Privatization Law jurisdiction: commercial penalty claims excluded from Court of Appeal first-instance competence, requiring Tribunal jurisdiction and appeal procedure

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1117 din 16 februarie 2001 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca a fost respinsă acțiunea reclamantei A.P.A.P.S., în calitatea de succesoare a F.P.S., cu sediul în București, împotriva pârâtei A.N.C. S.A. Cluj având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 3.911.400 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta și-a îndeplinit obligația de plată a sumei datorate în prima zi a anului 1998 în care banca a efectuat plăți în condițiile în care în perioada 30 decembrie 1997- 5 ianuarie 1998 banca nu a făcut operațiuni de plăți, iar data scadenței a fost 30 decembrie 1997.

Prin decizia civilă nr. 151/A/C din 18 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respins ca nefondat apelul declarat de A.P.A.P.S., București împotriva sentinței civile nr. 1117 din 16 februarie 2001 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, pe care a menținut-o în totalitate, cu motivarea că intimata nu are nici o culpă în efectuarea plății valabile din data de 5 ianuarie 1998.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 837 din 4 octombrie 2001 a admis recursul declarat de A.P.A.P.S. București împotriva deciziei civile nr. 151/A/C din 18 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, pe care a casat-o și rejudecând a desființat sentința civilă nr. 1117 din 16 februarie 2001 a Judecătoriei Cluj Napoca, păstrând cauza pentru soluționare în primă instanță.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a stabilit că, din oficiu, curtea a invocat excepția necompetenței materiale a instanțelor în soluționarea cauzei. Potrivit art. 43, art. 3228 și art. 3231 din Legea nr. 99/1999, litigiile în legătură cu privatizarea reglementată de acest act normativ se soluționează de curțile de apel în primă instanță, având o singură cale de atac, cea a recursului. Prin urmare, nici judecătoria nu era competentă să soluționeze în fond această acțiune și nici tribunalul care în plus a soluționat cauza într-o cale de atac inexistentă pentru acest gen de litigii.

Prin sentința civilă nr. 395 din 8 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A.P.A.P.S. cu sediul în București împotriva pârâtei A.N.C. cu sediul în Cluj Napoca, cu motivarea că pretențiile reclamantei reprezintă o rată scadentă la data de 30 decembrie 1997 care a fost achitată de pârâtă la data de 6 ianuarie 1998, situație în care termenul de prescripție special prevăzut de Legea nr. 99/1999 a fost în mod evident depășit.

Împotriva sentinței civile nr. 395 din 8 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S. București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub aspectul că în mod greșit Curtea de Apel Cluj a admis recursul reclamantei, considerând că îi revine competența materială a soluționării prezentului litigiu comercial în primă instanță, existând o singură cale de atac cea a recursului, invocându-se ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la critica formulată în cererea de recurs, constată că aceasta este pe deplin fondată, urmând a admite recursul pentru următoarele considerente.

Greșit a apreciat Curtea de Apel Cluj că are competența materială de a soluționa cauza în primă instanță, deoarece cadrul juridic în materie, reglementează imperativ și cu exactitate criteriile pe baza cărora este stabilită competența unei curți de apel de a soluționa un litigiu comercial ca instanță de fond. Astfel, curtea de apel este competentă de a soluționa ca instanță de fond, conform dispozițiilor art. 3231 din Legea nr. 99/1999 numai cererile prevăzute la art. 3213 alin. (13), la art. 3228 și la art. 3229, judecată care se face de urgență și cu precădere. Apare cât se poate de evident că reglementările art. 3231 sunt de strictă interpretare, ele referindu-se la cererile prin care se atacă actele prevăzute în O.G. nr. 88/1997 modificată și completată prin Legea nr. 99/1999 precum și la cele prin care se valorifică un drept conferit de acestea.

Obiectul litigiului îl reprezintă, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, obligarea pârâtei la plata unor sume de bani cu titlu de penalități, urmare a nerespectării obligațiilor asumate prin încheierea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 599 din 8 decembrie 1994, iar aceste aspecte juridice sunt exceptate de reglementările art. 3228 din Legea nr. 99/1999.

Justificat, relevanță juridică maximă va fi conferită dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care instituie o plenitudine de competență materială tribunalului, acesta judecând în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei inclusiv, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani. Astfel, greșit Curtea de Apel Cluj a calificat calea de atac a reclamantei A.P.A.P.S. ca fiind recurs, întrucât față de normele imperative care guvernează materia competenței, cererea reclamantei prin care a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie sentința civilă nr. 1117 din 16 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, reprezintă calea de atac a apelului.

Deoarece toate instanțele judecătorești anterioare au pronunțat hotărâri cu încălcarea competenței materiale, dându-se eficiență juridică argumentelor expuse, urmează a admite recursul promovat de A.P.A.P.S. București, iar în temeiul art. 304 pct. 3 și 6 raportat la art. 312 alin. (3) și (6) C. proc. civ. va casa sentința civilă nr. 1117 din 16 februarie 2001 a Judecătoriei Cluj Napoca, decizia civilă nr. 151/A/C din 18 iunie 2001 a Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, decizia civilă nr. 837 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, și sentința civilă nr. 395 din 8 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, și va trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță, la Tribunalul Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București, casează sentința nr. 1117 din 16 februarie 2001 a Judecătoriei Cluj, decizia nr. 151 din 18 iunie 2001 a Tribunalului Cluj, decizia nr. 837 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, și sentința nr. 395 din 8 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2003.