Succession of copyrighted works: Inapplicability of Decree 321/1956 restrictions to subsequent transmissions and collective management rights in the presence of heirs

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 06 februarie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 4523/3/2009, reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor a chemat în judecată pe pârâtele G.V. și H.S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate: nulitatea Certificatului de moștenitor din 18 decembrie 1987 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 1861/1987, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor către S.E. de la defunctul S.M., fiu al defunctului scriitor M.S.; nulitatea Certificatului de moștenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 703/1992, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor de la S.E. (noră a defunctului scriitor M.S.) către legatarul universal G.V.; stingerea termenului legal de exercițiu a drepturilor de autor din patrimoniul numitei G.V., ce a dobândit exercițiul drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului scriitor M.S., conform Certificatului de moștenitor din 30 mai 1992, emis de Notariatul de Stat Sector 1, în Dosar nr. 703/1992, pe o perioadă de 15 ani începând cu data de 01 ianuarie 1993; nulitatea Certificatului de moștenitor din 05 noiembrie 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 2867/1992, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor dobândite de defuncta Ș.T., fiică a defunctului scriitor M.S., către Ș.P., decedat la 31 august 2003, soț și legatar universal al defunctei; nulitatea Certificatului de moștenitor din 27 februarie 2008 emis de BNP N. în Dosar nr. 140-141-142/2007, privind succesiunile de pe urma defunctelor C.L., decedată la 08 martie 1992, Ș.T., decedată la 20 septembrie 1992 și S.E., decedată la 01 decembrie 1995, fiice ale defunctului scriitor M.S.; nulitatea Certificatului de moștenitor din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R.

în Dosar nr. 15/2004, privind succesiunile de pe urma defunctei P.P., decedată la 02 octombrie 2003, fiică a defunctului scriitor M.S.; apartenența drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor M.S. către C., în temeiul art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe pentru cotele de 6/24 din drepturile de autor dobândite de S.V. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului scriitor M.S., decedată la data de 27 iulie 1985, ce a dobândit drepturile de autor pe tot timpul vieții în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. a), conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV.

Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V. în calitate de legatar universal de pe urma defunctei S.E., decedată la data de 10 februarie 1992, soția lui S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al defunctului scriitor M.S., ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit.

b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de Ș.T., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit.

b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de C.L., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 08 martie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit.

b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de S.E., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 01 decembrie 1995, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit.

b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961; 3/24 din drepturile de autor dobândite de P.P., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 02 octombrie 2003, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit.

b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961.

În motivarea acțiunii, legal timbrată, reclamanta a arătat că drepturile de autor au aparținut defunctului scriitor M.S., care a decedat la data de 19 octombrie 1961, iar potrivit art. 6 lit. a) și b) din Decretul nr. 321/1956 care reglementa transmiterea pe termen a drepturilor de autor, în vigoare după data decesului autorului menționat, vocația succesorală pentru drepturile de autor lăsate de M.S. aparținea copiilor acestuia M.D.I., P.P., S.E., S.M., C.L. și Ș.T., pe o perioadă de 50 de ani, în cotă de 3/24, și soției supraviețuitoare a acestuia, S.V., pe tot timpul vieții acesteia, în cotă de 6/24, succesiunea fiind dezbătută în cadrul Notariatului de Stat al Raionului LV. Stalin, ds. nr. X din 1961, Certificat de moștenitor nr. X din 1961.

Reclamanta invocă dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 care stabilesc modalitățile de transmitere potrivit Codului civil, pe termene, a drepturilor de autor, în raport de data decesului autorului: soțului și ascendenților autorului pe tot timpul vieții fiecăruia (lit. a)), descendenților pe termen de 50 de ani (lit. b)) și celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmită din nou prin moștenire.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, arată reclamanta, s-au prelungit termenele de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, nu și cele de transmitere succesorală a acestora în modalitățile stabilite de legislația anterioară (Decret nr. 321/1956), fiind expres stabilit la art. 149 alin. (1) că actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform aceleia.

Mai arată C. că succesiunea lui Ș.T., fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, a fost dezbătută conform CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992, emis de Not. Sect. 1, neputând forma obiectul dezbaterii succesorale în CM nr. 17 din 27 februarie 2008 emis de BNP N.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, art. 25 Legea nr. 8/1996, art. 6 Decret nr. 321/1956.

Reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată și proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtelor.

Pârâta H.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că situația de fapt prezentată de reclamantă reprezintă o interpretare proprie a modificărilor legislative privind drepturile de autor care se moștenesc.

Pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei.

Pârâta G.V. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată față de dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, legea notarilor publici, arătând că reclamanta se identifică în raportul juridic dedus judecății cu persoana care ar fi vătămată prin emiterea certificatelor de moștenitor și întrucât pretinde drepturi de proprietate intelectuală asupra operelor aparținând defunctului scriitor M.S., acțiunea acesteia se prefigurează ca o veritabilă acțiune în realizarea dreptului, or, cererea în constatarea existenței unui drept, așa cum e reglementată de art. 111 C. proc. civ., nu este admisibilă în cazul în care reclamanta ar putea solicita realizarea dreptului.

Pe fondul cererii reclamantei, susține pârâta, se arată că s-a solicitat constatarea nulității certificatelor de moștenitor, fără a se indica concret care este motivul de nulitate absolută, invocându-se prevederile art. 6 din Decretul nr. 321/1956. Cu privire la CM nr. 1876 din 18 decembrie 1987, arată pârâta, acesta a fost emis de notariat cu respectarea dispozițiilor legale, drepturile de autor deținute de E.S. (soția defunctului M.S.) au fost obținute prin testamentul lăsat de defunctul M.S., acesta dobândind prin moștenire drepturile patrimoniale de autor, de la tatăl său, M.S., în urma dezbaterii succesiunii în anul 1961. Conform art. 6 citat, drepturile de autor pot fi exercitate de urmași pe o perioadă de 50 de ani, iar întrucât E.S. a dobândit întreaga masă succesorală a defunctului său soț la data de 13 noiembrie 1986 (data decesului acestuia), este dovedită apartenența la drepturile de autor în cotă de 3/24 asupra operelor autorului M.S. Dispozițiile legale au fost respectate și cu privire la CM nr. 826 din 30 mai 1992, întrucât E.S. avea exercițiul drepturilor de autor, operele lui S. aflându-se încă sub protecție la data decesului acesteia, așa încât testamentul dat a produs efecte juridice.

Cu privire la stingerea termenului legal de exercițiu al drepturilor de autor pentru pârâtă, aceasta arată că nu este întemeiată susținerea reclamantei că termenul de 15 ani începând cu 1993 este distinct și independent de termenul de protecție conferit drepturilor de autor, întrucât termenele prevăzute de Decretul nr. 321/1956 se referă în fapt la durata protecției drepturilor de autor atunci când acestea sunt transmise pe cale succesorală, iar nu la perioada în care pârâta ar avea exercițiul drepturilor dobândite pe cale succesorală. Astfel, exercitarea drepturilor dobândite pe cale succesorală se realizează potrivit Codului civil și chiar art. 6 prevede că drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire potrivit Codului civil.

Pârâta invocă dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor, care au modificat termenul de protecție a drepturilor de autor, noul termen fiind de 70 de ani, care îi profită, întrucât la data adoptării legii nu se consumase termenul de 50 de ani de la data decesului autorului, operele fiind încă în termenul de protecție conform decretului anterior. Sunt invocate de asemenea dispozițiile art. 149 care prevede că durata drepturilor patrimoniale de autor asupra operelor create mai înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în noua lege prin care nu se mai face nicio referire la rangul moștenitorilor.

Mai arată pârâta că transmiterea succesorală a drepturilor de autor este posibilă potrivit Codului civil atâta timp cât dreptul de autor se exercită în termenul de protecție prevăzut de lege, iar atunci când expiră termenul de protecție a dreptului de autor, operele trec în domeniul public.

Reclamanta dorește să speculeze situația în care dacă nu există moștenitori, exercițiul drepturilor revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor, sau în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creație, respectiv situația reglementată la art. 25 din Legea nr. 8/1996 care nu se regăsește însă în cauză întrucât există moștenitori care sunt titulari ai drepturilor de autor. Referitor la dispozițiile art. 149, alin. (1) din legea nouă a dreptului de autor, invocate de reclamantă (actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform aceleia), pârâta susține că testamentul sau certificatul de moștenitor nu intră în noțiunea de acte, textul legal făcând referire la un contract de licență, de exemplu, dar nu la testamentul E.S. sau la certificatul de moștenitor emis în baza acestuia, aceste acte fiind guvernate de Codul civil.

Pârâta mai susține că prezenta cerere este o replică a pretențiilor sale în Dosar nr. 27149/372008 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care s-a solicitat obligarea C. la plata remunerațiilor colectate de la utilizatori din exploatarea operelor lui M.S.

Pârâta H.S. a formulat o nouă întâmpinare, la data de 27 martie 2009, invocând excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei, excepția lipsei de interes, iar pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active se arată că s-au invocat prevederile art. 25 din Legea nr. 8/1996 de către reclamanta C. pentru a motiva interesul în promovarea acțiunii, reclamanta raportându-se la dispozițiile din teza a II-a din textul legal, omițând în mod voit prevederile din teza I, drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică. Din teza a doua, reclamanta preia parțial norma legală, deși se prevede că organismul de gestiune colectivă poate exercita drepturile prevăzute la art. 13 și 21 numai în ipoteza în care nu există moștenitori, or, în speță, există moștenitori, iar reclamanta nu probează calitatea sa procesuală activă, respectiv nu probează calitatea de titular al drepturilor de autor. Nici cu privire la celelalte capete ale cererii, întemeiate pe dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, reclamanta nu probează calitatea procesuală activă, întrucât nu poate pretinde să devină moștenitor al autorului M.S., neputându-se număra printre persoanele care se pot considera vătămați în drepturile lor, conform art. 88, pentru a cere instanței anularea certificatului de moștenitor.

În ce privește excepția lipsei de interes, pârâta susține că reclamanta a invocat o serie de texte de lege, dar nu precizează în concret modul în care se calculează termenele de protecție și nici data la care protecția drepturilor a încetat, omițând să arate faptul că, potrivit art. 25, alin. (1) teza a II-a, organismul de gestiune colectivă nu este îndreptățit să exercite drepturile de autor atâta timp cât există moștenitori și, chiar în ipoteza în care organismul de gestiune colectivă ar fi îndreptățit să gestioneze drepturile de autor, expirarea duratei termenului de protecție ar fi operat deopotrivă față de moștenitori, dar și față de OGC. În cauză, reclamanta arată că durata de protecție a expirat pentru moștenitori, dar nu arată de ce nu a expirat și pentru OGC, invocând față de moștenitori dispozițiile Decretului nr. 321/1956, iar în ceea ce o privește, invocând prevederile Legii nr. 8/1996 cu privire la durata termenelor de protecție, așa încât acțiunea sa este lipsită de interes.

Pe fondul pricinii, pârâta susține că deține prin moștenire o cotă din drepturile de autor asupra operelor lui M.S., decedat la 19 octombrie 1961, conform dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Decretul nr. 321/1956, termenul de protecție începând să curgă la data de 1 ianuarie 1962. Conform dispozițiilor art. 25, alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996, drepturile patrimoniale de autor prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, iar conform art. 149, alin. (3) durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se prelungesc până la termenul de protecție prevăzut de această lege, prelungirea producând efecte de la intrarea în vigoare a acestui act normativ.

În speță, la intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, termenele de protecție calculate conform Decretului nr. 321/1956 nu expiraseră, așa încât, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (3) din noua lege, termenul de protecție s-a prelungit la 70 de ani, respectiv până la data de 19 octombrie 2031, calculat de la data morții autorului.

Mai arată pârâta că va demonstra că modul de calcul al reclamantei este eronat, în momentul în care aceasta va preciza cum a ajuns la concluzia că au expirat termenele de protecție a drepturilor de autor.

Tribunalul a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, respingând ca neutilă proba cu interogatoriul pârâtei, solicitată de reclamantă.

Prin Încheierea din 17 noiembrie 2009 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta G.V., pentru considerentele expuse în hotărârea respectivă.

Prin Sentința civilă nr. 1497 din 22 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 4523/3/2009, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei; s-a constatat nulitatea absolută parțială a Certificatului de moștenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, Dosar nr. 703/1992, cu privire la transmiterea drepturilor patrimoniale de autor de la S.E. către legatarul universal G.V.; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei privind constatarea nulității Certificatului de moștenitor din 18 decembrie 1987 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosarul nr. 1861/1987, a Certificatului de moștenitor din 05 noiembrie 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 2867/1992, a Certificatului de moștenitor din 27 februarie 2008 emis de BNP N. în Dosarul nr. 140-141-142/2007 și a Certificatului de moștenitor din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R. în Dosarul nr. 15/2004; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei privind constatarea apartenenței drepturilor de autor de pe urma defunctului autor M.S. către reclamanta C.; a fost respinsă cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea sentinței, au fost reținute următoarele:

Tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C. nu este întemeiată, pentru următoarele considerente.

Reclamanta invocă drept temei al acțiunii, printre altele, și dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, conform cărora cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor. În speță, reclamanta pretinde că este vătămată în drepturile sale, așa cum sunt acestea reglementate la art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, motiv pentru care solicită constatarea nulității absolute a mai multor certificate de moștenitor, având drept obiect drepturi de autor de pe urma defunctului scriitor M.S., transmise ulterior succesiv mai multor persoane, printre care pârâtele din cauză.

Tribunalul a constatat că reclamanta poate face parte din categoria definită de legea specială a notarilor publici, de persoane vătămate prin emiterea certificatelor de moștenire, justificând astfel în cauză calitatea procesuală activă, de persoană care poate cere obligarea în raportul juridic dedus judecății, întrucât este o societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor pentru operele scrise, înființată în baza dispozițiilor art. 124 din Legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004, privind dreptul de autor și drepturile conexe, ca persoană juridică ce s-a constituit prin libera asociere și are ca obiect de activitate colectarea și repartizarea drepturilor de autor a căror gestiune i-a fost încredințată de către titulari. Pe de altă parte, dispozițiile art. 88 din Legea notarilor publici nu se referă în mod expres la acei moștenitori care au fost excluși pe nedrept de la moștenire, așa cum susține pârâta, ci folosește termenul de persoane vătămate. De asemenea, reclamanta nu pretinde să devină moștenitor al autorului M.S., așa cum susține pârâta, ci solicită să se constate nulitatea unor certificate de moștenitori și să se constate apartenența drepturilor de autor de pe urma scriitorului M.S. către C., în temeiul art. 25 din Legea dreptului de autor, care prevede că: dacă nu există moștenitori, exercițiul drepturilor de autor revine organismului de gestiune colectivă mandatat de autor sau celui cu cel mai mare număr de membri, C. fiind singurul organism de gestiune colectivă pentru operele scrise din România.

Tribunalul a înlăturat și susținerile pârâtei, conform cărora organismele de gestiune colectivă (OGC) nu pot dobândi și nici deține drepturi de autor, potrivit dispozițiilor art. 123, alin. (3), deoarece OGC poate fi mandatat doar cu administrarea drepturilor (conform art. 129, alin. (4)) și nu poate avea alt obiect de activitate decât utilizarea repertoriului protejat, dar nu li se transferă drepturi de autor și drepturi conexe (art. 134, alin. (4) din lege), deci nu poate cere anularea unui certificat de moștenitor. Se constată astfel că dispozițiile invocate de pârâtă nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă la autorii în viață, care nu pot cesiona drepturile lor către OGC, iar nu la exercițiul drepturilor patrimoniale de autor, după moartea unui autor fără moștenitori.

Referitor la excepția lipsei de interes, tribunalul a constatat că această excepție se motivează prin aceea că reclamanta nu are niciun drept dacă termenele de protecție nu au expirat pentru moștenitori, pentru că termenele de protecție au expirat și pentru C. Sub acest aspect, nu este relevant dacă termenele de protecție au expirat sau nu, pentru ca reclamanta să justifice interesul său personal, actual, direct și legitim în promovarea cererii, atâta timp cât reclamanta tinde să demonstreze că, dacă sunt anulate certificatele de moștenitor, aceasta înseamnă că autorul M.S. nu are moștenitori și astfel C. poate prelua exercițiul drepturilor sale de autor în temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996. Astfel, este probat interesul reclamantei în formularea acțiunii de față și, în consecință, tribunalul va respinge în temeiul art. 137 C. proc. civ. excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Analizând în fond cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C., în baza materialului probator administrat, tribunalul a constatat următoarele:

După moartea scriitorului M.S., care a intervenit la data de 19 octombrie 1961, a fost dezbătută succesiunea acestuia, fiind emis Certificatul de moștenitor (CM) cu nr. X din 1961, având ca obiect drepturile de autor asupra operelor literare ale defunctului scriitor, fiind menționați următorii moștenitori legali care au rămas de pe urma acestuia: 1) S.V., în calitate de soție, căreia îi revine cota de 6/24; 2) M.D.I., fiică; 3) P.P., fiică; 4) S.E., fiică; 5) S.M., fiu; 6) C.L., fiică; 7) Ș.T., fiică, fiind menționat în CM că îi revine fiecărui copil al defunctului scriitor câte o cotă de 3/24 din drepturile de autor, pe timp de 50 de ani, calculabil de la 1.X.1962, conform dispozițiilor Decretului nr. 321/1956, art. 6, lit. b). Ulterior emiterii CM menționat au decedat și moștenitorii autorului, respectiv S.V., soție supraviețuitoare, la data de 27 iulie 1987; M.D.I., fiică, la data de 11 ianuarie 1986; P.P., fiică, la data de 02 octombrie 2003; S.E., fiică, la data de 01 decembrie 1995; S.M., fiu, decedat la data de 13 noiembrie 1986; C.L., fiică, decedată la 08 martie 1992; Ș.T., fiică, decedată la 20 septembrie 1992. Ca urmare a dezbaterii succesiunii după o parte din moștenitorii menționați mai înainte, s-au eliberat alte certificate de moștenitori: CM din 18 decembrie 1987 pentru S.E., de pe urma defunctului S.M., CM nr. 826 din 30 mai 1992 pentru G.V., CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992 pentru Ș.P., de pe urma defunctei Ș.T., CM nr. 39 din 06 iulie 2004 privind succesiunea de pe urma defunctei P.P., CM nr. 17 din 27 februarie 2008 privind succesiunile de pe urma defunctelor C.L., Ș.T. și S.E.

Reclamanta C. solicită să se constate nulitatea certificatelor de moștenitor enumerate mai înainte și apartenența drepturilor de autor de pe urma defunctului scriitor M.S. către C., în temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Reclamanta invocă și dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956, dar nu precizează în concret, pentru fiecare certificat de moștenitor menționat, pentru care motive de nelegalitate ar trebui să se constate nulitatea acestuia, arătând doar că CM nr. 39/2004 și CM nr. 17/2008 nu respectă modalitatea de transmitere a drepturilor de autor, stabilită prin decretul care nici măcar nu mai era valabil la data eliberării acestor certificate, iar în ce privește drepturile de autor transmise pârâtei G.V., susține reclamanta, pentru aceasta termenul este de 15 ani conform Decretului nr. 321/1956 și acest termen s-a împlinit. Reclamanta a mai arătat că decretul anterior Legii nr. 8/1996 a stabilit termene exprese privind transmiterea succesorală a drepturilor de autor, consacrând caracterul personal al transmiterii drepturilor, iar odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 s-au prelungit doar termenele de protecție, nu și cele de transmitere succesorală, în modalitățile stabilite de legislația anterioară, deoarece se prevede expres la art. 149, alin. (1) din noua lege că "actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform acesteia".

Tribunalul a constatat că susținerile reclamantei sunt întemeiate doar în parte, așa cum se va expune în cele ce urmează. Astfel, la data morții autorului M.S. erau în vigoare dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956, invocat și de reclamantă, conform cărora: "La moartea autorului drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: a) soțului și ascendenților, pe tot timpul vieții fiecăruia; b) descendenților, pe timp de 50 de ani, c) celorlalți moștenitori pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moștenire". Dispozițiile menționate reglementează regimul transmiterii succesorale a drepturilor patrimoniale de autor, stabilind perioade diferite de timp, în funcție de clasa de moștenitori sau în funcție de genul unor opere (în acest caz, conform art. 7, de exemplu 20 de ani pentru autorii de dicționare, enciclopedii și culegeri, 10 ani pentru fotografii artistice etc). Când la succesiunea drepturilor patrimoniale de autor erau chemați mai mulți moștenitori, din clase diferite, cum este și cazul în speță, expirarea termenelor în ce privește pe unii dintre moștenitori face să înceteze dreptul lor la cota respectivă din drepturile patrimoniale de autor, fără a afecta drepturile celorlalți moștenitori, întrucât dreptul patrimonial de autor ca atare nu se stingea decât la expirarea drepturilor de moștenire ale tuturor succesorilor. Potrivit art. 8 din decret: "la expirarea termenelor prevăzute la art. 6 și 7 sau, în lipsă de moștenitori, din momentul morții autorului, dreptul patrimonial de autor se stinge".

Din redactarea textului art. 6 rezultă, de asemenea, că drepturile de autor dobândite de descendenți (lit. b)) sunt transmisibile din nou prin moștenire la erezii descendenților, până la împlinirea termenului de 50 de ani, dar în ce privește ceilalți moștenitori, menționați la lit. c) (cum ar fi de exemplu colateralii), nu mai există posibilitatea transmiterii din nou prin moștenire a drepturilor de autor.

Făcând aplicarea dispozițiilor de mai sus la speță, soția supraviețuitoare a defunctului autor (S.V.) a moștenit drepturile de autor în cota prevăzută de CM nr. 278 eliberat la 15 noiembrie 1961, pe tot timpul vieții acesteia, iar descendenții autorului (fiul și fiicele acestuia) au moștenit drepturile de autor, în cotele menționate în certificatul de moștenitor, de câte 3/24 fiecare, pentru o perioadă de 50 de ani prevăzută de decret, începând cu 19 octombrie 1961, perioadă care se împlinește la data de 19 octombrie 2011, înăuntrul acestei perioade existând posibilitatea ca drepturile de autor să fie retransmise erezilor descendenților, conform Codului civil.

Întrucât o parte din certificatele de moștenitor în discuție au fost eliberate înainte de apariția Legii nr. 8/1996, iar altele au fost emise după apariția acesteia, înseamnă că la eliberarea certificatelor de moștenitor se aplică dispozițiile legale în vigoare la momentul respectiv, deci dispoziții legale diferite.

Astfel, regimul transmiterii succesorale a drepturilor de autor, reglementat de Decretul nr. 321/1956, descris mai înainte, a fost valabil până la apariția Legii nr. 8/1996, noua lege eliminând diferențele de tratament între clasele de moștenitori și stabilind că transmiterea drepturilor de autor după moartea autorului se face potrivit legislației civile.

Totodată, noua lege a prelungit durata de protecție a drepturilor de autor, la 70 de ani după moartea autorului, termen prevăzut în noua lege la art. 25, teza I ("drepturile patrimoniale durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal"), pentru operele pentru care termenul nu a expirat, așa cum este cazul în speță (art. 149, alin. (3): "Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform legislației anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta lege"). Astfel, conform prevederilor noii legi, s-a prelungit termenul de protecție a operelor după moartea autorului, de la 50 la 70 de ani, dar calculul nu se mai face de la moartea autorului, ci de la 1 ianuarie a anului următor morții autorului (art. 32). În consecință, durata de protecție a drepturilor patrimoniale de autor pentru operele lui M.S., calculată după noua lege, de la 1 ianuarie a anului imediat următor morții acestuia, respectiv 1 ianuarie 1962, se împlinește la 1 ianuarie 2032.

Referitor la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 în ce privește transmiterea drepturilor de autor mortis causa, s-a reținut și că dispozițiile de la art. 149, alin. (1) (actele juridice încheiate înainte sub regimul legislației anterioare își produc toate efectele conform acesteia) nu au nicio legătură cu transmiterea pe cale succesorală a drepturilor de autor, așa cum susține în mod greșit reclamanta, care invocă aceste dispoziții în susținerea cererii, alături de dispozițiile art. 25 din noua lege care prevăd că, în lipsa moștenitorilor, exercițiul drepturilor de autor revine organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor, în speță C. Problema care se pune cu privire la capătul doi al cererii este deci aceea dacă se aplică dispozițiile art. 25 în cauză.

Mai înainte de a analiza acest aspect, tribunalul a analizat capătul unu al cererii, privitor la nulitatea certificatelor de moștenitori menționate prin acțiune. Astfel, raportat la considerentele expuse în precedent, tribunalul a constatat cu privire la CM nr. 1876 din 18 decembrie 1987, emis de Notariatul de Stat Sector 1 în Dosar nr. 1861/1987, că acesta a fost emis cu respectarea dispozițiilor Decretului nr. 321/1956, aplicabile la acea dată, întrucât menționează transmiterea drepturilor de autor către S.E., de la defunctul S.M., descendent al autorului, iar așa cum s-a arătat mai înainte, descendenții aveau posibilitatea, conform dispozițiilor art. 6, lit. b) din Decretul nr. 321/1956, să transmită potrivit Codului civil drepturile de autor către erezii acestora, înăuntrul termenului de protecție legal. Certificatul de moștenitor s-a emis pe numele S.E., soția defunctului fiu al scriitorului, aceasta dobândind drepturile de autor moștenite de soțul său de la tatăl acestuia (în cotă de 3/24), în certificat fiind menționate și alte bunuri, dar nu pentru acestea se solicită nulitatea certificatului.

Titulara drepturilor de autor S.E., față de autorul M.S., are calitatea de noră, astfel că face parte din categoria alți moștenitori, cărora li se aplică dispozițiile de la art. 6, lit. c), această categorie de moștenitori nemaiputând să transmită la rândul lor drepturile patrimoniale de autor, desigur până la data intrării în vigoare a noii legi, care a eliminat aceste diferențe. Având în vedere că CM nr. 826 din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat sector 1, privind transmiterea drepturilor de autor de la S.E. la legatarul universal G.V. s-a întocmit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 9/1996, când erau aplicabile încă dispozițiile decretului, certificatul de moștenitor s-a emis cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii dreptului de autor, fiind valabil emis doar în ce privește celelalte bunuri menționate.

În consecință, tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută parțială a CM nr. 826 din 30 mai 1992 emis în Dosarul nr. 703/1992, cu privire la transmiterea drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 3/24 de la S.E. către legatarul universal G.V., în temeiul dispozițiilor art. 6, lit. c) din Decretul nr. 321/1956, așa cum s-a menționat. Față de această soluție, tribunalul constată că nu mai are cum să se stingă termenul legal de exercițiu al drepturilor de autor din patrimoniul pârâtei G.V., așa cum solicită reclamanta la pct. 3 al primului capăt al cererii, odată ce aceste drepturi nici nu au intrat în patrimoniul acesteia.

Referitor la CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 în ds. nr. 2867/1992, privind transmiterea drepturilor patrimoniale de autor dobândite de defuncta Ș.T. (fiica scriitorului M.S.), către soțul acesteia, Ș.P., acesta este legal întocmit, cu privire la drepturile de autor (în cotă de 1/8), având în vedere că, așa cum s-a reținut, potrivit dispozițiilor decretului (art. 6, lit. b)) descendentul poate transmite la rândul său drepturile patrimoniale de autor, înăuntrul perioadei de protecție.

Înainte de data intrării în vigoare a noii legi, dintre descendenții autorului mai era în viață doar P.P., de pe urma fiicei M.D.I., decedată la 11 ianuarie 1986 rămânând fiica sa H.S.C. (cu cota de 1/8 din drepturile de autor), conform CM nr. 576 din 07 mai 1986 (emis de Notariatul de Stat sector 1), iar ceilalți descendenți ai autorului: S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, C.L., decedată la 08 martie 1992, și Ș.T., decedată la 20 septembrie 1992, neavând descendenți direcți. În ce o privește pe S.E., decedată la 01 decembrie 1995, fiul acesteia, S.M., este străin de succesiune, conform declarației de drept succesoral legalizată în Germania, așa cum se menționează în CM nr. 17/2008 emis de BNP N.

Astfel, pe data intrării în vigoare a Legii dreptului de autor din 1996 s-a prelungit durata de protecție a drepturilor patrimoniale de autor de la 50 la 70 de ani doar pentru moștenitorii P.P. și H.S.C., fiind eliminate discriminările între categoriile de moștenitori, așa cum s-a arătat.

Referitor la certificatele de moștenitor emise după 1996, a căror nulitate s-a solicitat de reclamantă de asemenea, respectiv CM nr. 17 din 27 februarie 2008, emis de BNP N., privind succesiunile de urma defunctelor C.L., Ș.T. și S.E., precum și CM nr. 39 din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R., privind succesiunea de pe urma defunctei P.P., au fost emise după apariția Legii nr. 8/1996, deci, cu privire la drepturile patrimoniale de autor transmise conform certificatelor respective, alături de alte bunuri imobile și mobile, emiterea acestora trebuia să respecte prevederile Codului civil, nu ale Decretului nr. 321/1956, așa cum a susținut reclamanta, astfel că nu există motive pentru a constata nulitatea absolută parțială a acestor certificate. CM nr. 39/2004 s-a emis pentru moștenitoarea H.S.C., fiind menționată cota de 1/8 pentru drepturile patrimoniale de autor, de la mama sa M.D.I., iar CM nr. 17/2008 privind mai multe succesiuni, menționează în final pe H.S.C., pentru cota de 1/3 din masa succesorală, reprezentată de drepturile patrimoniale de autor din operele lui M.S.

Așa fiind, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere I, cu privire la constatarea nulității CM nr. 1876 din 18 decembrie 1987 emis de Not. Sector 1, CM nr. 2186 din 05 noiembrie 1992 emis de Not. Sector 1, CM nr. 17/2008 emis de BNP N. și CM nr. 39 din 06 iulie 2004 emis de BNP M.R.

De asemenea, față de considerentele expuse în precedent, tribunalul a reținut că în prezent drepturile patrimoniale de autor pentru operele scriitorului M.S. aparțin moștenitorului său legal, nepoata acestuia, pârâta H.S.C., iar în această situație nu se pune problema aplicării dispozițiilor art. 25, teza a II-a, invocată de reclamantă, cu privire la preluarea exercițiului drepturilor patrimoniale de autor, întrucât nu este îndeplinită condiția de bază din acest text, respectiv lipsa moștenitorilor autorului.

În consecință, tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul II al cererii de chemare în judecată, privind constatarea apartenenței drepturilor patrimoniale de autor de pe urma defunctului scriitor M.S., către C., iar în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că acțiunea reclamantei a fost respinsă în proporție de 90%, a respins ca neîntemeiată cererea C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel la data de 08 martie 2010 pârâta G.V., solicitând instanței să admită apelul astfel formulat, să desființeze hotărârea primei instanțe și să respingă pretențiile reclamantei ca neîntemeiate.

Apelanta critică modul în care instanța a interpretat aplicarea art. 6 din Decretul nr. 321/1956, în sensul că S.E. nu ar fi putut transmite drepturile de autor prin legatar universal, înăuntrul termenului legal de protecție.

Din motivarea sentinței se înțelege că instanța a apreciat că dispozițiile art. 6 ale Decretului nr. 321/1956 reglementează regimul transmiterii succesorale a drepturilor de autor, instituindu-se prin aceste dispoziții un regim special și diferit de regulile de drept comun în materia succesiunii. În analiza sa, instanța a aplicat dispozițiile art. 6 și dezbaterilor succesorale care nu vizau patrimoniul autorului defunct, ci patrimoniul descendenților acestuia.

Așa cum a argumentat și în fondul cauzei, consideră apelanta că Decretul nr. 321/1956 nu instituie o altă ordine succesorală decât cea prevăzută de Codul civil (la care și face referire), dispozițiile decretului doar limitează în timp transmiterea succesivă a drepturilor de autor și nu reglementează regimul transmiterii succesorale a drepturilor de autor, așa cum susține neîntemeiat instanța.

De altfel, din interpretarea textului de lege (al art. 6), se înțelege că "la moartea autorului sau vreunuia din coautori" drepturile de autor se transmit conform dispozițiilor Codului civil, însă numai limitat în timp, limita care se stabilește în raport de moștenitorii autorului chemați la moștenire (adică cei care au vocație succesorală la momentul morții autorului). Astfel, dacă la momentul dezbaterii succesiunii autorului, au vocație succesorală soția și fii autorului (cum este cazul în speța), atunci, potrivit art. 6, soția autorului va moșteni drepturile de autor pe tot timpul vieții (termen cert și nesigur ce depinde de durata de viață a soției), iar fii autorului (descendenții) vor moșteni drepturile de autor pe timp de 50 de ani (termen cert și sigur).

La o analiză mai atentă a dispozițiilor Legii dreptului de autor, se poate constata că art. 6 din decret instituie reguli speciale numai în privința caracterului temporar al dreptului de autor dobândit prin moștenire cu consecința imposibilității retransmiterii prin succesiune (sau alt mod) după expirarea termenului prevăzut de lege, ca urmare a faptului că după acest termen se stinge dreptul însuși. Astfel, regula în materia dreptului de autor a fost și este aceea că, la moartea autorului drepturile patrimoniale se transmit prin moștenire, potrivit legii civile, pe o perioadă de timp, "începând cu 1 ianuarie al anului următor morții autorului".

Ca urmare a acestui fapt, sub toate aspectele legate de transmisiunea legală sau testamentară a acestor drepturi, respectiv stabilirea cotelor succesorale, a vocației succesorale, eventual a rezervei, sunt guvernate de legea civilă care reprezintă dreptul comun în materie. De aceea, cu privire la categoria drepturilor patrimoniale de autor nu se poate spune că se aplică o lege specială în privința transmisiunii lor prin moștenire.

S.E. (încadrată de instanța la categoria "alți moștenitori") nu a fost chemată la dezbaterea succesiunii autorului defunct pentru că nu avea vocație succesorală la moartea acestuia (fiind înlăturată de soțul său, S.M., fiul autorului) și pentru acest motiv instanța nu ar fi trebuit să analizeze calitatea de moștenitor al defunctei S.E. față de autorul M.S.

În acord cu această opinie juridică este și Decizia nr. 242 din 29 ianuarie 1974, în sensul că "prin noțiunea de "descendenți" (folosită în art. 6 din Decret) s-a înțeles descendenții autorului, dar nu și descendenții acestora, după cum tot raportată la autorul operei este făcută și referirea la soțul supraviețuitor, la ascendenți și ceilalți moștenitori".

Din înscrisurile de la dosar reiese că S.E. l-a moștenit pe soțul ei, M.S., iar patrimoniul succesoral a fost transmis acesteia, după dispozițiile Codului civil, indiferent de natura și/sau proveniența dreptului patrimonial de autor, Notariatul notând în CM 1876 din 18 decembrie 1987 doar limita temporară de exercitare a dreptului de autor ("drepturile patrimoniale de autor soția le poate exercita în continuare până la împlinirea celor 50 de ani de la moartea autorului defunct M.S.").

Tot potrivit caracterului unitar al dreptului succesoral, S.E. a transmis prin legatar patrimoniul succesoral, incluzând și drepturile de autor, fapt dovedit prin CM nr. 826/1992.

Conform art. 6 din decret, drepturile de autor moștenite de S.M., fiul autorului, aveau durata de 50 de ani, astfel că termenul de protecție asupra operei expira la data de 01 ianuarie 2012.

Întrucât regimul aplicabil drepturilor de autor a fost modificat prin Legea nr. 8/1996, modificându-se și termenul de protecție al operelor potrivit art. 25 alin. (1) din lege, iar în temeiul art. 149 alin. (3) din lege, termenul de protecție s-a prelungit de la 50 la 70 de ani pentru operele pentru care nu au expirat termenele de protecție stabilite de legislația anterioară (cum este cazul în speță), opera lui M.S. va fi încă sub protecție până la data de 01 ianuarie 2032.

Întrucât în fond s-a dezbătut natura juridică a termenelor prevăzute de art. 6 din decret, reiterează ideea că aceste termene definesc întinderea protecției drepturilor patrimoniale de autor (fiind numite în noua legislație ca termene de protecție a drepturilor de autor), opinia fiind întărită chiar de art. 8 din decret ("la expirarea termenelor prevăzute la art. 6 și 7 sau, în lipsă de moștenitori, din momentul morții autorului, dreptul patrimonial de autor se stinge") și de art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

Deși reclamanta a pretins că termenele prevăzute de art. 6 din decret sunt termene de transmitere succesorală, distincte de termenele de protecție a drepturilor de autor, această argumentație a fost respinsă în mod întemeiat de către instanță.

În concluzie, se solicită să se constate că în mod legal, la eliberarea celor două certificate de moștenitor (CM 1876 din 18 decembrie 1987 și CM 826/1992), Notariatul a avut în vedere dreptul comun în materia succesiunii și că întocmai au fost respectate limitele temporare ale dreptului de autor, așa cum aceasta au fost reglementate de-a lungul vremii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 282 C. proc. civ.

Cererea de apel a fost timbrată cu 26 RON, taxă judiciară de timbru și 2,5 RON, timbru judiciar.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel la data de 05 martie 2010 (data poștei) și reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, solicitând admiterea apelului.

În motivarea cererii de apel, au fost invocate următoarele:

Intimatele-pârâte nu au vocație succesorală pentru cotele de succesiune a drepturilor de autor ce au aparținut defunctului scriitor M.S., precizate în cererea introductivă de instanță.

Drepturile de autor au aparținut defunctului scriitor M.S., ce a decedat la data de 19 octombrie 1961.

Potrivit dispozițiilor art. 6 lit. a) și b) din Decretul nr. 321/1956, ce reglementa transmiterea succesorală pe termene a drepturilor de autor, în vigoare la data decesului defunctului scriitor M.S., vocația succesorală pentru drepturile de autor lăsate de către acesta aparținea copiilor acestuia, M.D.I., P.P., S.E., S.M., C.L. și Ș.T., pe o perioadă de 50 de ani, în cotă de 3/24, și soției supraviețuitoare a acestuia, S.V., pe tot timpul vieții acesteia, în cotă de 6/24, succesiunea fiind dezbătută în cadrul Notariatului de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961, Certificat de moștenitor nr. X din 1961.

Astfel, dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 stabilesc, în raport de data decesului autorului, următoarea modalitate de transmitere succesorală pe termene a drepturilor patrimoniale de autor:

"La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: soțului și ascendenților autorului, pe tot timpul vieții fiecăruia; descendenților, pe timp de 50 ani; celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moștenire."

"La data deschiderii moștenirii, respectiv data morții autorului, se stabilesc, indiferent de momentul soluționării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau judecătorească, persoanele chemate a moșteni, capacitatea lor succesorală și drepturile ce li se cuvin asupra moștenirii; data la care începe curgerea termenului de 6 luni de prescripție a dreptului de opțiune succesorală (art. 700 C. civ.); legea care se va aplica dezbaterii moștenirii în cazul conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivității legii, art. 1 C. civ.)."

Certificatul de moștenitor nr. X din 1961 eliberat de Notariatului de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 a stabilit transmiterea succesorală a drepturilor patrimoniale de autor conform Decretului nr. 321/1956.

Transmiterile ulterioare a drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului scriitor M.S. au încălcat prevederile exprese de exercitare a drepturilor de autor consacrate de actul normativ special de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor.

Astfel, cota de 6/24 din drepturile de autor dobândite de S.V., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului scriitor M.S., decedată la data de 27 iulie 1985, ce a dobândit drepturile de autor pe tot timpul vieții în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. a), conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu puteau forma obiect de transmitere succesorală ulterioară având caracter viager; cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V., în calitate de legatar universal, de pe urma defunctei S.E. (noră a defunctului scriitor), decedată la data de 10 februarie 1992, soția lui S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al defunctului scriitor M.S., ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiectul transmiterii succesorale având în vedere faptul că drepturile de autor au caracter personal, putând fi transmise doar descendenților autorului.

Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de Ș.T. în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soțul supraviețuitor, fiind transmisibile doar descendenților acesteia; cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de C.L. în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 08 martie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soțul postdecedat C.N. și nepoata de soră a acesteia, H.S.C., precum și către P.P., S.E., S.T., în calitate de surori ale acesteia, fiind transmisibile doar descendenților acesteia; cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de S.E., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 01 decembrie 1995, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către nepoata de soră a acesteia, H.S.C. și către P.P., în calitate de soră postdecedată a acesteia, fiind transmisibile doar descendenților acesteia; cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de P.P. în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 02 octombrie 2003, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare, fiind transmisibile doar descendenților acesteia, și nu către H.S.C., în calitate de nepoată de soră predecedată.

Astfel, Certificatul de moștenitor din 06 iulie 2004 eliberat de Biroul Notarului Public "M.R." pentru succesiunea defunctei P.P. nu respectă modalitatea de transmitere succesorală stabilită de Decretul nr. 321/1956.

În aceleași condiții, Certificatul de moștenitor din 27 februarie 2008 eliberat de Biroul Notarial Public "N." privind pe defunctele C.L., Ș.T. și S.E., fiice ale marelui scriitor M.S. ce au dobândit drepturile de autor pe termen de 50 de ani nu respectă dispozițiile de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor prevăzute de Decretul nr. 321/1956.

Mai mult decât atât, Certificatul de moștenitor din 27 februarie 2008 eliberat de Biroul Notarial Public "N.", ignorând dezbaterea succesorală a fiicei scriitorului, Ș.T., ce a avut loc la Notariatul de Stat Sector 1 în Dosarul nr. 2867/1992 conform Certificatului de moștenitor din 05 noiembrie 1992, reintroduce în dezbare succesorală aceste drepturi situație inadmisibilă ce încalcă în mod flagrant dispozițiile legale în materie de dezbatere succesorală.

În ceea ce privește drepturile de autor dobândite de G.V. pe o perioadă de 15 ani, în ipoteza în care s-ar admite modalitatea de transmitere succesorală indicată în Certificatul de moștenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, aceste drepturi de autor s-au împlinit în patrimoniul intimatei-pârâte.

În ceea ce privește aplicarea succesivă a legislației drepturilor de autor în materie succesorală, se arată că Decretul nr. 321/1956 promovat în sistemul legislativ de chiar defunctul scriitor M.S., a statuat transmiterea succesorală a drepturilor de autor pe termene expres prevăzute de actul normativ și consacrând caracterul personal a transmiterii acestora.

Instanța de fond nu a analizat în mod corect legislația aplicabilă certificatelor de moștenitor, respectiv legea de transmitere succesorală și de proprietate intelectuală în vigoare la data morții autorului.

Astfel, nu a stabilit pe fiecare transmitere succesorală, începând cu data morții autorului, regimul juridic aplicabil drepturilor de autor pentru fiecare dobânditor al drepturilor de proprietate intelectuală omițând să răspundă cerințelor acțiunii formulate.

Instanța de fond nu a stabilit, în raport de fiecare cotă de moștenitor transmisă, situația actuală a drepturilor de autor având în vedere că soția defunctului scriitor exercita doar cu caracter viager drepturile de autor dobândite prin succesiune pe tot timpul vieții acesteia, iar în cazul celorlalți moștenitori drepturile de autor puteau fi exercitate numai în condițiile prevăzute de Decretul nr. 321/1956.

Instanța de fond în procesul soluționării cererii nu a ținut cont de faptul că drepturile de autor dobândite în temeiul Decretului nr. 321/1956 de către moștenitori nu puteau suferi transformări ulterioare care să permită retransmiterea pe cale succesorală. Se exemplifică cu situația dreptului viager de autor care nu poate forma obiect de retransmitere succesorală prin succesiune legală sau testamentară.

Sub un alt aspect, se arată că instanța de fond nu a analizat caracterul imperativ al dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 321/1956, în sensul că între clasele de moștenitori expres prevăzute de actul normativ nu puteau avea loc transmiteri succesorale reciproce, și anume: de la ascendenți/soția supraviețuitoare a autorului (drept viager) către descendenții defunctului scriitor; de la descendenții defunctului scriitor către soțiile supraviețuitoare ale acestor descendenți deoarece Decretul nr. 321/1956 dispunea expres transmiterea dreptului de autor numai descendenților autorului, nu și soțiilor supraviețuitoare ale acestor descendenți; în cazul moștenitorilor evidențiați în dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 321/1956 dreptul de autor nu mai putea forma obiect de retransmitere succesorală.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 s-au prelungit doar termenele de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, nu și cele de transmitere succesorală a acestora în modalitățile stabilite de legislația anterioară, respectiv Decretul nr. 321/1956, prevederile exprese ale art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 stabilind faptul că "actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform aceleia".

Termenul de protecție al drepturilor de autor consacrat de Convenția de la Berna, de 50 de ani, s-a prelungit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, la 70 de ani, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996, conferind exercițiul drepturilor patrimoniale de autor, în lipsa moștenitorilor, organismului de gestiune colectivă din domeniul specific de creație al autorului, dând relevanță principiului cofraternității ce operează în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.

Astfel, în cazul cotelor de succesiune în care dreptul de autor a fost exercitat viager, cu precădere acest drept revine spre gestiune organismului de gestiune colectivă (cofraternilor), având în vedere că exercitarea drepturilor de autor s-a realizat, în acest caz, complet, pe tot timpul vieții dobânditorilor.

Față de acest aspect de legalitate, apartenența exercițiului drepturilor de autor ale defunctului scriitor M.S., în cotele precizate în acțiune, revine C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor până la împlinirea termenului de protecție de 70 de ani, termen calculat de la data decesului autorului, în funcție de legislațiile succesive în timp a drepturilor de autor.

Cererea de apel a fost timbrată cu 26 RON, taxă judiciară de timbru și 2,5 RON, timbru judiciar.

Apelanta C. a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelanta G.V., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Apelanta G.V. a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelanta C., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Intimata H.S.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de C., ca nefondat.

Analizând cauza de față prin prisma motivelor de apel invocate de apelante, a apărărilor formulate de intimați și a probelor administrate, Curtea a constatat următoarele:

În fapt, după moartea scriitorului M.S., care a intervenit la data de 19 octombrie 1961, a fost dezbătută succesiunea acestuia, fiind emis Certificatul de moștenitor nr. X din 1961 de Notariatul de Stat al Raionului I. V. Stalin.

Prin acest certificat de moștenitor, s-a constatat că pentru drepturile de autor asupra operelor literare ale defunctului scriitor, au rămas următorii moștenitori legali de pe urma acestuia: 1) S.V., în calitate de soție, căreia îi revine cota de 6/24; 2) M.D.I., fiică; 3) P.P., fiică; 4) S.E., fiică; 5) S.M., fiu; 6) C.L., fiică; 7) Ș.T., fiică.

Fiecăruia dintre copii, conform mențiunii din certificatul de moștenitor, i-a revenit câte o cotă de 3/24 din drepturile de autor, pe timp de 50 de ani, calculabil de la 1.X.1961, conform dispozițiilor art. 6 lit. b) din Decretul nr. 321/1956.

Soția supraviețuitoare, S.V., a decedat la data de 27 iulie 1985, conform mențiunii din certificatul de deces.

De pe urma defunctei Ș.T., decedată la data de 20 septembrie 1992, a fost eliberat Certificatul de moștenitor nr. Y din 1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 1, conform căruia unicul moștenitor al acesteia a rămas Ș.P., pentru drepturile de autor ce încep să curgă de la data de 11 ianuarie 1993, pe o perioadă de 19 ani.

De pe urma defunctei S.E., decedată la data de 10 februarie 1992, a fost eliberat Certificatul de moștenitor nr. Z din 1992 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 1, conform căruia unica moștenitoare a acesteia a rămas pârâta G.V., pentru drepturile de autor ce încep să curgă de la data de 01 ianuarie 1993 pe o perioadă de 15 ani, fără a depăși 50 de ani de la decesul lui M.S.

De pe urma defunctei C.L., decedată la data de 08 martie 1992, a fost eliberat Certificatul de moștenitor nr. A din 2008 de Biroul Notarial Public N., conform căruia de pe urma acesteia au rămas ca moștenitori numiții C.N., H.S.C., P.P., S.E., Ș.T., pentru cota de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor rezultate din operele defunctului scriitor. Prin același certificat a fost dezbătută (din nou) succesiunea defunctei Ș.T., stabilindu-se ca moștenitori numiții H.S.C., P.P. și S.E. De asemenea, de pe urma defunctei S.E., decedată la data de 01 decembrie 1995, au rămas ca moștenitori H.S.C. și P.P., conform aceluiași certificat.

De pe urma defunctei M.D.I., decedată la data de 11 ianuarie 1986, a fost eliberat Certificatul de moștenitor nr. B din 1986 de Notariatul de Stat al Sectorului 1, conform căruia de pe urma acesteia a rămas ca moștenitoare numita H.S.C. De pe urma defunctei P.P., decedată la data de 02 octombrie 2003, a fost eliberat Certificatul de moștenitor nr. C din 2004 de Biroul Notarial Public M.R., conform căruia de pe urma acesteia au rămas ca moștenitori numiții H.S.C., D.I. și D.T.D., pentru cota indiviză de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor calculate până la împlinirea termenului de 70 de ani, începând cu data de 01 ianuarie 1962.

De pe urma defunctului S.M., decedat la data de 13 noiembrie 1986, a fost eliberat Certificatul de moștenitor nr. D din 1987 de Notariatul de Stat al Sectorului 1, conform căruia de pe urma acestuia a rămas ca moștenitor numita S.E., pentru drepturile patrimoniale de autor rezultate din operele defunctului scriitor, până la împlinirea celor 50 de ani de la decesul autorului.

În ședința publică de la data de 09 septembrie 2010, apelanta C. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei H.S.E., excepție calificată de Curte ca fiind un motiv de ordine publică în apel, față de faptul că nu s-a invocat ca atare, prin motivele de apel, deși motivarea pe excepție, invocată de apelanta-reclamantă se regăsește în cuprinsul motivelor de apel.

În motivarea excepției, apelanta a arătat că această excepție vizează actele notariale, apreciind că nu pot exista două acte notariale, respectiv două certificate de moștenitor.

Curtea a analizat această excepție împreună cu motivul de apel legat de constatarea nulității celor două certificate de moștenitor care se suprapun, dezbătând aceeași succesiune.

Cu privire la apelul formulat de apelanta C., Curtea constată următoarele:

S-a invocat, în primul rând, faptul că transmiterile ulterioare ale drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului scriitor M.S. au încălcat prevederile exprese de exercitare a drepturilor de autor consacrate de actul normativ special de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor.

Pentru a răspunde acestui prim motiv de apel, Curtea a realizat o analiză a modului de transmitere a drepturilor de autor, conform dispozițiilor legale în vigoare la data deschiderii succesiunii autorului, și apoi conform dispozițiilor legale ce s-au succedat în timp.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Decretul nr. 321/1956, "la moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: soțului și ascendenților autorului, pe tot timpul vieții fiecăruia; descendenților, pe timp de 50 ani; celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moștenire."

Rezultă că, potrivit mențiunii din certificatul de moștenitor, descendenții scriitorului au dobândit exercițiul drepturilor de autor de pe urma acestuia pe o durată de 50 de ani, calculată de la data de 19 octombrie 1961.

Având în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din același decret, termenele prevăzute la lit. b) și c) se socotesc de la data de 1 ianuarie a anului următor morții autorului, Curtea a luat în considerare, ca și dată de începere a cursului termenului de protecție a drepturilor de autor, data de 01 ianuarie 1962, iar nu data de 19 octombrie 1961, care este menționată în certificatul de moștenitor.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială, potrivit cu care "până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte."

Or, durata efectivă a exercitării drepturilor patrimoniale de autor nu reprezintă un aspect prevăzut în mod obligatoriu ca și obiect al constatării de către notar și nu poate avea caracter de opozabilitate față de terți o astfel de mențiune, în măsura în care este eronată.

Cât timp, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Decretul nr. 321/1956, termenul de protecție începe să curgă de la data de 01 octombrie 1962, Curtea a calculat acest termen de la data prevăzută în lege, cu atât mai mult cu cât rațiunea textului este aceea că dreptul patrimonial există pentru moștenitor de la data decesului autorului, dar curgerea termenului de protecție începe din prima zi a anului următor decesului autorului, ca formă de protecție suplimentară a moștenitorului (acesta beneficiind de un termen de grație - evident, în favoarea sa - între momentul decesului autorului și momentul începerii calculării acestui termen de protecție).

În plus, indiferent de data de începere a acestui termen (19 octombrie 1961 sau 01 ianuarie 1962) termenul de 50 ani ar fi expirat la data de 19 octombrie 2011 sau de 01 ianuarie 2012, pentru ambele variante, raționamentul Curții rămânând valabil.

La data deschiderii moștenirii, respectiv data morții autorului, se stabilesc, indiferent de momentul soluționării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau judecătorească, persoanele chemate a moșteni, capacitatea lor succesorală și drepturile ce li se cuvin asupra moștenirii; data la care începe curgerea termenului de 6 luni de prescripție a dreptului de opțiune succesorală (art. 700 C. civ.); legea care se va aplica dezbaterii moștenirii în cazul conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivității legii, art. 1 C. civ.).

Ca urmare a apariției Legii nr. 8/1996, prin art. 149 alin. (3) (în forma inițială a acestui text) s-a statuat că "durata drepturilor de exploatare asupra operelor create de autorii decedați înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care au expirat termenele de protecție se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta lege; prelungirea produce efecte numai de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

Astfel, în forma inițială a acestui text, art. 149 alin. (3) nu era incident cauzei de față, termenul de exercitare a drepturilor de autor de către descendenți nefiind expirat la data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, respectiv 26 iunie 1996.

Ulterior, prin art. 128 din Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, alin. (3) a fost modificat în următorul sens: "durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta lege; prelungirea produce efecte numai de la intrarea în vigoare a prezentei legi" (această lege a intrat în vigoare la 30 august 2004).

Or, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, în forma sa în vigoare conform modificării aduse prin Legea nr. 285/2004, "drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștință publică în mod legal. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație."

Astfel, conform prevederilor noii legi, s-a prelungit termenul de protecție a operelor după moartea autorului, de la 50 la 70 de ani (calculați de la 01 ianuarie 1962, așa cum s-a arătat mai sus), cei 70 de ani urmând să expire abia la 01 ianuarie 2032, așa cum a reținut și prima instanță.

Prin urmare, acest prim motiv de apel invocat de apelantul C., referitor la încălcarea prevederilor exprese consacrate de actul normativ special de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor este nefondat.

Cât privește argumentul apelantei, legat de cota de 6/24 din drepturile de autor dobândite de S.V., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului scriitor M.S., în sensul că nu putea forma obiect de transmitere succesorală ulterioară, având caracter viager, Curtea a precizat că va răspunde acestui argument odată cu analizarea motivului 8 de apel.

În al doilea rând, apelanta invocă, referitor la cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V. în calitate de legatar universal, de pe urma defunctei S.E. (noră a defunctului scriitor), decedată la data de 10 februarie 1992, soția lui S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al defunctului scriitor M.S., că nu putea forma obiectul transmiterii succesorale, având în vedere faptul că drepturile de autor au caracter personal, putând fi transmise doar descendenților autorului. În ceea ce privește drepturile de autor dobândite de G.V. pe o perioadă de 15 ani, în ipoteza în care s-ar admite modalitatea de transmitere succesorală indicată în Certificatul de moștenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, aceste drepturi de autor s-au împlinit în patrimoniul intimatei-pârâte.

Curtea a constatat că pe acest aspect este formulat și apelul pârâtei G.V., motiv pentru care l-a analizat împreună cu cele două motive de apel.

În al treilea rând, pentru cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de Ș.T., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, s-a invocat faptul că nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soțul supraviețuitor, fiind transmisibile doar descendenților acesteia.

Conform Certificatului de moștenitor nr. E din 1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1, unicul moștenitor al defunctei Ș.T. a rămas Ș.P., pentru drepturile de autor ce încep să curgă de la data de 11 ianuarie 1993 pe o perioadă de 19 ani.

Apelanta a mai invocat faptul că Certificatul de moștenitor din 27 februarie 2008 eliberat de Biroul Notarial Public "N.", ignorând dezbaterea succesorală a fiicei scriitorului, Ș.T., ce a avut loc conform Certificatului de moștenitor din 05 noiembrie 1992, reintroduce în dezbatere succesorală aceste drepturi, situație ce încalcă în mod flagrant dispozițiile legale în materie de dezbatere succesorală.

Într-adevăr, de pe urma defunctei C.L., decedată la data de 08 martie 1992, a fost eliberat Certificatul de moștenitor nr. A din 2008 de Biroul Notarial Public N., conform căruia de pe urma acesteia au rămas ca moștenitori numiții C.N., H.S.C., P.P., S.E., Ș.T., pentru cota de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor rezultate din operele defunctului scriitor. Prin același certificat, a fost dezbătută (din nou) succesiunea defunctei Ș.T., stabilindu-se ca moștenitori numiții H.S.C., P.P. și S.E.

În ceea ce privește dualitatea dezbaterilor succesorale, Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii.

Într-o astfel de situație, apelanta nu are un folos material ca urmare a constatării existenței unor alți moștenitori decât cei menționați în certificat, cât timp existența în sine a unor moștenitori (oricare ar fi aceia) este de natură să înlăture dreptul subsecvent al apelantei reglementat de dispozițiile art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 ("dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație").

Astfel, acest motiv de apel, și implicit de anulare a Certificatului de moștenitor nr. A din 2008, este nefondat.

Pentru aceleași considerente, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei H.S.E. a fost apreciată ca neîntemeiată, neexistând o anulare a unuia din cele două certificate, intimata figurând în cuprinsul certificatelor de moștenitor, aceasta își justifică legitimarea procesuală pasivă.

În plus, dincolo de faptul că intimata figurează în Certificatul de moștenitor nr. A din 2008, aceasta mai figurează și în Certificatul de moștenitor nr. C din 2004, cu privire la care nu se mai pune problema unor dezbateri suprapuse.

Cât privește motivul de apel legat de faptul că dreptul de autor nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soțul supraviețuitor, fiind transmisibile doar descendenților acesteia, Curtea a reținut că numita Ș.T. dobândise, potrivit legii, o cotă de 3/24 din drepturile de autor, pe timp ce 50 de ani, calculabil de la 1 ianuarie 1962 și expirând la 1 ianuarie 2012, conform dispozițiilor art. 6 lit. b) din Decretul nr. 321/1956.

Astfel, la data decesului acesteia, survenit la 20 septembrie 1992 (înainte de intrarea în vigoare a prelungirii cu 20 ani a termenului prin Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 285/2004), defuncta era încă în termenul de exercitare a drepturilor patrimoniale de autor, din care mai rămăsese o durată de circa 20 ani. În mod corect, în Certificatul de moștenitor nr. Y din 1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1, s-a constatat că drepturile de autor ce încep să curgă (mai riguros fiind că acestea continuă să curgă) de la data de 11 ianuarie 1993, pe o perioadă de 19 ani.

Prin urmare, Curtea a constatat că Decretul nr. 321/1956 nu a introdus o modificare cu privire la ordinea succesorală și nici vreo interdicție sau limitare de transmisiune mai departe a drepturilor de autor, singura circumstanțiere făcută de lege fiind aceea a duratei termenelor în funcție de moștenitorii direcți ai defunctului. Astfel, prevederile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 se aplică numai cu privire la data deschiderii succesiunii autorului, neputând fi extinse și la transmisiunile ulterioare.

Susținerea apelantei în sensul că descendenta autorului nu putea transmite mai departe dreptul de autor decât tot unui descendent al său, este lipsită de temei legal.

În concluzie, motivul de apel legat de anularea Certificatului de moștenitor nr. E din 1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1, este nefondat.

În al patrulea rând, apelanta a arătat, referitor la cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de C.L., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 08 martie 1992, că nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soțul postdecedat C.N. și nepoata de soră a acesteia, H.S.C., precum și către P.P., S.E., S.T., în calitate de surori ale acesteia, fiind transmisibilă doar descendenților acesteia.

De pe urma defunctei C.L., decedată la data de 08 martie 1992, a fost eliberat Certificatul de moștenitor nr. A din 2008 emis de Biroul Notarial Public N., conform căruia de pe urma acesteia au rămas ca moștenitori numiții C.N., H.S.C., P.P., S.E., Ș.T. pentru cota de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor rezultate din operele defunctului scriitor.

Curtea a respins ca nefondat acest motiv de apel, legat de nulitatea Certificatului de moștenitor nr. A din 2008 de Biroul Notarial Public N., pentru argumentele expuse în ultima parte a motivului de apel anterior, raționamentul părții și răspunsul instanței la acest raționament fiind identice.

În al cincilea rând, apelanta a arătat, referitor la cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de S.E., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 01 decembrie 1995, că nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către nepoata de soră a acesteia, H.S.C., și către P.P., în calitate de soră postdecedată a acesteia, fiind transmisibile doar descendenților acesteia.

Prin Certificatul de moștenitor nr. A din 2008 emis de Biroul Notarial Public N., de pe urma defunctei S.E., decedată la data de 01 decembrie 1995, au rămas ca moștenitori H.S.C. și P.P., conform aceluiași certificat.

Curtea a respins ca nefondat și acest motiv de apel, legat de nulitatea Certificatului de moștenitor nr. A din 2008 emis de Biroul Notarial Public N., pentru argumentele avute în vedere la soluționarea motivului de apel anterior, raționamentul părții și răspunsul instanței la acest raționament fiind identice.

În al șaselea rând, s-a arătat de către apelantă, referitor la cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de P.P., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 02 octombrie 2003, că nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare, fiind transmisibile doar descendenților acesteia, și nu către H.S.C., în calitate de nepoată de soră predecedată.

De pe urma defunctei P.P., decedată la data de 02 octombrie 2003, a fost eliberat Certificatul de moștenitor nr. C din 2004 de Biroul Notarial Public M.R., conform căruia de pe urma acesteia au rămas ca moștenitori numiții H.S.C., D.I. și D.T.D., pentru cota indiviză de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor calculate până la împlinirea termenului de 70 de ani, începând cu data de 01 ianuarie 1962.

Curtea a respins ca nefondat și acest motiv de apel, legat de nulitatea Certificatului de moștenitor nr. C din 2004 emis de Biroul Notarial Public M.R., pentru argumentele avute în vedere la soluționarea motivului de apel anterior, raționamentul părții și răspunsul instanței la acest raționament fiind identice.

Curtea a răspuns în continuare criticilor invocate de apelantă la punctul II din cererea de apel, referitoare la aplicarea succesivă a legislației drepturilor de autor.

Apelanta a arătat că instanța de fond nu a analizat în mod corect legislația aplicabilă certificatelor de moștenitor, respectiv legea de transmitere succesorală și de proprietate intelectuală în vigoare la data morții autorului.

Dincolo de aspectul general al acestei critici, care face dificilă exercitarea controlului judiciar, Curtea a răspuns acestui argument la punctul 1 din prezenta motivare.

S-a arătat că instanța nu a stabilit pe fiecare transmitere succesorală, începând cu data morții autorului, regimul juridic aplicabil drepturilor de autor pentru fiecare dobânditor al drepturilor de proprietate intelectuală, omițând să răspundă cerințelor acțiunii formulate.

Curtea a constatat că acest motiv de apel este nefondat, cât timp prima instanță a analizat fiecare succesiune în parte, precum și fiecare certificat de moștenitor în parte, în ciuda faptului că cererea de chemare în judecată s-a limitat la solicitarea de anulare a 5 certificate de moștenitor, fără indicarea pentru fiecare în parte, în mod concret, a cauzelor nulității.

Instanța de fond nu a stabilit, în raport de fiecare cotă de moștenitor transmisă, situația actuală a drepturilor de autor, având în vedere că soția defunctului scriitor exercita doar cu caracter viager drepturile de autor dobândite prin succesiune pe tot timpul vieții acesteia, iar în cazul celorlalți moștenitori drepturile de autor puteau fi exercitate numai în condițiile prevăzute de Decretul nr. 321/1956.

Cu privire la drepturile succesorale ale soției supraviețuitoare a autorului, Curtea a reținut că aceasta a decedat la 27 iulie 1985, dată la care au încetat drepturile patrimoniale ale acesteia.

Din interpretarea dispozițiilor art. 6 din Decretul nr. 321/1956, Curtea a reținut că dreptul moștenit de soția supraviețuitoare, ca și drept viager, a încetat odată cu decesul acesteia.

Potrivit dispozițiilor înscrise în teza a II-a art. 25 alin. (1) C. proc. civ. (forma inițială), "dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație", vocația de excepție conferită prin teza a II-a a art. 25 din Legea nr. 8/1996 organismelor de gestiune colectivă - de a exercita drepturile patrimoniale de autor aflate în acele succesiuni ale autorilor ce nu au fost culese de moștenitori ai acestora - este subsumată de legiuitor în termeni clari condiției de inexistență a oricăror moștenitori ai autorului (a cărui succesiune se deschide sub imperiul acestei reglementări legale).

Fiind derogatorie de la reglementările de drept comun ce privesc materia moștenirilor vacante, această vocație specială nu poate fi extinsă prin analogie, sau pe cale de interpretare și în privința altor succesiuni, cum sunt cele lăsate de moștenitorii (acceptanți) ai autorului, și nici nu poate fi valorificată în privința acelor succesiuni deschise înainte de intrarea în vigoare a acestei reglementări.

Prin urmare, încetarea drepturilor de autor care au revenit soției supraviețuitoare, ca urmare a decesului acesteia, nu este de natură să facă aplicabilă în speță ipoteza din art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996.

Cu privire la drepturile de autor ale celorlalți moștenitori (descendenții autorului), Curtea a răspuns deja, analizând motivele 3, 4, 5 și 6 de apel.

Apelanta a mai arătat că instanța de fond, în procesul soluționării cererii, nu a ținut cont de faptul că drepturile de autor dobândite în temeiul Decretului nr. 321/1956 de către moștenitori nu puteau suferi transformări ulterioare care să permită retransmiterea pe cale succesorală. Se exemplifică cu situația dreptului viager de autor care nu poate forma obiect de retransmitere succesorală prin succesiune legală sau testamentară.

Curtea a răspuns acestei critici la punctul anterior, prin aceea că încetarea drepturilor de autor care au revenit soției supraviețuitoare, ca urmare a decesului acesteia, nu este de natură să facă aplicabilă ipoteza din art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996.

Sub un alt aspect, se arată că instanța de fond nu a analizat caracterul imperativ al dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 321/1956, în sensul că între clasele de moștenitori expres prevăzute de actul normativ nu puteau avea loc transmiteri succesorale reciproce și anume: de la ascendenți/soția supraviețuitoare a autorului (drept viager) către descendenții defunctului scriitor; de la descendenții defunctului scriitor către soțiile supraviețuitoare ale acestor descendenți, deoarece Decretul nr. 321/1956 dispunea expres transmiterea dreptului de autor numai descendenților autorului, nu și soțiilor supraviețuitoare ale acestor descendenți; în cazul moștenitorilor evidențiați în dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. c din Decretul nr. 321/1956, dreptul de autor nu mai putea forma obiect de retransmitere succesorală.

Curtea a constatat, pe lângă argumentele deja reținute în cadrul considerentelor de la punctele 3, 4, 5 și 6 din prezenta decizie, că susținerea apelantei potrivit căreia i-ar aparține drepturile de autor asupra operelor create de scriitorul M.S., ca și consecință a faptului că moștenitorii descendenți nu ar fi putut (re)transmite drepturile din această categorie către proprii lor succesori, este fundamentată pe extinderea sferei de aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, dincolo de limitele ce rezidă din dispozițiile ei exprese și în dezacord cu principiile generale de drept, potrivit cărora legea civilă dispune numai pentru viitor și excepțiile sunt de strictă aplicare și interpretare.

Astfel, art. 6 alin. (1) din decret nu prevede nicio interdicție de transmisiune de la soția supraviețuitoare la descendenți, ci o stingere a drepturilor de autor dobândite de soția supraviețuitoare, prin decesul acesteia (ceea ce duce, oricum, la imposibilitatea transmisiunii unui drept, indiferent de succesor).

De asemenea, nu prevede nicio interdicție de transmisiune de la descendenți către proprii lor succesori, ca urmare a retransmiterii succesiunii (principiu de devoluțiune succesorală ce nu este exclus în mod expres); nici pentru categoria de la art. 6 alin. (1) lit. c), nu se prevede vreo interdicție specială, argumentul apelantei rezultând dintr-o extindere nejustificată a textului de lege.

Apelanta mai arată că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, s-au prelungit doar termenele de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, nu și cele de transmitere succesorală, în modalitățile stabilite de legislația anterioară, respectiv Decretul nr. 321/1956, prevederile exprese ale art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, stabilind faptul că "actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform aceleia".

Curtea a mai constatat că dispozițiile art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 trebuie înțelese și aplicate în sensul că nu se șterg efectele produse sub imperiul legii anterioare, dar nu pot fi aplicate cu ignorarea dispozițiilor art. 149 alin. (3), care se referă în mod expres la ipoteza conflictului de legi civile în timp, și deci la ipoteza ivită în prezenta speță.

De altfel, nici nu s-a reținut de către prima instanță că există o prelungire a termenelor de transmitere succesorală, ci numai a termenelor de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, astfel încât critica apelantei a fost considerată neîntemeiată și din acest punct de vedere.

În ceea ce privește motivul de apel legat de faptul că apartenența exercițiului drepturilor de autor ale defunctului scriitor M.S. revin C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor până la împlinirea termenului de protecție de 70 de ani, termen calculat de la data decesului autorului, în funcție de legislațiile succesive în timp a drepturilor de autor, Curtea a reținut că este nefondat, pentru toate argumentele menționate anterior.

Astfel, față de dispozițiile înscrise în teza a II-a a art. 25 alin. (1) C. proc. civ. (forma inițială), "dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație", vocația de excepție conferită prin teza a II-a a art. 25 din Legea nr. 8/1996 organismelor de gestiune colectivă - de a exercita drepturile patrimoniale de autor aflate în acele succesiuni ale autorilor ce nu au fost culese de moștenitori ai acestora - este subsumată de legiuitor în termeni clari condiției de inexistență a oricăror moștenitori ai autorului (a cărui succesiune se deschide sub imperiul acestei reglementări legale).

Fiind derogatorie de la reglementările de drept comun ce privesc materia moștenirilor vacante, această vocație specială nu poate fi extinsă prin analogie, sau pe cale de interpretare și în privința altor succesiuni, cum sunt cele lăsate de moștenitorii (acceptanți) ai autorului.

Rezultă că, indirect, indiferent de modul de soluționare a cererilor de anulare a certificatelor de moștenitor atacate în cauză, ipoteza din textul de lege nu poate fi întrunită, textul având în vedere decesul autorului fără moștenitori, iar nu ipoteza moștenitorilor autorului rămași ei înșiși fără moștenitori.

Cu privire la apelul formulat de pârâta G.V., Curtea a constatat următoarele:

Apelanta a criticat modul în care instanța a interpretat aplicarea art. 6 din Decretul nr. 321/1956, în sensul că S.E. nu ar fi putut transmite drepturile de autor prin legatar universal, înăuntrul termenului legal de protecție.

În fapt, de pe urma defunctului S.M., decedat la data de 13 noiembrie 1986, a fost eliberat Certificatul de moștenitor nr. D din 1987 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1, conform căruia de pe urma acestuia a rămas ca moștenitor numita S.E., pentru drepturile patrimoniale de autor rezultate din operele defunctului scriitor până la împlinirea celor 50 de ani de la decesul autorului.

De pe urma defunctei S.E., decedată la data de 10 februarie 1992, a fost eliberat Certificatul de moștenitor nr. Z din 1992 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 1, conform căruia unicul moștenitor al acesteia a rămas pârâta G.V., pentru drepturile de autor ce încep să curgă de la data de 01 ianuarie 1993, pe o perioadă de 15 ani, fără a depăși 50 de ani de la decesul lui M.S.

Curtea a constatat că în mod greșit a reținut prima instanță faptul că titulara drepturilor de autor S.E., față de autorul M.S., având calitatea de noră, face parte din categoria "alți moștenitori", cărora li se aplică dispozițiile de la art. 6 lit. c), această categorie de moștenitori nemaiputând să transmită la rândul lor drepturile patrimoniale de autor.

Așa cum s-a reținut mai sus, Decretul nr. 321/1956 nu a instituit o nouă ordine succesorală, în mod evident, nora autorului neavând vocație succesorală legală la moștenirea acestuia.

Dar nașterea drepturilor de autor prevăzute de art. 6 din decret are loc la momentul deschiderii succesiunii, respectiv decesul autorului, astfel încât la acel moment se stabilesc: moștenitorii, precum și componența masei succesorale.

Este evident că, pentru retransmiterile succesorale ulterioare, se aplică dispozițiile de drept comun din materia succesorală, cu privire la durata protecției drepturilor de autor fiind născută vocația și stabilită durata acestora în funcție de criteriile de la data decesului autorului, transmisiunile succesorale ulterioare nu fac decât să schimbe titularul dreptului de autor, a cărui durată a fost stabilită inițial la data deschiderii succesiunii în raport de moștenitorul inițial al autorului.

Astfel, în mod eronat prima instanță a reapreciat durata de protecție a dreptului de autor în funcție de persoana succesorului subsecvent, cât timp autorul autoarei pârâtei era descendentul scriitorului, încadrându-se în dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din lege.

Pentru aceste motive, în mod greșit a dispus prima instanță constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de moștenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, cu privire la transmiterea drepturilor patrimoniale de autor de la S.E. către legatarul universal G.V.

Pentru identitate de rațiune, s-a constatat a fi nefondat și motivul de apel formulat de apelantul C., referitor la faptul că cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V., în calitate de legatar universal, de pe urma defunctei S.E. (noră a defunctului scriitor), decedată la data de 10 februarie 1992, soția lui S.M., decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al defunctului scriitor M.S., nu putea forma obiectul transmiterii succesorale, având în vedere faptul că drepturile de autor au caracter personal, putând fi transmise doar descendenților autorului.

În ceea ce privește argumentul apelantului C., în sensul că, în ipoteza în care s-ar admite modalitatea de transmitere succesorală indicată în Certificatul de moștenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, (drepturile de autor dobândite de G.V. pe o perioadă de 15 ani), aceste drepturi de autor s-au împlinit în patrimoniul intimatei-pârâte, Curtea a reținut că mențiunea din certificatul de moștenitor amintit nu poate fi reținută față de dispozițiile exprese ale legii.

Astfel, pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială, potrivit cu care "până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte."

Or, durata efectivă a exercitării drepturilor patrimoniale de autor nu reprezintă un aspect prevăzut în mod obligatoriu ca și obiect al constatării de către notar și nu poate avea caracter de opozabilitate față de terți o astfel de mențiune, în măsura în care este eronată.

Cât timp, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 321/1956, termenul de protecție este de 50 de ani, Curtea a avut în vedere durata stabilită conform legii (prelungită, conform raționamentelor pe larg expuse anterior, cu încă 20 de ani).

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul formulat de apelanta C. ca nefondat; a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă G.V.; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins în întregime acțiunea, ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., față de culpa procesuală a acesteia, a fost obligată apelanta-reclamantă C. la plata către apelanta-pârâtă G.V. a sumei de 5028,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând timbrajul aferent cererii de apel și onorariul de avocat conform chitanței nr. 15 din 09 septembrie 2010 eliberate de Cabinet de Avocat C.G.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și ipoteza aplicării greșite a legii și lipsa de temei legal.

Învederează că C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor exercită, în raport de situația succesorală a drepturilor de autor a titularilor de drepturi, următoarele atribuții: realizează, în condițiile art. 25 din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor și a drepturilor conexe, exercițiul drepturilor de autor potrivit principiului cofraternității atât pentru acele drepturi patrimoniale de autor pentru care s-au împlinit termenele de transmitere succesorală aferente autorilor decedați în sistemul legislației anterioare Decretului nr. 321/1956, cât și în situația inexistenței moștenitorilor pentru autorii decedați în sistemul Legii nr. 8/1996; repartizează, potrivit art. 130 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 numai titularilor de drepturi de autor remunerații cuvenite în urma exploatării operelor scrise.

Astfel, intimatele-pârâte nu au vocație succesorală pentru cotele de succesiune a drepturilor de autor ce au aparținut defunctului scriitor M.S., precizate în cererea introductivă de instanță.

Drepturile de autor au aparținut defunctului scriitor M.S. ce a decedat la data de 19 octombrie 1961.

Potrivit dispozițiilor art. 6 lit. a) și b) din Decretul nr. 321/1956, ce reglementa transmiterea succesorală pe termene a drepturilor de autor, în vigoare la data decesului defunctului scriitor M.S., vocația succesorală pentru drepturile de autor lăsate de către acesta aparținea copiilor acestuia M.D.I., P.P., S.E., S.M., C.L. și Ș.T., pe o perioadă de 50 de ani, în cotă de 3/24, și soției supraviețuitoare a acestuia, S.V., pe tot timpul vieții acesteia, în cotă de 6/24, succesiunea fiind dezbătută în cadrul Notariatului de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961, Certificat de moștenitor nr. X din 1961.

Astfel, dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 321/1956 stabilesc, în raport de data decesului autorului, următoarea modalitate de transmitere succesorală pe termene a drepturilor patrimoniale de autor:

"La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: soțului și ascendenților autorului, pe tot timpul vieții fiecăruia; descendenților, pe timp de 50 ani; celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moștenire. "

Precizează faptul că la data deschiderii moștenirii, respectiv data morții autorului, se stabilesc, indiferent de momentul soluționării dezbaterii succesorale, pe cale notarială sau judecătorească: persoanele chemate a moșteni, capacitatea lor succesorală și drepturile ce li se cuvin asupra moștenirii; data la care începe curgerea termenului de 6 luni de prescripție a dreptului de opțiune succesorală (art. 700 C. civ.); legea care se va aplica dezbaterii moștenirii în cazul conflictului în timp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivității legii, art. 1 C. civ.).

Certificatul de moștenitor nr. X din 1961 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 a stabilit transmiterea succesorală a drepturilor patrimoniale de autor conform Decretului nr. 321/1956.

Transmiterile ulterioare a drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului scriitor M.S. au încălcat prevederile exprese de exercitare a drepturilor de autor consacrate de actul normativ special de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor.

Astfel, cota de 6/24 din drepturile de autor dobândite de S.V., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului scriitor M.S., decedată la data de 27 iulie 1985, ce a dobândit drepturile de autor pe tot timpul vieții în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. a), conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului IV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu puteau forma obiect de transmitere succesorală ulterioară, având caracter viager.

Intimatele-pârâte nu au vocație concretă în nicio ipoteză legală la partea de succesiune rămasă de pe urma soției supraviețuitoare a autorului, în contextul intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 8/1996.

În raport de această situație, exercițiul drepturilor de autor, pentru cota de 6/24 a soției supraviețuitoare a autorului, revine în condițiile art. 25 din lege, C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, în calitate de unic organism de gestiune colectivă în domeniul operelor scrise.

Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de G.V. în calitate legatar universal, de pe urma defunctei S.E. (noră a defunctului scriitor), decedată la data de 10 februarie 1992, soția lui S.M. decedat la 13 noiembrie 1986, fiu al defunctului scriitor M.S., ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b), conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiectul transmiterii succesorale, având în vedere faptul că drepturile de autor au caracter personal, putând fi transmise doar descendenților autorului.

Pe de altă parte S.E., noră a autorului M.S., putea cel mult fi încadrată în dispozițiile art. 6 lit. c) din Decretul nr. 321/1956, dispoziție legală ce stabilește expres că în acest caz drepturile nu se mai pot transmite prin succesiune. Cum însă Certificatul de moștenitor din 30 mai 1992 privind transmiterea drepturilor de autor de la S.E. la legatarul universal G.V. s-a întocmit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, dispozițiile aplicabile rămân cele ale Decretului nr. 321/1956, caz în care certificatul de moștenitor s-a emis cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii dreptului de autor, fapt pentru care instanța de fond temeinic și legal a aplicat sancțiunea nulității actului de transmitere succesorală.

Instanța de apel pe de o parte a făcut o greșită aplicare a legislației Decretului nr. 321/1956 în privința modalității de transmitere a drepturilor de autor de către nora scriitorului S.E. către un legatar universal, respectiv intimata-pârâtă G.V., pe de altă parte prin modalitatea de analiză și soluționare a drepturilor de autor transmise, aceasta a realizat un exces de putere atât în ceea ce privește modalitatea obscură și echivocă a temeiurilor de legalitate sub care a evidențiat transmiterea drepturilor succesorale, cât și sub aspectul substituirii legiuitorului în ceea ce privește apartenența dreptului de autor și întinderea acestuia.

Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de Ș.T., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 20 septembrie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului IV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către intimata-pârâtă H.S.C. în dezbaterea succesorală din Certificatul de moștenitor din 27 februarie 2008 deoarece această succesiune a făcut obiectul dezbaterii succesorale anterioare în cadrul Certificatului de moștenitor din 05 noiembrie 1992 Dosar nr. 2867/1992 eliberat de Notariatul de Stat Sector 1 București, având ca moștenitor pe soțul supraviețuitor al acesteia, Ș.P., în calitate de legatar universal.

Din această perspectivă, potrivit principiului "non bis in idem" nu pot fi, în cazul actelor notariale de dezbatere succesorală, stabiliți moștenitori diferiți pentru același defunct, respectiv un defunct să beneficieze de două dezbateri succesorale diferite, atât ca moștenitori, cât și ca legislație aplicabilă. Pe cale de consecință intimata-pârâtă H.S.C., prin redezbaterea succesorală a succesiuni defunctei Ș.T., încalcă validitatea actelor de succesiune anterioare, fapt ce atrage nulitatea absolută a certificatului de moștenitor obținut de aceasta asupra cotei de moștenire a defunctei, în cauză neputând fi dobânditoarea drepturilor de autor de pe urma defunctei Ș.T., în condițiile în care aceasta a transmis anterior drepturile de autor.

Pe de altă parte, prin cererea introductivă a solicitat verificarea legalității certificatului de moștenitor emis legatarului universal Ș.P., având ca finalitate constatarea nulității absolute a acestuia, având în vedere faptul că drepturile de autor dobândite de fiica autorului M.S. puteau fi transmisibile doar descendenților acesteia și nu altor persoane.

Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de C.L., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 08 martie 1992, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului LV. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către soțul postdecedat C.N. și nepoata de soră a acesteia, H.S.C., precum și către P.P., S.E., Ș.T., în calitate de surori ale acesteia, fiind transmisibile doar descendenților acesteia.

Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de S.E., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 01 decembrie 1995, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului IV Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare către nepoata de soră a acesteia, H.S.C. și către P.P., în calitate de soră postdecedată a acesteia, fiind transmisibile doar descendenților acesteia.

Cota de 3/24 din drepturile de autor dobândite de P.P., în calitate de fiică a defunctului scriitor M.S., decedată la 02 octombrie 2003, ce a dobândit drepturile de autor pe o perioadă de 50 de ani în temeiul Decretului nr. 321/1956 art. 6 lit. b) conform Certificatului de moștenitor nr. X din 1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin în Dosarul nr. X din 1961 nu putea forma obiect al transmiterii succesorale ulterioare fiind transmisibile doar descendenților acesteia și nu către H.S.C., în calitate de nepoată de soră predecedată. Astfel, Certificatul de moștenitor din 06 iulie 2004 eliberat de Biroul Notarului public "M.R." pentru succesiunea defunctei P.P. nu respectă modalitatea de transmitere succesorală stabilită de Decretul nr. 321/1956.

În aceleași condiții, Certificatul de moștenitor din 27 februarie 2008 eliberat de Biroul Notarial Public "N." privind pe defuncții C.L., Ș.T. și S.E., fiice ale marelui scriitor M.S., ce au dobândit drepturile de autor pe termen de 50 de ani, nu respectă dispozițiile de transmitere succesorală pe linia drepturilor de autor prevăzute de Decretul nr. 321/1956.

În ceea ce privește drepturile de autor dobândite de G.V. pe o perioadă de 15 ani, precizează faptul că în ipoteza în care s-ar admite modalitatea de transmitere succesorală indicată în Certificatul de moștenitor din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1, aceste drepturi de autor s-au împlinit în patrimoniul intimatei-pârâte.

În ceea ce privește aplicarea succesivă a legislației drepturilor de autor în materie succesorală precizează că Decretul nr. 321/1956 promovat în sistemul legislativ de chiar defunctul scriitor M.S. a statuat transmiterea succesorală a drepturilor de autor pe termene expres prevăzute de actul normativ și consacrând caracterul personal a transmiterii acestora.

Instanța de fond și apel nu a analizat în mod corect legislația aplicabilă certificatelor de moștenitor, respectiv legea de transmitere succesorală și de proprietate intelectuală în vigoare la data morții autorului.

Astfel, nu a stabilit pe fiecare transmitere succesorală, începând cu data morții autorului, regimul juridic aplicabil drepturilor de autor pentru fiecare dobânditor al drepturilor de proprietate intelectuală, omițând să răspundă cerințelor acțiunii formulate.

Instanța de fond și apel nu au stabilit, în raport de fiecare cotă de moștenitor transmisă, situația actuală a drepturilor de autor având în vedere că soția defunctului scriitor exercita doar cu caracter viager drepturile de autor dobândite prin succesiune pe tot timpul vieții acesteia, iar în cazul celorlalți moștenitori, drepturile de autor puteau fi exercitate numai în condițiile prevăzute de Decretul nr. 321/1956.

Instanța de fond și apel, în procesul soluționării, a ignorat, în ceea ce privește pe defuncta Ș.T., Certificatul de moștenitor din 05 noiembrie 1992 Dosar nr. 2867/1992 eliberat de Notariatul de Stat Sector 1 București, având ca moștenitori pe soțul supraviețuitor al acesteia, Ș.P., în calitate de legatar universal, fără a stabili nulitatea absolută a Certificatului de moștenitor din 27 februarie 2008 eliberat de Biroul Notarial Public "N." în privința redezbaterii succesorale efectuată de H.S.C.

Instanța de fond și apel, în procesul soluționării cererii, nu a ținut cont de faptul că drepturile de autor dobândite în temeiul Decretului nr. 321/1956 de către moștenitori nu puteau suferi transformări ulterioare care să permită retransmiterea pe cale succesorală.

Exemplifică situația dreptului viager de autor care nu poate forma obiect de retransmitere succesorală prin succesiune legală sau testamentară.

Sub un alt aspect, precizează că instanța de fond și apel nu a analizat caracterul imperativ al dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 321/1956, în sensul că între clasele de moștenitori expres prevăzute de actul normativ nu puteau avea loc transmiteri succesorale reciproce, și anume: de la ascendenți/soția supraviețuitoare a autorului (drept viager) către descendenții defunctului scriitor; de la descendenții defunctului scriitor către soțiile supraviețuitoare ale acestor descendenți, deoarece Decretul nr. 321/1956 dispunea expres transmiterea dreptului de autor numai descendenților autorului, nu și soțiilor supraviețuitoare ale acestor descendenți.

În cazul moștenitorilor evidențiați în dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 321/1956, dreptul de autor nu mai putea forma obiect de retransmitere succesorală.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 s-au prelungit doar termenele de protecție a drepturilor patrimoniale de autor, nu și cele de transmitere succesorală a acestora în modalitățile stabilite de legislația anterioară, respectiv Decretul nr. 321/1956, prevederile exprese ale art. 149 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 stabilind faptul că, actele încheiate sub regimul legislației anterioare își produc efectele conform aceleia.

Termenul de protecție al drepturilor de autor consacrat de Convenția de la Berna, de 50 de ani, s-a prelungit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 la 70 de ani, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996, conferind exercițiul drepturilor patrimoniale de autor, în lipsa moștenitorilor, organismului de gestiune colectivă din domeniul specific de creație al autorului, dând relevanță principiului cofraternității ce operează în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.

Astfel, în cazul cotelor de succesiune în care dreptul de autor a fost exercitat viager, cu precădere acest drept revine spre gestiune organismului de gestiune colectivă (cofraternilor), având în vedere că exercitarea drepturilor de autor s-a realizat, în acest caz, complet pe tot timpul vieții dobânditorilor.

Față de acest aspect de legalitate, apartenența exercițiului drepturilor de autor ale defunctului scriitor M.S., în cotele precizate în acțiune, revine C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor până la împlinirea termenului de protecție de 70 de ani, termen calculat de la data decesului autorului, în funcție de legislațiile succesive în timp a drepturilor de autor.

În concluzie, solicită în temeiul art. 296 C. proc. civ., admiterea recursului.

Înalta Curte constată a fi neîntemeiată excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă H.S.C. prin apărător, întrucât cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 3021 alin. (1) litera c) C. proc. civ., cuprinzând motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul reclamanta, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 306 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 punct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta nu a dezvoltat nicio critică care să se circumscrie acestui motiv de recurs.

Este nefondată critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 punct 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Decretul nr. 321/1956 "La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moștenire, potrivit Codului civil, însă numai pe următoarele termene: soțului și ascendenților autorului, pe tot timpul vieții fiecăruia; descendenților, pe timp de 50 ani; celorlalți moștenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz drepturile să se poată transmite din nou prin moștenire".

Nașterea drepturilor de autor prevăzută de art. 6 din decret are loc la momentul deschiderii succesiunii, respectiv decesul autorului, astfel încât la acel moment se stabilesc: moștenitorii, precum și componența masei succesorale.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, în forma sa în vigoare conform modificării aduse prin Legea nr. 285/2004, "drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștință publică în mod legal. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație."

Coroborând dispozițiile celor două acte normative rezultă că durata protecției drepturilor de autor se realizează în funcție de criteriile de la data decesului autorului, iar pentru retransmiterile succesorale ulterioare, se aplică dispozițiile Codului civil în materie succesorală.

Înalta Curte constată ca și instanța de apel că Decretul nr. 321/1956 nu a introdus o modificare cu privire la ordinea succesorală și nici vreo interdicție sau limitare de transmisiune mai departe a drepturilor de autor, ci doar o limitare a duratei protecției drepturilor de autor, în funcție de moștenitorii direcți ai defunctului.

Fără a mai relua încă odată modul de transmitere a drepturilor de autor către fiecare din moștenitorii autorului M.S. și, ulterior, către fiecare din succesorii acestora în conformitate cu certificatele de moștenitor a căror anulare se solicită, Înalta Curte reține, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, că drepturile de autor au fost transmise la data decesului autorului M.S., prin moștenire legală, potrivit Codului civil, soției supraviețuitoare și descendenților, iar în interiorul termenului de protecție de 50 de ani, reglementat de Decretul nr. 321/1956, descendenții au transmis la rândul lor în mod legal, în condițiile reglementate de Codul civil, cota moștenită din aceste drepturi. Succesorii acestora au fost ulterior beneficiarii dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 8/1996 care a prelungit durata termenului de protecția a drepturilor de autor la 70 de ani.

Este astfel nefondată susținerea recurentei în sensul că descendenții autorului nu puteau transmite mai departe drepturile de autor moștenite, decât tot unui descendent, susținere lipsită de temei legal, fiind de asemenea eronat punctul de vedere al acesteia potrivit căruia durata de protecție a dreptului de autor se face în funcție de persoana succesorului subsecvent.

Este adevărat că din interpretarea dispozițiilor art. 6 din Decretul nr. 321/1956, rezultă că dreptul moștenit de soția supraviețuitoare, ca și drept viager, a încetat odată cu decesul acesteia. Încetarea drepturilor de autor care au revenit soției supraviețuitoare, ca urmare a decesului autorului, nu atrage însă incidența în ceea ce privește cota acesteia de 6/24, a dispozițiilor art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996.

Aceste dispoziții potrivit cărora "dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creație", devin incidente numai în situația în care nu ar fi rămas moștenitori după autor.

Prin urmare, certificatele de moștenitor contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor actelor normative menționate mai sus și a dispozițiilor Legii nr. 36/1995.

Sunt considerentele pentru care Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C. - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor împotriva Deciziei nr. 208/A din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2011.