Territorial competence for moral damage claims under Law No. 221/2009: procedural domicile of Romanian national abroad supersedes international private law rules
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by determining that the Constanța Court of Appeal was the competent forum, thereby reversing the lower court's declination of jurisdiction in favor of the Bucharest Court of Appeal. The dispute involved a claim for moral damages of €120,000 against the Romanian State, arising from the claimant's forced displacement and mandatory domicile change in 1951; the central procedural issue was whether the international private law rules for foreign parties or the specific domestic statute governed territorial competence. The Court held that the exclusive territorial competence provision of Law No. 221/2009, which vests jurisdiction in the tribunal of the interested person's domicile, superseded the general international private law rules under Law No. 105/1992. Because the claimant, a Romanian national residing abroad, selected a Romanian address for service of process, this procedural domicile established local jurisdiction, rendering the claim not subject to the "foreign party" exception and confirming the Constanța court's authority to adjudicate the matter.
Legislator headnote
AI generatedart. 256 C. proc. civ, art. 149 pct. 1 din Legea nr. 105/1992, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009; Territorial competence for moral damage claims under Law No. 221/2009: procedural domicile of Romanian national abroad supersedes international private law rules: S-a constatat că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, care în art. 4 stabilește competența teritorială exclusivă în aceste litigii, la domiciliul reclamantului, pentru a se judeca cu celeritate cauzele.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:
Tribunalul Constanța a fost învestit la 3 mai 2010 cu o cerere formulată de reclamanta G.E. cu domiciliul în SUA și cu domiciliul ales pentru proces în orașul Ovidiu, județul Constanța, împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru obligarea acestuia la plata sumei de 120.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de ea și defunctul său soț ca urmare a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu în baza unei decizii emise de Ministerul Administrației și Internelor în anul 1951.
Prin Sentința civilă nr. 1660 din 19 octombrie 2010, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârât și a declinat competența în favoarea Tribunalului Municipiului București.
În motivarea acestei soluții s-a constatat că, potrivit art. 148 și art. 149 pct. 1 din Legea nr. 105/1992, instanțele românești sunt competente să soluționeze litigiile dintre o parte română și o parte străină dacă pârâtul are domiciliul, reședința sau fondul de comerț în România.
S-a avut în vedere art. 155 din lege care prevede că în cazul în care instanțele române sunt competente și nu se poate stabili care dintre ele este îndreptățită să soluționeze procesul, cererea va fi îndreptată la Judecătoria Sectorului 1 București sau la Tribunalul București, potrivit regulilor de competență.
S-a arătat că aceasta este interpretarea ce se impune, întrucât altfel s-ar ajunge la eludarea dispoziției prevăzută de norma de drept invocată.
Tribunalul București, prin Sentința civilă nr. 1084 din 9 iunie 2011, a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța și constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a constatat că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, care în art. 4 stabilește competența teritorială exclusivă în aceste litigii, la domiciliul reclamantului, pentru a se judeca cu celeritate cauzele.
S-a mai constatat că în cauză nu se poate susține ipoteza că nu se poate determina care este instanța competentă de vreme ce reclamantul și-a ales domiciliul pe teritoriul României și l-a făcut cunoscut instanței.
Analizând conflictul negativ de competență ivit se constată că acțiunea cu care a fost învestit Tribunalul Constanța - întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, este de competența acestei instanțe, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cererile formulate în temeiul acestei legi sunt imprescriptibile, scutite de taxă de timbru, iar competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.
Acest text conține o dispoziție de favoare pentru reclamantul căruia i s-a permis să sesizeze instanța în circumscripția în care locuiește.
În cauză este adevărat că reclamantul are domiciliul în străinătate, dar prin acțiune și-a ales domiciliul în vederea comunicării actelor în proces, în orașul Ovidiu, județul Constanța, care va reprezenta domiciliul procesual al reclamantului cu toate consecințele impuse de o asemenea declarație, inclusiv cele referitoare la competență.
Dispozițiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat nu sunt aplicabile în cauză, raportul de drept dedus judecății nefiind de natura celor reglementate de această lege, "partea străină" de care face vorbire art. 148 din lege nu se identifică cu elementul de extraneitate impus de lege deoarece în cauză nu este vorba de o parte străină, reclamantul fiind cetățean român care are domiciliul în străinătate și care - cum s-a procedat în cauză - și-a indicat un domiciliu din România pentru proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta G.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ