Compensation claim under repealed constitutional norm rejected as unfounded after unconstitutionality declaration lapsed

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 1122 din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.V., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri către reclamant în cuantum de 35.000 euro echivalent în lei la data plății, la cursul oficial al B.N.R.

În motivarea sentinței, s-a arătat, în esență, că reclamantul este îndreptățit la daune morale în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dat fiind prejudiciul moral suferit prin condamnarea la 12 ani temniță grea și 5 ani degradare civică, pentru infracțiunea de trădare de patrie prevăzută și pedepsită de art. 194/3 combinat cu art. 194/4 C. pen. și la 4 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea de acte preparatorii la trecerea frauduloasă a frontierei, prevăzută și pedepsită de art. 267 alin. (5) C. pen.

Prin Decizia nr. 138 din 14 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost admise apelurile declarate împotriva sentinței menționate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu consecința schimbării în tot a sentinței și respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, în raport de temeiul juridic al pretențiilor reclamantei, reprezentat de art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, s-a constatat că este aplicabilă în cauză Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a stabilit că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.

La data soluționării apelurilor de față, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispozițiile legii fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate.

Așadar, constatând că la data soluționării apelurilor, nu mai sunt în vigoare dispozițiile legale ce au constituit temeiul legal al acțiunii, instanța de apel a apreciat că acțiunea este neîntemeiată.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și susținând, în esență, că instanța de apel ar fi trebuit să soluționeze cauza pe baza legii de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere că era constituțională la acea dată, modificarea intervenită prin deciziile Curții Constituționale neputând opera retroactiv.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În adoptarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată formulate în cauză, întemeiate pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel a dat eficiență Deciziilor nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 pronunțate de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei ce reprezintă temeiul juridic al pretențiilor reclamantei.

S-a considerat că aceste decizii sunt aplicabile în cauză, în sensul încetării efectelor juridice ale normei a cărei neconstituționalitate a fost constatată, împlinit fiind termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, care curge de la data publicării deciziei Curții Constituționale.

Criticile recurentului-reclamant vizează ignorarea, de către instanța de apel, a regulilor ce guvernează aplicarea legii în timp, susținându-se că trebuie aplicat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în vigoare la data formulării cererii, și a nu se da eficiență deciziilor Curții Constituționale, în urma cărora norma în discuție și-a încetat aplicabilitatea.

Problema de drept a efectelor deciziilor Curții Constituționale asupra procedurilor jurisdicționale aflate în curs de desfășurare a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii.

Această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, ca atare nu poate fi ignorată în cauză, producându-și efectele la data soluționării prezentului recurs, în virtutea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.

Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, s-a statuat că „urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”.

În motivarea deciziei date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ intern, cât și de blocul de convenționalitate, reprezentat de textele Convenției Europene a Drepturilor Omului și de jurisprudența instanței europene creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curții Constituționale trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

Astfel, prin prisma regulilor de aplicare a legii în timp, situațiile juridice în curs de constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt drepturile de creanță, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, și al întinderii dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță - sunt sub incidența efectelor deciziilor Curții Constituționale, de imediată și generală aplicare.

Ca atare, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând (nefiind vorba despre o situație juridică voluntară), în absența unei dispoziții legale exprese.

De asemenea, prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanța supremă.

Dată fiind decizia în interesul legii, se constată că, în cauză, instanța de apel a procedat corect dând eficiență deciziilor Curții Constituționale, cât timp, la data publicării lor în Monitorul Oficial - 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluționată printr-o hotărâre definitivă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva Deciziei nr. 138A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2011.