiri, reclamanta M. (S.) M. are calitate procesuală activă, fiind succesoarea în drepturi a defunctului G.E.A., decedat la data de 24 noiembrie 1988, coproprietar al imobilului din litigiu, în baza testamentului autentificat din 24 decembrie 1983 de fostul Notariat de Stat al Sectorului 2 București și a certificatului de moștenitor din 10 martie 1989 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București.

Calitatea de moștenitor a reclamantei a fost confirmată prin sentința civilă nr. 1771 din 20 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea completată formulată de reclamanții P.G.C.N. și P.C.T., intervenienții din prezenta cauză, și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta A.I.M. împotriva pârâtei M. (S.) M., având ca obiect constatarea nulității absolute a testamentului autentificat din 24 decembrie 1983, a certificatului de moștenitor din 10 martie 1989 și constatarea calității lor de moștenitori legali ai defunctului G.E.A.

Sentința nr. 1771 din 26 noiembrie 2001 a Tribunalului București a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 282/ A din 12 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1369 din 18 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de A.I.M. împotriva deciziei civile nr. 282/ A din 12 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a admis recursul declarat de B.M., P.D.R. și P.C., s-a anulat în parte sentința civilă nr. 1771/26 noiembrie 2001 a Tribunalului București și, luându-se act de renunțarea reclamantelor la drept, conform art. 247 C. proc. civ, s-a respins acțiunea.

Și intervenienta Ș.A.S. are calitate procesuală activă, fiind coproprietară cu reclamanta, în calitate de moștenitoare prin retransmitere, a defunctului G.A., conform certificatului de moștenitor nr. X/1974, certificatului de moștenitor nr. Z/1990 și certificatului de moștenitor din 15 septembrie 1995.

Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive în cererea privind revendicarea imobilului, susținând că această calitate revine, în temeiul Legii 10/2001 deținătoarei bunului, respectiv SC C.H. SA.

Instanța de apel a respins această excepție cu motivarea că excede cadrului procesual stabilit de reclamantă și intervenientă, prezenta acțiune fiind promovată în temeiul dispozițiilor dreptului comun și nu ale Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâta SC C.H. SA, de la care se solicită restituirea în natură și plata de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat.

În soluționarea fondului litigiului sub aspectul cererii principale, instanța de apel a reținut următoarele:

Dovada dreptului de proprietate al autorilor reclamantei și intervenientei asupra bunurilor în litigiu:

Terenul, în suprafață de 784,80 m.p., situat în Municipiul Constanța, B-dul. Ferdinand,, a fost donat de G.N. fiilor săi, G.E.A. și G.A., prin actul de donație autentificat de Tribunalul Constanța la data de 11 aprilie 1938 și trecut în Registrul de transcripțiuni sub nr. 2761 din aceeași dată.

Pe acest teren s-a construit de către frații E. și A.G. aripa veche a hotelului compusă din subsol, parter și 5 etaje în care au fost amenajate 90 camere de hotel.

În registrul Camerei de Comerț Constanța a fost înmatriculată sub nr. 4943/1938 firma individuală „G.H.R.” Constanța, care a fost radiată la data de 30 decembrie 1943 și înregistrată sub nr. 765 ca firmă colectivă „Frații E. și A.G.” - exploatare hotel, având emblema „C.”.

Preluarea fără titlu a imobilului de către stat:

În anul 1945, hotelul a fost pus la dispoziția Comisiei Aliate de Control fiind rechiziționat, iar în anul 1946 a fost pus la dispoziția Comandamentului Sovietic.

După retragerea armatelor sovietice în anul 1948, imobilul nu a mai revenit proprietarilor de drept, ci a fost predat în administrarea unei societăți hoteliere de stat, sub numele „H.R.”, iar ulterior „H.C.”.

Decretul nr. 511/1955 nu poate fi considerat temei legal al preluării imobilului de către stat, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 1 din decret, respectiv ca bunurile să fie rechiziționate până la data emiterii decretului, în temeiul unor acte normative menționate în decret, pentru a se considera intrate în proprietatea statului pe data rechiziționării lor.

În speță, rechiziționarea nu s-a făcut în baza unui act normativ și, ca urmare, nu sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 511/1955, iar statul nu a devenit proprietar.

Un alt motiv pentru care acest decret nu constituie un titlu pentru trecerea imobilului în proprietatea statului este și acela că decretul nu a fost publicat în Buletinul Oficial al Republicii Populare Române, condiție obligatorie pentru orice act normativ în vederea producerii de efecte juridice.

Prin sentința penală nr. 779 din 26 mai 1949 a Tribunalului Militar București, autorul reclamantei, G.E.A., a fost condamnat la 25 de ani închisoare pentru crimă de înaltă trădare și la confiscarea averii, în care a fost inclusă și cota de 50% din imobilul în litigiu.

Această măsură însă nu a fost executată, neexistând nicio dovadă în acest sens.

În prezent, măsura confiscării averii nu poate fi considerată drept titlu pentru preluarea imobilului de către stat, deoarece Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a pronunțat decizia penală nr. 3208 din 08 decembrie 1998 prin care a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 779 din 26 mai 1949 a Tribunalului Militar București, secția I, deciziei nr. 1334 din 24 mai 1950 a Curții Militare de Casare și Justiție și, în baza art. II pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. pen., a achitat pe inculpatul G.E.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 191 C. pen. anterior și a înlăturat măsura confiscării averii.

Ineficiența titlului în baza căruia pârâta deține imobilul:

Prin H.G. nr. 1041 din 25 septembrie 1991 privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism, a fost înființată SC C.H. SA. Acest act normativ constituie actul în baza căruia H.C. din Constanța a fost inclus în patrimoniul societății.

H.G. nr. 1041/1990 a fost dată în aplicarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și și societăți comerciale, care prevede în art. 20 alin. (2) că „bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu acest titlu”.

Dar, dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 nu pot constitui temeiul juridic al unui drept de proprietate asupra imobilului în cauză, pentru că imobilul nefiind trecut în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, nu intră în categoria acelora care au puteau fi înglobate în patrimoniul societăților comerciale nou create.

La data de 22 februarie 1994, Ministerul Turismului a emis în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate al SC C.H. SA asupra unei suprafețe de 1.265,60 m.p. în care se include și terenul în suprafață de 784,80 m.p. din Constanța, B-dul Ferdinand,, proprietatea autorilor reclamantei și ai intervenientei.

Certificatul de atestarea dreptului de proprietate nu respectă însă prevederile H.G. nr. 834/1991 care erau aplicabile exclusiv terenurilor deținute de statul român în baza unui titlu valabil.

În conformitate cu legislația privind privatizarea societăților comerciale, în anul 1995, SC C.H. SA a fost complet privatizată, salariații societății constituindu-se în A.C. și cumpărând toate acțiunile deținute de stat și de Fondul Proprietății de Stat, prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995, în lista anexă la contract fiind și imobilul din litigiu.

Întrucât măsura confiscării averii autorului reclamantei și intervenientei, dispusă prin sentința penală nr. 779 din 16 mai 1949 a Tribunalului Militar București, a fost anulată prin decizia penală nr. 3208 din 08 decembrie 1998 de Curtea Supremă de Justiție, a fost desființat retroactiv titlul executoriu care a stat la baza preluării bunurilor și, pe cale de consecință, titlul pârâtei referitor la imobilul din litigiu nu își mai produce efectele juridice.

Art. 404 C. proc. civ prevede că în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.

În speță, bunurile au fost înstrăinate și, de aceea, reclamanta nu are la îndemână o acțiune pentru întoarcerea executării, îndreptată împotriva Statului Român, ci prezenta acțiune în revendicare, îndreptată împotriva societății pârâte, actualul deținător.

În ceea ce privește modalitatea de restituire a imobilului:

Potrivit raportului de expertiză topo și schiței de plan întocmite de expert P.D., terenul în suprafață de 783,80 m.p. se află amplasat în intravilanul Municipiului Constanța, B-dul Ferdinand,, adică la fosta adresă poștală menționată în actul de donație „Bulevardul Ferdinand”.

Expertul tehnic a precizat că suprafața terenului conform calculelor este de 788,847 m.p. și a fost poziționat pe „Planul de situație Anexa 5”, definit pe conturul punctelor 1, 2, 18, 12, 13, 14, 15, 17-1.

Terenul este liber și poate fi restituit în natură, sens în care instanța a obligat pârâta SC C.H. SA să îl restituie reclamantei și intervenientei Ș.A.S. Cât privește construcția H.C., aceasta nu mai există în prezent, fiind demolată de pârâtă în anul 1996, în timpul soluționării litigiului, în baza unei autorizații de demolare, care însă a fost anulată prin decizia civilă nr. 539 din 4 septembrie 1997 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

În aceste condiții, instanța a obligat pârâta să le despăgubească pe reclamantă și pe intervenientă.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, în urma evaluării imobilului prin expertizele tehnice în specialitatea construcții efectuate în cauză, instanța a înlăturat raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic P.O. întrucât nu a răspuns la toate obiectivele stabilite de instanță, existând și acordul părților în acest sens, exprimat prin cererile pentru efectuarea unui alt raport de expertiză cu aceleași obiective, dar de un alt expert.

A fost avut în vedere raportul de expertiză întocmit de expert tehnic în specialitatea construcții civile și industriale M.I., care a stabilit valoarea de circulație a corpului vechi al H.C. Constanța astfel: la momentul rechiziționării 1 aprilie 1945 - 27.702.890 lei; la momentul privatizării iulie 1995 - 11.138.275 lei; la momentul demolării octombrie 1996 - 7.311.278 lei și la momentul expertizei - 3.198.683 lei.

Reclamanta și intervenienta au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22.250.830 lei fără TVA, reprezentând contravaloarea clădirii la data la care aceasta a intrat în patrimoniul pârâtei prin privatizare, respectiv în cursul anului 1995, stabilită de expert consilier D.L.

Reclamanta și intervenienta au solicitat valoarea de piață a imobilului la data privatizării, respectiv în anul 1995, întrucât aceasta reprezintă cea mai apropiată valoare ca situare în timp față de momentul introducerii acțiunii, când este neîndoielnică existența prejudiciului constând în atingerea adusă dreptului reclamantelor, prin refuzul societății pârâte de a le restitui imobilul.

În vederea stabilirii despăgubirilor la care urmează a fi obligată pârâta, instanța a apreciat că sunt două aspectele care urmează a fi lămurite și anume: momentul din circuitul civil al imobilului, în raport de care s-a stabilit valoarea de circulație și cuantumul.

Referitor la momentul în raport de care se stabilește valoarea de circulație a imobilului, fiind vorba de un imobil preluat abuziv de stat, data producerii prejudiciului poate fi deopotrivă momentul rechiziționării - 1 aprilie 1945, momentul privatizării societății - iulie 1995 și momentul demolării - octombrie 1996.

Reclamanta și intervenienta însă au ales ca moment al producerii prejudiciului, momentul promovării acțiunii, determinată de refuzul pârâtei de a le restitui imobilul.

Cel mai apropiat moment în timp față de data introducerii acțiunii - 16 mai 1994 este momentul privatizării societății pârâte - iulie 1995.

Referitor la cuantumul despăgubirilor egale cu valoarea de circulație a clădirii vechi a H.C., stabilită la momentul privatizării societății pârâte - iulie 1995, instanța a omologat raportul de expertiză întocmit de expert tehnic M.I., care a stabilit valoarea la suma de 11.138.275 lei, sumă la care urmează a fi obligată pârâta, pentru următoarele argumente: este raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță prin tragere la sorți și nu de consilierul - parte, pentru culegerea tuturor datelor și informațiilor legate de corpul vechi al H.C. din Constanța, expertul a avut în vedere actele și documentele existente la dosar, printre care și raportul de expertiză întocmit de expert T.E. în Dosarul nr. 15070/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 București și de expert P.C. în Dosarul nr. 6609/1994 al Judecătoriei Sectorului 1 București, a avut în vedere coeficienții de corecție pozitivi și negativi și indicii de actualizare stabiliți de Institutul de Cercetări în Construcții și Economia Construcțiilor și aplicați de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, iar în ceea ce privește temeiul reactualizării contravalorii bunului, a avut în vedere, pe lângă Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și Metodologiile specifice de evaluarea clădirilor și construcțiilor speciale, legislația în vigoare, indicele de inflație, datele prezentate de Comisia Națională pentru Statistică, cursul de schimb leu - dolari S.U.A., informațiile directe de la institute de proiectare antreprize de construcții și furnizori de materiale.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a Fondului Proprietății de Stat, în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, formulată de pârâta SC C.H. SA., instanța de apel a reținut următoarele:

La data de 31 octombrie 1997, pârâta SC C.H. SA a formulat cerere de chemare în garanție a Fondului Proprietății de Stat solicitând ca, în cazul în care va fi admisă cererea reclamantei și a intervenientei, chemata în garanție să fie obligată să despăgubească pe pârâtă pentru suma la care ar fi obligată față de reclamantă și intervenientă ori pentru valoarea bunurilor de care ar fi evinsă, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei SC C.H. SA în formularea cererii de chemare în garanție, invocată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost respinsă de instanța de apel ca neîntemeiată, reținându-se că A.C. a salariaților din SC C.H. SA, parte în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995 încheiat cu Fondul Proprietății de Stat, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA prin care a solicitat ca, în cazul în care va fi admisă acțiunea în revendicare și despăgubiri față de pârâtă, să fie admisă și cererea de chemare în garanție a Fondului Proprietății de Stat formulată de pârâta SC C.H. SA.

S-a apreciat că cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA, formulată de intervenienta A.C. în cadrul cererii de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, este întemeiată întrucât contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995 ce s-a încheiat între Fondul Proprietății de Stat în calitate de vânzător și A.C. în calitate de cumpărător, având ca obiect un număr de 343.162 de acțiuni reprezentând 33,25% din capitalul social al SC C.H. SA, constituie temeiul cererii de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului formulată de pârâta SC C.H. SA, cerere însușită de intervenienta accesorie A.C.

Analizând pe fond cererea formulată de pârâta SC C.H. SA și de intervenienta accesorie A.C. de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului., instanța de apel a apreciat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

La data constituirii sale prin H.G. nr. 1041/1990, SC C.H. SA a fost o societate cu capital integral de stat, iar H.C. din Constanța constituia aport în natură al statului la capitalul social al societății.

Prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995, Fondul Proprietății de Stat a vândut cumpărătorului A.C. un număr de 343.162 de acțiuni reprezentând 33,25% din capitalul social al SC C.H. SA. În art. 6.3 din contract s-a prevăzut că: „vânzătorul atestă că societatea deține în proprietate principalele clădiri prevăzute în anexa la prezentul contract și răspunde față de cumpărător pentru liniștita posesie a acestora, conform art. 1336 din C. civ.”.

Printre bunurile cuprinse în lista anexă la contract se află și terenul în suprafață de 1.265,6 m.p. din Constanța (în care este inclus terenul din litigiu) și clădirea H.C. din Constanța.

Pârâta SC C.H. SA și-a exercitat dreptul reglementat de art. 60 C. proc. civ. potrivit căruia partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții în garanție sau în despăgubire.

Temeiul cererii de chemare în garanție îl reprezintă prevederile art. 6.3 din contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995 și prevederile art. 1336, art. 1337 și art. 1341 C. civ. În consecință, instituția implicată în procesul de privatizare în calitate de reprezentantă a statului este obligată să acopere prejudiciul creat societății pârâte privatizate ca urmare a micșorării patrimoniului acesteia prin plata valorii de circulație a clădirii demolate către reclamantă și intervenientă, imobilul fiind preluat abuziv de stat de la autorii acestora.

Prin urmare, instanța a obligat chemata în garanție să despăgubească pe pârâta SC C.H. SA și pe intervenienta accesorie A.C. cu suma de 11.138.275 lei reprezentând valoarea de circulație a imobilului demolat H.C. ce va trebui achitată de pârâtă și intervenienta accesorie către reclamanta M.S.M. și intervenienta Ș.A.S., precum și cu suma de 2.209.200 lei reprezentând valoarea de circulație a terenului în suprafață de 788,847 m.p., calculată conform raportului de expertiză topo P.D.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanta M. (S.) M., pârâta SC C.H. SA București și chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

A. Prin recursul formulat, reclamanta M. (S.) M. critică decizia instanței de apel pentru următoarele motive:

1. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

1.1. Construcția trecută în proprietatea statului în mod abuziv, fără titlu, a fost demolată de pârâtă pe riscul său, pe parcursul prezentului litigiu.

Conduita pârâtei reprezintă un abuz de drept care trebuia cenzurat de instanță în considerarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, art. 970 C. civ. și art. 723 alin. (1) C. proc. civ, precum și a principiilor care sancționează o conduită culpabilă, vătămătoare.

În aceste condiții, pârâta este responsabilă a despăgubi în integralitate pentru prejudiciul produs, aceasta fiind singura modalitate prin care s-ar repara atingerea adusă.

Obligația de despăgubire se întemeiază și pe ideea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și ea trebuie să aibă în vedere valoarea de circulație a bunului în cauză, nu numai în condițiile stabilite de legislația reparatorie (titlul VII din Legea nr. 247/2005), cum a procedat instanța de apel, ci in condițiile dreptului comun, în care reparația completă și integrală a prejudiciului nu se poate face fără a se avea în vedere starea bunului la momentul distrugerii sale.

În acest sens se impune ca, în aplicarea strictă a principiilor ce guvernează materia criteriilor privind reparația prejudiciului creat prin săvârșirea unei fapte ilicite, la stabilirea despăgubirii să se aibă în vedere suma de 22.250.830 lei fără TVA (26.478.579 lei cu TVA) reprezentând contravaloarea clădirii la data la care aceasta a intrat în patrimoniul pârâtei prin privatizare, respectiv în cursul anului 1995, cuprinsă ca atare în raportul de expertiză întocmit de expert constructor D.L., numai în acest mod putându-se asigura o reparare efectivă și integrală a prejudiciului suferit de reclamantă.

1.2. Instanța de apel a aplicat greșit principiul conform căruia toate mijloacele de probă au valoare probatorie egală, în măsura în care acestea sunt prevăzute de lege.

Nu există un text de lege care să confere opiniei unui expert nominalizat de parte, o forță probatorie inferioară opiniei exprimate de expertul desemnat de instanță, iar procedeul instanței de apel care a preferat, fără temei, raportul de expertiză întocmit de ing. M., este incorect.

Soluția echivalează cu refuzul de aplicare a dispozițiilor art. 18 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză, astfel cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 156/2002.

În speță, încălcarea legii s-a făcut printr-o prezumție judiciară, care încălcă condițiile prevăzute de art. 1203 C. civ.

Soluția de validare a opiniei expertului numit de către instanța, în condițiile arătate, reprezintă și o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ care prevăd îndatorirea instanței de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală de judecată, dar și o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu s-a respectat principiul imparțialității instanței și principiul examinării cauzei în mod echitabil.

1.3. Soluția dată încalcă principiul reparării integrale și efective a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a pârâtei.

Suma cu care trebuie despăgubită reclamanta pentru imobilul - clădire care nu-i poate fi restituit în natură este de 22.250.830 RON, fără TVA, cât valora acesta la data intrării în patrimoniul pârâtei.

Acțiunea în revendicare este formulată în anul 1994, astfel că despăgubirea datorată de pârâta SC C.H. SA trebuie să reprezinte cel puțin valoarea de piață pe care construcția o avea la data privatizării, respectiv în anul 1995, întrucât aceasta reprezintă cea mai apropiată valoare (determinată prin expertiza efectuată, la un moment apropiat privatizării, deci certă).

Între data introducerii acțiunii în revendicare (1994), ca urmare a refuzului de restituire a imobilului de către pârâtă, și data la care clădirea a fost demolată (1996), aceasta s-a aflat în stăpânirea de fapt a SC C.H. SA.

În principiu, prelungirea in timp a atitudinii culpabile a posesorului neproprietar nu poate diminua întinderea obligației sale de despăgubire.

Între 1994 - 1995 (data privatizării) și apoi, după 1996 (data demolării), a existat o culpă a pârâtei în nerespectarea dreptului de proprietate al reclamantei, cu caracter continuu, situație care a condus la o soluție inechitabilă.

Instanța a încălcat dispozițiile art. 240 - 241 C. civ., care organizează valoarea probantă a expertizelor efectuate în caz de primejdie in întârziere, când probele administrate anticipat sunt dobândite cauzei.

Numai expertiza D. valorifică datele stabilite prin expertiza efectuată de T.E. prin procedura asigurării dovezilor, astfel că și sub acest aspect, instanța de apel a încălcat principiul opozabilității dovezilor conservate în condițiile legii, care au aceeași putere de dovadă ca și probele administrate în cursul judecații.

B. Pârâta SC C.H. SA formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

1. Respingerea cererii formulate de pârâta SC C.H. SA și A.C. privind introducerea în cauză a Statului Român în calitate de chemat în garanție a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Cererea de chemare în garanție a Statului Român s-a făcut în considerarea obligației de garanție instituită în sarcina Statului Român prin art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Dat fiind caracterul special al Legii nr. 221/2009 în raport cu Codul civil pe temeiul căruia s-a formulat acțiunea, există un concurs între legea generală și legea specială a cărui rezolvare este în favoarea legii speciale, lege adoptată cu finalitatea expres declarată de a despăgubi victimele condamnărilor cu caracter politic și urmașii acestora pentru prejudiciile morale și materiale ce le-au fost cauzate.

2. Respingerea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun s-a făcut, de asemenea, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Prin Legea nr. 221/2009 s-a reglementat o acțiune și o procedură speciale pentru despăgubirea persoanelor care se referă.

Având în vedere dispozițiile legii noi, potrivit cărora pentru despăgubiri avându-și cauza în condamnări cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, Statul Român și-a asumat expres răspunderea, urmărirea celor ce au dobândit de la stat sau entități ale statului bunuri preluate de stat prin mijloacele prevăzute de Legea nr. 221/2009 nu mai este posibilă.

C. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului critică decizia instanței de apel pentru următoarele motive întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

1.Hotărârea criticată este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 51 C. proc. civ.

1.1 În mod nelegal a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de A.C. în interesul pârâtei SC C.H. SA.

A.C. a formulat cerere de intervenție în interesul altei părți - pârâta SC C.H. SA - deși, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 27 iulie 1995 avea un interes direct, ca parte contractantă în actul de vânzare-cumpărare menționat.

1.2. Este inadmisibilă obligarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului la plata sumei de 11.138.275 lei, respectiv de 2.209.200 lei contravaloare teren, atât față de pârâta SC C.H. SA, care nu are calitate procesuala activă în cererea de chemare în garanție, cât și față de intervenienta A.C., care are calitate de intervenient în interesul altei persoane.

2. Hotărârea criticată este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 480 C. civ. și cu încălcarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată.

Ca acțiune directă în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., prezenta acțiune este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 din care rezultă că pentru bunurile preluate de stat în perioada 06 martie 1945 - 2 decembrie 1989, acțiunea în revendicare nu mai poate fi exercitată dacă bunurile respective fac obiectul unei legi speciale de reparație, în cauză Legea nr. 10/2001.

Pentru toate imobilele care cad sub incidența Legii 10/2001, persoanele îndreptățite pot obține restituirea în natură sau măsuri reparatorii, numai în condițiile acestei legi, acțiunea în revendicare pe drept comun fiind inadmisibilă.

În ce privește stabilirea și acordarea despăgubirilor în condițiile legii, devin incidente și dispozițiile art. 13 alin. (1) capitolul III din Legea nr. 247 din 22 iulie 2005.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai are competență legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci propune numai acordarea despăgubirilor instituției competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor -, conform art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

3. Hotărârea criticată este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1337 C. civ.

În mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei SC C.H. SA în cererea de chemare în garanție, prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995.

Prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995 invocat de pârâtă, Fondul Proprietății de Stat (în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), în calitate de vânzător, a înstrăinat către A.C., în calitate de cumpărător, pachetul de acțiuni deținut în numele statului la SC C.H. SA, reprezentând 33,25 % din capitalul social.

Rezultă că pârâta SC C.H. SA nu are calitate procesuală activă în cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, față de contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni menționat ea având calitatea de terț, iar nu de parte contractantă (cumpărător).

4. În raport de dispozițiile art. 1337 C. civ., cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC C.H. SA nu este admisibilă deoarece prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 27 iulie 1995 nu au fost înstrăinate imobilele din patrimoniul societății privatizate, ci acțiunile deținute în numele statului la această societate.

Potrivit atribuțiilor pe care le are în domeniul privatizării societăților comerciale la care statul a fost/este acționar, reglementate prin O.U.G. nr. 88/1997 aprobată prin Legea nr. 99/1999 Titlul I și O.U.G. nr. 23/2004, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului administrează acțiunile deținute de stat la societățile comerciale, nu activele care aparțin societății.

Clauza nr. 6.3 din contract nu poate avea efectele unei veritabile obligații contra evicțiunii pentru bunurile imobile ale societății, deoarece vânzătorul nu poate garanta mai mult decât legea îi permite. Această clauză contractuală poate fi interpretată în sensul că vânzătorul atestă existența dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile aflate în patrimoniul societății.

Pe de alta parte, condițiile angajării răspunderii pentru evicțiune nu sunt îndeplinite deoarece pretențiile pârâtei SC C.H. SA sunt ulterioare încheierii contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni din 27 iulie 1995.

Este adevărat că, potrivit legislației speciale din domeniul privatizării - art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată și completată - există o obligație în sarcina instituției publice implicate în privatizare de a despăgubi societatea privatizată. Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză deoarece obligația de plată a despăgubirilor pe care o reglementează actul normativ menționat vizează cazul în care societățile comerciale sunt obligate să restituie în natură foștilor proprietari imobilele deținute. Or, în cauză, imobilul nu a fost restituit în natură, fiind demolat.

De asemenea, în mod nelegal a fost impusă în sarcina Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului plata despăgubirilor față de societatea privatizată. La momentul demolării imobilului pentru care se solicită despăgubiri, societatea era integral privatizată. Prin urmare, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai deținea acțiuni la societatea privatizată și nu mai putea astfel răspunde pentru imposibilitatea restituirii în natură a imobilului.

5. Prejudiciul suferit de pârâta SC C.H. SA trebuie limitat la valoarea stabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societății la data când societatea a fost privatizată și nu la valoarea „de circulație”, deoarece aceeași valoare s-a regăsit și în capitalul social la data privatizării.

În caz contrar, societatea ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăți fără justa cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decât cea existentă în registrele contabile ale societății, avută în vedere la data privatizării.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin recursurile declarate, Înalta Curte reține următoarele:

A. Recursul formulat de reclamanta M. (S.) M. nu este fondat:

1.1. Este adevărat că, în cauză, construcția în litigiu a fost demolată de pârâta SC C.H. SA pe parcursul soluționării litigiului, în baza unei autorizații care a fost anulată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 530/ R din 4 septembrie 1997 a Curții de Apel Brașov.

Conduita pârâtei nu poate fi însă sancționată, așa cum susține recurenta, pe tărâmul abuzului de drept, în considerarea dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 970 C. civ. și art. 723 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, prevederile art. 970 C.civ reglementează conduita părților în executarea convențiilor, stipulând că acestea trebuie executate cu bună credință, iar în cauză nu există raporturi contractuale între reclamanta M. (S.) M., intervenienta Ș.A.S. și pârâta SC C.H. SA.

Nici dispozițiile art. 723 C. proc. civ. nu ar putea angaja răspunderea pârâtei SC C.H. SA în sensul celor indicate prin motivele de recurs, conduita abuzivă a pârâtei, indicată de recurentă și susținută cu probele administrate, neputând fi circumscrisă „drepturilor procesuale” la care, în mod expres, se referă art. 723 C. proc. civ.

Tot astfel, nu rezultă din conduita pârâtei o exercitare a dreptului în alt scop decât cel economic și social recunoscut de lege pentru a atrage incidența art. 3 din Decretul 31/1954.

În ceea ce privește criticile legate de nelegalitatea deciziei recurate reflectată în întinderea obligației de despăgubire recunoscută în favoarea recurentei-reclamante, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta susține că această obligație de despăgubire se întemeiază și pe ideea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și, în aplicarea strictă a principiilor ce guvernează materia criteriilor privind reparația prejudiciului creat prin săvârșirea unei fapte ilicite, la stabilirea despăgubirii trebuie să se aibă în vedere suma de 22.250.830 lei fără TVA (26.478.579 lei cu TVA), cuprinsă în raportul de expertiză întocmit de expert constructor Dubuleac Liliana, în acest fel fiind respectată și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care protejează dreptul de proprietate.

Așa cum rezultă din lucrările dosarului, prin cererea înregistrată la data de 16 mai 1994 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta M. (S.) M. a chemat în judecată pe pârâta SC C.H. SA și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i restituie reclamantei întregul imobil, format din teren în suprafață de 1.265,60 mp. și construcțiile situate în Municipiul Constanța, B-dul. Regele Ferdinand, care îi aparțin prin moștenire.

Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 480 C. civ.

La data de 03 noiembrie 1997, când cauza se afla pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta și-a precizat acțiunea în ceea ce privește construcția în litigiu în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii imobilului demolat. A arătat că aceasta nu reprezintă o modificare de acțiune, ci o aplicare a prevederilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul cărora poate cere valoarea obiectului „pierit” prin demolarea abuzivă.

Într-adevăr, faptul că imobilul -construcție nu mai putea fi restituit în natură, urmare a demolării sale pe parcursul soluționării litigiului, poate fi asimilat „pieirii” bunului, pe care o reglementează art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., atunci când îngăduie ca, și după prima zi de înfățișare, să se ceară valoarea obiectului pierdut sau pierit, fără ca aceasta să echivaleze, prin voința legiuitorului, cu o modificare de cerere.

Prin voința legiuitorului cazul reglementat de art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu constituie o modificare a cererii inițiale, însă aplicarea acestor dispoziții legale nu pot duce la schimbarea cauzei acțiunii promovate.

Cauza cererii formulată de reclamantă a constituit-o deținerea abuzivă a imobilului de către pârâtă și voința de a face ca această deținere abuzivă să înceteze. După demolarea imobilului, cauza inițială a acțiunii nu s-a schimbat, s-a modificat numai forma pretenției formulate, cea inițială de restituire în natură fiind înlocuită prin „valoarea obiectului pierit”, așa cum prevede art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Solicitarea reclamantei de a obține repararea prejudiciului produs prin demolarea imobilului, reflectată în cuantumul despăgubirilor acordate, reprezintă însă o schimbare a cauzei inițiale, nepermisă din punct de vedere procedural.

Cererea de restituire a unei anumite sume reprezentând prejudiciul produs reclamantei pe tărâm delictual are drept cauză răspunderea civilă delictuală a pârâtei, atrasă de demolarea abuzivă a construcției, pe când solicitarea inițială de restituire a sumei echivalente cu valoarea bunului pierit, avea drept cauză deținerea abuzivă a imobilului de către pârâtă.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate de recurentă sun aceste aspecte.

1.2. Recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit principiul conform căruia toate mijloacele de probă au valoare probatorie egală, în măsura în care acestea sunt prevăzute de lege. Aplicarea greșită a acestui principiu rezultă din faptul că instanța de apel a preferat, fără temei, raportul de expertiză întocmit de ing. Maghiar, încălcând astfel dispozițiile art. 18 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză, astfel cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 156/2002, art. 1203 C. civ., art. 129 alin. (5) și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nici aceste susțineri nu sunt fondate.

Instanța de apel a arătat în considerentele deciziei recurate care sunt argumentele pentru care a validat raportul de expertiză întocmit de ing. M. Argumentele instanței au vizat nu numai împrejurarea că acesta este raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță prin tragere la sorți, ci s-au fundamentat și pe modul de întocmire al raportului de expertiză. Astfel, Curtea de Apel a constatat că, pentru culegerea tuturor datelor și informațiilor legate de corpul vechi al H.C. din Constanța, expertul a avut în vedere actele și documentele existente la dosar, printre care și raportul de expertiză întocmit de expert T.E. în Dosarul nr. 15070/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 București și de expert P.C. în Dosarul nr. 6609/1994 al Judecătoriei Sectorului 1 București, a avut în vedere coeficienții de corecție pozitivi și negativi și indicii de actualizare stabiliți de Institutul de Cercetări în Construcții și Economia Construcțiilor și aplicați de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, iar în ceea ce privește temeiul reactualizării contravalorii bunului, a avut în vedere, pe lângă Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și Metodologiile specifice de evaluarea clădirilor și construcțiilor speciale, legislația în vigoare, indicele de inflație, datele prezentate de Comisia Națională pentru Statistică, cursul de schimb leu - dolari S.U.A., informațiile directe de la institute de proiectare antreprize de construcții și furnizori de materiale.

În acest fel nu au fost încălcate drepturile procesuale ale părților care au avut posibilitatea ca, în condițiile art. 18 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 156/2002, să beneficieze de un expert-parte, și nici prevederile 1203 C.civ și 129 alin. (5) C. proc. civ. Validarea raportului de expertiză întocmit de ing. Maghiar nu s-a bazat pe o prezumție de imparțialitate a expertului, instanța de apel precizând care sunt motivele pentru care a păstrat în ansamblul probator al cauzei acest raport de expertiză. Tot astfel, validarea acestui raport de expertiză, iar nu a celui efectuat de experta Dubuleac Liliana nu poate reprezenta o încălcare a rolului activ al instanței astfel cum este reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ci a aplicare a dreptului instanței de a aprecia asupra dovezilor administrate.

Jurisprudența Curții Europene a afirmat, în ceea ce privește regimul probelor că admisibilitatea, administrarea și pertinența probelor sunt aspecte lăsate la latitudinea jurisdicțiilor naționale și câtă vreme sunt respectate garanțiile procesuale în aceste privințe, nu poate exista o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

1.3. Prin criticile formulate al acest punct al motivelor de recurs, reclamanta susține că soluția dată de instanța de apel încalcă principiul reparării integrale și efective a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a pârâtei.

Pentru considerentele expuse în analiza primului punct al motivelor de recurs, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală sub aspectul cuantumului sumei stabilite în favoarea reclamantei.

În ceea ce privește susținerile reclamantei care vizează conținutul expertizei Dubuleac prin raportare la prevederile art. 240 - 241 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceste critici nu pot fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neînvestind în mod legal instanța de recurs cu exercitarea controlului judiciar.

B. Recursul declarat de pârâta SC C.H. SA urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

1. Recurenta susține nelegalitatea deciziei recurate pentru respingerea cererii formulate de pârâta SC C.H. SA și A.C. privind introducerea în cauză a Statului Român în calitate de chemat în garanție, în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Susținerea nu este fondată.

De vreme ce cererea de chemare în garanție este o adevărată acțiune, în lipsa unui text de lege care să îngăduie aceasta, chemarea în garanție, indiferent de temeiul juridic indicat, nu se poate face pentru prima dată în apel întrucât părțile ar fi lipsite de un grad de jurisdicție.

Cum cererea de chemare în garanție a Statului Român în temeiul art. 5 din Legea 221/2009 a fost formulată de pârâta SC C.H. SA și A.C. pentru prima dată în faza de judecată a apelului, în mod corect, prin decizia recurată, Curtea de Apel a respins această cerere ca inadmisibilă.

2. Recurenta critică decizia instanței de apel și pentru greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, arătând că imobilul în cauză a fost confiscat în urma pronunțării unei condamnări cu caracter politic a autorului reclamantei, ceea ce face ca reclamata să aibă deschisă numai calea unei acțiuni întemeiate pe prevederile Legii nr. 221/2009.

Nici această critică nu poate fi primită.

Prin interpretarea probelor administrate în cauză, instanța de apel a concluzionat că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului prin rechiziție, iar nu prin confiscarea averii ca măsură dispusă prin sentința penală nr. 779 din 26 mai 1949 a Tribunalului Militar București, prin care autorul reclamantei a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crimă de înaltă trădare și la confiscarea averii.

Situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. 138/2000.

De aceea, Înalta Curte nu mai poate analiza incidența în cauză a Legii 221/2009, fiind stabilit în fapt, în fazele procesuale anterioare, că imobilul în litigiu nu a intrat în proprietatea statului în urma unei condamnări circumscrise acestui act normativ.

C. Recursul declarat de chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este fondat sub următoarele aspecte:

a. Prin motivele de recurs grupate la punctele 1, 3, 4 și 5, recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului critică dezlegarea dată de instanța de apel în privința cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC C.H. SA și de intervenienta accesorie A.C. împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și a cererii de intervenție accesorie a Asociației Contirom în interesul pârâtei SC C.H. SA, formulată în cadrul cererii de chemare în garanție.

Întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 51 C. proc. civ., art. 1337 C.civ și art. 88 din O.U.G. nr. 88/1997, aceste critici au vizat: calitatea procesuală activă a pârâtei SC C.H. SA în cererea de chemare în garanție a recurentei, admisibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție de către intervenientul accesoriu, cuantumul despăgubirilor acordate, posibilitatea obligării recurentei la plata acestora (în condițiile în care la data demolării imobilului societatea pârâtă era integral privatizată) și legalitatea stabilirii unei obligații în sarcina recurentei (față de împrejurarea că nu s-a dispus restituirea bunului în natură, ci sub forma unor despăgubiri, iar prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 27 iulie 1995 nu au fost înstrăinate imobilele din patrimoniul societății privatizate, ci acțiunile deținute în numele statului la această societate).

Analizând cu prioritate, față de dispozițiile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 137 C. proc. civ., acele critici care vizează excepții ce fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește cererea de chemare în în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului formulată de pârâta SC C.H. SA, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 181 din 11 noiembrie 1994, Judecătoria Sector 1 București a acordat personalitate juridică Asociației Contirom, dispunând înregistrarea asociației în registrul persoanelor juridice.

Prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995, Fondul Proprietății de Stat a vândut catre A.C. un număr de 343.162 acțiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare, în sumă totală de 8.579.050.000 lei reprezentând 33,25% din capitalul social al SC C.H. SA.

La data de 03 noiembrie 1997, când litigiul se afla pe rolul Tribunalului Buzău, pârâta SC C.H. SA a formulat cerere de chemare în garanție a Fondului Proprietății de Stat (în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului).

Potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ., „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau despăgubiri”.

Rezultă că cererea de chemare în garanție poate fi formulată în cazul drepturilor garantate legal sau convențional și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri. Ea presupune existența unui raport juridic între titularul cererii de chemare în garanție și chematul în garanție care să nască în sarcina celui din urmă obligația de garanție sau de despăgubire.

Cauza cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC C.H. SA a constituit-o contactul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 387/24 iulie 1995, așa cum în mod expres se arată în conținutul acestei cereri.

Rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din 27 iulie 1995, că părți în actul juridic încheiat au fost Fondul Proprietății de Stat (în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) și A.C.

Prin urmare, raportat la temeiul juridic al cererii de chemare în garanție - contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 27 iulie 1995 - pârâta SC C.H. SA nu putea fi titular al cererii de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, întrucât nu este parte în actul juridic care a constituit cauza juridică a cererii de chemare în garanție.

Calitatea procesuală activă, condiție de exercitare a oricărei acțiuni civile, inclusiv a unei cereri de chemare în garanție, presupune existența unei identități între titularul cererii și titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății.

Or, în cauză, pârâta SC C.H. SA a formulat cererea de chemare în garanție fără să fie titulara dreptului în raportul juridic - contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 27 iulie 1995 - pe care se fundamentează cererea de chemare în garanție și nu are, prin urmare, calitate procesuală activă în promovarea unei cereri de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în temeiul actului juridic menționat.

De aceea, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 60 C. proc. civ., Înalta Curte va modifica decizia recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei SC C.H. SA în cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie formulată de A.C. în interesul pârâtei SC C.H. SA, Înalta Curte reține următoarele:

La data de 16 februarie 1999, pe parcursul derulării litigiului în fața Curții de Apel Ploiești, A.C. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA.

Având în vedere natura juridică a cererii de intervenție accesorie care face ca terțul să aibă o poziție procesuală subordonată părții în folosul căreia a intervenit și împrejurarea că, în cauză, această cerere de intervenție accesorie s-a făcut în cadrul unei cereri de chemare în garanție al cărui titular, pentru considerentele anterior expuse, este lipsit de calitate procesuală activă, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 49 C. proc. civ., Înalta Curte va modifica decizia recurată în sensul că va respinge cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA formulată de intervenienta A.C.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului formulată de intervenienta accesorie A.C., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei SC C.H. SA la data de 16 februarie 1999, intervenineta A.C. a solicitat și admiterea cererii de chemare în garanție a Fondului Proprietății de Stat (în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), invocând drept temei al acestei cereri contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995 încheiat cu chematul în garanție.

Potrivit art. 49 C. proc. civ., intervenția este în interesul uneia din părți când sprijină numai apărările acesteia.

Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenții proprii ci urmărește, prin apărările pe care le face, ca instanța să pronunțe o soluție favorabilă părții pentru care a intervenit.

Prin urmare, natura juridică a intervenției accesorii este a unei simple apărări.

Această natură nu permite formularea de către intervenientul accesoriu a unei cereri de chemare în garanție. Poziția procesuală a intervenientului accesoriu care nu poate decât ca, prin apărările pe care le face, să sprijine partea în favoarea căreia a intervenit, fără posibilitatea de a invoca un drept propriu, este incompatibilă cu valorificarea unor pretenții pe calea cererii de chemare în garanție.

De aceea, reținând că A.C. în calitate de intervenient accesoriu nu putea formula o cerere de chemare în garanție, iar pârâta SC C.H. SA nu are, pentru considerentele anterior expuse, calitate procesuală activă în cererea de chemare în garanție formulată, în temeiul art. 304 pct. 9 C. pen. raportat la art. 49 și art. 60 C. proc. civ., va modifica decizia instanței de apel în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și înlăturării obligației de plată a sumelor stabilite în sarcina sa prin hotărârea recurată.

Față de soluțiile adoptate în baza considerentelor enunțate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte critici cuprinse în motivele de recurs și care vizau legalitatea deciziei recurate sub aspectul soluționării pe fond a cererii de chemare în garanție a recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

b. Prin criticile grupate la punctul 2 al motivelor de recurs, recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului critică decizia instanței de apel în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 480 C. civ. și art. 29 din Legea 10/2001, susținând în esență că, după apariția acestei legi, acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun nu mai este admisibilă și că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai are competență legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a propune instituției competente acordarea despăgubirilor.

Înalta Curte nu va mai analiza aceste critici, apreciind că recurenta, față de dezlegările date anterior în privința celorlalte motive de recurs formulate, nu mai are interes în susținerea lor.

Așa cum rezultă din cuprinsul deciziei recurate, excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în cererea principală a fost respinsă de instanța de apel cu motivarea că aceasta nu are calitate de pârâtă în acțiunea formulată de reclamanta M. (S.) M. și intervenienta Ș.A.S. Această dezlegare a intrat în puterea de lucru judecat, nefăcând obiect al criticilor formulate în căile de atac promovate.

Pe de altă parte, pentru considerentele arătate anterior, Înalta Curte a apreciat ca fondat recursul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sub aspectul cererii de chemare în garanție și a modificat decizia recurată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și a înlăturării obligației sale de plată a sumelor de bani stabilite de instanța de apel.

În consecință, în sarcina recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai subzistă nici o obligație legată de raportul juridic dedus judecății în cauza de față.

De aceea, recurenta nu mai justifică nici un interes în verificarea legalității deciziei recurate din perspectiva admisibilității cererii principale sau a aplicării în cauză a prevederilor art. 29 din Legea 10/2001, pretențiile reclamantei și ale pârâtei nefiind satisfăcute prin hotărârea pronunțată, astfel cum a fost reformată în calea de atac a recursului, prin stabilirea unor obligații în sarcina recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta M. (S.) M. și pârâta SC C.H. SA și va admite recursul declarat de chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte decizia recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale active a SC C.H. SA în cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, va respinge cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA formulată de intervenienta A.C.P.A.S., va respinge cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și va înlătura obligarea acesteia la plata sumelor stabilite în sarcina sa prin decizia recurată, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M. (S.) M. și pârâta SC C.H. SA împotriva deciziei nr. 263 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Admite recursul declarat de chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Modifică în parte decizia recurată în sensul că:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a SC C.H. SA în cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Respinge cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA, formulată de intervenienta A.C.P.A.S.

Respinge cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și înlătură obligarea acesteia la plata sumelor de 11.138.275 lei, 12.200 lei și 2.209.200 lei, precum și obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 500 lei.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 decembrie 2011.