Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4375/2012 AI generated

Rejection of revision petition as inadmissible for failing to cite statutory grounds and constituting impermissible re-examination of res judicata moral damages

Case Number Decizia nr. 4375/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for review filed by the State of Romania (via the Ministry of Public Finance) against a final civil decision, thereby upholding the prior appellate ruling that increased moral damages to 50,000 euros per claimant. The dispute concerned the quantification of moral damages resulting from the mandatory relocation of the claimants and their families, with the State challenging the amount as excessive and inconsistent with the principle of equity, arguing that the initial 30,000 lei assessment by the Court of Appeal was sufficient. The Court ruled that the State’s arguments, which sought to re-evaluate the fairness of the compensation amount, did not constitute any of the specific grounds for review strictly enumerated in Article 322 of the Code of Civil Procedure; instead, the petition amounted to an impermissible new control of legality against a res judicata judgment, violating the authority of the final decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 C. proc. civ; Rejection of revision petition as inadmissible for failing to cite statutory grounds and constituting impermissible re-examination of res judicata moral damages: Astfel, revizuentul nu a indicat și nu a dezvoltat argumente care să poată fi încadrate în motivele strict și limitativ reglementate prin dispoz. art. 322 pct. 1 – 10 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
assessment of moral damages res judicata revision of a judgment grounds for cassation Civil Procedure Code ground for review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 5913 din 8 iulie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 190 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. A admis recursul declarat de reclamanții M.V. și F.G. împotriva aceleiași decizii și în consecință, a modificat în parte decizia recurată, în sensul că majorării cuantumului despăgubirilor acordate pentru fiecare reclamant la câte 50.000 euro.

Instanța de recurs a reținut că suma de 30.000 lei stabilită de instanța de apel (în urma admiterii apelului declarat de către reclamanți) este insuficientă pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat prin strămutarea obligatorie a reclamanților și a familiei lor din localitatea de domiciliu, ceea ce a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea umană.

Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale s-au avut în vedere consecințele negative produse pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

S-a făcut referire la jurisprudența Curții europene și precum și la criteriul echității care, în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, la 8 august 2011, Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român.

Invocând de o manieră generică dispoz. art. 322 C. proc. civ., revizuentul a arătat că solicită retractarea hotărârii întrucât, prin soluția adoptată, de majorare a cuantumului daunelor morale, a fost nesocotit scopul acordării acestora, care constă în realizarea unei satisfacții de ordin moral.

Or, datorită naturii lor nepatrimoniale, evaluarea exactă în bani nu este posibilă, iar respectarea criteriului echității presupune un cuantum al daunelor care să nu fie exagerat.

Întinderea despăgubirilor trebuie să se determine în funcție de condamnarea cu caracter politic, de durata și efectele măsurii, instanța trebuind să țină seama și de situația financiară a Statului Român.

Intimații au depus întâmpinare solicitând respingerea revizuirii.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată că acestea nu se pot constitui în motive de revizuire, calea de atac fiind exercitată în afara dispozițiilor procedurale care reprezintă sediul materiei.

Astfel, revizuentul nu a indicat și nu a dezvoltat argumente care să poată fi încadrate în motivele strict și limitativ reglementate prin dispoz. art. 322 pct. 1 – 10 C. proc. civ.

În realitate, susținând că instanța de recurs nu a realizat o corectă cuantificare a daunelor morale, fiind nesocotit criteriul echității, revizuentul tinde de fapt, la un nou control de legalitate, în condițiile în care dreptul la exercițiul căii de atac a recursului s-a epuizat.

Altfel spus, revizuentul pune în discuție o hotărâre irevocabilă, nesocotind autoritatea de lucru judecat a acesteia de o manieră nepermisă de lege.

În consecință, văzând că decizia instanței de recurs a fost atacată pe calea revizuirii fără să fie invocate motive specifice acestei căi extraordinare de atac, Înalta Curte urmează să constate inadmisibil demersul judiciar și să-l respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția generală a finanțelor publice Buzău împotriva deciziei nr. 5913 din 8 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.