Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4901/2011 AI generated

Petroleum distribution fraud: abuse of office intent and continued offense characterization

Case Number Decizia nr. 4901/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice (High Court) partially upheld the prosecution’s appeal and rejected the defendant’s appeal, ordering the reversal of the appellate court’s acquittal for one defendant and reinstating the first-instance conviction for abuse of office, while maintaining the other convictions and civil liability for fraud and falsification involving a 14.68 billion ROL loss. The case involved a complex scheme where personnel from a state petroleum subsidiary, in collusion with an external administrator, facilitated the delivery of petroleum products to four commercial entities without bank guarantees, valid contracts, or prior payment, resulting in significant material damage; the appellate court had incorrectly acquitted the head of the depot by finding a lack of criminal intent, but the High Court determined that his knowing breach of specific service duties and internal directives established the objective and subjective elements of the offense. Legally, the decision relied on Article 248 in relation to Article 2481 of the Penal Code for abuse of office, rejecting the lower court’s interpretation that the defendant’s passive adherence to superior orders or expression of disagreement negated intent, while upholding the continued application of Article 215 for fraud and the continued form under Article 41(2) for continuous offenses, and confirming that the individualization of penalties met the general criteria of Article 72.

Legislator headnote

AI generated

art. 41 alin. (2) C. pen, art. 74 lit. a) C. pen, art. 88 C. pen, art. 10 lit. g) C. proc. pen, art. 2481 C. pen, art. 71 alin. (5) C. pen; Petroleum distribution fraud: abuse of office intent and continued offense characterization: Fapta inculpatului C.A. constând în aceea că a completat delegațiile de ridicare mărfuri pentru cele 4 societăți mai sus menționate, cu date nereale referitoare la delegații și mijloacele de transport folosite și a trecut în registrul de poartă al depozitului aceleași date nereale cuprinse în delegații, înlocuindu-i pe pompierii de serviciu sau controlorii de poartă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Keywords

AI generated
commercial fraud criminal prosecution fraud civil liability enterprise law breach of duty

Cited Legislation

AI generated
art. 41 alin. (2) C. pen
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 74 lit. a) C. pen
și art. 74 lit. a) C. pen.
art. 88 C. pen
În baza art. 88 C. pen. a dedus reținerea din 20 iunie 2002 și arestul preventiv de la 21 iunie 2002 la 18 iulie 2003.
art. 10 lit. g) C. proc. pen
b) cu art. 10 lit. g) C. proc. pen.
art. 2481 C. pen
248 raportat la art. 2481 C. pen.
art. 71 alin. (5) C. pen
861 și art. 71 alin. (5) C. pen.
art. 862 C. pen
pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
art. 863 C. pen
În baza art. 863 C. pen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 212/P din 11 iulie 2007, Tribunalul Bihor, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.C.D., fiul lui T. și I., născut la 20 aprilie 1964 în Nucet, jud. Bihor, cetățean român, studii medii, căsătorit, 2 copii minori, fără ocupație, fără antecedente penale, dom. în Oradea, str. P. jud. Bihor, la:

- 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen. a dedus reținerea din 20 iunie 2002 și arestul preventiv de la 21 iunie 2002 la 18 iulie 2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) cu art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 lit. d) și 124 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale.

În baza art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și c) și 76 lit. b) C. pen. au fost condamnați inculpații:

- H.V.F., fiul lui I. și F., născut la 1 iunie 1953 în Drăgești, jud. Bihor, cetățean român, studii superioare, economist la SC A. SA Oradea, necăsătorit, fără antecedente penale, dom. în Oradea, str. Gh.D., jud. Bihor

- D.D.I., fiul lui G. și M., născut la 30 august 1964 în Popești, jud. Bihor, cetățean român, studii superioare, inginer, Sucursala Peco Bihor, căsătorit, 1 copil minor, fără antecedente penale, dom. în Oradea, str. D., jud. Bihor.

- C.A., fiul lui A. și I., născut la 5 septembrie 1969 în Oradea, cetățean român, studii medii, șomer, căsătorit, 2 copii minori, fără antecedente penale, dom. în Oradea, str. D.C., jud. Bihor la câte o pedeapsă de câte:

- 3 ani închisoare fiecare și interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen. fiecare, pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 861 și art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de mai sus precum și a pedepselor accesorii prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen. pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen. au fost obligați inculpații să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune a infractorilor, de pe lângă Tribunalul Bihor;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lor de existență.

A atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) cu art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 122 lit. d) și 124 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției speciale.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. au fost obligați inculpații B.C.D., H.V.F., D.D.I., C.A., în solidar, la despăgubiri civile în sumă de 14.678.232.138 ROL către partea civilă SNP P. SA București, Calea Dorobanților, nr. 239.

În baza art. 348 C. proc. pen. a menținut sechestrul asigurător instituit în sarcina inculpatului B.C.asupra autoturismului marca Peugeot 405, precum și sechestrul asigurător instituit în sarcina inculpatului H.V.F. asupra imobilului situat în Oradea, str. Gh.D.

În baza art. 348 și 445 C. pen. a dispus anularea înscrisurilor falsificate.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat, fiecare inculpat în parte, la câte 700 RON, cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor a sumei de 600.000 RON onorariul apărătorului din oficiu av. F.A., conform delegației nr. X/2004.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B.C.D., pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, A.O., pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, H.V.F., pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, D.D.I., pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, C.A., pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals material, M.G. pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

Prin Sentința penală nr. 133/P/2003 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă prin Decizia penală nr. 606/R din 11 septembrie 2003 a Curții de Apel Oradea s-a disjuns cauza față de inculpații A.O. și M.G., dispunându-se cu privire la aceștia restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru refacerea urmăririi penale.

SNP P. SA București s-a constituit parte civilă cu suma de 14.678.232.138 ROL.

În vederea soluționării cauzei, s-a luat declarație inculpaților H.V., C.A., D.D., B.C., s-au audiat martorii P.O., M.F.O., G.A., F.F., P.L.S., Z.E., B.P., I.E., B.C.G., A.A., A.T., C.V., B.M., C.D.P., A.S.

Din coroborarea întregului material probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța a reținut în fapt următoarele:

Datorită faptului că produsele petroliere reprezintă o marfă extrem de solicitată, SNP P. SA București a dispus luarea unor măsuri care, coroborate cu dispozițiile legale în materie, să conducă la reducerea riscului de afaceri, măsuri care au fost comunicate de îndată tuturor sucursalelor din țară, în vederea aplicării lor în activitatea curentă.

Astfel prin adresa din 29 ianuarie 1999 s-a comunicat sucursalelor obligativitatea încheierii de contracte pentru toate actele de comerț derulate de acestea cu terții, în cuprinsul cărora să fie incluse clauze asigurătorii „față de riscurile previzibile, inclusiv acela al neîncasării c/v produselor livrate.”

De asemenea, s-a instituit obligația urmăririi riguroase a executării tuturor contractelor în baza unei evidențe stricte și a intervenției operative în situațiile în care se impune acest lucru.

Urmare acestor măsuri, prin adresa din 8 februarie 1999 a fost trimis de către SNP P. SA București modelul de contract, menționându-se că fiecare contract încheiat cu agenții economici va fi semnat, din partea sucursalei, de către șeful de secție ca o garanție a exactității datelor cu privire la stabilitatea economică și posibilitățile financiare ale beneficiarului, de către persoana împuternicită de acesta, cu semnătura certificată prin aplicarea ștampilei rotunde.

La 15 martie 1999, prin adresa 1401, s-a comunicat faptul că aprobarea conducerii SNP P. SA privind livrarea produselor petroliere cu plata la un interval cuprins între 15 și 30 zile de livrare, nu reprezintă o „derogare de la necesitatea de a se încheia contract și de a se livra produse petroliere strict pe bază de garanție bancară în conformitate cu prevederile legii.

La data de 3 iunie 1999, prin adresa nr. 2969, s-a instituit pentru sucursale obligația urmăririi riguroase a executării contractelor și executării gajurilor în situația depășirii termenului de plată sau neachitării c/v produselor livrate.

Toate aceste măsuri au culminat cu cea dispusă și comunicată prin adresa din 31 iulie 2000, prin care s-a instituit obligativitatea efectuării vânzărilor de produse petroliere numai cu plata la livrare. Prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și a acestor măsuri stabilite și impuse de SNP P. SA București, inculpații, în calitate de persoane cu funcții de conducere și angajați ai Sucursalei PECO Bihor, în perioada iunie - iulie 1999, au livrat produse petroliere către SC R.I. SRL Oradea, SC O.I. SRL Oradea, SC M.C. SRL București și SC ME&ME Trade” SRL Oradea în valoare de 14.678.232.138 ROL pe baza unor contracte nesemnate de beneficiari, lipsite de garanții asigurătorii și în condițiile neachitării produselor petroliere livrate anterior.

Pentru crearea unor aparențe de legalitate, inculpatul B.C. a achiziționat produsele respective, atât pentru firma sa, SC R.I. SRL, cât și pentru celelalte firme puse la dispoziție de inculpatul M.G., ai căror administratori erau cetățeni străini, plecați din țară sau care nu figurau intrați pe teritoriul României, ori persoane care nu mai desfășuraseră activități prin intermediul firmelor respective de mai mult timp.

În actele întocmite cu prilejul recepționării mărfurilor au fost inserate fictiv nume de persoane care nu aveau nicio legătură cu operațiunile respective sau numere de înmatriculare ale unor autoturisme care, din punct de vedere tehnic, erau improprii transportului produselor petroliere. Accesul inculpatului B.C. la persoanele din conducerea Sucursalei Bihor a SNP P. SA, abilitată a aviza livrările către cele 4 societăți, a fost favorizat de faptul că în perioada 1985 - 1992 acesta a lucrat în cadrul sucursalei și a avut posibilitatea de a-i cunoaște pe inculpați.

Toate acestea au condus la neachitarea c/v produselor petroliere achiziționate în condițiile arătate și, implicit, la înregistrarea unui prejudiciu în patrimoniul SNP P. Sucursala Bihor de 14.678.232.138 ROL.

- I. În anul 1994 inculpatul B.C.D. a înființat SC R.I. SRL Oradea, înregistrată la Camera de Comerț și Industrie a Județului Bihor - ORC, în cadrul acestei societăți, inculpatul cumulând calitățile de asociat unic și administrator.

La început, inculpatul a derulat activități de comerț și de transport, pentru ca în luna martie 1999 să desfășoare activități de comercializare și intermediere cu produse petroliere achiziționate în principal de la SNP P. - Sucursala PECO Bihor.

Astfel, inculpatul știind că are asigurată desfacerea, s-a ocupat în exclusivitate de aprovizionare.

Achiziționarea produselor petroliere de la unitatea menționată era facilitată de faptul că inculpatul B. era cunoscut în cadrul ei de către persoanele care aveau putere de decizie în ceea ce privește livrarea.

În cadrul sucursalei, ca și în toate subunitățile SNP P. SA, existau reguli stricte de acces în interiorul depozitelor și de circulație a documentelor ce se întocmeau cu prilejul vânzării produselor petroliere.

Astfel, reprezentanții solicitanților unor astfel de produse, având delegații de ridicare completate cu datele societăților pe care le reprezentau, se prezentau pentru aprobarea livrării la persoanele abilitate să facă acest lucru: directorul general al sucursalei, directorul depozitului, adjunctul șefului de depozit sau persoana desemnată în acest sens de către conducere, în lipsa șefului sau adjunctului de depozit.

Delegațiile aprobate erau apoi prezentate compartimentului „facturări” din cadrul depozitului care întocmea factura de livrare, cuprinzând și cantitatea de produs petrolier aprobată de conducere.

Ulterior, facturile și delegațiile de livrare erau prezentate gestionarului, care, după ce încărca în mijloacele de transport cantitatea de combustibil trecută în factură, întocmea avizul de însoțire a mărfii.

Toate aceste documente erau supuse controlului de poartă la ieșirea din depozit, precum și verificării calității produsului din mijlocul de transport. În registrul de poartă se evidenția numărul mașinii, numele delegatului, cantitatea livrată, numărul facturii sau avizului de însoțire a mărfii, precum și ora intrării și ieșirii din unitate. Acest circuit era obligatoriu în condițiile în care livrările se efectuau până la orele 15,00.

Când acest lucru se realiza după-amiază, posibilitate oferită de faptul că gestionarii de depozit lucrează în ture de 12 ore, factura de livrare se întocmea de către compartimentul de specialitate a doua zi, după datele înscrise în delegațiile de livrare și avizele de însoțire a mărfurilor.

Pentru a eluda acest circuit, inculpatul B.C. a propus atât inculpatului H.V., cât și inculpatului C.A., șeful depozitului Peco Oradea și gestionarului coordonator, ca livrările făcute către firma sa să se efectueze numai după-amiază.

Aceștia, încălcându-și atribuțiile de serviciu cuprinse în fișa postului, potrivit cărora șeful de depozit era obligat să „organizeze primirea, recepția, descărcarea, depozitarea, manipularea, livrarea și transportul produselor petroliere în condițiile respectării stricte a reglementărilor specifice în vigoare”, iar gestionarul coordonator „să elibereze și să livreze produsele petroliere în baza actelor prevăzute în legislația în vigoare și instrucțiunile avute în acest sens”, au acceptat propunerea inculpatului.

Acest lucru a fost favorizat și de faptul că acordul de principiu fusese obținut de la inculpatul A.O., directorul Sucursalei Bihor, care, în cursul cercetărilor, s-a demonstrat că s-a implicat efectiv în livrările de produse petroliere către inculpatul B.C.D.

Inculpatul C.A., deși își desfășura activitatea numai în tura de dimineață (până la orele 15,00), dată fiind calitatea sa de gestionar coordonator, în zilele în care inculpatul B. urma să ridice produse petroliere rămânea să se ocupe de toate formalitățile, completând dispozițiile de livrare, deși acest lucru cădea în sarcina solicitantului și le aproba.

Constatările tehnico-științifice grafice efectuate în cauză au pus în evidență faptul că dintre toate delegațiile prezentate de inculpatul B., numai una dintre acestea a fost completată de el, respectiv cea din data de 9 aprilie 1999, celelalte fiind completate de inculpatul C.A., unele dintre acestea având trecut pe verso inițialele A.O.

Cu prilejul audierii, cei doi inculpați au explicat semnificația acestor inițiale. Erau situațiile în care inculpatul A. suna personal la depozit și dădea dispoziție să se livreze combustibil inculpatului B.C.

Datorită faptului că delegațiile au fost completate de inculpatul C.A., la numele inculpatului B.C. a fost adăugată lit. a), astfel încât acesta apare ca „B.C.”. De asemenea, în cuprinsul acestora au fost inserate, în mod fictiv, ca delegați sau conducători auto, persoane care în timpul urmăririi penale au declarat că nu au avut niciun fel de raporturi juridice cu SC R.I. SRL, cu SNP P. SA Sucursala Peco Bihor sau cu inculpatul B.C., necunoscând persoanele implicate în aceste activități.

De asemenea, au fost trecute numerele de înmatriculare ale unor autovehicule care, ulterior, s-a dovedit că nu au efectuat transportul produselor petroliere achiziționate de inculpat, deoarece erau improprii acestei activități, fiind autoturisme (Dacia, Mercedes, etc.) sau deși erau apte pentru acest lucru, în zilele respective efectuaseră alte curse, sens în care conducătorii auto au prezentat documente doveditoare.

Acest lucru a fost posibil și datorită faptului că inculpatul C.A. se ocupa de toate formalitățile, documentația neparcurgând traseul menționat întrucât livrările erau făcute după-amiază.

Rolul inculpatului C. nu s-a limitat la cele mai sus menționate, ci acesta întocmea și avizele de însoțire a mărfii, îi însoțea pe delegați la locurile de încărcare și dădea dispoziții gestionarilor să încarce cantitățile de combustibili înscrise în delegații.

La poartă, unde trebuia efectuat ultimul control înainte de părăsirea unității, inculpatul C.A. le solicita controlorilor de poartă sau pompierilor de serviciu să înscrie în registrul de poartă datele pe care el le furniza sau îi trimitea să execute rondul, făcând el însuși mențiunile în registru.

Tot din declarațiile acestora a rezultat că inculpatul B. era prezent frecvent în incinta depozitului, în compania inculpaților C.A. și H.V., de mai multe ori întâlnindu-se și cu inculpatul A.O.

Acest procedeu a fost uzitat de inculpatul B.C. și de ceilalți inculpați atât înainte cât și după încheierea contractului nr. A/1999 între SNP P. SA Sucursala Peco Bihor și SC R.S. SRL.

Cu privire la livrările efectuate către SC R.I. SRL s-a constatat că inculpații A.O., H.V. și C.A. și-au încălcat atribuțiile de serviciu deoarece au avizat și aprobat livrarea de produse petroliere în lipsa unui contract, deși prin adresa din 29 ianuarie 1999, SNP P. SA stabilise obligativitatea încheierii de contracte juridice cu toți agenții economici care solicitau livrarea de produse petroliere.

Nici prin încheierea contractului nr. A/1999 nu s-a intrat în legalitate, întrucât nici după această dată nu au fost respectate măsurile impuse de SNP P. SA și anume:

- contractul nu avea inserată în cuprinsul său data încheierii;

- deși a fost semnat de inculpații H.V. și A.O., nu s-au solicitat beneficiarului măsuri asigurătorii care să garanteze plata prețului sau recuperarea c/v mărfurilor livrate;

- prin încheierea contractului s-au făcut livrări către SC R.I. SRL, deși produsele livrate anterior nu fuseseră achitate;

În maniera arătată, în perioada 31.03 - 29 iulie 1999, inculpatul B.C. a achiziționat de la Sucursala Peco Bihor a SNP P. SA, în numele SC R.I. SRL, produse petroliere în valoarea totală de 3.415.223.825 ROL, din care 2.643.916.165 în baza contractului nr. X/1999.

Produsele au fost refacturate și livrate către SC „M.” SA (în valoare de 1.611.700.000 ROL), către SC „O.I." SRL (în valoare de 405.100.000 ROL) și către SC „ME&ME T.” SRL (în valoare de 132.000.000 ROL), firme reprezentate de numitul M.G.

Din valoarea totală a mărfurilor livrate către SC R.I. SRL, inculpatul B.C. a achitat numai 707.000.000 ROL, pentru diferența de 2.608.223.825 ROL, SNP P- SA - Sucursala Peco Bihor constituindu-se parte civilă.

Cu privire la neplata prețului produselor livrate, inculpatul B.C. a declarat că această împrejurare s-a datorat faptului că mărfurile nu au fost plătite de către firmele cărora le-au fost livrate, afirmație infirmată de probele administrate în cauză.

Astfel, de la început inculpatul nu a intenționat să plătească integral produsele achiziționate, din moment ce, conform înțelegerii inițiale avute cu inculpatul M., le-a livrat la rândul său firmelor acestuia fără a mai solicita contravaloarea lor, deși cunoștea că ele au fost revândute mai departe altor clienți, mulțumindu-se numai cu încasarea pentru sine a comisionului convenit.

Mai mult, a permis ca de contabilitatea firmei sale să se ocupe angajații firmei inculpatului M.G., singura preocupare fiind aceea de a se prezenta la sediul Sucursalei PECO Bihor cu delegațiile pentru a fi vizate de către inculpatul A.O. sau, în lipsa acestuia, de către H.V.F.

Deși partea civilă a făcut demersuri pentru recuperarea prejudiciului, obținând chiar o hotărâre judecătorească de obligare a SC R.I. SRL la plata contravalorii mărfurilor livrate, acest fapt nu a fost posibil, debitorul intrând în procedura de lichidare judiciară.

Ca urmare, SNP P. SA - Sucursala Bihor s-a constituit parte civilă cu suma de 2.704.245.539 ROL.

II. SC „O.I.” SRL Oradea a fost una dintre firmele care, conform înțelegerii inițiale dintre inculpatul B.C. și M.G., a fost utilizată pentru achiziționarea de produse petroliere de la Sucursala Peco Bihor.

Societatea a fost înființată de către martorul M.F. în calitate de asociat unic, fiind înregistrată la ORC Bihor. Din declarațiile martorului rezultă că societatea a fost înființată la îndemnul inculpatului M.G., în același timp el fiind încadrat și la SC M. SA, societate administrată tot de inculpat. De aceea, activitatea SC O.I. SRL a fost extrem de redusă, conform declarației martorului limitându-se la o singură tranzacție având ca obiect produse alimentare. În legătură cu firma SC M., martora I.E. audiată arată că inițial ea a fost administratorul firmei, după care a intrat și M., cu care trăia în concubinaj, ca titular de părți sociale. Din 1997, martora afirmă că s-a certat cu inculpatul M., care i-a interzis accesul la activitatea firmei, aducând un alt bărbat, iar peste un an a obligat-o să se prezinte la un notar unde s-au întocmit actele necesare pentru cesionarea firmei către cetățeanul arab, S.S. În mod cert, martora arată că a cesionat firma fără să cunoască persoana cesionarului.

Conform indicațiilor inculpatului M.G., la 26 ianuarie 1998 părțile sociale ale SC O.I. SRL au fost cedate de către asociatul M.F., cetățenilor sirieni M.L.K. și C.C.

Totodată, sediul societății a fost mutat în Oradea, str. R., într-un bloc aparținând inculpatului M.G. și în care își aveau sediul și celelalte firme administrate de către acesta.

Cesiunea firmei către cetățenii sirieni a avut un caracter formal, din moment ce la 2 martie 1998 aceștia l-au împuternicit pe inculpatul M.G. să se ocupe de activitatea SC „O.I.” SRL.

Din verificările efectuate la Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei - Direcția pentru Străini și Probleme de Migrări a rezultat că în timp ce M.L.K. a intrat în țară la 16 noiembrie 1997 și a plecat la 15 mai 1998, C.C. a intrat în România la 29 noiembrie 1999 și a ieșit la 6 februarie 1998. Însuși M.F.O., care a cesionat firma către cetățenii străini, audiat în calitate de martor și fără să recunoască implicarea inculpatului M. în această cesionare, arată că până în luna februarie 1998 când s-a desesizat total de firmă, aceasta a avut o singură activitate comercială având ca obiect produse alimentare, dar nu a întocmit niciun document în numele acestei firme după februarie 1998, ceea ce dovedește implicarea inculpaților M. și B. în derularea activității comerciale a firmei după această dată.

Cu privire la aspectul legat de condițiile în care a fost emisă procura pentru inculpatul M.G., deși C.C. era ieșit din România la data întocmirii acesteia, s-a dispus disjungerea în vederea continuării cercetărilor.

Cum inițiatorul SC „O.I.” SRL și al modificărilor intervenite în acționariatul acesteia a fost inculpatul M.G., se trage concluzia că scopul urmărit de acesta a fost acela al obținerii unei societăți pe care să o utilizeze în afacerile sale, dar care, aparent, să nu aibă legătură cu acesta.

După începerea colaborării cu inculpatul B.C., în circuitul afacerilor cu produse petroliere a fost introdusă și SC „O.I.” SRL prin încheierea contractului nr. B/1999 cu Sucursala Peco Bihor.

Ca și în cazul SC R.I. SRL, la încheierea contractului au fost încălcate de către semnatarii acestuia, inculpații A.O. și H.V., toate dispozițiile SNP P. SA privitoare la încheierea și derularea contractelor economice, analizate anterior în sensul că:

- contractul nu avea dată, deși din registrul de contracte rezultă că a fost încheiat la 7 iunie 1999;

- contractul nu purta semnătura beneficiarului și ștampila rotundă, fiind aplicată numai o ștampilă dreptunghiulară care are cuprinsă în interiorul său o semnătură indescifrabilă;

- nu s-a solicitat beneficiarului și ștampila rotundă, fiind aplicată numai o ștampilă dreptunghiulară care are cuprinsă în interiorul său o semnătură indescifrabilă;

- nu s-au solicitat beneficiarului garanții bancare care să garanteze recuperarea contravalorii mărfurilor livrate sau plata prețului;

- nu s-au făcut verificări cu privire la existența firmei sau bonitatea acesteia. Așa se explică de ce în cuprinsul contractului a fost trecut ca reprezentant al SC „O.I.” SRL martorul M.F., care în realitate nu mai avea nici o calitate în cadrul acesteia din 26 ianuarie 1998;

- în timpul derulării contractului nu au luat măsuri de încasare a contravalorii mărfurilor livrate.

De formalitățile legate de încheierea contractului s-a ocupat inculpatul B.C., datorită relațiilor pe care acesta le avea în cadrul Sucursalei Peco Bihor, inculpatul M.G. necunoscându-l nici pe inculpatul A. și nici pe ceilalți inculpați.

Ca și în cazul SC R.I. SRL Oradea, inculpatul B.C. a fost cel care a adus delegațiile de ridicare a mărfurilor, ocupându-se de obținerea avizului de livrare de la inculpatul D.D.I., adjunctul șefului de depozit.

Fiind audiat, inculpatul D.D. a precizat că avizarea delegațiilor prezentate de inculpatul B.C. a făcut-o cu aprobarea inculpaților H.V. și A.O., care aveau cunoștință de livrările efectuate la firmele pentru care se prezenta B.C.D.

Ca și în cazul precedent, în delegații au fost evidențiate în fals numele unor persoane care în realitate nu s-au prezentat niciodată pentru ridicarea de produse petroliere și numerele unor autovehicule improprii transportului unor astfel de produse.

Delegațiile au fost completate de inculpatul C.A., fapt recunoscut de către acesta și atestat de raportul de constatare tehnico-științifică grafică întocmit în cauză.

De asemenea, inculpatul C.A. a făcut consemnări în registrul de poartă cu ocazia livrării de produse petroliere către SC O.I. SRL, livrări care erau efectuate după orele de program.

În derularea contractului, în perioada 9 iunie 1999 - 12 iulie 1999, SC O.I. SRL a achiziționat de la SNP P. SA - Sucursala PECO Bihor produse petroliere în valoare de 5.304.508.373 ROL, pe care nu le-a achitat în termenul de 30 zile stipulat în contract.

Singura plată făcută în contul mărfurilor livrate a fost realizată la 9 august 1999, după sistarea livrărilor și a constat în 50 milioane ROL, ordonată de SC M. SA în contul SC O.I. SRL.

Acest lucru demonstrează că produsele petroliere au fost destinate firmei inculpatului M.G., SC M. SA, aspect confirmat și de controlul efectuat la această firmă la 26 iulie 2002 și care a concluzionat că de la SC O.I. SRL au fost achiziționate mărfuri în valoare de 8,4 miliarde ROL, din care au fost achitate numai 1,4 miliarde ROL.

Suma achitată de SC M. SA societății O.I. SRL a fost ridicată din conturile acesteia de către inculpatul M.G. și cu privire la care declară că a dat-o administratorilor societății.

Această apărare este infirmată de faptul că la data efectuării acestor operațiuni, administratorii SC O.I. SRL nu se mai aflau în țară.

SNP P. SA - Sucursala PECO Bihor s-a constituit parte civilă cu suma de 5.252.488.669 ROL.

În perioada 1998 - 2001, SC O.I. SRL nu a depus deconturile TVA și declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat și nu a transmis Administrației Financiare Oradea acte de control, în prezent, aflându-se în procedură de lichidare judiciară.

III. O altă firmă utilizată de inculpații B.C. și M.G. pentru achiziționarea de produse petroliere este SC M.C. SRL București. Societatea a fost înființată în luna februarie 1998, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București și având ca asociat unic și administrator pe cetățeanul irakian K.J.G.

La data de 13 ianuarie 1999, inculpatul M.G. a intrat în posesia unei „împuterniciri” din partea asociatului unic al societății, prin care era abilitat să efectueze operațiuni bancare pentru SC M.C. SRL București.

Împuternicirea nu este semnată de K.J.G., având aplicată numai o ștampilă dreptunghiulară în interiorul căreia se află o semnătură indescifrabilă.

Pe de altă parte, verificările efectuate cu privire la persoana asociatului unic al SC M.C. SRL București, au pus în evidență faptul că în perioada 1 ianuarie 1996 - 13 decembrie 1999, K.J.G. nu figurează cu intrări/ieșiri în și din România.

Cu privire la acest aspect s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor penale.

Ca și în cazul societăților anterioare, inculpatul M.G. l-a mandatat pe inculpatul B.C. să încheie, în numele SC M.C. SRL, un contract cu Sucursala Peco Bihor în aceleași condiții cu cele precedente.

Ca urmare, la 7 iulie 1999 a fost încheiat contractul nr. C/1999, semnat din partea furnizorului de către inculpații A.O. și H.V.F.

Pe contract este aplicată, la rubrica „beneficiar”, aceeași ștampilă dreptunghiulară a cărei impresiune se află și pe împuternicirea emisă pentru inculpatul M.G. și, deși este semnat, semnătura este diferită de cea aflată în interiorul ștampilei dreptunghiulare.

În contract a fost trecută o persoană fictivă (C.G.) ca administrator al societății beneficiare, deși această calitate o avea, conform mențiunilor de la ORC București, cetățeanul irakian K.J.G.

Ca și în cazul societăților precedente, deși au semnat contractul prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și normelor impuse de SNP P. SA, inculpații A.O. și H.V. nu au solicitat beneficiarului prezentarea de garanții bancare.

De asemenea, au permis livrarea de produse petroliere către SC M.C. SRL înainte de încheierea contractului, acest lucru debutând la 9 iunie 1999, în timp ce contractul a fost încheiat la 7 iulie 1999.

În executarea contractului, avizarea delegațiilor prezentate de inculpatul B.C. și completate de inculpatul C.A. a fost făcută de inculpatul D.D.

Acest lucru s-a datorat faptului că inculpatul H.V., sesizând contradicția dintre dispozițiile verbale ale inculpatului A.O. privind livrarea de produse petroliere către inculpatul B.C. (chiar în adresele emise de Sucursala PECO Oradea și semnate de către directorul comercial R.C., prin care conducerea depozitului era atenționată de neîncasarea produselor livrate, a refuzat să mai avizeze livrările către inculpatul B.C..

Astfel de adrese au fost semnate și de către inculpatul A.O., dar numai după încetarea livrărilor către firmele reprezentate de B.C.

Și în acest caz, livrările au fost efectuate după orele de program, iar consemnările în registrul de poartă au fost făcute de inculpatul C.A.

Conform documentelor emise de Sucursala PECO Bihor și concluziilor expertizei financiar-contabile efectuate în cauză, în perioada 9.06 - 12 iulie 1999, SC M.C. SRL a achiziționat produse petroliere în valoare de 5.304.508.373 ROL, pe care le-a livrat către SC M. SA.

Deși SC M.C. SRL a încasat de la SC M. SA în contul produselor petroliere suma de 1.559.400.000 ROL, Sucursalei Peco nu i-au fost achitate mărfurile ridicate.

Această plată a fost formală, întrucât banii au fost ridicați din conturile societății de către inculpatul M.G.. Cu privire la destinația lor, inculpatul afirmă că i-a predat administratorului societății, deși acesta, așa cum s-a arătat, nu a fost niciodată prezent în România.

Singura plată făcută în contul Sucursalei Peco Bihor a fost de 499.000.000 ROL efectuată la 9 august 1999, în baza unui ordin de plată prin care SC R.I. SRL a plătit în numele SC M.C. SRL.

Acest lucru demonstrează încă o dată faptul că între toate firmele implicate în aceste tranzacții comerciale există legături foarte strânse.

De altfel, toate firmele aveau sediul în blocul deținut de inculpatul M.G., iar contabilitatea lor era ținută de aceleași persoane, angajate ale SC M. SA.

În cauză, Sucursala PECO Bihor s-a constituit parte civilă cu suma de 5.077.754.551 ROL, reprezentând c/v mărfurilor neachitate.

Cu privire la sumele de bani ridicate din conturile SC O.I. SRL și SC M.C. SRL, inculpatul M.G. a fost cercetat, trimis în judecată și condamnat pentru evaziune fiscală la o pedeapsă de 4 ani 10 luni închisoare, prin s.p. 14/15 ianuarie 2002 a Judecătoriei Sighișoara.

IV. SC ME&ME T. SRL a fost înființată în anul 1993 de către administratorul B.F., fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Bihor.

La data de 25 iulie 1996 a fost încheiat actul adițional la contractul de societate prin care părțile sociale au fost cesionate martorei G.A.M., concubina inculpatului M.G.

Preluarea SC ME&ME T. SRL a fost făcută de către martoră la propunerea inculpatului M.G., intenția acestuia fiind aceea de a putea controla activitatea unei alte societăți prin intermediul căreia să-și deruleze afacerile comerciale.

În realizarea acestui scop, la data de 14 martie 1997 inculpatul M.G. a solicitat și a obținut de la martora G.A.M. o procură care îi conferea dreptul de a se ocupa de întreaga activitate a SC ME&ME T. SRL.

În aceste condiții, în anul 1999, după debutul „colaborării” cu inculpatul B.C., inculpatul M.G. a convenit cu acesta ca și societatea concubinei sale să fie utilizată pentru achiziționarea de produse petroliere de la SNP P. SA Sucursala PECO Bihor. Martora G., audiată în cauză arată că a avut calitatea de administrator al acestei firme, dar nu își poate aduce aminte nici măcar obiectul de activitate, pentru că nu ea era cea care a înființat-o, ceea ce denotă implicarea inculpaților M. și B. și în activitatea acestei firme, pe ultimul dintre ei martora susținând că îl și cunoaște, cu atât mai mult cu cât, chiar înainte de arestare, M. i-a cerut acesteia să vândă firma.

Ca și în cazurile precedente, inculpatul B.C. s-a ocupat de formalitățile legate de încheierea contractului nr. D/1999 între Sucursala PECO Bihor și SC ME&ME T. SRL.

Deși contractul nu are înscrisă data încheierii, din registrul de evidență a contractelor încheiate de sucursală rezultă că perfectarea acestuia a avut loc la 19 aprilie 1999.

Spre deosebire de celelalte contracte, acesta poartă semnătura rotundă a beneficiarului, dar nici în acest caz nu s-au solicitat garanții asigurătorii care să garanteze plata prețului.

Din partea Sucursalei PECO Bihor, contractul a fost semnat de către inculpatul H.V. și, în lipsa inculpatului A.O., de către directorul comercial R.C. care, în afară de semnarea contractului, nu a mai avut nicio altă contribuție la derularea afacerii comerciale cu SC ME&ME T. SRL.

Ca și în celelalte cazuri, inculpatul A.O. a dat dispoziții să se facă livrări și către această societate, chiar și în condițiile în care a fost avertizat de către șeful de depozit că datoria acumulată de SC R.I. SRL, reprezentată de inculpatul B.C., depășește 2 miliarde ROL.

Ca urmare, pe delegațiile de ridicare marfă avizate de inculpatul H.V., acesta a făcut mențiunea „fără gaj”, intenționând să confirme astfel faptul că a primit dispoziții în acest sens de la directorul A.O. și, în același timp, să-și exprime dezacordul față de ordinul primit.

Și în acest caz, delegațiile au fost completate de către inculpatul C.A., numele administratorului este trecut „G.A.”, deși numele corect este „G.A.”.

Deși inculpatul B.C. a negat achiziționarea produselor petroliere pentru SC ME&ME T. SRL, din cercetări rezultă că el a fost cel care s-a ocupat de încheierea contractului, de avizarea delegațiilor și cel care s-a prezentat la Depozitul PECO Oradea în zilele în care se livrau mărfuri către societatea respectivă, fapt confirmat de către personalul depozitului.

În condițiile arătate, SC ME&ME T. SRL a achiziționat în perioada 29.04 - 25 mai 1999 de la SNP P. SA Sucursala PECO Bihor, produse petroliere în valoare de 1.643.743.379 ROL, care au fost valorificate de către inculpatul M.G. către alte societăți comerciale și fără a se achita furnizorului contravaloarea acestora.

Deși Sucursala PECO Bihor a acționat societatea debitoare în instanță, obținând o hotărâre judecătorească de obligare la plata contravalorii mărfurilor neachitate, hotărârea nu a putut fi pusă în executare, întrucât debitorul a intrat în procedură de lichidare judiciară.

Acest lucru a fost posibil și datorită faptului că, după achiziționarea de produse petroliere, la 12 iulie 1999 inculpatul M.G. a determinat-o pe concubina sa, administrator la SC ME&ME T. SRL, să cesioneze părțile sociale numitei A.E.

După cesiune, practic activitatea societății a încetat, întrucât A.E. a părăsit țara, stabilindu-se în Ungaria.

În aceste condiții, Sucursala PECO s-a constituit parte civilă cu suma de 1.643.743.379 ROL.

V. Prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul A.O. l-a favorizat pe inculpatul B.C. în detrimentul instituției pe care o reprezenta și al cărei patrimoniu era dator să-l apere conform fișei postului, nu numai prin încheierea și derularea contractelor susmenționate, dar și prin aprobarea dată SC R.I. SRL de a lăsa în custodia Depozitului PECO Oradea cantități mari de combustibil, în condițiile în care această unitate nu efectua în mod normal și uzual astfel de servicii, neavând stabilite tarife pentru acestea.

Astfel, la datele de 17 iunie 1999, 9 iulie 1999 și 20 iulie 1999, inculpatul C.A. a întocmit trei procese-verbale de custodie, în baza cărora inculpatul B.C., în numele SC R.I. SRL, a lăsat în custodia depozitului PECO Oradea 141.000 litri benzină.

Prin aprobarea custodiilor, inculpatul A.O. a angajat răspunderea Sucursalei PECO Bihor în schimbul sumei modice de 300.000 ROL, încasată de depozit pentru serviciul prestat.

Pe de altă parte, aprobând aceste procese-verbale, a legitimat existența unor raporturi contractuale ilegale, întrucât perfectarea de astfel de raporturi cu agenți economici și angajarea răspunderii prin intermediul acestora era atributul sucursalei și în niciun caz al depozitului.

În cauză, procesele-verbale de custodie au fost încheiate pe perioade nedeterminate, ulterior benzina a fost ridicată de către inculpatul B.C., inculpatul C.A. întocmind procesele-verbale de recepție.

Audiat fiind în fața instanței inculpatul H. nu a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul B.C. nu a recunoscut comiterea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals reținute în sarcina sa. În declarație acesta face următoarele precizări: „În 1992 am încetat raporturile de muncă cu SNP P. În 1994 am înființat firma SC R. având ca obiect de activitate transportul de persoane interne și internaționale. Primele operațiuni cu petrol ale firmei R. au avut loc în primăvara anului 1992. Pur și simplu m-am prezentat la serviciul livrări din cadrul depozitului PECO Oradea unde se aflau redactate formulare tip pentru contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect produse petroliere, cum este și cel de la dosar, eu însumi am completat denumirea firmei, sediul, elementele de identificare și l-am lăsat la același serviciu pentru a fi trimis spre aprobare.

Nu am purtat nici un fel de tranzacții sau discuții comerciale cu directorul A. sau cu alte persoane cu funcții de conducere din cadrul depozitului PECO. După o perioadă de timp, am aflat că, contractul a fost aprobat. Ca urmare, am și început să ridic produse petroliere pe care le-am vândut altor firme, în principal firmelor lui M.

Precizez că deși aveam încheiat contractul de livrare cu SNP P., pentru fiecare cumpărare era nevoie să prezint o declarație emisă din partea firmei R. pe care se treceau aprobarea scrisă a directorului sau a altei persoane din conducere, în funcție de împrejurarea dacă în acel moment exista sau nu spre vânzare combustibilul cerut de mine și specificat pe delegație.

În marea majoritate a cazurilor m-am prezentat personal pentru ridicarea de combustibil la depozitul PECO, nu am beneficiat de nici un tratament favorabil și, ori de câte ori cisternele mele au fost încărcate după programul obișnuit de serviciu, aceasta s-a întâmplat datorită modului în care era organizată activitatea depozitului, în sensul că dimineața începea livrarea către propriile stații de benzină și numai după ce se finaliza această activitate începea livrarea către alte persoane.

Nu înțeleg de ce, în registrele de poartă ale depozitului au fost trecute numeroase mențiuni cuprinzând numere de înmatriculare aparținând unor mașini mici, sau numere de înmatriculare aparținând unor cisterne, care în zilele respective se aflau în altă parte sau efectuau alte transporturi, cu atât mai mult cu cât, eu am transportat pentru firma SC R. combustibili cumpărați de la depozitul PECO, în cea mai mare parte cu cisternele închiriate de la depozitul PECO. În măsura în care există astfel de mențiuni necorespunzătoare adevărului în evidențele depozitului, acestea nu pot constitui decât greșeli de organizare internă care nu au nici o legătură cu mine.

Deși sunt întrebat în instanță declar că nu pot în nici un mod și cu nici un efort să-mi amintesc data încheierii contractului nr. A/1999 care a fost situată în primăvara anului 1999 între lunile februarie și aprilie. Nu pot da nici o explicație faptului că, deși eu am completat formularul de contract cu mențiunile necesare am omis să completez rubrica cu data încheierii contractului.

(…) Nu s-a solicitat firmei R. să aducă vreo garanție privitoare la posibilitățile de plată sau să achite livrările anterioare pentru a dovedi astfel stabilitatea economică și pentru a asigura derularea contractului. De altfel, consider că nici nu a fost nevoie pentru că, până în luna iulie 1999 am achitat în mod regulat fiecare livrare în termenul de 30 zile stabilit în contract, însă în cursul lunii iulie 1999 ca urmare a arestării lui M. către firmele căruia vindeam la rândul meu produsele cumpărate de la depozitul PECO, aceste firme s-au aflat în imposibilitate de plată, conturile lor fiind blocate și la rândul său SC R. nu a mai putut plăti către SNP P. Din acest moment, firmei nici nu i s-au mai livrat produse petroliere, iar diferența de plată nu a mai putut fi achitată firma intrând în lichidare judiciară.

Nu am avut nici o înțelegere cu nici o persoană din conducerea depozitului PECO, SC R. nu a fost cu nimic favorizată.

Cred că în primăvara anului 1999, când am încheiat contractul cu nr. A/1999 procedura de perfectare a contractelor de vânzare-cumpărare între SNP P. și orice beneficiar era aceeași, în sensul că era suficient ca orice firmă interesată să completeze pur și simplu formularul contractului, să-l lase la serviciul livrări și dacă i se aproba să procedeze la comercializarea produsului cumpărat. În cazul în care în aceeași perioadă SNP P. ar fi avut niște norme interne de funcționare mai aspre pentru alegerea și stabilirea beneficiarilor, consider că încheierea contractelor în modalitatea mai sus arătată de mine a fost pur și simplu o greșeală de organizare și funcționare a SNP P..

Este adevărat că una singură dintre delegațiile ce erau obligatoriu a fi prezentate la SNP P. pentru ridicarea de produse petroliere a fost completată de mine, act pe care l-am văzut la dosar și conține scrisul meu.

Despre toate celelalte nu am nici o explicație decât aceea că ar fi fost posibil ca eu să fi lăsat oricăruia dintre șefii de depozit prezenți, un formular de delegație semnat și ștampilat de mine, iar acesta să fi completat delegația cu mențiunile necesare, eronat sau necorespunzătoare realității.

Nu cunosc pe ce înscrisuri însoțitoare ale mărfii se trec numele șoferului și numărul de înmatriculare al cisternei, dar știu că ultima operațiune este înregistrarea actelor însoțitoare în registrul de poartă. După plecarea mea din calitatea de angajat al SNP P., eu personal nu am mai fost niciodată în depozitul propriu-zis ci doar la birourile sucursalei.

Nu am prezentat niciodată personal actele însoțitoare ale mărfurilor livrate la poartă și nu am fost ajutat niciodată de nici unul dintre inculpații din prezenta cauză la înregistrarea în registrul de poartă, pentru că toate aceste operațiuni se efectuau de șoferul angajat și plătit să procedeze efectiv la încărcarea și transportul produselor petroliere.

Nu am solicitat niciodată lui C.A. să completeze cu mențiuni eronate sau false, delegații, acte însoțitoare sau mențiunile din registrul de poartă.

Nu cunosc programul depozitului PECO Oradea, comenzile mele au fost onorate atât dimineața, cât și după-amiaza, iar atunci când mașina mea a așteptat până târziu, așa s-a întâmplat și cu mașinile altor firme beneficiare să fie încărcate târziu și să aștepte la rând până seara. Nu am adus nici un fel de garanție imobiliară, mobiliară, nici un titlu de valoare recaculatorie pentru garantarea contractului nr. A/1999 pentru că nu mi s-a cerut niciodată astfel de garanție.

Atâta timp cât raporturile comerciale s-au derulat în bune condiții, respectiv până în iulie 1999, firma beneficiară, de regulă, una dintre firmele lui M. achita către SC R. prețul de cumpărare plus adaosul, SC R. făcea plata către SNP P. și doar adaosul rămânea firmei intermediare. Nu s-a întâmplat niciodată și nu am avut nici o înțelegere cu M. ca SC R. să primească doar adaosul comercial care să reprezinte venitul firmei și în cele din urmă venitul meu.

Atunci când am declarat că produsele petroliere cumpărate de R. de la SNP P. s-au livrat în continuare către firmele aparținând lui M. m-am referit la firmele SC M. și SC E., și altele pe care nu mi le amintesc, categoric însă SC R. nu a avut nici un fel de raporturi comerciale cu firmele administrate în mod direct sau din umbră de către M., între care SC O.I., SC M.C. sau SC ME&ME T. SRL.

Nici în calitate de mandatar al lui M. sau al firmelor mai sus menționate, nu am încheiat contracte cu SNP P. și nu am facilitat încheierea de contracte în interesul celor 3 firme administrate de M. și arătate în rechizitoriu, nu am ridicat produse de la SNP P. în calitate de mandatar al numitului M. și nici nu am înlesnit cu nimic acestuia posibilitatea de a deveni beneficiar de produse petroliere de la depozitul Oradea, nu l-am prezentat conducerii, nu am intervenit pentru a se încheia contracte de livrare cu firmele de mai sus și, în consecință, nu cunosc nimic despre raporturile dintre SNP P. și aceste firme.

Nu am nici o explicație pentru declarațiile date de martori în prezentul dosar, în sensul că eu mi-aș fi adus contribuția la încheierea sau executarea contractelor între SNP P. și SC O., SC M.C. sau SC ME&ME. În consecință, declar că nu am avut nici o contribuție la contractele de mai sus, la perfectarea contractelor de mai sus și nu m-am prezentat în nume personal sau în calitate de mandatar la depozitul Oradea pentru a ridica produse petroliere în baza acestor contracte și în interesul firmelor anterior enumerate.

Singura legătură dintre cele 3 firme administrate de M. și SC R. este aceea că în blocul M. se află biroul meu, unde se aflau și documentele contabile ale firmei R. împreună cu contabilitatea SC M., care aparținea lui M. și care conducea și contabilitatea firmei SC R. Așa s-a întâmplat că au fost ridicate de organele de cercetare toate actele firmelor lui M. și ale firmei mele.”

Declarația inculpatului B. din faza de judecată contrazice cele declarate de acesta în faza de urmărire penală. Astfel, în declarație acesta arată că, în vederea perfectării contractelor de livrare produse petroliere cu depozitul din Oradea, inculpatul se prezenta la directorul A. având delegație din partea societății, iar delegațiile erau aprobate numai de directorul A.O., iar în lipsa acestuia de H.F. De asemenea, în aceeași declarație inculpatul arată că, la solicitarea lui M., acesta l-a introdus pe M. la inculpatul H. în vederea încheierii unui contract, contract care a și fost încheiat. De asemenea, tot inculpatul B. este cel care a arătat că se ducea la Peco Oradea pentru a ridica marfă în baza contractului aproape zilnic.

Și martora P.O., funcționar economic în 1999, audiată, care îl cunoaște pe inculpat, confirmă faptul că l-a văzut de mai multe ori în incinta depozitului, dar nu reține cine s-a prezentat pentru încheierea contractului cu firmele SC O.I. SRL și SC M.C. București. De asemenea, când a început întocmirea contractelor, toată lumea încheia contracte, nu doar martora, contracte care după ce erau încheiate ajungeau la inculpatul H. Martora mai face precizarea că evidența plăților era ținută de contabilitate, ea ținând doar evidența ieșirilor din unitate, iar la acea dată personal nu a cunoscut că societățile în cauză, SC O. și SC M.C. SRL, nu au achitat produsele ridicate, abia ulterior aflând acest lucru.

Deși în declarația dată în fața instanței inculpatul a arătat că este posibil să fi predat conducerii depozitului delegații în alb pe care aceștia să le fi completat cu date eronate, același inculpat a arătat că nu-și amintește să fi lăsat vreodată la Peco Oradea vreun set de delegații ștampilate în alb. De asemenea, mai face precizarea că toate documentele referitoare la aceste achiziții de produse petroliere le-a predat lui M., ceea ce dovedește legătura indisolubilă între acțiunile celor doi inculpați.

În declarație inculpatul H.V. a susținut următoarele: „Nu recunosc comiterea faptelor. Am lucrat în calitate de șef depozit la SNP P. - Sucursala Peco Bihor din 1994 și până în primăvara anului 2000 când am plecat la cerere prin transfer la SC A.. SA.

(…) Eu l-am cunoscut pe B.C. din 1992 în perioada când acesta lucra în cadrul sucursalei.

Din câte îmi amintesc eu, în februarie 1999 inculpatul B. a venit la mine și mi-a spus că are o firmă, că dorește să cumpere produse petroliere și mi-a solicitat să-i livrez produse petroliere. Deoarece eu am avut anterior cu acesta, în 1992 câteva incidente, am refuzat și i-am spus să se prezinte la conducerea sucursalei și dacă o să mi se dea dispoziție să-i livrez produse petroliere, am să fac acest lucru, dar până atunci nu.

Menționez că inculpatul B.C. ulterior acestei discuții, s-a prezentat la conducerea unității astfel că eu, personal, am primit dispoziții de la conducătorul unității, respectiv A.O. să-i livrez acestuia produse petroliere. Arăt faptul că, inițial inculpatul B.C. respectiv firma acestuia, R.I. SRL nu avea nici un contract cu Sucursala Oradea, cu toate acestea, în baza dispozițiilor verbale primite, eu i-am livrat acestuia diferite cantități de produse petroliere, cantități care în mai multe rânduri au fost achitate pe loc.

Ulterior, la o anumită perioadă de timp, fără a preciza când anume, am primit dispoziții de la conducătorul unității, A.O., să-i livrez inculpatului B.C. produse până la concurența sumei de 1 miliard jumătate ROL, urmând ca acesta să plătească cu file CEC după ce se vor livra cantitățile respective. Această dispoziție am primit-o după ce s-a încheiat un contract între sucursală și societatea inculpatului SC R.I. SRL în care se stipula că se pot plăti produsele petroliere și la 30 zile astfel că în cazul inculpatului B.C. s-a mers cu plata la 30 zile.

Eu am început să livrez către această societate produse petroliere informând sistematic conducerea despre aceste livrări și nivelul la care s-a ajuns și de fiecare dată mi s-a spus să stau liniștit că aceste produse se vor achita cu file CEC. Când s-a ajuns cu livrările la nivelul sumei de cca. 1 miliard sau 1 miliard jumătate, deoarece eu am insistat să se plătească produsele petroliere ridicate, am fost informat de conducerea sucursalei, respectiv de către A.O. că inculpatul B.C. se va prezenta cu altă firmă SC ME&ME.

După ce am livrat produse petroliere către SC R.I. SRL până la concurența sumei de 1 miliard jumătate, deoarece nu se încasase prețul pentru produsele livrate, am început să fiu atenționat de către directorul comercial prin adrese repetate, la 2 - 3 zile, că eu sunt răspunzător pentru neplata produselor petroliere livrate, fără a se specifica către care societăți.

Precizez că în această perioadă eu aprobasem în baza dispozițiilor primite de la conducătorul societății A.O., parțial, niște dispoziții de livrare și pentru firma SC ME&ME dar ulterior, după ce am primit aceste atenționări, m-am dus la conducătorul unității A.O. să văd ce se întâmplă și atunci acesta mi-a spus că va vorbi cu directorul comercial să nu-mi mai trimită astfel de adrese.

Toate cele relatate anterior s-au derulat până pe la începutul lunii iunie 1999. După 5 iunie 1999, au apărut contracte cu firmele SC O.I. SRL Oradea și SC M.C. SRL București, probabil tot prin intermediul inculpatului B.C.. Datorită problemelor relatate anterior, eu am refuzat să aprob și să livrez produse petroliere pentru aceste două firme și din această cauză au intervenit discuții și probleme între mine și conducerea unității, respectiv între mine și A.O., deoarece deși mi s-au dat dispoziții de către acesta să livrez produse petroliere și către cele două firme am refuzat acest lucru.

În ceea ce privește semnarea contractelor de către mine (contracte încheiate între SNP P. sucursala Peco Bihor și societățile M.C. SRL, O.I. SRL, SC ME&ME T. SRL) arăt faptul că eu am semnat aceste contracte numai pentru luare la cunoștință și aducere la îndeplinire a lor în viitor, după ce aceste contracte au fost semnate și legalizate și de conducerea societății. Precizez încă o dată că pentru încheierea acestor contracte nu era necesară semnarea lor în calitate de șef de depozit. Și de altfel, poziția pe care o aveam nu-mi permitea să închei astfel de contracte deoarece eu eram angajat pentru executarea contractelor, neavând drept de dispoziție.

Precizez că aveam cunoștință despre faptul că în cazul livrărilor cu plata la termen era necesar a se lua măsuri asigurătorii din partea sucursalei, dar doresc să arăt faptul că deși am ridicat la acea dată această problemă, nu s-a putut realiza acest lucru deoarece compartimentul financiar-contabil din cadrul depozitului nu avea relații de serviciu cu băncile. Astfel că singura posibilitate pe care o aveam în acest sens, era de a solicita reprezentanților societăților file CEC în momentul în care ridicau marfa. Atribuții de serviciu în a solicita măsuri asigurătorii aveam și eu, dar și contabilul șef și întregul personal care lucra la livrările de produse petroliere. Este adevărat că la începutul lunii iunie 1999 am luat la cunoștință despre o adresă venită de la SNP P. de a se urmări cu rigurozitate executarea contractelor și luarea măsurilor în cazul depășirii termenelor de plată, fapt ce m-a și determinat să refuz ulterior semnarea și aducerea la îndeplinire a altor contracte. Compartimentul financiar-contabil avea ca și atribuțiuni de serviciu urmărirea și executarea acestor gajuri. (…)

Nu i-am cerut garanții bancare inculpatului B. deoarece, așa cum am arătat mai sus, am primit dispoziții ferme de la A.O. că acesta îmi va plăti cu file CEC la final. Nu știu dacă atunci când s-a încheiat contractul cu SC R. acesta avea sau nu livrări neachitate.

Când am văzut că inculpatul B. nu achită produsele petroliere eu i-am solicitat garanții bancare, dar atunci a venit numitul A. care mi-a spus că va plăti la final cu file CEC.

Legal, după ce am constatat că inculpatul B. nu și-a achitat produsele petroliere care i-au fost livrate anterior, eu nu i-aș mai fi putut aproba și livra ulterior alte produse petroliere, dar am primit dispoziții clare și ferme de la A.

Pentru a scoate în evidență dispozițiile primite de la A., pe unele dispoziții de livrare am specificat clar „fără gaj”. Din câte îmi amintesc eu, am făcut aceste mențiuni atât pentru firma R., cât și pentru SC ME&ME T. SRL. Acea mențiune „fără gaj” însemna că nu s-au solicitat garanții bancare.

Eu, personal am fost convins că firma SC ME&ME T. SRL îi aparține inculpatului B. deoarece acesta se prezentase după produse și în numele acestei firme. Legal, după ce am constatat că inculpatul B. nu și-a achitat produsele petroliere livrate, nu puteam să-i mai livrez produse petroliere pentru firma SC ME&ME, dar primind dispoziții ferme în acest sens de la A., pentru mine acest lucru era o sarcină de serviciu pe care trebuia s-o îndeplinesc. Tot prin intermediul inculpatului B. s-au prezentat la depozitul PECO din Oradea și firmele SC O. și M.C.

Anterior comunicatului primit de la SNP P. referitor la obligația încheierii de contracte între depozite și beneficiar, orice persoană care se prezenta la depozit cu delegații putea să primească produse petroliere urmând procedura arătată la începutul declarației mele. Atunci, mai ales în ultima perioadă, livrările se făceau cu plata la 30 zile.

Referitor la ultimele 2 societăți, respectiv SC O. și M.C. arăt faptul că am menționat că și în numele acestor societăți s-a prezentat inculpatul deoarece știu că el personal a venit la depozit în numele acestor societăți și la conducătorul unității.”

În ceea ce privește pe inculpatul C.A., acesta a declarat următoarele: „Am avut calitatea de magaziner-gestionar la Depozitul PECO Oradea și în nici un caz de gestionar coordonator.

Nici una din delegațiile prezentate de inculpatul B. pentru SC R.I. SRL nu a fost completată de mine. Absolut toate delegațiile cu care acesta s-a prezentat la Depozitul PECO Oradea au fost completate de el personal. Nici nu am aprobat livrarea de produse petroliere către B.C. pe baza unor delegații întrucât, în calitate de magaziner gestionar nu aveam dreptul să dau astfel de aprobări. Nu am nici o explicație pentru rezultatul expertizelor grafice efectuate în cauză care concluzionează că una singură dintre delegații a fost completată de B.C., iar toate celelalte de către mine. Nu este corespunzătoare adevărului o astfel de susținere și doresc să precizez că eu nu am avut nici o tangență cu expertizele grafice, acestea s-au făcut în perioada în care eu mă aflam în străinătate și niciodată nu mi s-a luat vreo probă de scris.

Dintre persoanele care au fost trimise în judecată în această cauză singurii care aveau puterea să aprobe delegațiile și să dispună livrarea de produse petroliere erau A. și H.V. datorită funcțiilor pe care le dețineau.

De câte ori s-a prezentat inculpatul B. pentru ridicarea de produse petroliere, cu delegațiile gata completate, eu personal am primit telefon sau am primit dispoziție directă de la directorul A.O. să procedez la livrarea de produse petroliere, motiv pentru care pe spatele fiecărei delegații am scris inițialele A.O.

Înregistrarea în Registrul de poartă numai după orele 15.30 era obligația mea de serviciu. Mențiunile care trebuiau făcute în registru erau următoarele: mijlocul de transport cu numărul de înmatriculare, numele șoferului sau delegatului și cantitatea de produse livrate cu care era încărcată mașina la ieșirea din depozit, seria și numărul avizului de însoțire.

Categoric, nu am trecut niciodată în Registrul de ieșire mijloace de transport fictive, nume de delegați sau conducători auto fictive, alte numere de înmatriculare decât cele reale ale mașinilor care s-au prezentat la depozit.

Nu am rămas niciodată peste programul meu de serviciu pentru a-l favoriza pe inculpatul B., programul meu era de 12 ore lucrate și 24 h libere. Din acest motiv eram prezent în incinta depozitului și după-amiaza fără ca programul meu să fie limitat până la 15.30.

Am întocmit personal avizele de însoțire a mărfii de fiecare dată și am însoțit șoferii trimiși de B. pentru încărcare la locurile de încărcare, acestea fiind obligațiile mele de serviciu. În schimb, nu am dat niciodată dispoziție gestionarilor să încarce cantitățile de combustibil înscrise în delegații, în mașinile trimise de B. pentru că aveam aceeași funcție ca și ceilalți gestionari și nu aveam dreptul să le dau nici o dispoziție.

Obligația mea de serviciu pe care mi-am îndeplinit-o întotdeauna era aceea să verific personal cantitatea și calitatea produselor livrate după ce au fost încărcate în mijlocul de transport, care în mod obligatoriu trebuia să fie o cisternă. Susțin că de fiecare dată livrările pentru B.C. s-au făcut în mijloace de transport apte a fi încărcate cu produse petroliere, respectiv în cisterne și că niciodată în incinta Depozitului PECO din Bihor nu au intrat mașini Dacia sau Mercedes. Nu este corespunzător adevărului ceea ce s-a consemnat în rechizitoriu în sensul că în avizele de însoțire și în Registrul de poartă au fost trecute numere de înmatriculare care aparțineau în mod real unor autoturisme de genul celor de mai sus. Consider că nu există la dosar astfel de dovezi.

De asemenea, nu este corespunzător adevărului că au fost trecute în avize și în registrul de poartă numere de înmatriculare ale unor cisterne care în zilele în care figurau ca fiind încărcate la Depozitul Oradea se aflau în mod real în executarea altor curse.

Nu am absolut nici o informație despre contractul nr. A/1999 încheiat între SNP P. SA și SC R.I. SRL aparținând inculpatului B. și nici despre condițiile impuse de SNP P. prin adresa nr. T/1999 cu privire la livrarea de produse petroliere, astfel de informații fiind accesibile doar persoanelor care au funcții de conducere.

În legătură cu obligațiile mele de serviciu, doresc să fac următoarele precizări: nu era obligația mea să verific numerele reale de înmatriculare ale mașinii; avizele de însoțire a mărfii le completam cu datele privitoare la identificarea mașinii și identitatea șoferului sau delegatului, nu prin verificări personale, ci pe baza datelor conținute în delegațiile aduse de B.C., sau în dispozițiile de livrare întocmite de Serviciul Desfacere. Mențiunile din registrul de poartă le-am făcut pe baza avizelor, nefiind obligat să procedez la verificarea directă a numerelor de înmatriculare de pe tăblițele cisternei. Singura mea obligație era să verific cantitatea și calitatea mărfurilor încărcate.

Declar că B. sau mașinile lui veneau la încărcat dimineața, și în această ipoteză avizul de însoțire era întocmit de Serviciul Facturare, iar în Registrul de poartă erau trecute mențiunile de către ofițerul de serviciu.

În marea majoritate a cazurilor mașinile lui B. au venit însă la încărcat după-amiaza, cu precizarea că Depozitul PECO funcționa permanent, iar noi gestionarii aveam obligația să încărcăm mașinile la orice oră.

Nu am fost chemat niciodată de acasă cu scopul de a facilita încărcarea mașinilor inculpatului B.C.

Precizez că, în perioada 1999 din cauza fluctuațiilor prețului benzinei, Depozitul PECO Oradea avea un număr de clienți mult mai mare decât înainte, ca urmare în cursul dimineții se încărcau în primul rând mașinile unității pentru aprovizionarea stațiilor de benzină și abia apoi mașinile clienților. Din acest motiv, dintr-o medie de 30 - 40 clienți pe zi, rămâneau neîncărcate după orele 15,30 un număr de 7, 8 cisterne. Pentru toți clienții care nu puteau fi încărcați în timpul programului, persoanele cu putere de decizie, A. și H. dădeau dispoziție verbală sau telefonică să fie încărcate după-amiaza și pe fiecare delegație se treceau pe dos inițialele celui care a aprobat încărcarea sau livrarea.

Fiind întrebat arăt că eu nu am dat niciodată dispoziție paznicilor sau pompierului de la poartă să facă rondul pentru ca eu să pot face mențiunile necesare la ieșirea mașinilor trimise de B.C. în registrul de poartă. Dimpotrivă, era obligația lor de serviciu să facă rondul unității, iar în timpul în care ei lipseau, singurii care aveau dreptul să consemneze în registrul de poartă erau gestionarii.

Nu am primit niciodată nici o înștiințare oficială prin care vreo persoană cu putere de decizie să fi interzis livrarea de produse petroliere firmelor reprezentate de B.C.

În cazul în care orice mașină era încărcată după ora 15.30 eu sau orice alt gestionar întocmeam avizul de însoțire a mărfii însă facturarea mărfurilor livrate se făcea abia a doua zi dimineața de către serviciul de specialitate.

Cu privire la procesele-verbale din 17.06, 9.07 și 20 iulie 1999 este adevărat că eu le-am întocmit însă ele reprezentau procese-verbale de recepție și nu de lăsare în custodie. În calitate de gestionar aveam obligația să verific și să recepționez marfa primită, însă categoric nu aveam puterea să dispun primirea în custodie sau să refuz primirea în custodie. Dispoziția de primire în custodie a fost dată de directorul general A. De altfel, eu am întocmit și fișe de magazie speciale pentru cele trei cantități de combustibil. Am încheiat cele trei procese-verbale de recepție în timpul serviciului, aceasta constituind atribuția mea de serviciu.”

În declarația dată, inculpatul D.D. a arătat: „În perioada 1999 - 2000 am avut calitatea de gestionar coordonator al Depozitului PECO Oradea. În legătură cu livrările de produse petroliere către firmele reprezentate de B.C. declar că, într-adevăr, acestuia i se livra marfă în principal după orele de program, dar aceasta se datora între alte motive și faptului că din lipsa combustibilului din depozit, era necesar în primul rând aprovizionarea, vagoanele fiind încărcate de regulă în jurul amiezii, abia după descărcarea vagoanelor era posibilă livrarea către clienți, motiv pentru care încărcarea cisternelor acestora se prelungea până seara.

În calitate de gestionar coordonator nu era specific funcției mele să cunosc amănunte legate de contractele încheiate de SNP P. cu diverși clienți și, cu atât mai puțin legate de condițiile impuse de SNP cu privire la livrarea de produse petroliere către clienții Depozitului Oradea.

Mi s-a spus de către directorul general A. să încarc mașinile trimise de B.C. după program, dar această dispoziție se dădea în mod egal pentru toți clienții ale căror mașini nu puteau fi încărcate în timpul programului.

Nu mi s-a adus la cunoștință niciodată de către superiorii mei conținutul adresei nr. T/1999 a SNP P. prin care erau impuse obligații privitoare la livrarea de produse petroliere numai dacă beneficiarul avea suficiente asigurări ca să garanteze plata prețului și dacă a achitat produsele livrate anterior.

În nici un caz nu constituiau atribuțiile mele de serviciu verificarea clienților cu privire la îndeplinirea acestor condiții, respectiv dacă au mijloacele necesare pentru a garanta plata prețului sau pentru a fi puse în executare datoriile și nici dacă și-au achitat facturile anterioare.

Nu cunosc despre SC R. reprezentată de inculpatul B. decât faptul că a ridicat produse petroliere de la Depozitul PECO întotdeauna în baza actelor, care de fiecare dată erau în regulă.

Mai doresc să precizez că absolut fiecare cisternă, indiferent de la ce firmă ar fi venit și pentru fiecare încărcare avea nevoie de aprobarea scrisă constând în semnătura unei persoane din conducere, sau de aprobarea verbală, pentru a fi încărcată. În cazul în care nu se dădea vreo aprobare scrisă prin semnarea delegației conducătorului firmei, respectiv A. dădea aprobarea verbală fie prin aceea că se prezenta personal la depozit și dădea dispoziția să fie încărcate mașinile lui B.C., fie dădea dispoziție telefonică, în aceste situații se menționau pe delegație inițialele „A.O”.

Ar fi avut puterea să dea astfel de dispoziții și dl. H.V. în calitate de șef de depozit. Singurele perioade în care am fost înlocuit în funcția de gestionar coordonator al depozitului au fost acelea în care m-am aflat în concediu de odihnă sau boală, atribuțiile mele fiind preluate de C.A.”

Martora F.F., audiată care în anul 1999 avea calitatea de controlor poartă cu program 7.30 - 15.30, susține că la plecarea ei, atribuțiunile erau preluate de pompierul de serviciu, iar în cazul în care și pompierul lipsea de la poartă cel care completa Registrul de poartă cu privire la ieșirea mașinilor încărcate era gestionarul de serviciu. „În calitate de controlor poartă eu primeam delegația și dispoziția de livrare iar atribuția mea era aceea de a le menționa în Registrul de poartă.” În continuare martora arată că este imposibil ca datele din acte și datele reale ale mașinilor și persoanelor înregistrate să fie diferite, acest lucru era posibil doar dacă s-ar fi comis vreun fals.

Martora Z.E., contabil șef la depozitul Peco, audiată arată că serviciul contabilitate făcea la fiecare sfârșit de săptămână în ziua de vineri o verificare a tuturor facturilor neîncasate, iar în baza acestor verificări se întocmea o evidență a livrărilor neachitate pe beneficiar, după care se proceda la confruntarea situației întocmite cu șeful de depozit, aducându-i-se la cunoștință numărul de facturi neachitate și valoarea lor. Această situație se înainta tot săptămânal, conducerii sucursalei, care împreună cu oficiul juridic aveau obligația să întreprindă toate demersurile pentru încasarea datoriilor. Mai arată martora că, deși avea cunoștință de situația celor patru firme, A.O. a dat dispoziție șefului de depozit H. și subordonaților acestuia, D.D. și C.A., să se continue livrarea produselor petroliere către acestea. Conform susținerilor martorei, cele patru firme erau reprezentate de B.C. și M.G. În continuare, martora face referire la aprobarea specială de care avea nevoie fiecare beneficiar în parte pentru contractul de livrare încheiat cu Sucursala P., aprobare care consta fie într-o dispoziție telefonică către șeful de depozit H. sau locțiitorul său, fie într-o aprobare scrisă pe dosul delegației constând în mențiunea „da”, semnătura directorului A. și cantitatea încuviințată. Atunci când aprobarea era una telefonică, cel care primea dispoziția de livrare scria personal pe dosul delegației inițialele A.O., care confirmau faptul că directorul a dispus livrarea. În final, martora mai susține faptul că niciodată inculpații H. și D. sau C. nu i-au cerut acesteia ca în situațiile comunicate către Sucursală să favorizeze cu ceva cele 4 firme, adică să nu evidențieze datoriile acestora.

Audiat fiind martorul B.P., care în 1996 - 2000 a avut calitatea de gestionar la depozitul Peco Oradea, arată că livrările se făceau numai pe baza unei dispoziții de livrare scrise, aprobată de conducerea sucursalei, reprezentată de numitul A., șeful de depozit, H., ajutorul șefului de depozit D., iar când lipseau toți aceștia o astfel de dispoziție de livrare era semnată de C.A. în calitate de gestionar coordonator. Martorul susține că niciodată nu a primit de la niciuna din persoanele enumerate dispoziție de a nu respecta această procedură, adică nu a încălcat procedura standard de livrare a produselor petroliere. De asemenea, nu-și explică cum în registrul de poartă sunt trecute autovehicule care erau absolut improprii transportului de produse petroliere. În legătură cu inculpatul C., martorul arată că acesta din urmă, în calitate de gestionar coordonator, avea puterea să semneze dispoziția de livrare în cazul în care lipseau toate persoanele din conducere enumerate anterior și chiar el a procedat la livrarea de combustibil, inclusiv în baza unor dispoziții de livrare aprobate de C.

Martora B.C., angajată la depozitul Peco Oradea, serviciul de facturare, audiată arată că mențiunile privitoare la identificarea persoanei și autovehiculului care s-a prezentat pentru încărcare erau luate de pe delegație, nimeni de la serviciul facturare nu făcea personal astfel de verificări. În continuare, martora arată următoarele: „În situația în care beneficiarul nu plătea nici cu filă CEC nici cu ordin de plată, facturistul îl trimitea pe delegat să caute pe oricare din șefii depozitului care era prezent la serviciu și care trebuia să facă pe dosul delegației sau pe dispoziția de livrare mențiunea „plata ulterior”, sau o mențiune asemănătoare, iar în cazul în care obținea această mențiune, pe factură se treceau inițialele persoanei care a dat această aprobare. S-a întâmplat în numeroase rânduri ca inculpații angajați ai depozitului să îmi confirme personal că directorul A. a dat dispoziție telefonică privitoare la încărcarea unor anumite cisterne, iar în acest situații am menționat pe facturi inițialele A.O.

Precizez că îl cunosc personal pe inculpatul B.C. pe care l-am văzut în depozitul Peco, unde venea după marfă, fie personal, fie delegați sau șoferi trimiși de acesta, declar că în majoritatea cazurilor livrările făcute la cererea lui B. nu erau achitate nici cu filă CEC nici cu ordin de plată. Cunosc personal că toți cei 4 inculpați, A., H., D. și C. au dat aprobările necesare lui B.C. pentru a încărca marfă fără plată. Practic, persoanele enumerate de acesta au semnat cu semnătura personală, deci în nume personal pe delegațiile cu care se prezenta B.C. sau șoferii trimiși de acesta pentru încărcare.

L-am văzut de mai multe ori pe inculpatul B. în incinta Depozitului Peco Oradea însă nu am nici o idee dacă se afla acolo în calitate de reprezentant al firmei sale sau în calitate de mandatar al altor firme pentru simplul motiv că actele pentru facturare ajungeau la mine prin intermediul șoferilor cisternei încărcate sau prin intermediul gestionarului de depozit, iar datele de pe factură erau cele din dispoziția de livrare și delegație.”

Și martorul A.T., gestionar la depozitul Peco, arată că dacă clienții erau programați pentru încărcare după 15.30, în marea majoritate a cazurilor gestionarul coordonator D.D. sau înlocuitorul lui, C.A., rămâneau după program până la încărcarea tuturor clienților. „De această dată însă, gestionarul semna dispoziția de livrare și întocmea avizul de însoțire a mărfii, iar factura urma să se întocmească a doua zi dimineață. (…) Pentru fiecare livrare era necesară dispoziția de livrare semnată de oricare dintre persoanele de conducere, această formalitate fiind necesară pentru orice client.”

Martora C.V., Șef Birou Comercial la SNP P., Sucursala Peco Bihor, audiată susține următoarele: „… În fiecare săptămână, lunea dimineața avea loc o ședință de lucru la care participau: conducerea sucursalei, șefii de depozite, șefii de servicii și birouri. La fiecare ședință săptămânală Serviciul Financiar Contabil prezenta situația sumelor neîncasate de la beneficiari. Ca urmare, directorul A. atrăgea atenția verbal șefului de depozit H. să procedeze la recuperarea sumelor neîncasate și să sisteze livrarea de produse petroliere în continuare beneficiarilor care nu-și achitaseră livrările anterioare. (…) titularul de contract de vânzare cumpărare avea obligația ca la prima livrare din depozitul Peco să prezinte scrisoarea de garanție bancară care urma să rămână la depozit la Serviciul Contabilitate și numai în baza acestei scrisori de garanție șeful depozitului avea obligația să procedeze la livrarea efectivă către beneficiar a produselor petroliere.

În cursul lunilor aprilie - mai 1999, eu, personal, în calitate de șef serviciu comercial, constatând că valoarea sumelor neîncasate a crescut în mod deosebit, am început să înștiințez în mod oficial prin adrese scrise pe toți șefii de depozite cu privire la valoarea deosebită a debitelor neîncasate, cu privire la obligația de a proceda la recuperarea acestora și la obligația de a sista pentru viitor livrarea către firmele debitoare. (…) Evidența firmelor debitoare și a valorii debitelor pe fiecare firmă în parte se găsea la contabilitatea depozitului și la contabilitatea sucursalei.”

Martorul C.D., angajat în perioada 1998 - 1999 ca magazioner gestionar și audiat arătă că „… singurele persoane care aveau atribuția și competența de a verifica identitatea șoferului și a cisternei și de a dispune înscrierea acestor mențiuni în registrele depozitului și în actele însoțitoare erau: H.V., D.D. și C.A.”

Martorul A.S., având calitatea de șofer pe cisternă și audiat în cauză a susținut următoarele: „La fiecare întâlnire se prezenta la poartă și B.C. Eu în calitate de șofer nu am făcut niciodată nimic altceva decât am efectuat transportul. La fiecare transport eram însoțit în incinta depozitului P. de B.C. și la fiecare transport acesta s-a deplasat personal la serviciile depozitului P. unde se întocmeau toate actele necesare și s-a ocupat personal începând de la intrare și până la ieșirea din depozit de îndeplinirea tuturor formalităților necesare privind aprobări, întocmire de facturi și avize, înregistrări în evidențele depozitului, iar eu eram chemat pentru a semna. (…) Celelalte avize pe care s-a menționat M și N) și care reprezentau nr. de înmatriculare ale unor mașini Dacia nu conțin semnătura mea ci un fals și nu cunosc cine a redactat avizele de mai sus în această formă. Niciodată B. nu m-a însoțit în interiorul depozitului la încărcat și nici pe traseu până la beneficiar. La ieșirea din depozit la poartă îmi preda actele însoțitoare ale transportului, moment în care portarul făcea înregistrările de poartă și apoi îmi dispunea doar la ce stație Peco trebuie să descarc, moment în care ne despărțeam.”

În drept, instanța de fond a reținut că:

Faptele inculpatului B.C.D. constând în aceea că în perioada martie - iulie 1999, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator la SC „R.I.” SRL Oradea și în numele SC „O.I. SRL” Oradea, SC „M.C.” SRL București și SC „ME & ME T.” SRL Oradea, cu prilejul încheierii și derulării unor contracte de livrare produse petroliere a indus în eroare SNP P. SA - Sucursala Peco Bihor, prin ridicarea de produse petroliere pe care nu le-a achitat, cauzând un prejudiciu de 14.678.232.138 ROL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

Fapta aceluiași inculpat constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a preluat documentele de ridicare a produselor petroliere, cunoscând că inculpatul C.A. le-a completat cu date nereale, evidențiindu-le în documentele contabile ale firmei sale ori ale celorlalte 3 firme, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, faptă prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

Fapta inculpatului H.V.F. constând în aceea că în calitate de șef al depozitului PECO Oradea, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și a măsurilor dispuse de SNP P. SA, a încheiat contracte cu cele 4 societăți comerciale, respectiv, SC „R.I.” SRL Oradea, SC „O.I.” SRL Oradea, SC „M.C.” SRL București și SC „ME & ME T.” SRL Oradea și a avizat livrări de produse petroliere către SC „R.I.” SRL Oradea și SC „ME & ME T.” SRL, fără a verifica bonitatea acestora, fără a solicita garanții asigurătorii și fără a sista livrările în caz de depășire a termenului de plată, cauzând sucursalei un prejudiciu în sumă de 14.129.232.138 ROL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

Fapta inculpatului D.S.I. constând în aceea că în calitate de adjunct al șefului Depozitului Peco Oradea, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu și a dispozițiilor conducerii SNP P. SA, a aprobat livrarea de produse petroliere către SC „O.I.” SRL și SC „M.C.” SRL, fără a verifica firmele și persoanele care le reprezintă, fără a obține garanții asigurătorii și fără a sista livrările în cazul depășirii termenului de plată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

Fapta inculpatului C.A. constând în aceea că a completat delegațiile de ridicare mărfuri pentru cele 4 societăți mai sus menționate, cu date nereale referitoare la delegații și mijloacele de transport folosite și a trecut în registrul de poartă al depozitului aceleași date nereale cuprinse în delegații, înlocuindu-i pe pompierii de serviciu sau controlorii de poartă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, dispozițiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, modul și împrejurările în care au fost comise, urmările produse și persoana inculpaților, apreciindu-se, în ceea ce îl privește pe inculpatul B.C.D. că scopul preventiv și educativ al sancțiunii poate fi atins numai prin executarea acesteia în condițiile art. 57, 71 C. pen.

Referitor la inculpații H.V.F., D.D.I. și C.A. s-a apreciat, ținând seama de persoana acestora, de comportamentul lor după comiterea faptelor, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru aceștia și chiar fără executarea pedepselor, ei nu vor mai săvârși infracțiuni. În consecință, față de acești inculpați s-au aplicat dispozițiile art. 861 C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

În ce privește latura civilă a cauzei, constatând că sunt îndeplinite cerințele art. 14 și art. 346 C. proc. pen., instanța de fond a dispus obligarea în solidar a inculpaților B.C.D., H.V.F., D.D.I. și C.A. la despăgubiri civile în sumă de 14.678.232.138 ROL către partea civilă SNP P. SA București, sumă ce reprezintă contravaloarea facturilor neîncasate, constând în prețul combustibilului livrat cu încălcarea atribuțiilor de serviciu.

Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații B.C.D., H.V.F. și C.A.

Parchetul a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul modalității de executare a pedepselor aplicate inculpaților H.V.F., D.D.I. și C.A., solicitând ca pedepsele să fie executate de către aceștia în condițiile art. 57, 71 C. pen.

Inculpatul B.C.D. a solicitat, în principal, să se constate nelegala sesizare a instanței și să se dispună trimiterea cauzei procurorului în vederea refacerii actului de sesizare și a urmăririi penale sau reunirea prezentei cauze cu cea în care se desfășoară în paralel acțiunea penală față de ceilalți doi coinculpați, M.G. și A.O., iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării expertizei financiar-contabile, cât și pentru celelalte aspecte dezvoltate în motivele de apel, respectiv, nesoluționarea fondului cauzei și a unor cereri esențiale formulate în apărare: schimbarea încadrării juridice, introducerea în cauză a SC „O.I.” SRL, „M.C.” SRL și „ME & ME T.” SRL - ca părți responsabile civilmente.

În esență, inculpatul a arătat că urmărirea penală a fost începută față de el la data de 21 iunie 2002 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la un prejudiciu de 13 miliarde ROL vechi cauzat în calitate de administrator la SC „R.” SRL Oradea, aspect atestat și de ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită la aceeași dată când a fost dispusă arestarea sa preventivă de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La data de 21 ianuarie 2003 i s-a prezentat materialul de urmărire penală atât de către procuror, cât și de organul de cercetare penală, dar pentru alte fapte, respectiv pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. și de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. Rechizitoriul a fost întocmit după o perioadă de 2 luni, respectiv la data de 11 martie 2003, perioadă în care au fost efectuate noi acte de cercetare penală (au fost ascultați martori și alți învinuiți și inculpați, au fost dispuse expertize, s-au efectuat extinderi ale urmăririi penale și față de alte persoane etc). Aceste acte procedurale efectuate în faza de urmărire penală și care se regăsesc ca și probe și temeiuri de trimitere în judecată au fost apreciate de inculpat ca fiind lovite de nulitate, fapt ce impune trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale întrucât au fost încălcate dispoziții imperative ce guvernează urmărirea penală și a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută. Fiind pusă în mișcare acțiunea penală prin ordonanță pentru infracțiunea de înșelăciune, pentru a exista un act valabil de sesizare a instanței, trebuia să existe, anterior, și o ordonanță de schimbare a încadrării juridice a faptei care să cuprindă și infracțiunea de uz de fals în formă continuată reținută în rechizitoriu, faptă cu privire la care trebuia să fie ascultat de procuror, acte procedurale care însă nu au fost întocmite în cauză. În opinia inculpatului, aceste aspecte neelucidate i-au afectat grav dreptul la apărare, dar și dreptul la un proces echitabil și corect.

Totodată, inculpatul a arătat că, întrucât în speță se discută de existența unor infracțiuni de rezultat prin care s-a cauzat, în solidar, de către cei 6 inculpați, în calitate de autori sau complici, un prejudiciu în sumă de 14.000.000.000 ROL, este de neconceput ca autorii să fie judecați separat de complici, iar un autor să fie judecat separat de un alt coautor. Procedându-se în acest mod, s-ar ajunge la pronunțarea unor hotărâri contradictorii.

A mai arătat inculpatul că menține solicitarea reiterată în motivele de apel referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în rechizitoriu și anume: cu privire la infracțiunea de înșelăciune cere să se înlăture din încadrarea juridică dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. și cele ale alin. (5) al art. 215 C. pen., iar referitor la infracțiunea de uz de fals cere înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. și să se rețină prejudiciul separat pentru fiecare societate comercială în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire penală.

Referitor la solicitarea de a se pronunța o soluție de achitare în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a susținut că insolvabilitatea debitoarei - SC „R.I.” SRL - parte responsabilă civilmente condusă de acesta și neplata creanțelor către partea civilă ca și parte în contract, nu poate fi considerată infracțiune, lipsind atât latura obiectivă, cât și latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată. Față de celelalte societăți comerciale, inculpatul a solicitat să se constate din probele de la dosar, că nu a avut calitatea de administrator sau asociat, respectivele societăți comerciale fiind conduse și administrate de către alte persoane. Așa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale, persoanele care au cauzat prejudicii SNP P. sunt A.O. - fostul director și M.G. – împuternicitul celor trei societăți astfel că, în opinia inculpatului, soluția de condamnare a sa în calitate de autor al infracțiunii de înșelăciune este greșită.

Inculpatul B.C.D. a susținut că se impune pronunțarea în cauză a unei soluții de achitare și pentru infracțiunea de uz de fals, chiar și în condițiile în care i s-a respins proba privind efectuarea expertizei grafologice solicitată la fond. Reținerea de către instanța de fond a faptului că el ar fi prezentat delegații în numele societății pe care o conducea, cu ocazia derulării contractului comercial nr. A/1999 încheiat legal, delegații care au fost avizate în scopul ridicării mărfii contractată de ceilalți inculpați care dețineau funcții de conducere în cadrul SNP „P.” SA, în opinia inculpatului, nu are nicio relevanță sub aspect penal.

Un ultim motiv de apel invocat de inculpatul B.D.C. vizează modalitatea de individualizare și executare a pedepsei. În opinia sa, se impunea reținerea de circumstanțe atenuante și, pentru egalitate de tratament juridic cu ceilalți inculpați, aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere .

Inculpatul H.V. a solicitat achitarea, în principal, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. și, în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. cerând a se constata că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu există, respectiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, cu consecința înlăturării obligării sale la plata despăgubirilor civile către SNP P. SA și a ridicării măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra imobilului proprietatea sa, situat în municipiul Oradea, str. Gh.D. Într-un ultim subsidiar, sus-numitul inculpat a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru nelegala citare a părților și neintroducerea în cauză a părților responsabile civilmente.

În esență, inculpatul H.V. a invocat ca prim motiv de apel, nelegalitatea actelor de urmărire penală, precum și a măsurilor asigurătorii, arătând cu privire la acestea din urmă, că au fost nelegal dispuse de către organele de urmărire penală din cadrul I.G.P.R. București în sensul că imobilul asupra căruia s-a instituit sechestrul se află în Oradea, iar urmărirea penală a fost efectuată de către organele de urmărire penală din cadrul I.P.J. Argeș, respectiv, I.P.J. Bihor.

A mai arătat inculpatul că a deținut funcția de șef al Depozitului Peco Oradea în anul 1999, având atribuțiile enumerate în fișa postului, potrivit cărora organiza livrarea de produse petroliere doar în baza și în limitele unui program de livrare stabilit de conducerea sucursalei, respectiv, directorul Sucursalei Bihor, numitul A.O., al cărui subordonat era și că a refuzat să semneze dispozițiile de livrare pentru SC „O.” SRL și SC „M.C.” SRL pentru că spre deosebire de SC „R.I.” SRL și „ME & ME” SRL a bănuit că aceste livrări sunt suspecte.

Totodată, inculpatul a arătat că la efectuarea expertizelor contabile dispuse în cauză, experții au avut în vedere doar actele contabile, pe care le-au analizat superficial, nu și stocurile de marfă, deși a adus la cunoștința experților faptul că este posibil să existe minusuri în gestiune acoperite cu facturi emise de firmele fantomă, O. și M.; că nu s-a urmărit ce s-a întâmplat efectiv cu produsul petrolier, unde a ajuns și cum a fost livrat, că nu s-a analizat existența sau inexistența raportului de cauzalitate între faptele cercetate și prejudiciul cauzat în patrimoniul sucursalei, participarea sau neparticiparea, în concret, a fiecărui inculpat la crearea prejudiciului, cuantumul acestuia pentru fiecare inculpat în parte, atât expertiza, cât și rechizitoriul făcând doar o analiză globală și concluzionând, în mod expres că persoanele răspunzătoare sunt doar A.O. și M.G.

A mai arătat inculpatul că atât actul de inculpare, cât și sentința au fost întocmite tendențios și superficial și conțin serioase erori asupra stării de fapt reținute în sarcina sa. În calitatea sa de șef depozit a dispus livrări reale de marfă, aspecte ce pot fi verificate, iar simpla neexecutare a unui contract nu poate constitui infracțiune. Semnăturile de pe delegații, care îi aparțin, nu sunt cauzatoare de prejudicii pentru că SC „R.I.” SRL este o societate reală, iar livrările de produse petroliere au fost reale.

În altă ordine de idei, inculpatul a susținut că deși a fost prezent constant la dezbateri, deși a fost singurul care a luat atitudine față de livrările suspecte către societățile „M.” și „O.”, a fost incriminat la fel cu celelalte părți implicate în cauză, fiind ținut să răspundă solidar cu ceilalți inculpați pentru întreg prejudiciul cauzat sucursalei SNP P. SA, prejudiciu care a fost creat prin neexecutarea unor contracte, fapt care în opinia sa nu este de natură a atrage răspunderea penală.

Inculpatul C.A. a solicitat, în principal, restituirea cauzei la procuror, iar în subsidiar, achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu pentru care a fost trimis în judecată sub aspectul laturii subiective, lipsind intenția. Totodată, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere raportul de subordonare în care se afla față de ceilalți coinculpați și împrejurarea că a comis faptele urmare ordinelor date de aceștia.

Prin Decizia penală nr. 91/A/2010 din 14 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 4177/111/P/2003, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și de inculpatul H.V.F., a desființat în parte Sentința penală nr. 212/P din 11 iulie 2007 și, în consecință: a înlăturat interdicția dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. cuprinsă în conținutul pedepsei complementare de 3 ani aplicate inculpatului B.C., precum și dispoziția de condamnare a inculpatului H.V.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune pentru care a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Totodată, instanța de apel a dispus ridicarea măsurii asigurătorii constând în sechestrul asupra imobilului proprietate personală a inculpatului H.V.F. situat în Oradea, str. Gh.D. dispus de I.G.P. București prin ordonanța din 8 februarie 2002 și adus la îndeplinire prin procesul-verbal de sechestru din 6 septembrie 2002 al I.G.P. București.

Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței atacate, instanța de apel a menținut în rest dispozițiile acesteia.

Apelurile declarate de inculpații B.C.D. și C.A. au fost respinse ca nefondate prin decizia penală sus-menționată.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate atât oral, cât și în scris, dar și din oficiu, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea a reținut următoarele:

Cauza se află în al doilea ciclu procesual, hotărârea instanței de fond fiind analizată anterior prin Decizia penală nr. 53/A din 2 iunie 2009 prin care Curtea de Apel Oradea a apreciat că sentința pronunțată de tribunal este lovită de nulitate absolută deoarece judecătorul fondului, respingând o cerere de extindere a procesului penal, s-a antepronunțat.

În recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4254/2009 a casat decizia pronunțată în apel, apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., trimițând cauza pentru continuarea judecății Curții de Apel Oradea.

Probatoriul administrat în cauză, deosebit de vast, a fost în mod corect și pertinent interpretat de către prima instanță. Participarea fiecărui inculpat la activitatea infracțională trebuie privită, în primul rând, prin rolul pe care fiecare și l-a arogat în circuitul infracțional, iar, în al doilea rând, prin contribuția efectivă la realizarea scopului acestei activități, de vânzare a produselor petroliere.

Întreaga stare de fapt a fost stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și al cercetării judecătorești, configurându-se, începând cu anul 1999, desfășurarea unor activități de vânzare a unei cantități însemnate de produse petroliere, în dauna Sucursalei PECO Bihor, prin largul concurs al unor persoane cu funcții de conducere și execuție a acestei unități economice.

Prin încălcarea atribuțiilor de serviciu precum și a măsurilor stabilite și impuse de SNP P. SA București, persoane cu funcții de conducere, dar și angajați ai sucursalei PECO Bihor au facilitat în perioada iunie - iulie 1999, livrarea de produse petroliere către diferite societăți comerciale, pe baza unor contracte nesemnate de beneficiari, lipsite de garanții asiguratorii și în condițiile neachitării produselor petroliere livrate anterior, în valoare totală de 14.678.232.138 ROL.

Fără a reitera întreaga activitate reținută în sarcina inculpaților trimiși în judecată, este de remarcat că probele administrate în cauză au confirmat pe deplin participarea inculpaților din prezenta cauză la săvârșirea infracțiunilor reținute.

Faptele inculpaților B.C.D., D.D.I. și C.A. au fost pe deplin dovedite, iar încadrările juridice sunt corecte.

Astfel, inculpatul B.C.D., în perioada martie - iulie 1999, în baza aceleași rezoluții infracționale, ca administrator a patru societăți comerciale, a indus în eroare SNP P. SA - Sucursala Bihor, atât cu prilejul încheierii, cât și al derulării unor contracte de livrare produse petroliere, pe care ulterior nu le-a achitat, cauzând un prejudiciu extrem de ridicat. Ulterior, prin uz de fals, a preluat documentele de ridicare produse petroliere, cunoscând că inculpatul C.A. le-a completat cu date nereale, evidențiindu-le în documentele contabile ale societăților pe care le administra. Vinovăția acestui inculpat a fost pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică a faptelor săvârșite este corectă. Caracterul continuat al infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals a fost dovedit pe deplin, actele materiale fiind realizate și determinate de o singură rezoluție infracțională. În acest context, cererea de schimbarea a încadrării juridice, prin înlăturarea dispozițiilor art. 41, 42 C. pen., este nefondată.

Nefondate au fost apreciate și criticile formulate de inculpat în legătură cu nulitatea fazei procesuale a urmăririi penale. Curtea nu a constatat existența unor cazuri care să conducă la concluzia incidenței dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. în ceea ce privește desfășurarea fazei procesuale a urmăririi penale.

Fapta inculpatului D.D.I., constând în aceea că, în calitate de adjunct al șefului depozitului PECO Oradea, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a aprobat livrarea de produse petroliere către două societăți comerciale, fără a efectua minime verificări și fără a obține garanții asigurătorii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. în formă continuată.

Fapta inculpatului C.A., constând în aceea că a completat delegații de ridicare mărfuri pentru un număr de patru societăți comerciale, cu date nereale referitoare la delegați și mijloacele de transport folosite, precum și registrul de poartă al depozitului cu aceleași mențiuni cuprinse în delegații, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. în formă continuată.

Individualizarea pedepselor aplicate celor trei inculpați corespunde exigențelor și criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., Curtea neprocedând la modificarea cuantumului acestora.

În ceea ce privește rolul inculpatului H.V.F. în angrenajul de livrare a produselor petroliere, Curtea a considerat că, din punct de vedere juridic, contribuția acestuia nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu reținută în sarcina sa.

Din probele administrate în cauză și declarațiile persoanelor audiate se evidențiază angajarea Sucursalei PECO Bihor de către conducerea acesteia, reprezentată prin director A.O., în raporturile comerciale cu terții. S-a dovedit că, potrivit regulamentului de organizare și funcționare a SNP P. SA București, aprobat în ședința AGA din data de 28 iulie 1998, directorul de sucursală angajează cu directorul economic, sub semnătură, unitatea în relațiile cu terții, în limitele competenței aprobate de Consiliul de Administrație al SNP P. Este evident că, în sarcina directorului sucursalei se aflau și obligații de asigurare a patrimoniului acesteia și de recuperare a unor eventuale prejudicii. De asemenea, cu toate că inculpatul H.V.F. putea să exercite în calitatea sa de șef depozit, atribuții privind semnarea unor contracte comerciale, nu exista posibilitatea, în situația neexecutării acestora, decât să sesizeze conducerea sucursalei.

După cum rezultă din probele administrate în cauză și aceste chestiuni sunt evidențiate în chiar actul de sesizare a instanței, singura persoană care a invocat nereguli în derularea contractelor comerciale a fost inculpatul H.V.F.

Astfel, la data de 7 iulie 1999 a fost încheiat un contract de livrare produse petroliere cu SC M.C. SRL. În executarea contractului, avizarea delegațiilor prezentate de inculpatul B.C. și completate de către inculpatul C.A. a fost făcută de către inculpatul D.D.I. Acest demers s-a datorat împrejurării că inculpatul H.V.F., șef depozit, sesizând contradicțiile dintre dispozițiile verbale ale directorului sucursalei A.O. privind livrarea de produse petroliere, chiar în condițiile neachitării cantităților livrate anterior, a refuzat să mai livreze vânzări ulterioare către inculpatul B.C. În acest sens, există dovada unor adrese emise de Sucursala PECO Oradea și semnate de către directorul comercial R.C., care atenționau conducerea depozitului asigurată de inculpatul H.V.F. privind neîncasarea vânzării unor produse livrate anterior.

Un alt aspect deosebit de relevant în conturarea rolului avut de inculpatul H.V.F. în angrenajul activității sucursalei a fost relația pe care unitatea a avut-o cu SC ME&ME T. SRL Oradea. Sucursala PECO Bihor a încheiat cu această societate un contract de livrare produse petroliere și, în contextul în care lipsea directorul A.O., contractul a fost semnat de inculpatul H.V.F. și de R.C., în calitate de director comercial.

S-a dovedit că directorul A.O. a dat dispoziții să se facă livrări către această societate în condițiile în care inculpatul H.V.F. îl avertizase că datoria acumulată de una din societățile administrate de inculpatul B.D. se ridicase la peste 2 miliarde ROL. Cu toate acestea, deși a îndeplinit dispozițiile verbale ale directorului A.O., pe delegațiile de ridicare marfă avizate de către inculpatul H.V.F., acesta a făcut mențiunea „fără gaj”, intenționând astfel să confirme împrejurarea că își exprimă dezacordul față de ordinul primit.

Raportat la cele anterior descrise, Curtea a apreciat că din punct de vedere juridic, contribuția inculpatului H.V.F. nu se poate circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, în forma prevăzută și pedepsită de art. 248 - 2481 C. pen.

Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunea se comite atât cu intenție directă cât și indirectă, făptuitorul prevăzând că prin fapta sa se va cauza o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituții de stat sau că va produce o pagubă patrimoniului acesteia, urmărind sau acceptând acest lucru. În ciuda faptului că inculpatul a semnat contracte de livrare produse petroliere, îndeplinind în unele situații dispoziții nelegale ale șefului ierarhic, nu se poate reține că a avut intenția de a prejudicia în vreun fel societatea. În acel context în care într-un mod haotic au fost încheiate contracte, livrându-se produse petroliere fără garanții, este nejustificată reținerea în sarcina unei persoane, care a sesizat acest lucru, exprimându-și dezacordul unei intenții infracționale.

Prin urmare, Curtea a apreciat că inculpatul H.V.F. a acționat fără intenția de a prejudicia în vreun fel unitatea și a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea acestuia.

Ca o consecință a acestei soluții s-a dispus și ridicarea măsurii asigurătorii constând în sechestrul asupra imobilului proprietate personală a inculpatului H.V.F., situat în Oradea, str. Gh.D., dispus de I.G.P. București prin ordonanța din 08 februarie 2002 și adus la îndeplinire prin procesul verbal de sechestru din 06 septembrie 2002 al I.G.P. București.

Instanța de apel a reținut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a invocat în motivele scrise de apel depuse cu ocazia primului ciclu procesual, un motiv de nelegalitate constând în aplicarea nelegală a pedepsei prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen., inculpatului B.C.

Sub acest aspect critica parchetului a fost apreciată ca justificată, fiind nelegală - raportat la circumstanțele concrete ale cauzei și la circumstanțele personale ale inculpatului - inserarea dispoziției de aplicare a pedepsei prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen., constând în interdicția dreptului de a alege, în conținutul pedepsei complementare de 3 ani aplicate inculpatului B.C.D.

În consecință, instanța de apel a dispus în sensul celor menționate în dispozitivul deciziei.

Împotriva sentinței și deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul B.C.D.

Parchetul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen., a susținut nelegalitatea și netemeinicia deciziei, pe de o parte, sub aspectul greșitei achitări a inculpatului H.V.F. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar pe de altă parte, sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate de instanța de fond inculpaților B.C.D., H.V.F., D.D.I. și C.A.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris și susținute oral, procurorul a arătat că instanța de apel într-un mod cu totul eronat a aplicat dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la inculpatul H.V.F., raportat la starea de fapt reținută în sarcina acestuia, concluzionând în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice - infracțiune pentru care sus-numitul inculpat a fost trimis în judecată - atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective. Din probele administrate în cauză rezultă că prin exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, inculpatul H.V.F., în calitatea sa de șef de depozit la SC Peco Oradea - Sucursala Bihor, cu intenție a cauzat acestei societăți o pagubă de 14 miliarde de ROL.

În ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților B.C.D., H.V.F., D.D.I. și C.A., procurorul a solicitat majorarea cuantumului acestora și executarea prin privare de libertate a sancțiunilor aplicate ultimilor trei inculpați.

Inculpatul B.D.C. prin apărătorul ales a solicitat: introducerea în cauză a părților responsabile civilmente și citarea în această calitate a societăților comerciale SC „R.I.” Oradea, SC „O.I.” SRL Oradea, SC „M.C.” SRL București și SC „ME&ME T.” SRL București și efectuarea expertizei financiar - contabile cu obiectivele depuse la dosar încă din anul 2005, cereri care au fost nelegal respinse de instanța de fond și de instanța de apel, admiterea recursului, casarea deciziei și pe cale de consecință:

- în principal, trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului pentru următoarele motive: judecarea cauzei cu lipsă de procedură cu apelantul inculpat; incompatibilitatea judecătorului P.M.; contrarietate între motivarea deciziei și dispozitiv; instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel și cererilor invocate; nesoluționarea fondului cauzei și încălcarea dreptului la apărare al inculpatului prin neadministrarea singurei probe propusă în apărare, respectiv a expertizei financiar-contabile, probă hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei și stabilirea corectă a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa;

- în subsidiar, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

În opinia inculpatului B.C., cazurile de recurs ce atrag casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei sunt:

- art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., deoarece soluționarea cauzei în apel a avut loc fără ca procedura de citare cu inculpatul să fie legal îndeplinită (acesta nu a fost citat la adresa din Spania - Rambla Catalunya, 79, Piso P03, Tortosa Tarragona);

- art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. motivat de faptul că judecătorii P.M. și C.A. erau incompatibili să soluționeze apelul deoarece judecaseră anterior cauza înregistrată sub nr. 7759/271/2007 referitor la un prejudiciu de 21 miliarde ROL (în care era cuprins și prejudiciul de 14 miliarde ROL reținut în prezenta cauză ca fiind produs tot SNP P. - Sucursala Oradea, dosar în care au pronunțat o soluție de achitare pentru inculpații: A.T., D.D., A.A., C.D.P., B.P., tocmai pe considerentul că acest prejudiciu fusese produs prin faptele comise de H., B., A., M., D. și C., respectiv parte dintre inculpații din prezenta cauză). Mai mult, judecătorul P.M. este cel care la instanța de fond a dispus restituirea cauzei la parchet doar față de inculpații A.O. și M.G., trimiși în judecată alături de inculpații din prezenta cauză (inclusiv alături de inculpatul B.) prin rechizitoriul nr. 308/P/2002, disjungerea cauzei față de inculpații A.O. și M.G. prin Sentința penală nr. 133/P/2003 din 19 martie 2003 și continuarea judecății față de inculpații B.C.D., H.V.F., D.D.I. și C.A.;

- art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. pentru că: instanța de apel admițând apelul parchetului, trebuia să admită și apelul inculpatului (față de care s-a reținut că în mod greșit s-a făcut aplicarea art. 64 lit. a) C. pen.); reținând ca temei al admiterii apelului parchetului dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. trebuia să procedeze la o nouă judecată a cauzei și să pronunțe o nouă hotărâre cu privire la cauză în întregul ei și la toți inculpații; dispozitivul hotărârii instanței de apel nu se poate înțelege, nefiind permisă desființarea hotărârii și, în același timp, respingerea unora dintre apeluri pentru că art. 379 lit. c) C. proc. pen. prevede doar una din soluții și nu pe ambele, aspect ce poate fi încadrat și în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. și anume că, hotărârea dată în apel este contrară legii; instanța de apel nu a motivat de ce respinge apelul inculpatului sub aspectul tuturor criticilor aduse sentinței și de ce argumentele apărării în susținerea soluției de achitare bazată pe insuficiența probelor de la dosar și neadministrării probei cu expertiză financiar contabilă nu se poate reține pronunțând astfel o hotărâre nemotivată în fapt și în drept;

- art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., deoarece instanța de apel s-a pronunțat doar formal pe motivele de apel legate de nulitatea fazei procesuale a urmăririi penale și respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei de înșelăciune în sensul înlăturării dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 38515 pct. c alin. ultim C. proc. pen., fiind necesară administrarea probei cu expertiza contabilă solicitată pe tot parcursul procesului penal, probă care a fost respinsă, instanțele nerezolvând astfel fondul cauzei și încălcând art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, precum și dreptul la apărare al inculpatului;

- art. 3859 pct. 17 coroborat cu art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție deși a dispus prin deciziile pronunțate în primele două cicluri procesuale judecarea apelului cu administrare de probe, instanța de apel nu s-a conformat deciziei instanței de recurs, încălcând astfel, principiul nemijlocirii și pe cel al aflării adevărului pe bază de probe;

- art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. în sensul că încadrarea juridică a faptei în prevederile art. 215 C. pen. cu reținerea agravantei prevăzute la alin. (5) și a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. este greșită. În opinia apărării trebuiau reținute în sarcina inculpatului - prin defalcarea prejudiciului pentru fiecare dintre societățile comerciale la care acesta era administrator sau le reprezenta - patru infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și patru infracțiuni de uz de fals cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. motivat de împrejurarea că inculpatul nu poate fi condamnat în calitate de autor al infracțiunii de înșelăciune, faptă de rezultat, câtă vreme expertiza efectuată în cursul urmăririi penale îi arată ca autori ai prejudiciului cauzat părții civile, pe M.G. și A.O. În consecință, în opinia apărării, soluția care se impunea a fi pronunțată în cauză era aceea de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru lipsa atât a laturii obiective a infracțiunii, întrucât prejudiciul a fost produs de alte persoane, a laturii subiective, precum și a calității de subiect activ al infracțiunii a inculpatului care a avut calitatea de administrator al unei singure societăți, SC „R.I.” SRL, societate care a încheiat legal contractul de livrare de mărfuri cu SNP P. SA;

- art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. motivat de faptul că în hotărârile atacate, în mod eronat se reține că inculpatul B.C. ar fi fost administrator și la societățile comerciale SC „O.I.” SRL Oradea, SC „M.C.” SRL București și SC „ME&ME T.” SRL București și că în această calitate ar fi autor al infracțiunii de înșelăciune. În realitate, calitatea de administrator la cele trei societăți comerciale a avut-o M.G.;

- art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., deoarece în opinia apărării se impunea reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. motivat de faptul că nu are antecedente penale, are doi copii minori în întreținere, iar pentru garantarea recuperării prejudiciului s-a instituit sechestrul asigurător asupra autoturismului marca Peugeot, proprietatea inculpatului, precum și aplicarea art. 861 C. pen. referitor la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;

- art. 3859 pct. 2 și 9 C. proc. pen. motivat de faptul că instanța de fond nu a fost legal sesizată și în mod greșit s-a respins cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. S-a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau reunirea prezentei cauze cu cea în care se desfășoară în paralel acțiunea penală față de coinculpații M.G. și A.O. în conformitate cu prevederile art. 37 și art. 33 C. proc. pen. Restituirea cauzei la procuror se impune în opinia apărării pentru motivele invocate în apel și care, în mod greșit au fost considerate ca neîntemeiate.

Prin memoriul depus la dosar pentru termenul de judecată din data de 1 iunie 2011, inculpatul B.C.D., prin apărătorul ales, a completat cazul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. în sensul că judecătorul C.A. care a pronunțat decizia recurată a pronunțat în cauza de față și Decizia penală nr. 53/A din 2 iunie 2009 și a dispus în anul 2003 prelungirea măsurii arestării preventive a recurentului inculpat prin încheierea din 16 iulie 2003. În consecință, în cauză fiind incidente cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 47 și art. 48 C. proc. pen., hotărârea atacată este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de parchet și de inculpatul B.C.D., cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat, dar numai în parte, recursul declarat de parchet.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că intimatul inculpat H.V.F. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în aceea că, în calitate de șef al Depozitului PECO Oradea, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și a măsurilor dispuse de SNP „P.” SA a încheiat contracte cu societățile comerciale SC „R.I.” SRL Oradea, SC „O.I.” SRL Oradea, SC „M.C.” SRL București și SC „ME&ME T.” SRL Oradea și a avizat livrările de produse petroliere către SC „R.I.” SRL Oradea și SC „ME&ME T.” SRL Oradea fără a verifica bonitatea acestor firme, fără a solicita garanții asigurătorii și fără a sista livrările în caz de depășire a termenului de plată, cauzând sucursalei un prejudiciu în sumă de 14.129.232.138 ROL.

Înalta Curte constată, contrar celor reținute de instanța de prim control judiciar în considerentele deciziei atacate și în acord cu motivele de recurs formulate de parchet, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată reținută în sarcina inculpatului H.V.F. atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. se poate realiza fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, - fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act privitor la îndatoririle de serviciu, adică a acelei operațiuni care trebuia efectuată de funcționarul public (sau funcționar) potrivit solicitărilor făcute de o persoană și conform cu atribuțiile sale de serviciu.

Prin „îndeplinirea actului în mod defectuos” se înțelege îndeplinirea lui în alte condiții, termene, modalități decât cele reglementate de lege.

Pentru existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, este necesar ca neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actului să se realizeze de către făptuitor în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu.

O altă condiție pe care elementul material al laturii obiective a infracțiunii sus-menționate trebuie să o îndeplinească este aceea că prin îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu să se fi produs o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau instituții de stat ori al unei alte unități din cele prevăzute în art. 145 C. pen., ori o pagubă adusă patrimoniului acesteia.

Intimatul inculpat H.V.F., în calitatea sa de șef depozit la PECO Oradea, deși a luat cunoștință de măsurile de reducere a riscului în afaceri luate de „SNP P.” SA București, valabile pentru toate sucursalele din țară și anume:

- adresa nr. T din 29 ianuarie 1999 prin care s-a comunicat sucursalelor SNP P. obligativitatea încheierii de contracte pentru toate actele de comerț derulate de acestea cu terții, în cuprinsul cărora să fie incluse clauze asigurătorii față de riscurile previzibile, inclusiv acela al neîncasării contravalorii produselor livrate și s-a instituit obligația urmăririi riguroase a executării tuturor contractelor pe baza unei evidențe stricte și a intervenției operative în situațiile în care se impune acest lucru;

- adresa nr. U din 8 februarie 1999 prin care conducerea Peco Bihor a trimis în teritoriu modelul de contract, menționându-se că fiecare contract încheiat cu agenții economici să fie semnat, din partea sucursalei, de către șeful de secție ca o garanție a exactității datelor cu privire la stabilitatea economică și posibilitățile financiare ale beneficiarului, iar din partea beneficiarului de către persoana împuternicită de acesta, cu semnătura certificată prin aplicarea ștampilei rotunde;

- adresa nr. V din 15 martie 1999 prin care s-a comunicat faptul că aprobarea conducerii SNP P. SA privind livrarea produselor petroliere cu plata la un interval cuprins între 15 și 30 zile de la livrare, nu reprezintă o derogare de la necesitatea de a se încheia contract și de a se livra produse petroliere strict pe bază de garanție bancară în conformitate cu prevederile legii;

- adresa nr. X din 3 iunie 1999 prin care s-a instituit pentru sucursale obligația urmăririi riguroase a executării contractelor și a executării gajurilor în situația depășirii termenului de plată sau neachitării contravalorii produselor livrate;

- adresa nr. Y din 31 iulie 2000 prin care s-a instituit obligativitatea efectuării vânzărilor de produse petroliere numai cu plata la livrare prin încălcarea cu știință a atribuțiilor de serviciu menționate în înscrisul intitulat „Descrierea postului” între care se rețin: organizarea, primirea, recepția, descărcarea, depozitarea, manipularea și livrarea produselor petroliere către beneficiari, întocmirea evidențelor tehnico-operative legate de activitățile descrise mai sus, în conformitate cu prevederile legale și regulamentele în vigoare; organizarea, urmărirea și controlarea ținerii zilnice a evidenței cantităților de produse petroliere prin întocmirea fișelor de magazie; solicitarea măsurilor asigurătorii la livrarea produselor petroliere, a semnat dispoziții de livrare de produse petroliere către firmele SC „R.I.” SRL Oradea și SC „ME&ME T.” Oradea fără a solicita vreo garanție privitoare la posibilitățile de plată a acestor firme și fără a-l condiționa în acest sens pe inculpatul B.C., cel care a ridicat respectivele produse.

Acest aspect este recunoscut chiar de inculpat în declarațiile date atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești în care arată că deși avea cunoștință de datoriile pe care le înregistrează firmele pentru care se prezenta inculpatul B.C., a continuat să-i livreze acestuia produse petroliere până în momentul în care directorul comercial al sucursalei i-a atras atenția în scris asupra acestui aspect.

De asemenea, martora C.V., șef birou comercial în cadrul sucursalei, în declarația dată în cursul urmăririi penale a arătat că: „În fiecare săptămână, lunea dimineață avea loc o ședință de lucru la care participau: conducerea sucursalei, șefii de depozite, șefii de servicii și birouri. La fiecare ședință săptămânală, Serviciul financiar-contabil prezenta situația sumelor neîncasate de la beneficiari. Ca urmare, directorul A. atrăgea atenția verbal șefului de depozit H. să procedeze la recuperarea sumelor neîncasate și să sisteze livrarea de produse petroliere în continuare, beneficiarilor care nu-și achitaseră livrările anterioare (….) titularul de contract de vânzare-cumpărare avea obligația ca la prima livrare din depozitul Peco să prezinte scrisoarea de garanție bancară care urma să rămână la depozit la Serviciul Contabilitate și numai în baza acestei scrisori de garanție, șeful depozitului avea obligația să procedeze la livrarea efectivă către beneficiar a produselor petroliere. În cursul lunilor aprilie - mai 1999, eu personal, în calitate de șef serviciu comercial, constatând că valoarea sumelor neîncasate a crescut în mod deosebit, am început să înștiințez în mod oficial, prin adrese scrise pe toți șefii de depozit cu privire la valoarea deosebită a debitelor neîncasate, cu privire la obligația de a proceda la recuperarea acestora și la obligația de a sista pentru viitor livrarea către firmele debitoare ….”

În plus, intimatul inculpat H.V., dată fiind calitatea sa de șef depozit, avea competența să semneze și a semnat dispoziții de livrare a produselor petroliere fără a fi necesară și semnătura conducătorului unității și, în virtutea acestei prerogative a acceptat să livreze marfa către SC „R.I.” SRL Oradea, societate al cărei administrator era inculpatul B.C.D., după orele de program, tocmai în scopul eludării circuitului documentelor, care în timpul programului normal de lucru ar fi ajuns la serviciul contabilitate în vederea întocmirii facturilor.

De asemenea, sus-numitul inculpat a semnat contracte alături de conducerea unității, fără a solicita beneficiarilor acestora - în speță, inculpatului B.C.D. - prezentarea de garanții bancare (contractul încheiat cu SC „ME&ME T.” Oradea este semnat numai de intimat, nu și de directorul unității).

Prin urmare, încălcarea cu știință a atribuțiilor de serviciu de către inculpat, exercitarea acestora în mod defectuos, având drept consecință producerea unei pagube materiale, rezultă din activitățile faptice desfășurate de acesta cu privire la livrarea produselor petroliere, supravegherea activității, verificarea documentației, verificarea aprobărilor, urmărirea încasării banilor, efectuarea de transporturi cu diferite mijloace inadecvate, cu autovehicule fictive, efectuarea unor transporturi după orele de program (după-amiază), activități pe care inculpatul trebuia să le urmărească, să le sesizeze și atunci când constata nereguli, să anunțe organele ierarhic superioare așa cum rezultă din dispozițiile date de SNP P. SA.

A considera că faptei reținute în sarcina șefului de depozit, unitate în patrimoniul căreia s-a cauzat un prejudiciu de peste 14 miliarde ROL îi lipsește elementul material al laturii obiective este o gravă eroare de fapt în sensul dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Sub aspectul laturii subiective, abuzul în serviciu contra intereselor publice se comite numai cu intenție care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul care a prevăzut că prin acțiunea sa abuzivă va avea loc producerea uneia din urmările prevăzute de lege, a urmărit ori acceptat producerea acesteia.

Săvârșirea faptei cu intenție este o condiție cerută de lege și în privința modalității normative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii constând într-o inacțiune. Pentru a sublinia aceasta, legiuitorul a adăugat expresia „cu știință” spre a evita confuzia că fapta s-ar putea comite și din culpă, așa cum ar rezulta din art. 19 alin. ultim C. pen.

Pentru întregirea laturii subiective a infracțiunii, legea nu cere existența vreunui motiv sau scop special.

Contrar celor reținute în considerentele deciziei, în sensul că fapta inculpatului H.V. nu este intenționată, și în acord cu concluzia Parchetului, Înalta Curte reține că elementul de voință concretizat în intenție rezultă din activitatea materială desfășurată de inculpat, bineînțeles coroborată această activitate cu activitatea materială a celorlalți inculpați descrisă pe larg în considerentele sentinței și deciziei, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În consecință, critica adusă deciziei referitoare la greșita achitare a intimatului inculpat H.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată este întemeiată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale acestei fapte penale atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.

Critica parchetului prin care se solicită majorarea pedepselor aplicate inculpaților de către instanța de fond și executarea acestora de către inculpații H.V.F., D.D.I. și C.A. în condițiile art. 57, 71 C. pen., respectiv prin privare de libertate, este nefondată.

Înalta Curte constată că individualizarea pedepselor aplicate inculpaților B.C.D., H.V.F., D.D.I. și C.A. s-a făcut cu respectarea tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, dispozițiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptelor deduse judecății, modul și împrejurările în care au fost comise, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Executarea de către inculpatul B.C.D. a pedepsei de 5 ani închisoare în condiții privative de libertate este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea acestuia, în cauză neidentificându-se elemente noi care să justifice majorarea cuantumului sancțiunii.

Și în privința intimaților-inculpați H.V.F., D.D.I. și C.A., Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate acestora atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare.

Sus-numiții inculpați nu au antecedente penale, anterior au avut o conduită corespunzătoare în familie și societate, împrejurare față de care Înalta Curte, în acord cu opinia exprimată de instanța de fond și de instanța de prim control judiciar, apreciază că pronunțarea condamnării față de aceștia în condițiile art. 861 C. pen. constituie un avertisment pentru ei și, chiar fără executarea efectivă a pedepselor nu vor mai comite infracțiuni.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul B.C.D., Înalta Curte constată că este nefondat.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. se constată că apărătorul ales al recurentului inculpat nu a respectat cerințele art. 38510 alin. (1) C. proc. pen. în sensul că nu a depus la instanța de recurs motivele de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată și nici prin cererea de recurs (primul termen de judecată a fost stabilit la data de 23 martie 2011, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 31 mai 2011.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 nu va fi analizat deoarece nu se înscrie între cazurile care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare întotdeauna din oficiu.

Pentru considerentele mai sus expuse nu va fi luat în considerare nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. și care constituie cea de-a treia critică adusă deciziei.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. referitor la magistrații judecători P.M. și C.A.

Decizia penală nr. 163/A/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 10 iunie 2009, de completul de judecată din care a făcut parte judecătorul M.P. și care a fost menținută prin Decizia penală nr. 451/R/2009 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, pronunțată de completul de judecată din care a făcut parte și judecătorul C.A. a vizat infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., pretins comisă de inculpații A.T., D.D.I., A.A., C.D.P. și B.P., iar prin Decizia penală nr. 91/A/2010 pronunțată de judecătorii susmenționați au fost soluționate apelurile declarate de parchet și de inculpații B.C.D. (trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., H.V.F. și C.A. (trimiși în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. împotriva Sentinței penale nr. 212/2007.

Rezultă că hotărârile susmenționate au fost pronunțate în cauze penale vizând infracțiuni diferite și inculpați diferiți.

În ce privește Sentința penală nr. 133/P/2003 din 19 mai 2003 pronunțată de judecătorul P.M. în Dosarul nr. 2322/2003 al Tribunalului Oradea, se constată că prin această hotărâre judecătorească, magistratul respectiv a dispus disjungerea cauzei față de inculpații A.O. și M.G. și judecarea separată a cauzei privind pe inculpații B.C.D., H.V., D.D. și C.A. (apreciind că această măsură se impune în interesul unei bune judecăți). Prin aceeași sentință, magistratul a dispus restituirea cauzei la parchet în ceea ce privește pe inculpații A.O. și M.G. pentru refacerea urmăririi penale.

Pentru a fi incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. care reglementează incompatibilitatea judecătorului care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea cauză, practica judiciară a statuat că este necesar ca judecătorul să-și exprime părerea în afara procesului penal sau chiar în cursul desfășurării cercetării judecătorești (dar anterior pronunțării hotărârii) cu privire la soluția ce urmează să o pronunțe în cauză.

Or, din examinarea Sentinței penale nr. 133/P/2003 rezultă că judecătorul nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, ci doar a constatat că actul de sesizare a instanței este lovit de nulitate absolută, cuprinzând vicii care nu pot fi îndreptate sub nicio formă, nici prin acordarea unui termen în acest sens, singurul remediu constituindu-l restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

În ce privește Decizia penală nr. 53/A din 2 iunie 2009, pronunțată în Dosarul penal nr. 4177/111/P/2003 al Curții de Apel Oradea de completul de judecată din care a făcut parte magistratul C.A., cea care a pronunțat și decizia penală ce face obiectul recursului de față, se constată că prin hotărârea judecătorească sus-menționată s-a desființat Sentința penală nr. 212/P/2007 din 11 iulie 2007 a Tribunalului Bihor prin care recurentul și intimații au fost condamnați în prezenta cauză și s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță pe motiv că judecătorul fondului s-a antepronunțat, fiind astfel incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

Hotărârea susmenționată a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 4254 din 18 decembrie 2009 a admis recursul parchetului și a trimis cauza pentru continuarea judecății la Curtea de Apel Oradea cu motivarea că în mod greșit instanța de apel a apreciat că pronunțarea de către judecătorul fondului asupra cererii de extindere a procesului penal formulată de reprezentantul parchetului, cerere pe care a respins-o, se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. pen.

Rezultă așadar că judecătorul C.A. nu s-a pronunțat asupra unor aspecte vizând soluționarea nemijlocită a apelului, situație în care, într-adevăr, ar fi devenit incompatibilă să judece apelurile declarate de inculpați în al doilea ciclu procesual.

În ce privește cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. referitor la judecătorul M. (C.) A., Înalta Curte constată că nici acesta nu este incident în cauză.

Există cazul de incompatibilitate prevăzut de textul de lege susmenționat pentru judecătorul care a soluționat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale.

Prin Încheierea din 16 iulie 2003 pronunțată în Dosarul 4177/P/2003, judecătorul M. (C.) A. a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive a recurentului inculpat în cursul judecății, în conformitate cu prevederile art. 160b C. proc. pen. și nu a dispus prelungirea măsurii arestării preventive cum în mod greșit s-a susținut de către apărare.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. invocat de inculpat este incident, între altele, atunci când instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

În considerentele deciziei atacate, instanța de apel reține că, fără a reitera întreaga activitate reținută în sarcina inculpaților trimiși în judecată, probele administrate în cauză au confirmat pe deplin participarea inculpaților la comiterea infracțiunilor deduse judecății, iar încadrarea juridică a acestora este corectă.

A mai reținut instanța de apel că nu sunt fondate criticile formulate de recurent în legătură cu nulitatea fazei procesuale a urmăririi penale și că nu a constatat existența unor cazuri care să conducă la concluzia incidenței dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. în ceea ce privește desfășurarea fazei procesuale a urmăririi penale.

Referitor la celelalte cereri formulate de recurent prin apărător, instanța de apel s-a pronunțat prin încheierile de ședință pronunțate în cursul judecății.

În ce privește proba cu expertiza financiar contabilă, Înalta Curte constată că această probă a fost administrată în cursul urmăririi penale.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Din analiza dispoziției legale susmenționate rezultă că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătorești, că probele administrate în faza de urmărire penală se analizează coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătorești și că scopul probelor, prevăzut în art. 62 C. proc. pen., constând în aflarea adevărului, este identic pentru ambele faze ale procesului penal.

Prin urmare, probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanța de judecată este obligată să verifice legalitatea probelor și să stabilească utilitatea și concludența acestora în cursul cercetării judecătorești nu duce automat la concluzia excluderii probelor administrate faza de urmărire penală.

Așadar, nu se poate susține că respingând cererea inculpatului recurent de a se dispune în cursul cercetării judecătorești efectuarea unei noi expertize financiar-contabile, probă care a fost administrată în cursul urmăririi penale, instanța de fond și instanța de prim control judiciar au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, precum și dreptul la apărare al inculpatului, așa cum a susținut apărarea. Inculpatul a luat cunoștință în cursul urmăririi penale de conținutul expertizei și a avut posibilitatea de a formula eventuale obiecțiuni.

În ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina recurentului inculpat, Înalta Curte constată că este corectă, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave comisă în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. constând în aceea că în perioada martie - iulie 1999, la intervale diferite de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator la SC „R.I.” SRL Oradea și în numele SC „O.I.” SRL Oradea, SC „M.C.” SRL București și SC „ME&ME T.” SRL Oradea, cu prilejul încheierii și derulării unor contracte de livrare produse petroliere a indus în eroare SNP P. SA - Sucursala PECO Bihor, prin ridicarea de produse petroliere pe care nu le-a achitat, cauzând acestei societăți un prejudiciu de 14.678.232.138 ROL, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru această faptă s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale), constând în aceea că în baza aceleiași rezoluții infracționale a preluat documentele de ridicare a produselor petroliere, cunoscând că inculpatul C.A. le-a completat cu date nereale, evidențiindu-le în documentele contabile ale firmei sale sau ale celorlalte 3 firme.

Întrucât recurentul inculpat a avut de la început reprezentarea de ansamblu a activității sale infracționale, iar actele materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune au fost comise la intervale de timp diferite, dar în realizarea aceleași rezoluții infracționale, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. referitoare la infracțiunea continuată și nu cele ale art. 33 lit. a) C. pen., nerezultând din probele administrate în cauză că inculpatul a acționat în scopul prejudicierii părții civile în baza unor rezoluții infracționale distincte.

Reținând incidența prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la caracterul continuat al infracțiunii, prejudiciul care în speță se circumscrie noțiunii de consecințe deosebit de grave în sensul prevederilor art. 146 C. pen. se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate părții civile prin toate acțiunile sau inacțiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut că soluția legală și temeinică ce s-ar fi impus a fi pronunțată în cauză de către instanța de fond și de cea de apel era aceea de achitare pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată, pe de o parte pentru că neavând calitatea de administrator al societăților SC „O.I.” SRL Oradea, SC „M.C.” SRL București și SC „ME&ME T.” SRL, nu poate fi tras la răspundere penală în calitate de autor al infracțiunii sus-menționate, iar pe de altă parte pentru că așa cum rezultă din raportul de expertiză financiar-contabilă, întocmit în faza de urmărire penală, persoanele vinovate de producerea prejudiciului în patrimoniul SNP P. sunt A.O. - fostul director - și M.G., administratorul celor trei societăți comerciale.

Cazul de casare susmenționat va fi analizat împreună cu cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a cărui incidență în cauză recurentul o motivează tot pe împrejurarea că instanța de fond și instanța de prim control judiciar au dispus condamnarea sa pornind de la atribuirea calității sale de administrator al SC „O.I.” SRL, SC „M.C.” SRL București și SC „ME&ME T.” SRL, calitate pe care în realitate nu a avut-o niciodată.

Susținerea recurentului inculpat în sensul că instanțele inferioare l-au condamnat în considerarea calității sale de administrator al celor trei societăți comerciale nu este fondată, atât tribunalul cât și instanța de prim control judiciar reținând că inculpatul a desfășurat activități de inducere în eroare a părții civile, ce se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune în calitate de administrator al SC „R.I.” SRL Oradea (calitate necontestată de recurent), respectiv, în numele SC „O.I.” SRL, SC „M.C.” SRL București și SC „ME&ME T.” SRL.

Pe de altă parte, art. 215 C. pen. care incriminează infracțiunea de înșelăciune nu condiționează existența acestei fapte de o calitate anume a subiectului activ, acesta putând fi orice persoană.

Aprecierea expertului contabil în sensul că singurele persoane responsabile pentru înregistrarea pagubei în patrimoniul sucursalei PECO Bihor sunt inculpații A.O. și M.G. nu poate conduce la exonerarea de răspundere penală a recurentului - inculpat B.D.C., din moment ce probele administrate în cauză, analizate pe larg în considerentele sentinței și deciziei, au demonstrat pe deplin vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii de înșelăciune având drept consecință prejudicierea unității sus-menționate.

De altfel, stabilirea răspunderii penale a recurentului-inculpat pentru infracțiunile comise este atributul organului de urmărire penală și al instanței de judecată, în nici un caz, nu cade în sarcina expertului contabil.

Apărarea recurentului inculpat în sensul că nu a achiziționat produse petroliere în numele SC „O.I.” SRL Oradea, SC „M.C.” SRL București și SC „ME&ME T.” SRL este infirmată de declarațiile celorlalți inculpați și ale martorilor care și-au desfășurat activitatea în cadrul sucursalei și care au constatat că de livrarea produselor petroliere către cele trei societăți comerciale s-a ocupat numai recurentul inculpat.

În ce privește societatea SC „O.I.” SRL Oradea, înființată de către martorul M.F. în calitate de asociat unic, la îndemnul inculpatului M.G., înregistrată la ORC Bihor și care își avea sediul într-un bloc aparținând acestui din urmă inculpat, a fost una din firmele care conform înțelegerii inițiale dintre recurent și M.G. a fost introdusă în circuitul afacerilor cu produse petroliere prin Încheierea cu Sucursala Peco - Bihor a contractului nr. B/1999.

De formalitățile legate de încheierea contractului s-a ocupat recurentul inculpat care s-a folosit de relațiile pe care le avea în cadrul Sucursalei Peco Bihor, M.G. necunoscându-l nici pe inculpatul A.O. - directorul societății - nici pe ceilalți inculpați.

De asemenea, în privința SC „R.I.” SRL Oradea, societate înființată în anul 1994, înregistrată la Camera de Comerț și Industrie a Județului Bihor - ORC în cadrul căreia recurentul - inculpat B.C.D. cumula calitățile de asociat unic și administrator, acesta a fost cel care a adus la sediul părții civile delegațiile de ridicare a mărfii și s-a ocupat de obținerea avizului de livrare de la inculpatul D.D., adjunctul șefului de depozit. Intimatul inculpat D.D. a confirmat în declarațiile date că delegațiile de ridicare a mărfii pentru această societate erau prezentate de recurent și că în cuprinsul acestora erau consemnate în fals numele unor persoane care în realitate nu s-au prezentat niciodată pentru ridicarea de produse petroliere, precum și numerele de înmatriculare ale unor autovehicule improprii transportului unor astfel de produse.

O altă firmă folosită de recurent și de inculpatul M.G. pentru achiziționarea de produse petroliere de la sucursala Peco Bihor a fost SC „M.C.” SRL București, societate înființată în anul 1998, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București având ca asociat unic și administrator pe cetățeanul irakian K.J.G., care l-a împuternicit pe M.G. să efectueze operațiuni bancare pentru această societate.

Ca și în cazul societății anterioare, inculpatul M.G. l-a mandatat pe recurent să încheie în numele SC „M.C.” SRL București un contract cu sucursala Peco Bihor având ca obiect produse petroliere. În acest sens a fost încheiat contractul nr. C din 7 iulie 1999 semnat din partea furnizorului de către inculpații A.O. și H.V.F. fără ca aceștia să solicite beneficiarului să prezinte garanții bancare.

Și de această dată delegațiile au fost prezentate spre avizare inculpatului D.D., tot de către inculpatul B.D.C.

În ce privește societatea SC „ME&ME T.” SRL, a fost înființată în anul 1993 de către martorul B.F., fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Bihor. La data de 25 iulie 1996 a fost încheiat un act adițional la contractul de societate prin care părțile sociale au fost cesionate martorei G.A.M., concubina inculpatului M.G.

În baza înțelegerii prealabile cu inculpatul B.C., inculpatul M.G. a convenit cu acesta ca și societatea sus-menționată să fie folosită pentru achiziționarea de produse petroliere de la SNP P. - Sucursala Peco Bihor. În acest sens a fost încheiat contractul nr. D/1999 între Sucursala Peco Bihor și SC „ME&ME T.” SRL de formalitățile legate de încheierea contractului și de avizarea delegațiilor ocupându-se tot recurentul inculpat B.D.C.

Prin urmare, în acord cu concluzia la care au ajuns instanța de fond și instanța de prim control judiciar, Înalta Curte constată că faptele recurentului - inculpat B.C.D. constând în aceea că în calitate de administrator la SC „R.I.” SRL Oradea și în numele SC „O.I.” SRL Oradea, SC „M.C.” SRL București și SC „ME&ME T.” SRL Oradea, în perioada martie - iulie 1999, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu prilejul încheierii și derulării unor contracte de livrare produse petroliere a indus în eroare SNP P. SA - Sucursala Peco Bihor, prin ridicarea de produse petroliere pe care nu le-a achitat, cauzând un prejudiciu în sumă de 14.678.232.138 ROL și a preluat documentele de ridicare a produselor petroliere cunoscând că intimatul inculpat C.A. le-a completat cu date nereale, evidențiindu-le în documentele contabile ale firmei sale sau ale celor 3 firme, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. și de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru această din urmă infracțiune, în raport cu data comiterii ei intervenind prescripția răspunderii penale.)

În ce privește individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurent, că instanța de fond a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și i-a dat eficiența cuvenită stabilind o pedeapsă de 5 ani închisoare apropiată de minimul special prevăzut de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. care dispune că în cazul în care există circumstanțe atenuante pedeapsa principală se coboară când minimul special este de 10 ani sub acest minim, dar nu mai jos de 3 ani.

O mai mare reducere a cuantumului pedepsei nu se justifică având în vedere gravitatea faptei determinată de modul și împrejurările în care a fost comisă, de numărul mare de acte materiale ce intră în conținutul constitutiv al acesteia și, nu în ultimul rând, de valoarea ridicată a prejudiciului în sumă de 14.678.232.138 ROL și care nu a fost recuperat.

Constatând că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de prim control judiciar a fost just individualizată, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 861 C. pen. în raport de cerința înscrisă la alin. (1) lit. a) din textul de lege sus-menționat, potrivit căreia suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că executarea de către recurent a pedepsei de 5 ani închisoare în condițiile art. 57, 71 C. pen. este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea acestuia.

În ce privește cererea de restituire a cauzei la procuror pentru motivele invocate în apel și care potrivit susținerilor recurentului se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte reține, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de prim control judiciar că nu este fondată, în cursul urmăririi penale nefiind constatate încălcări ale dispozițiilor legale sancționate cu nulitatea absolută.

Potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., cazurile în care instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale se referă la nerespectarea dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la prezența învinuitului sau a inculpatului și la asistarea acestuia de către apărător.

Între motivele invocate de recurent în cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale nu se regăsește niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul de lege susmenționat care să justifice soluția cerută de acesta.

În ce privește disjungerea cauzei și judecarea separată a inculpaților A.O. și M.G., Înalta Curte constată că o atare soluție s-a dispus în interesul unei bune judecăți, iar reunirea cauzelor la instanța de recurs se poate dispune conform art. 37 alin. (2) C. proc. pen. numai dacă se află în același stadiu de judecată.

În consecință, reținând că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală și netemeinică în ce privește soluția de achitare dispusă față de intimatul-inculpat H.V.F., în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, se va casa în parte decizia și se vor menține dispozițiile Sentinței penale nr. 212/P din 11 iulie 2007 în ceea ce-l privește pe acest intimat inculpat.

Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a deciziei atacate, se vor menține celelalte dispoziții ale acesteia.

Constatând că nu sunt întemeiate criticile aduse deciziei de către inculpatul B.C.D., recursul declarat de acesta se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat B.C.D. va fi obligat la plata sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 300 RON pentru intimații inculpați C.A. și D.D.I. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 91/A din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimații inculpați C.A.A., H.V.F. și D.G.D.I.

Casează în parte susmenționata decizie și menține dispozițiile Sentinței penale nr. 212/P din 11 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4177/111/2003, în ceea ce îl privește pe intimatul inculpat H.V.F.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat B.C.D. la plata sumei de 750 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 300 RON, pentru intimații inculpați C.A.A. și D.G.D.I., se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2011.