Admissibility of unconstitutionality exception in appellate proceedings under Article 29(5) of Law No. 47/1992
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal Bacău’s order that dismissed the plaintiff’s exception of unconstitutionality as inadmissible. The dispute concerned the procedural admissibility of an exception of unconstitutionality raised against specific provisions of an emergency ordinance during appellate proceedings, where the plaintiff argued that the lower court’s rejection violated the right of access to justice and exclusive jurisdiction of the Constitutional Court. The decisive legal basis included Article 29(5) of Law No. 47/1992, which permits the seizing court to dismiss the request for seizure via a reasoned order if the exception is inadmissible under Article 30(1)-(3), and Article 304(4) of the Code of Civil Procedure, which the Court held inapplicable because the lower court did not exceed its judicial powers or act as an executive or legislative organ in verifying the admissibility of the exception.
Legislator headnote
AI generatedart. 256 C. proc. civ, art. 77 din Legea nr. 19/2000, art. 304 pct. 4 C. proc. civ, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Admissibility of unconstitutionality exception in appellate proceedings under Article 29(5) of Law No. 47/1992: Cu toate acestea, în situația în care excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1) (excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei) instanța, potrivit art. 29 alin. (5), respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;
Curtea de Apel Bacău, secția civilă și pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de ședință de la 18 noiembrie 2009 a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 34 din O.U.G. nr. 49/2001 prin care se completează art. 77 din Legea nr. 19/2000 cu alin. (2) și (3) invocat de P.V. cu motivarea că în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Împotriva încheierii a declarat recurs recurentul P.V., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. deoarece asupra excepției de neconstituționalitate se poate pronunța doar Curtea Constituțională, limitându-se astfel și liberul acces la justiție.
Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând încheierea prin prisma criticii formulate, reține cele ce succed:
Sesizarea Curții Constituționale, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.
Cu toate acestea, în situația în care excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1) (excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei) instanța, potrivit art. 29 alin. (5), respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. este incident doar atunci când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face.
Instanța nu a depășit atribuțiile recunoscute puterii judecătorești față de conținutul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea Curții Constituționale, dispoziție ce îi conferă atribuția de a verifica conformitatea excepției invocate cu dispozițiile art. 30 alin. (1), (2) și (3) din aceeași lege.
Legiuitorul a impus condițiile în care excepția de neconstituționalitate poate fi analizată în fond de instanța constituțională, condiții ce nu semnifică îngrădirea accesului persoanei la justiție, câtă vreme Curtea Constituțională nu face parte din autoritatea judecătorească, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Înalta Curte pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul reclamantului P.V. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.