Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7817/2011 AI generated

Cassation appeal nullity for failure to articulate statutory grounds of illegality in a civil liability claim against the State

Case Number Decizia nr. 7817/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null, thereby leaving the appellate decision that dismissed the plaintiff's claim intact. The case involved a civil tort action wherein the plaintiff alleged illegal involuntary psychiatric hospitalization, physical torture by law enforcement, and subsequent health complications, seeking damages from the state. The court held that the appeal was procedurally defective because the submitted arguments did not constitute valid grounds for cassation under Article 304 of the Code of Civil Procedure, nor could they be regularized under Article 306(3) as mere critiques of the merits; consequently, pursuant to Articles 3021(c) and 312(1) of the Code of Civil Procedure, the court determined that the failure to properly frame the appeal within the statutory grounds for cassation mandated a finding of nullity.

Legislator headnote

AI generated

art. 256 C. proc. civ, art. 1169 C. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Cassation appeal nullity for failure to articulate statutory grounds of illegality in a civil liability claim against the State: Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Keywords

AI generated
grounds for cassation article of civil procedure plea of nullity civil liability enforcement decision invalidity of an election

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

1. Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia nr. 313A din 12 noiembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.V. împotriva Sentinței civile nr. 1091 din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamantul a fost legal citat în fața primei instanțe, el având, de altfel, cunoștință despre termenele de judecată fixate.

Pe fond, prima instanță a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1169 C. civ. Reclamantul avea obligația de a face dovada pretențiilor sale în raport cu pârâtul chemat în judecată, obligație circumscrisă condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale.

Prima instanță și-a îndeplinit obligația de rol activ prin solicitarea repetată adresată reclamantului, de a se prezenta în instanță pentru a indica mijloacele de probă de care înțelege să uzeze.

2. Recursul

2.1. Motive

Reclamantul a declarat recurs prin care a arătat că niciuna dintre instanțe nu a judecat dosarul începând cu data deschiderii acțiunii, nu au luat în considerare faptul că în mod ilegal a fost internat cu forța în Secția de Psihiatrie a Spitalului Sighetu Marmației, unde a fost constrâns să stea după gratii timp de 49 de zile.

A fost torturat zilnic de milițienii de la Miliția Sighet și aceasta a dus la deshidratarea tălpilor picioarelor, precum și la afecțiuni cardiace.

Structurile comuniste funcționează și în prezent.

2.2. Întâmpinarea

Printr-o amplă întâmpinare, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș a solicitat respingerea recursului ca nefondat și „menținerea ca legală și temeinică” a deciziei.

2.3. Analiza recursului

Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamant, pentru următoarele considerente:

Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

În speță, criticile formulate de reclamant vizează, cel mult, aspecte privitoare la netemeinicia hotărârii și, întrucât nu au putut fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate arătate la art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva Deciziei nr. 313A din 12 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2011.