Moral damages for political conviction: admissibility under general civil liability versus exclusive statutory regime

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă la 18 martie 2009 reclamantele D.E.S. și N.R. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la despăgubiri în cuantum de 2.000.000 euro, echivalent în lei la data plății, câte 1.000.000 euro pentru fiecare, pentru repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat pentru suferințele îndurate personal, ca urmare a condamnării politice a soțului și, respectiv, tatălui, D.H., decedat la 7 ianuarie 1981.

În motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 998, 999 și 1000 alin. (3) C. civ. și pe dispozițiile art. 3 și urm. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamantele au arătat că autorul lor a fost condamnat prin Sentința penală nr. 699/1950 a Tribunalului Militar la 12 ani temniță grea, 5 ani degradare civică și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, pedeapsă redusă la 10 ani temniță grea, prin Decizia penală nr. 1181/1951 a Curții Militare de Casație și Justiție.

Reclamantele au mai arătat că autorul lor, D.H., a fost încarcerat la data de 7 aprilie 1949 și eliberat la 22 octombrie 1957, după care i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Bărăgan pentru o perioadă de 4 ani.

La termenul de judecată de la 10 noiembrie 2009, tribunalul a pus în discuția părților necesitatea formulării unei precizări a acțiunii raportat la dispozițiile Legii nr. 211/2009.

La termenul de judecată din 2 februarie 2010, reclamantele prin apărător au menționat că nu înțeleg să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, ci pe art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 998 – 999 și 1000 alin. (3) C. civ.

La același termen, tribunalul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința civilă nr. 237 din 23 februarie 2010, a admis excepția invocată din oficiu și a respins acțiunea reclamantelor ca inadmisibilă, reținând că, pe parcursul soluționării cauzei a fost adoptată Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

S-a considerat că reclamantele nu au posibilitatea de a opta între legea generală – C. civ. și legea specială – Legea nr. 221/2009, pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a condamnării autorului lor, D.H., astfel încât acțiunea nu putea fi examinată decât din perspectiva art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

S-a apreciat, totodată, că soluția respingerii acțiunii ca inadmisibilă este în concordanță și cu prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantele, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii în condițiile aplicării eronate a principiului specialia generalibus derogant. S-a susținut că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009, întrucât reclamantele au solicitat repararea propriului lor prejudiciu moral, suferit ca urmare a condamnării politice a autorului lor, D.H., și nu prejudiciul suferit de acesta din urmă.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 555 A din 11 octombrie 2010, a admis apelul reclamantelor, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că prima instanță a soluționat greșit excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu, fără a avea în vedere că reclamantele au invocat prejudicii pe care le-au suferit în mod personal și nu au introdus acțiunea ca moștenitoare ale autorului D.H. pentru prejudiciul suferit de acesta, ca urmare a condamnării penale. Ca atare, s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, temeiul juridic al acțiunii constituindu-l dreptul comun, așa cum s-a arătat prin precizarea de la termenul din 2 februarie 2010 a apărătorului reclamantelor.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul recurent a susținut că la momentul pronunțării deciziei de către instanța de apel, aceasta a aplicat greșit dispozițiile art. 297 C. proc. civ., întrucât prima instanță a analizat cererea introductivă în conformitate cu motivele de fapt și de drept indicate de către reclamante.

Invocându-se dispozițiile Deciziei nr. 422 din 17 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 998 – 999 C. civ. nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare, s-a susținut de către recurent că prevederile legale în temeiul cărora statul poate fi obligat să răspundă patrimonial îl reprezintă art. 504 C. proc. pen. și art. 52 alin. (3) din Constituție, antrenarea răspunderii statului potrivit art. 998 – 999 C. civ. nefiind justificată.

S-a arătat că instanța de fond a manifestat rol activ, nefiind ținută de temeiul juridic invocat de părți, ci fiind obligată să dea o calificare corectă cererii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, spre deosebire de instanța de apel care nu a indicat în concret în ce constă greșeala făcută de prima instanță printr-o argumentare a incidenței în cauză a dispozițiilor art. 998, 999 și 1000 alin. (3) C. civ. S-a invocat, în acest context, încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de către instanța de control judiciar.

Intimatele reclamante D.E.S. și N.R. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile invocate de recurentul pârât raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Acțiunea reclamantelor, introdusă la 18 martie 2009, având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de daune morale reprezentând repararea prejudiciului cauzat ca urmare a condamnării politice a soțului și, respectiv, tatălui, D.H., la 8 ani și jumătate temniță grea, urmați de 4 ani domiciliu obligatoriu în Bărăgan, s-a întemeiat pe dispozițiile art. 998, 999 și 1000 alin. (3) C. civ. și pe art. 8, 9, 10 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La termenul din 2 februarie 2010, reclamantele intimate au învederat instanței de fond că își mențin punctul de vedere din precizările formulate anterior, în sensul că temeiul juridic al acțiunii îl reprezintă cel menționat.

Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, iar urmare a apelului reclamantelor, instanța de apel a analizat, în mod legal, numai aspectele de nelegalitate referitoare la excepția inadmisibilității, fără a evoca fondul cauzei, cu atât mai mult cu cât nu s-au propus și administrat probe pentru susținerea acestuia.

Pe cale de consecință, soluția instanței de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, este legală, în condițiile în care nu s-a intrat în cercetarea pe fond a cauzei, examinate doar din perspectiva excepției inadmisibilității acțiunii.

Criticile referitoare la încălcarea statuărilor din Decizia nr. 422 din 17 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală nu vor fi analizate, față de soluția pronunțată de instanța de apel, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în limitele temeiului juridic al acțiunii, invocat de reclamante.

Pentru toate aceste considerente, curtea va constata că recursul pârâtului este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 555 A din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 noiembrie 2011.