Validity of moral damages for political persecution after constitutional invalidation of Law 221/2009 Art. 5(1)(a)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Tribunalul Caraș-Severin, prin Sentința civilă nr. 1066 din 10 iunie 2020, a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții S.S., S.P., S.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință: pârâtul a fost obligat să plătească fiecărui reclamant în parte, în echivalentul în lei la data efectuării plății suma de 50.000 euro.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 1, 4, 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele față de care s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească o condamnare cu caracter politic, iar după decesul acestora, descendenții până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, urmând ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor să se țină seama de măsurile reparatorii deja acordate persoanei în cauză în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, O.U.G. nr. 224/1999 și Legea nr. 568/2001.

Reclamanții sunt copii lui I.S. Acesta, prin Sentința nr. 49/1950 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, a fost condamnat la 10 ani închisoare, întrucât, în calitate de partizan, a luptat împotriva regimului comunist. A executat 8 ani, în închisorile din Gherla, Aiud, Baia Sprie și Periprova.

Ca urmare a detenției, I.S. a avut de suferit o mulțime de suferințe fizice și psihice, cauzate de bătăile primite, de proasta alimentație, de lipsa de asistență medicală, de umilințele suportate și de muncile foarte grele la care a fost supus. Toate aceste suferințe au avut consecințe grave asupra fizicului și psihicului domnului I.S. Acesta după eliberare a rămas o persoană bolnavă, care nu a mai putut să muncească la capacitate normală pentru a-și întreține familia. De asemenea, după eliberare, a fost în continuare persecutat, găsindu-și foarte greu un loc de muncă și acela inferior pregătirii sale și mult mai prost plătit.

După arestare, în casă au rămas copii lui I.S. (cei trei reclamanți) și soția acestuia. Familia a fost lăsată să locuiască într-o cameră, în restul casei fiind puși chiriași. Aceștia au fost în continuare supravegheați și persecutați. Reclamanții au fost bătuți de poliție și au fost dați afară din școală.

Din cauza condamnării politice suferite de tatăl lor, accesul reclamanților la viața socială și politică a comunității a fost restrâns iar accesul la continuarea educației, la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat i-a fost interzis.

De asemenea viața reclamanților a fost direcționată forțat spre o existență mai grea, cu privațiuni mai multe și mai modestă față de cea care ar fi avut-o dacă ar fi putut beneficia de condițiile la care ar fi avut dreptul ca și restul cetățenilor.

Toate aceste restricții au adus atingere valorilor ce definesc personalitatea umană, valori ce se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la demnitate, onoare și alte valori similare (printre care și accesul la învățătură), valori cuprinse în drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale solicitate de reclamați instanța a reținut că, criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor.

Așa cum s-a arătat, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doză apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanța prejudiciului moral prin aspectul importanței valorii morale lezate.

În aprecierea importanței prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercursiunile asupra stării generale a sănătății, precum și a posibilității persoanei de a se realiza deplin pe plan social, personal și familial.

Față de cele mai sus-expuse, respectiv atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale, instanța a apreciat că o indemnizație echitabilă o reprezintă suma de 50.000 euro, pentru fiecare reclamant.

În stabilirea acestui cuantum au fost avute în vedere consecințele negative ale prejudiciului suferit de reclamanți și implicațiile negative ale acestora în toate planurile vieții sale sociale.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 21 din 12 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 1066 din 10 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, și pe cale de consecință: a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins în totalitate acțiunea reclamanților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În urma examinării sentinței atacate, în raport de motivele invocate și de Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiat apelul pârâtului și ca neîntemeiat apelul reclamanților, pentru argumentele ce succed.

Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă există două norme juridice cu aceeași finalitate, și anume art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, diferența constând doar în modalitatea de plată, adică prestații lunare, în cazul art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, așa încât despăgubirile prevăzute în cel de-al doilea text mai sus-menționat nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Curtea Constituțională a mai avut în vedere că, prin Decretul-Lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009, după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, precizând în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că atenuarea vechilor violări nu trebuie să creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în cauza Pincova și Pink contra Cehiei) și că nu s-ar putea susține ideea că, prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001, persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor morale (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov și alții contra Bulgariei), câtă vreme dispoziția legală este anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia.

Totodată, Curtea Constituțională a reținut în motivarea deciziei că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, care consacră unicitatea reglementării în materie, precum și principiul legalității, conchizând că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

În ceea ce privește efectele Deciziei nr. 1338 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, instanța de apel a avut în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție (prevăzute și de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”.

De asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of., iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamanților, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel a apreciat că s-a impus soluția admiterii apelului pârâtului cu consecința schimbării sentinței și respingerii acțiunii reclamanților.

Această soluție s-a impus, chiar dacă cauza se afla în apel, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Or, apelul este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în prima instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului.

Împotriva deciziei civile mai sus-menționată au declarat recurs reclamanții: S.S. și S.I., criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Decizia criticată nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol la data pronunțării deciziei atacată.

- Pe de altă parte, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub impulsul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că, legea aflată în vigoare la data formulării cererii este aplicabilă pe tot parcursul procesului.

Recursul nu este nefondat, pentru cele ce preced.

Motivele de recurs referitoare la aspectele privind îndeplinirea de către reclamanți a condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu sunt relevante în soluționarea cauzei și nu pot fi primite, față de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curții Constituționale, așa cum a reținut instanța de apel.

Nerelevante apar și motivele de recurs privind derizoriul sumei acordate de instanța de fond ca daune morale, cu atât mai mult cu cât împotriva sentinței tribunalului, reclamanții nu au declarat apel.

Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a faptului dacă reclamanții sunt sau nu îndreptățiți la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (aspect care, de altfel, a fost soluționat definitiv de curtea de apel), ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

După cum a reținut și instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toata durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanților.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.S., S.P. și S.I. împotriva Deciziei nr. 21/A din 12 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2011.